EXPERIENŢELE PE PRAGUL MORŢII

Radu Comănescu

Momentul morţii absolute

Medicii definesc moartea clinică drept absenţa activităţii cerebrale şi cardiace. Deoarece creierul e cel mai important organ, putem restrânge definiţia, zicând că moartea clinică se instalează odată cu dispariţia undelor cerebrale. Iată, însă, că până acum nimeni n-a reuşit să definească momentul morţii absolute, momentul dincolo de care nu mai este posibilă revenirea la viaţă. Practicile colectivităţilor umane din arealul creştin cer respectarea unui interval de trei zile între moartea clinică şi declararea morţii absolute, dacă nu au loc intervenţii invazive, de genul îmbălsămării ori autopsierii. Abaterile de la acest obicei au generat uneori situaţii tragice, cu aşa-zişi morţi care s-au trezit îngropaţi de vii şi au pierit în chinuri groaznice, sufocaţi în propriul coşciug. Alţii, reuşind să iasă şi să se întoarcă acasă, au produs grave confuzii în rândul cunoscuţilor şi familiei. Asemenea întâmplări, din fericire rare, pun, totuşi, o întrebare simplă: ce înseamnă moartea? Căci, dacă un om poate fi reanimat din moartea clinică, înseamnă că principiul vieţii nu stă nici în activitatea inimii, nici în activitatea creierului şi cu atât mai puţin în activitatea vreunui alt organ intern.


Aici se ridică una din problemele care chinuie foarte tare conştiinţa biologilor contemporani. Pentru oamenii care cred în Dumnezeu, răspunsul pare, însă, simplu: moartea absolută se instalează în clipa când sufletul se eliberează definitiv de trup. Este interesant că au fost medici care au avut ideea de a determina prin cântăriri momentul morţii. Ipoteza lor era că sufletul trebuie să aibă greutate şi, deci, plecarea lui poate fi sesizată prin cântărirea cadavrelor. În sec. al XIX-lea s-au făcut cercetări serioase în direcţia asta, dintre care Lyall Watson(1) aminteşte o parte: „La Haga, dr. Zaalberg van Zelst a cântărit pacienţi agonici şi a afirmat că în momentul morţii clinice se producea o scădere bruscă a greutăţii cu exact 69,5 grame. Acelaşi tip de teste făcute de dr. Duncan McDougall în Anglia a furnizat echivalentul britanic exact: 2 şi 3/7 uncii”.


Totuşi, nici cântărirea pacienţilor muribunzi nu ne duce prea departe, deoarece corpul poate fi reanimat chiar şi după pierderea celor 69,5 grame. Aceasta se petrece, teologic vorbind, pentru că nu contează atât momentul când sufletul iese din trup, ci acela când ieşirea a ajuns ireversibilă. Deocamdată, acel moment rămâne un mister pentru ştiinţă. Mărturiile cele mai coerente le avem de la subiecţii care au trecut printr-o experienţă pe pragul morţii: cei mai mulţi au declarat că sufletul nu vrea deloc să se întoarcă, însă – uneori – este silit de către „Fiinţa de Lumină”. În cazul trăirilor de tip infernal, dimpotrivă, sufletul vrea cu disperare să se întoarcă, lucru ce i se permite câteodată. Iată, astfel, că momentul morţii absolute este, până la capăt, în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii nu au mare lucru de spus. Acest fapt a fost din nou demonstrat relativ recent, prin strania experienţă a gruzinului George Rodonaia(2).

Cazul Rodonaia

Elementul puternic din experienţa lui George Rodonaia este certificarea morţii, după norme medicale extrem de riguroase. În anul 1976, acest gruzin – care era medic şi psiholog – este călcat de două ori de o maşină pe o stradă din Tbilisi. Ulterior, după ce va emigra în Statele Unite, el a susţinut că accidentul fusese o încercare de asasinare din partea KGB-ului, ceea ce nu ne interesează aici. A fost găsit pe stradă (fără suflare, cu multiple fracturi şi răni îngrozitoare), a fost dus la spital, unde e declarat mort şi mutat în morgă. Acolo a stat în frigider, timp de trei zile; apoi e scos, pentru a i se face autopsia Doctorii încep să-i secţioneze abdomenul. În acea clipă, precum într-un scenariu de groază, George se trezeşte şi deschide ochii. Unul dintre autopsieri îl închide la loc. George deschide iarăşi ochii, autopsierul îl închide a doua oară. Dar, când vede că mortul ridică din nou pleoapele, el se cutremură, ţipă şi fuge ca un bezmetic, urmat de întreaga echipă medicală.

George Rodonaia

George Rodonaia va fi salvat şi devine celebru printre cercetătorii sovietici. Mari parapsihologi îl investighează temeinic. Nici KGB-ul, nici autorităţile nu-l mai supără. Într-o atitudine obişnuită pentru reîntorşi, el se dedică Domnului: urmează Teologia şi ajunge preot ortodox al Bisericii gruzine. Ulterior, însă, trece la metodism, ceea ce-i va permite să plece în Statele Unite. A fost pastor metodist în localitatea Baytown din Texas. Momentul culminant al vieţii sale îl constituie, însă, cele trei zile câtă vreme trupul fizic i-a stat în frigiderul morgii din Tbilisi.

Afară din trup

Experienţa lui George Rodonaia este destul de atipică pentru trăirile pe pragul morţii. La început – zice el – l-a invadat sentimentul unui întuneric necunoscut şi neplăcut. Şi-a dat seama că este afară din corp şi că, totuşi, poate gândi. Fiind psiholog, s-a hotărât imediat să gândească pozitiv. În clipa aceea a zărit un sâmbure de lumină. Apoi lumina l-a invadat, anulându-i forţa logicii. Era o lumină „cu haos”: plină de „molecule care zburau împrejur, atomi, protoni, neutroni, zburând pretutindeni”. Totul se scălda în energie. Atunci, George şi-a dat seama că nimic nu e haotic, că există o simetrie. „Această simetrie era minunată, unificatoare, forma un întreg şi m-am simţit inundat de o mare bucurie. Am văzut forma universală a vieţii şi a naturii. Atunci mi-am dat seama că nu mă mai deranja faptul că nu mai aveam un corp fizic; 
era cât se poate de clar că nu îmi mai era de trebuinţă, ar fi fost de fapt un handicap (limitation).”


În varianta pe care i-a relatat-o lui Phyllis Atwater(3), George este chiar mai expresiv: „Niciodată nu am văzut atâta frumuseţe, nici nu m-am simţit atât de cald mângâiat. Este important că am trăit o aşa de mare fericire, deoarece am început să învăţ că lumina are un fel de putere la acest nivel înalt. Şi există niveluri tot mai înalte, iar cel mai de sus este Dumnezeu şi totul se află sub conducerea Sa. Gândirea pozitivă mă leagă de această căldură, de această spirală de aur […]. Nu am cuvinte să descriu asta. Orice greutate se goleşte aici în fericire. E mai bine decât un orgasm, nu se opreşte niciodată, e nesfârşită şi fără încetare.”


Voi continua cu varianta transcrisă de Phyllis Atwater. Pe moment, George şi-a asemănat starea cu cea produsă de drogul LSD. Apoi şi-a adus aminte de trupul său fizic. Instantaneu, s-a găsit la morgă, contemplânduşi rămăşiţele vinete, aşezate pe o lespede. O putere necunoscută îl obliga să rămână acolo şi să privească. „Nu vreau chestia aia înapoi”, a zis el, speriat la gândul că se va întoarce în corp.


Putea vedea în întuneric la fel de bine ca pe lumină. Şi, brusc, şi-a amintit despre accident. „Deodată” – zice el – „am văzut gândurile tuturor celor implicaţi în eveniment, ca şi cum şi-ar fi gândit gândurile lor înlăuntrul meu. Le-am baleiat gândurile şi emoţiile pentru a afla adevărul. Mi-am văzut soţia ducându-se la mormântul unde urma să fiu îngropat; şi am văzut-o gândindu-se la ea şi la ce va face acum când eu m-am prăpădit.”


Astfel, George intrase în stadiul unde entitatea e liberă faţă de timp şi de spaţiu şi este capabilă de clarviziune totală. Ocultiştii numesc acest fenomen stadiu eteric, însă el trebuie asociat cu manifestările extazului.

Manifestări ale extazului

Aproape în toate relatările de tip NDE(4) (experienţă pe pragul morţii), există un moment când subiectul pretinde că a obţinut cunoaşterea universală, fără eforturi deosebite. Acest moment domină trăirea lui Rodonaia. Imediat după ce ajunge în stadiul de libertate faţă de timp şi spaţiu, el îşi exprimă dorinţa de a cunoaşte. Atunci, zice Phyllis Atwater: „A fost confundat cu ideea fiinţei, cu începutul creaţiei. A văzut şi a simţit întreaga istorie, fiecare moleculă şi atom ale fiecărei mase manifestate, gândurile şi sentimentele fiecărei forme existente.”


Ca supus sovietic, George nu obţinuse vreo viză, aşa că acum se grăbeşte să viziteze tot Pământul, insistând asupra Londrei şi (culmea!) Moscovei. Iată, în continuare, propriile sale cuvinte, transcrise de dna Atwater: „Puteam fi instantaneu oriunde, chiar deadevăratelea. Am încercat să comunic cu oamenii pe care îi vedeam. Unii mi-au simţit prezenţa, dar nimeni n-a întreprins nimic. Am considerat necesar să învăţ despre Biblie şi despre filozofie. Dacă vrei, primeşti. Gândeşti şi îţi va parveni. Aşa că am participat, m-am întors şi am trăit în minţile lui Iisus şi ale Ucenicilor Săi. Le-am auzit conversaţiile, am experimentat cina, împărtăşirea cu vin, mirosurile, gusturile – şi, totuşi, nu aveam trup. Eram pură conştiinţă. Dacă nu înţelegeam ce se petrecea, mi se dădea o explicaţie. Dar nu vorbea nici un învăţător. Am explorat Imperiul roman, Babilonul, vremurile lui Noe şi Avraham. Numiţi orice eră, eu am fost acolo.”


După această veritabilă orgie istorico-filozoficoturistică (de altminteri, tipică pentru stadiul eteric), George Rodonaia se reîntoarce la morgă, lângă rămăşiţele trupului său fizic. De aici, este „tras” către maternitatea spitalului unde soţia unui prieten tocmai născuse o fetiţă. Aceasta plângea de zor; radiografiind-o (de parcă ar fi avut raze X în priviri), George observă că ea are un şold scrântit. Îi spune: „Nu mai plânge. Nimeni nu te înţelege.” Bebeluşul îl aude şi îl vede, căci – susţine Rodonaia – „copiii pot zări şi pot auzi fiinţele spirituale”. Imediat apoi, George atinge treapta panoramării, când îşi retrăieşte existenţa de la naştere la moarte, plus existenţele unor rude moarte de demult, ca şi cum ei toţi nu ar fi decât unul (interesantă perspectivă asupra a ceea ce alţii numesc „reincarnare”).

Reîntoarcerea

În toiul acestui proces care îl fascina, gruzinul se deşteaptă pe masa de autopsie(5). Era atât de zdrobit fiziceşte, încât nu a putut vorbi decât după câteva zile. Cu primele cuvinte, le-a spus medicilor despre fetiţa cu şoldul scrântit. Bebeluşul a fost imediat radiografiat, iar rezultatul i-a dat completă dreptate!(6)


Din minutul acela, George intră în atenţia marilor parapsihologi sovietici, care îl investighează pe tot parcursul celor nouă luni de spitalizare. El ajunge celebru pe plan local. Înzdrăvenit, el se întoarce către credinţa creştină, urmând Teologia şi ajungând preot al Bisericii Ortodoxe din Gruzia/Georgia. Ulterior, precum am zis, va trece la metodism şi va emigra în Statele Unite. Reintegrarea sa în societate nu a fost prea simplă. Atât soţia, cât şi prietenii s-au arătat şocaţi de acurateţea cu care Rodonaia le citise gândurile, pe când se afla în extaz. Mulţi prieteni l-au părăsit, speriaţi. Şi soţia s-a speriat, până într-acolo încât timp de un an nu a avut curajul să doarmă în aceeaşi cameră cu bărbatul ei.

Observaţii

Experienţa lui George Rodonaia este foarte utilă din următoarele puncte de vedere: 
1) demonstrează clar supravieţuirea sufletului după un eveniment atestat riguros ca fiind moartea clinică; 
2) demonstrează cu lux de amănunte apariţia manifestărilor de tip extatic, când spiritul este liber faţă de timp şi spaţiu, iar fiinţa poate acţiona direct prin forţa gândului. 
Tocmai de la acest prag extatic înainte începe istoria experienţelor pe pragul morţii. Nu pot, însă, să mă exprim asupra acurateţei cunoaşterii dobândite de subiect pe când hălăduia spiritual prin toate erele lumii; şi, mai ales, am dubii mari în legătură cu citirea gândurilor lui Iisus şi ale Apostolilor. În ceea ce priveşte lumea sa, e, totuşi, atestat faptul că subiectul a dat dovadă de clarviziune şi a putut citi în mintea persoanelor cu care se afla în relaţie de electivitate (soţie, prieteni). Chiar şi atât, este prea destul pentru a ne obliga să studiem cu atenţie şi cu metodă declaraţiile altor subiecţi ce au experimentat trăirea pe pragul morţii.

Note

1 Acest mare biolog, etholog şi antropolog sudafrican a pierit în anul 2008, la vârsta de 69 de ani. Lucrarea la care mă refer este The Biology of Death: A Matter of Life and Death, publicată în anul 1974 şi tradusă în 1994, sub titlul Moartea ca linie a vieţii, la Ed. Humanitas din Bucureşti.

2 George Rodonaia a pierit în anul 2004. Experienţa la care fac referire mai departe e relatată în cartea teologului Phillip L. Berman, intitulată The Journey Home şi publicată în 1998 la Pocket Books, o companie transnaţională cu filiale în New York, Londra, Toronto, Sydney, Tokio şi Singapore.

3 Beyond the Light: What Isn’t Being Said about Near-Death Experience, New York, Carol Publishing Group, 1994.

4 Prescurtare de la near-death experience.

5 Îi va declara lui Phillip Berman: „Tocmai se pregăteau să-mi taie stomacul, când am simţit o putere ce m-a apucat de ceafă şi m-a împins în jos. A fost atât de puternică, încât am deschis imediat ochii şi, dintrodată, am simţit o durere acută. Trupul îmi era rece şi am început să tremur.” 


6 Totuşi, în varianta relatată lui Berman, George nu a mai reluat această istorie.