duminică, 2 februarie 2014

VALSUL MĂRII


Ciobotariu Maria





Curg gânduri


pe valuri,


se zbat de maluri


vapori de apă


în picături de ploaie


din gheaţa plânsului


încătuşat


viaţă împletită-n


aşteptări şi schimbări


urmele paşilor


închid timpul


aşternut de condeiul viselor


departe de tine,


privesc valsul valurilor


şi mă simt o corabie


pe insula tristeţii şi fericirii


mă regăsesc pe puntea


prezentului ...


savurând sărutul vântului


dulce-ncercare


unde dorul


îmi prinde în păr


fire argintii


dintr-un suspin


pierdut în mare.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu