RĂZBUNAREA

Mihail Zoscenko

Anul acesta, în primele zile ale primăverii, un oarecare Piotr Evseevici Gasilin s-a nimerit să asiste cu totul întîmplător la o adunare gene­rală a locatarilor din casa unde sta el.
Fiind contabil-şef la o mare instituţie, foarte ocupat cu tot felul de rapoarte şi situaţii, Gasi­lin nu prea participa la astfel de şedinţe mă­runte. Acum, căutîndu-l pe administrator, a dat pe la biroul administraţiei şi cum acolo tocmai se ţinea o şedinţă, curiozitatea l-a împins să rămînă, ca să vadă şi el ce vorbesc oamenii la ase­menea şedinţe mici, care cuprind interesele unei singure case.
Se discuta chestiunea organizării terenului pen­tru copii din curtea casei.
Gasilin luă parte şi el la discuţiile aprinse în legătură cu numărul pomilor de pe terenul co­piilor.
Părinte afectuos, Gasilin stărui să se planteze un număr minim de pomi, socotind că în felul acesta fiu-său, în vîrstă de nouă ani, va avea mai puţine şanse să cadă din pom.
În problema aceasta, însă, părerile lui Piotr Evseevici Gasilin se deosebeau de acelea ale ma­jorităţii.
Trebuie spus că Gasilin era un om foarte ner­vos şi irascibil. Şapte ani s-a tratat cu raze ul­traviolete la policlinică. Se pare însă că trata­mentul acesta  l-a ajutat prea puţin, pentru că la şedinţa cu pricina el s-a comportat într-un chip foarte agre-siv, pierzîndu-şi cu totul stăpînirea de sine.
Combătînd părerea unei persoane, el şi-a per­mis cîteva fraze tăioase la adresa ei.
Persoana în cauză, o femeie trecută de ani şi cu o înfăţişare modestă, a rămas calmă la aceste al­tercaţii, dar a observat în treacăt adresîndu-se asistenţei:
— Nu e de mirare că fiul unui părinte atît de nervos şi turbulent învaţă prost.
Fiul lui Piotr Evseevici, Nikita Gasilin, elev în clasa a cincea, învăţa într-adevăr cam prost. Aşa că observaţia acestei femei trecute de ani a atins anumite coarde sensibile ale inimii părin­teşti. Gasilin a părăsit şedinţa şi la plecare şi-a permis o nouă ieşire, repetînd frazele înţepătoare la adresa acelei persoane.
Întors acasă, Gasilin i-a vorbit nevesti-si de cele întîmplate şi a descris în nuanţe violente în­făţişa-rea banală a acelei necunoscute.
Soţia l-a întrebat neliniştită:
— Cum o cheamă pe femeia aceea?
— Nu-i cunosc numele de familie — răspunse soţul — dar la şedinţă oamenii îi ziceau Sofia Pavlovna.
Soţia îşi plesni palmele şi zise:
— Eram sigură! Ai insultat-o pe profesoara băiatului nostru. Ea predă la ei în clasă limba ru-să. Ah, Piotr, Piotr, rău ai făcut că te-ai dus la această şedinţă fără să fi terminat tratamentul la policlinică!
Auzind una ca asta, Gasilin fu tare necăjit. Păşind nervos prin cameră, zise:
— Vai, ce penibil! Şi tocmai la limba rusă Nikita al nostru stă cam prost. Acuma cred că n-o să mai iasă din nota doi. Şi nici nu e exclus să rămînă repetent!
— Dar n-o să se răzbune ea pe băiat din pri­cina lipsei de tact a tatălui! obiectă soţia.
— Ah, draga mea — gemu soţul — în fiecare din noi zac rămăşiţele sumbre ale trecutului! Profesoara e o femeie în vîrstă, ceea ce înseamnă că rămăşiţele trecutului din conştiinţa ei ac­ţio-nează mai activ decît la alţii. Nu, nici mie nu-mi vine să cred că o să încerce să se răfuiască cu mine pe spinarea copilului, clar o să aibă un resentiment faţă de el, şi eu, ca om, îi înţeleg foarte bine îndemnurile subconştientului.
După ce a stat de vorbă cu nevastă-sa, Gasilin  i-a poruncit îndată lui fecioru-su să se apuce de lecţii şi cu toate că era tîrziu, l-a meditat vreme de două ore, stăruind îndeosebi asupra temei de la rusă.
În ziua următoare Gasilin l-a meditat iar pe bă-iat, ba chiar a renunţat să mai meargă la un prie-ten ca să facă o partidă de cărţi.
Toată săptămîna, zi de zi, Piotr Evseevici l-a supravegheat îndeaproape pe Nikita în timpul pregătirii temelor, ba încă l-a ajutat să-şi facă un scurt conspect la gramatică.
Dar toate aceste zile profesoara nu l-a scos pe băiat la lecţie, ba chiar, aşa cum spunea el, nici nu se uita în partea unde stă el. Acest din urmă amă-nunt l-a făcut pe bietul Gasilin să resimtă vechile crampe nervoase de la stomac. Avea im­presia că profesoara nu se uită înadins la Nikita, pîndindu-l să-l prindă o dată nepregătit.
Iată de ce, cu toate durerile cumplite din sto­mac, Piotr Evseevici se ţinea în fiecare seară de capul băiatului, punîndu-l să-şi facă lecţiile cu o deosebită sîrguinţă şi conştiinciozitate.
În săptămîna următoare Nikita a adus doi de cinci la limba rusă. Gasilin a rămas perplex.
Dînd fuga la bucătărie, i-a spus nevesti-si, bîlbîindu-se:
— C-cum să interpretez această comportare ciudată a profesoarei?! Ce-ce vrea ea să-mi spună cu asta?
Soţia i-a răspuns, ridicînd din umeri:
— Pur şi simplu s-a arătat a fi mai corectă decît ţi-ai închipuit tu. Ea nu confundă senti­mentele şi jignirile personale cu chestiunile ob­şteşti.
— N-nu, aicea-i altceva la mijloc! exclamă soţul, tulburat. Gîndeşte-te că blegul ăsta de Nikita n-a mai luat de cînd e el un cinci la rusă, şi acuma a căpătat dintr-o dată doi de cinci! P-poate i-a dat înadins cea mai mare notă, vrînd să se împace cu mine? Rămîne de văzut. Eu unul ştiu că n-am să fac primul pas.
După cîteva zile, Nikita a mai adus un cinci, pentru o poezie de Lermontov învăţată pe din­afa-ră. Şi atunci Piotr Evaseevici Gasilin, nemaipu-tîndu-se stăpîni, s-a dus acasă la profesoară şi i-a vorbit aşa:
— Stimată Sofia Pavlovna, mi-e ruşine s-o mărturisesc, dar eu eram încredinţat că după in­cidentul de la şedinţă, Nikita al meu n-o să mai iasă din doi-uri. Văd însă că n-a fost aşa, şi acum, copleşit de generozitatea dumneavoastră, am ve­nit să vă strîng mîna.
Profesoara zise mînioasă:
— Dar cum v-aţi putut face o părere atît de proastă despre oameni şi mai ales despre un pro­fesor sovietic? E, zău, nedemn de epoca noastră să ai asemenea concepţii arhaice!
Bietul Gasilin a bolborosit fîstîcit nişte fraze încîlcite, din care se putea deduce în parte că el încă n-a terminat tratamentul cu raze ultra­violete pe care-l urmează şi că de aceea nu se socoate încă răspunzător de toate gîndurile sale rostite cu glas tare.
Dar apoi, biruindu-şi jena, zise lămurit:
— Vă rog să mă scuzaţi, dar cinciurile astea mi-au răsturnat toate vechile concepţii despre oa-meni. Am fost mirat ca niciodată în viaţă.
Sofia Pavlovna, gîndindu-se la ale sale, zise:
— Eu însăşi m-am mirat că fiul dumnea­voastră a devenit fruntaş la învăţătură. Spune-ţi-mi, ce s-a întîmplat cu el?
Gasilin răspunse emoţionat:
— Păi acuma, dragă Sofia Pavlovna, îl me­ditez eu în fiecare zi.
— O — exclamă profesoara — cele ce spu­neţi dumneavoastră întăresc aşa de bine conclu­ziile mele! Am observat de mult că acei copii pe care părinţii îi supraveghează cît de cît învaţă mult mai bine.
Şi adresîndu-i lui Gasilin un zîmbet, Sofia Pavlovna adăugă:
— Veţi face bine să-l meditaţi şi de-acum înainte în fiecare zi pe fiul dumneavoastră. Să fie asta răzbunarea mea pentru gîndurile şi cu­vintele nesocotite pe care le-aţi rostit atunci.
După care au rîs amîndoi înveseliţi şi s-au despărţit aproape prieteni.


va urma