Mai bogat cu un murmur

Gina Zaharia

Să ducem copila mai aproape de izvoare,

îi spunea mama cu inima dogorind,

e lună plină, când va coborî la pieptănat să-i vadă chipul,

am auzit că așa nu se va teme de pietre,

nici viscolul n-o va împiedica să sculpteze nămeți,

în pumn să-i punem un ban din loja întemnițaților,

cu siguranță va pleda pentru catedrale

înalte cât sufletul.

Tata a înnodat sacul în care strângea vorbe senine,

s-a închinat spre dealul răsăritului

și mi-a desenat un ocean.

Eram desculță în sângele lui octombrie, liberă să-mi plimb valurile

prin galaxia orbilor,

câștigasem pariul cu focul,

câteva cercuri aurii făceau tumbe peste umărul meu.

Și acum port straiele pe care le-au dezbrăcat soldații

într-un mugur al nimănui,

seceta șerpuiește la ea acasă, copila coase câmpuri cu flori,

pe sub felinare trec nopți cu rochii frumoase,

cineva bate la ușă,

crezul se-ntoarce în rădăcină

mai bogat cu un murmur.