Adevaratul Ceausescu (5)

Ştefan Andrei a fost la 22 de aniversări ale lui Ceauşescu

Fostul demnitar Ştefan Andrei a fost prezent, din 1968, la toate festivităţile Secretarului General al partidului. Până în 1981 se şi petrecea, dar după aceea se omagia exclusiv.

Prima dată, Ceauşescu a fost sărbătorit, la scară naţională, în data de 26 ianuarie 1968. Celorlalţi nu li s-a părut atunci ceva deosebit deoarece împlinea o vârstă rotundă - 50 de ani. Iar în cutumele oficializate ale partidului, încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, când vreunul dintre membrii Biroului Politic aniversa nişte decenii de „viaţă şi luptă", era sărbătorit de tovarăşii lui.

Prima festivitate
„Pentru că Secretarul General al partidului împlinea 50 de ani, s-a făcut un întreg program de manifestări", spune Ştefan Andrei referindu-se la prima aniversare cu fast a naşterii lui Ceauşescu. „Îmi amintesc, dintre ele, o întâlnire cu oameni de cultură şi artă.

Felicitat fiind de uniunile de creaţie şi forumurile ştiinţifice, sărbătoritul a oferit reprezentanţilor acestora o masă la Guvern, în Piaţa Victoriei. Cineva a ţinut un speech - nu-mi mai amintesc cine -, el a răspuns... Din câte-mi aduc aminte, i s-a oferit şi acolo un cadou din partea invitaţilor. Parcă «Însemnările lui Marx despre români», ediţie de lux, îmbrăcată în piele.

În şirul acelor manifestări, ceea ce a atras atenţia atunci a fost cuvântarea lui Maurer. «Să ne trăieşti, tovarăşe Secretar General!», a spus prim-ministrul cu solemnitate. Cu toţii l-am înţeles ca semnul de a-l lăuda mai tare pe Ceauşescu. Conform teoriei lui Maurer că e bine să vadă toţi ceilalţi - şi în primul rând sovieticii - că avem un şef recunoscut şi stimat de toţi ceilalţi din conducere".

Teoria aceasta li s-a părut şi mai potrivită peste câteva luni. După invadarea Cehoslovaciei, în august 1968, de trupe ale Tratatului de la Varşovia - fără ca românii să fi fost înştiinţati anterior de către partenerii lor din blocul militar -, „monolitul" conducerii româneşti a fost strigat pe şi mai înalte glasuri. Iar după tonul lui Maurer, corul celorlalţi s-a pornit cu tot mai mare avânt. Cu excepţia lui Maurer şi a lui Bodnăraş, care continuau să-i spună Nicu lui Ceauşescu (desigur, în afara şedinţelor), toţi ceilalţi din „stimate tovarăşe" nu l-au mai scos.

55 de ani şi proiectul nemuririi
Dintre aniversările lui Nicolae Ceauşescu, mai mult spaţiu în memoria lui Ştefan Andrei ocupă sărbătorirea a 55 de ani. În 1973, în calitate de secretar al CC cu probleme internaţionale, împreună cu Cornel Burtică, secretarul CC cu propaganda, Ştefan Andrei a fost angajat în pregătirea programului. Ca pentru orice eveniment important din calendarul propagandei de partid, au făcut un proiect. S-au prezentat însă cu el nu lui Nicolae Ceauşescu, ci soaţei sale. Deşi nu era încă membru al Comitetului Central, nici savantă de renume mondial, Elena Ceauşescu ţinea să se ştie că-i stăpâna casei „întâiului bărbat" al ţării.

„Am propus de toate acolo", povesteşte acum Ştefan Andrei. „Dacă-mi aduc bine aminte, să fie făcut Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti sau al Academiei «Ştefan Gheorghiu». Ori poate la amândouă. Să fie decorat încă o dată cu titlul de «Erou al Muncii Socialiste», manifestări în ţară, peste hotare... Tot ce se putea face în spiritul vremii. Iar ea, încântată, ne-a invitat pe amândoi la un coniac.

Ieşind noi din hârtia cu proiectul, după coniacul ei, am zis: «Haideţi să vedem ce-a făcut Carol I în timpul domniei sale şi ce-am făcut noi din 1965 încoace. În timpul lui Carol I s-au ridicat construcţii care sunt şi acum emblemele istorice ale României. A făcut Gara de Nord, a făcut Palatul Justiţiei, Ateneul, Palatul Poştei... Acestea au rămas în urma lui şi sunt dovada că a domnit cu folos. Ce facem însă noi? Nu avem o casă a ştiinţei, nu avem o bibliotecă naţională care să ne reprezinte... În al doilea rând, extindem întruna Capitala, dar în Bucureşti avem zone mizere. Arată Calea Rahovei sau Podul Grant a locuri cu care să te poţi lăuda? Ar trebui să începem reconstrucţia oraşului...». Ea n-a zis nimic acolo. Acasă însă, i-a spus lui Ceauşescu. A doua zi ne cheamă el. «Sunt de acord cu propunerile, zice, dar cu un amendament - să facem şi un sediu al CC. Şi pe acesta, care are celule de detenţie la subsol, să-l dăm Ministerului de Interne». I s-a sărbătorit ziua, nimeni n-a mai comentat nimic, a trecut vremea. În 1977, când a fost cutremurul, eram cu el în Africa. Am plecat, cât ce-am primit vestea, de urgenţă spre Bucureşti. În avion, s-a retras în dormitorul lui, iar dimineaţa m-a chemat la el. «Nu ştiu ce e în Bucureşti, mi-a zis, dar acum putem realiza ideile tale din '73». Aşa s-a dat drumul programului de construcţie a Centrului Civic al Capitalei, a Casei Poporului, a Bibliotecii Naţionale... La începutul lui 1990 ar fi trebuit să înceapă refacerea Teatrului Naţional, în locul lui de demult. Terenul de pe Calea Victoriei a fost vândut însă francezilor pentru construcţia unui hotel. Îl vedeţi. Acolo ar fi fost Teatrul Naţional".

Ultima aniversare
„În 26 ianuarie 1989, Ceauşescu a fost sărbătorit la Palatul Cotroceni", povesteşte Ştefan Andrei. „Voia să-l vedem cum arată după renovare. Mulţi ani a funcţionat ca Palat al Pionierilor. Astăzi nu se mai aminteşte deloc că a fost mult modernizat şi faţă de vremea Reginei Maria. Cu un an înainte, recepţia de ziua lui s-a făcut la Predeal. Tot în 1989, dar de ziua Elenei Ceauşescu, recepţia a fost la Castelul Peleş. A fost o recepţie mai somptuoasă decât la ziua lui. Lucru deosebit la ultima aniversare a lui Ceauşescu a fost că, în cuvântul său, sărbătoritul a criticat perestroika şi pe Gorbaciov. Au fost invitaţi membrii CPEx, secretarii CC, unii miniştri. 50 de persoane. Îmbrăcaţi ca pentru recepţie, în costume închise la culoare şi fără neveste. A început pe la şase după-amiaza şi a durat vreo două ore. Manea Mănescu, cred, i-a urat în numele nostru, al partidului, al poporului... cum se făcea. Ne-am pus la masă şi am mâncat. Era «chef mare» - fără lăutari, fără băutură. În anii 1980 se schimbaseră toate. Nu se mai făceau petreceri cu cântăreţi. Toţi ne uitam la televizor - şi la Revelion, şi la celelalte recepţii. Se simplificase mult şi masa. Nu că înainte ar fi fost foarte rafinată şi bogată. Dar în ultimii ani, lipsea introducerea cu băutura alcoolică. Începea cu o gustare cu cârnăciori, chifteluţe, caşcaval. Fripturi şi peşte.

S-au scos coniacul şi lichiorul, s-a scos şi cafeaua. El, de altfel, nici n-a băut vreodată cafea. Era doar cupa de şampanie servită la timpul potrivit pentru urări. În loc de îngheţată şi prăjitură la desert, ca altădată, erau fructe. Nu mandarine, banane, portocale... Mere şi pere - fructe româneşti. Era şi acesta exemplu că ne putem lipsi de import".

"Ne-am pus la masă şi am mâncat. Era „chef mare" - fără lăutari, fără băutură."
Ştefan Andrei, fost ministru de Externe

Cadouri între tovarăşii din lagărul comunist
„Eu nu ştiu ca membrii CPEX să-i fi făcut cadouri personale lui Ceauşescu", rememorează Ştefan Andrei. „Nici CPEx-ul în întregul lui, cu excepţia decoraţiilor. Personal nu i-am dus niciodată nici flori, nici cărţi, nici altceva. Îi scriam de mână, pe un carton, trei fraze de felicitare. Odată am uitat şi m-a sunat secretara de la Protocol că s-au primit felicitările de la toţi tovarăşii - aşteaptă să trimit şi eu. Nici Ministerul de Externe nu i-a trimis cadouri. Însă cu două-trei zile înainte de ziua lui şi a ei, soseau maşini din judeţe. Le duceau, întâi, la Protocol. Aceia amenajau un fel de expoziţie pe care o vizionau doar Ceauşeştii".

Din documentele puse în circuitul public de Arhivele Naţionale reiese că lui Ceauşescu i s-au făcut daruri aniversare şi din partea „fraţilor" din lagărul comunist. În iunie 1984, cu ocazia „împlinirii a 65 de ani", la Moscova i s-a înmânat „Ordinul Revoluţia din Octombrie". Onoratului i se va fi părut probabil mai curând o batjocură decât o cinstire pentru că vârsta aceea o aniversase în urmă cu aproape un an şi jumătate. La timpul cuvenit, după cum arată registrele, în ianuarie 1988, când împlinea şapte decenii de viaţă şi „55 de activitate revoluţionară", a fost decorat cu „Ordinul Lenin", conferit prin decret al Prezidiului Suprem al CC al PCUS. Atunci şi Todor Jivkov i-a trimis distincţia „Bulgaria - 13 secole", cu eşarfă, din RDG a primit Ordinul „Karl Marx" iar din Polonia, „Meritul RP Polone". L-au medaliat, de asemenea, nord-coreenii, mongolii şi cehoslovacii.

Dintre cadourile inventariate reţine atenţia că, în 1987, fiul său, Nicu, în numele Judeţenei de partid Sibiu, l-a gratulat cu două vaze de cristal - una decorată cu motive florale, cealaltă cu frunze de stejar.

Cum chefuiau şi glumeau dictatorii în anturajul lor
În volumul „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli. Ştefan Andrei în dialog cu Lavinia Betea", fostul şef al diplomaţiei (1978-1985) şi coordonator al comerţului exterior în timpul plăţii datoriei externe a României (1987-1989) relatează multe dedesubturi ale politicii şi întâmplări de la curtea lui Ceauşescu.

În ceea ce priveşte aniversările, spune el, până în deceniul nouă şi ceilalţi membri ai conducerii erau sărbătoriţi. „Când am făcut 50 de ani, am fost sărbătorit cu fast", mi-a relatat fostul demnitar. „În 1981, ultima oară când a mai fost sărbătorit cineva cu fast. A fost şedinţă CPEx în care am luat eu cuvântul, a luat şi Ceauşescu cuvântul, după aceea s-a servit o masă în picioare. Şi seara, pentru mine a mai dat încă o masă, din partea Prezidiului Permanent. După aceea nu a mai făcut aşa. Dădea doar decoraţii, era de faţă Dăscălescu, poate Gogu Rădulescu. Dar nu se mai anunţa în presă. Eu am fost ultimul, cu masă, dat în presă, cuvântările în presă...". Înainte de anii '80, la asemenea ocazii, demnitarii se prezentau cu soţiile. Erau aduse, într-un spectacol, formaţii de muzică instrumentală şi cântăreţi.

Ceauşeştii preferau muzica lăutărească, romanţele şi genul reprezentat de Gică Petrescu. Pe vremea aceea, Ceauşescu gusta cu plăcere ţuica de Petreşti. Când bea câteva păhăruţe în plus se înveselea şi devenea chiar simpatic. Cânta şi el cu lăutarii şi îşi invita consoarta la dans.

„Ceauşescu nu şi-a dorit Premiul Nobel pentru Pace", a afirmat Ştefan Andrei, explicând contextul zvonurilor vremii. I s-a propus ca, la aniversarea a 70 de ani, să i se acorde titlul de mareşal. „Au fost nişte mareşali în armata română, ajung ăia", a refuzat el.

Zgârciţi au fost însă, totdeauna, amândoi Ceauşeştii. O întâmplare povestită de Ştefan Andrei în cartea amintită e relevantă. S-a întâmplat ca una dintre aniversările sale să cadă în timpul când făcea parte dintr-o delegaţie condusă de Ceauşescu în Bulgaria. Todor Jivkov şi ministrul său de Externe, Petăr Mladenov, l-au felicitat pe ministrul de Externe român şi l-au cadorisit cu un televizor color japonez - ultima generaţie. Care a fost preluat şi transportat în ţară de Serviciul român de protocol. La Bucureşti însă, şeful Protocolului de Stat l-a înştiinţat pe Ştefan Andrei că Elena Ceauşescu ordonase ca să-i fie instalat cadoul într-o casă de oaspeţi. „Unde vine şi Andrei, din când în când, ca să-l vadă acolo", precizase ea.

În zecile de ceasuri petrecute împreună cu Ştefan Andrei i-am povestit şi eu episoade din viaţa lui Stalin, din memorialistica rusească. Bancul său preferat, relatase unul dintre apropiaţii săi, era despre pipa sa. Se făcea că într-o zi, Stalin s-a plâns, indispus, membrilor Biroului Politic că i-a dispărut celebra pipă. Ziua următoare a venit însă pufăind din ea. „Îmi căzuse sub pat", şi-a anunţat el companionii. „Nici să nu vă gândiţi, tovarăşe Stalin, l-a contrazis Beria. Până acum, zece dintre spionii arestaţi ieri au mărturisit că din ordinul imperialismului anglo-american v-au furat pipa".

„Până într-un anume moment", mi-a mărturisit Ştefan Andrei, „şi cu Ceauşescu ne permiteam bancuri la aceste petreceri tovărăşeşti. Bancul lui preferat mi s-a părut a fi unul cu limbaj mai decoltat. Cică se întâlneşte Ceauşescu cu Brejnev. Şi începe Brejnev discuţiile aşa: «Tovarăşe Ceauşescu, ştiţi, în Siberia se-anunţă o iarnă mai geroasă. Am vrea să suplimentăm contractul făcut pentru şube şi să ne daţi mai multe cu 10.000». Ceauşescu nu-i răspunde, dar pocneşte, aşa, din degete. Iar Brejnev continuă: «Tovarăşe Ceauşescu, am avut şi o recoltă proastă la grâu, mai livraţi-ne suplimentar câteva sute de mii de tone». Tăcere de la celălalt, care pocneşte iarăşi din degetele dreptei. «Ştiţi, tovarăşe Ceauşescu, nici cu planul la votcă n-am ieşit bine. Pentru tovarăşii noştri sovietici trimiteţi mai mult spirt rafinat». Văzând acelaşi gest de la «fratele» Ceauşescu, Brejnev îi cere să-i lămurească semnificaţia. «Ştiţi, tovarăşe Brejnev, eu am făcut demult ceva şcoală la Moscova. Şi, uite, acum mă chinui, dar nu-mi amintesc cum se spune «sula» în limba rusă".

(va urma)