Orizonturi Rosii (17)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.

CAPITOLUL XVII

În camera mea din Blair House, ceasul de calatorie de pe noptiera arata ora cinci fara citeva minute atunci cind am auzit niste ciocanituri in usa. Eram convins ca cel care batea nu putea sa fie decit Aurel Florea, primul consul al Ambasadei Romane. De meserie mecanic de tractoare, Florea nu era un tip stralucitor, dar era destul de practic pentru a-si da seama ca trebuie sa fie mereu punctual si respectuos cu superiorii. Conditia lui de om comun, invidiata abilitate de a simplifica pina si cea mai intortocheata situatie, impreuna cu o buna intuitie a psihologici umane au fost cheile succesului carierei sale. Dupa ce fusese capitan in serviciul de informatii din Londra, unde nu numai ca a invatat bine limba engleza, dar s-a dovedit si un agent valoros, avind contacte si legaturi in ambele partide politice importante din Marea Britanie, Florea s-a ridicat pina la functia de sef al DIE in spatiul Americii de Nord. Acum, cind Ceausescu facuse din Statele Unite prima prioritate, Florea tocmai ajunsese sef de compartiment in Washington.

ADINCA PRETUIRE CONDUCATORULUI
Florea mi-a pus pe masa mai multe dosare, ce contineau materialele pe care trebuia sa le prezint lui Ceausescu si Elenei in dimineata aceea. Primul dosar continea telegrame primite din Bucuresti. Cea mai importanta era cea semnata de Manea Manescu, primul-ministru de atunci, care raporta pe doua pagini intregi ca totul era bine in Romania. Telegrama se termina cu un exces de slugarnicie:
„Noi, cei ramasi in Romania, membrii ai Comitetului Politic Executiv, ai Consiliului de Stat si ai Consiliului de Ministri, aflind cu vibranta mindrie patriotica despre sosirea dumneavoastra la Washington, dorim sa va exprimam atit dumneavoastra cit si tovarasei Elena Ceausescu, adinca noastra admiratie pentru modul stralucit in care veti arata poporului Statelor Unite si lumii intregi principiile de baza, contributia Romaniei, precum si contributia personala a dumneavoastra la problemele complexe ale lumii contemporane, intregul popor roman, aprobind cu mindrie, entuziasm si adinca recunostinta misiunea de pace pe care o intreprindeti in Statele Unite, este nerabdator sa-l vada pe cel mai iubit si stimat fiu al poporului roman si pe mult iubita tovarasa Elena Ceauscscu intorsi inapoi pe pamint romanesc. Va rugam respectuos sa aveti grija de sanatatea dumneavoastra si sa va intoarceti la cirma tarii noastre mai viguros ca niciodata."

Elogiile sint la fel de importante pentru Ceausescu precum aerul pe care il respira. Sub aceasta telegrama se mai aflau o gramada de misive similare, trimise de alte organizatii romanesti, toate laudindu-i cu elocventa pe Nicolae si Elena Ceausescu.
Multe dintre ele erau redactate, ca de obicei, de Popescu-Dumnezeu.

În cel de-al doilea dosar se afla un raport comun intocmit de ambasador si de seful local al DIE, descriind preparativele ce au fost facute pentru vizita lui Ceausescu. Era scris in acelasi stil bombastic, atit de adorat de Ceausescu : /
„Vizita in Statele Unire a Presedintelui Republicii Socialiste Romania, tovarasul Nicolae Ceausescu si a mult stimatei sale sotii, este asteptata cu legitim interes de largi cercuri politice, diplomatice, industriale, de afaceri, precum si de jurnalisti, de cetateni ai Statelor Unite, ca expresie a unei profunde stime si a respectului manifestat de opinia publica a Statelor Unite fata de puternica personalitate a conducatorului statului roman."
Ceausescu nu citeste nici un raport in care nu este din abundenta ridicat in slavi.

În cel de al treilea dosar se afla un alt raport comun continind remarci laudative facute de personalitati americane marcante la adresa vizitei lui Ceausescu. Urmatorul continea elogii aduse lui Ceausescu de un numar de emigranti romani stabiliti in Statele Unite:
— Sint toti agenti ai nostri, mi-a soptit Florea la ureche. Toti vor tine scurte discursuri in timpul intâlnirii de mâine dintre Tovarasu si emigrantii romani. O sa fie perfect. Sint scrise de noi cuvint cu cuvint.
Restul hirtiilor erau de aceeasi natura. Toate erau scrise cu masini speciale IBM, cu caractere mari, aflate doar in văzul lui Ceausescu, masini ce fusesera trimise din timp din Romania, spre a fi folosite pe parcursul vizitei. Numai rapoartele speciale DIE, continind informatii din intreaga lume, erau scrise de mina, cu cerneala neagra, foarte lizibil. Dupa ce a aflat la Moscova ca un text batut la masina poate fi reconstituit prin monitorizarea impulsurilor unei masini electrice de scris, a ordonat ca toate rapoartele ce contin informatii provenite din strainatate sa fie scrise de mina.

— Ce mai este nou ? m-a intrebat Ceausescu atunci cind ne-am intilnit la ora sapte.
Atunci cind se afla in strainatate, regulile de dimineata sint foarte stricte, incepe intotdeauna la ora sapte fix, cu seful serviciului de informatii, urmat de ministrul de externe. Abia dupa aceea, ii primeste pe ceilalti membri ai delegatiei, indiferent de gradul sau functia acestora, chiar daca primul-ministru, de exemplu, se afla cu el in calatorie.
Cu ochelarii pe nas, Ceausescu a rasfoit cu obisnuita satisfactie telegramele venite de la primul-ministru si de la diferitele organizatii din Romania, apoi a citit cu atentie raportul despre preparativele americane pentru aceasta vizita, precum si observatiile facute despre el de catre personalitati ale Statelor Unite.
— Aranjeaza-le intr-o forma mai buna si da-le la publicat in Romania. Si in Vest daca se poate. Apoi mi-a mai ordonat:
— Da-i si tovarasei Elena telegramele venite din Romania. În ultimii ani diviziunea muncii intre cei doi devenise din ce in ce mai evidenta. Ceausescu o lasa pe Elena sa-si exercite autoritatea acasa, in timp ce el insusi se concentra pe problemele internationale. Întilnirea mea cu Ceausescu din acea dimineata a decurs absolut fara nici un fel de incident, de la inceput pina la sfirsit. În ciuda celor sase ore diferenta de fus orar intre Bucuresti si Washington, Ceausescu era intr-o forma cit se poate de buna, atit fizic cit si psihic, cu toate ca este un om mic de statura si nu are o constructie atletica.

Pe cind ieseam de la Ceausescu, Andrei tocmai ajunsese in fata usii, tinând înca in mâna aparatul de ras.
— Cum e inauntru ?
— Ca si afara.
La Washington era o dimineata splendida de primavara, cu mult soare. Andrei si-a pus aparatul de ras pe pervazul ferestrei, a batut la usa lui Ceausescu si a intrat in camera de lucru fara sa mai astepte raspunsul acestuia.
— Tovarasa Elena a intrebat de dumneavoastra, mi-a spus omul de serviciu din camera de garda. Este in gradina cu fotografii.
Dupa ce a terminat cu oamenii aceia, care aveau datoria sa o pozeze in fiecare zi, pentru colectia ei de fotografii, Elena Ceausescu a pornit spre mine afisind un zimbet dulce.
— Ce ai pentru mine astazi, Pacepa? a mieunat ea uitindu-se plina de speranta la dosarul pe care il tineam sub brat.
— Citeva telegrame venite din Bucuresti.
— Citeste-mi-le, draga.
Îndata ce am terminat treaba aceasta, Elena Ceauseseu s-a indreptat spre casa tinindu-ma de mina si bâtâindu-se intr-o parte si in alta.
— Asculta, Nicule, a dat ea buzna la Ceausescu, trintind usa in spatele ei. Vreau ca toate telegramele astea sa fie publicate.
Toate.
Mi-a smuls dosarul din mina si l-a aruncat pe biroul sotului ei.
— Da-i lui Pacepa tot ce vrei sa se publice. Se ocupa el.
— Ai grija sa iasa toate, Pacepa. intorcindu-se spre Andrei l-a privit de sus in jos:
— Ai de gind sa stai toata ziua pe capu Iu Tovarasu ?
— Tocmai terminasem, Tovarasa Elena, a spus Andrei, bucuros ca poate sa plece.
— Daca-i asa, hai sa mergem afara, Nicule. Restul idiotilor tai poate sa mai astepte. Este o dimineata foarte frumoasa.
Dupa ce au plecat am fost anuntat ca seful echipei Serviciilor Secrete ale Statelor Unite, insarcinata sa se ocupe de vizita lui Ceausescu, era la intrare cerind o intrevedere imediata cu mine. A trecut direct la subiect:
— Se face o demonstratie impotriva presedintelui Ceausescu, intre Blair House si Casa Alba. Ca sa preintimpinam intilnirea cu ei va trebui sa alegem alt traseu.
Nu exista calamitate mai mare pentru Ceausescu decit aceea de a vedea o demonstratie indreptata impotriva lui; il poate aduce intr-o stare de nervozitate violenta si de nestapinit. Se intimplase de citeva ori, si numai sa ma gindesc la asa ceva era un cosmar pentru mine. Prima data cind l-am insotit pe Ceausescu in strainatate a fost in 1970, intr-o vizita facuta la New York. Tocmai cind se intorcea de la Misiunea Permanenta Romana, venind de la prima intilnire pe care o avusese la Natiunile Unite, a vazut un individ care purta pe el doua pancarte, cerind lui Ceausescu respectarea drepturilor omului in Romania. Cind Ceausescu m-a chemat la raport era complet desfigurat de furie si se plimba prin camera ca leul in cusca.
— Fa-l pe porcul ala mizerabil sa dispara de pe fata pamintului, mi-a ordonat el.
Protestatarul s-a dovedit a fi un roman emigrant, numit George Boian, care avea o autorizatie pentru demonstratie, valabila pe toata perioada vizitei delegatiei romane, si a continuat cu incapatinare protestul in ciuda atit a promisiunilor cit si a amenintarilor diplomatilor romani. Serviciul Secret al Statelor Unite, foarte indatoritor, a avut grija sa schimbe in fiecare zi rutele, astfel incit Ceausescu sa nu-l mai vada pe demonstrant, insa in fiecare zi presedintele trimitea pe cite unul din membrii corpului de garda personala sa vada daca individul mai este in strada. De fiecare data cind afla ca este tot acolo facea o scena inspaimintatoare. Datorita enervarii pe care i-a provocat-o lui Ceausescu, Boian a intrat in istoria contemporana a Romaniei. Timp de multi ani numele codificat folosit de DIE in corespondenta pentru demonstratiile anti-Ceausescu a fost „Boian".

Una dintre reactiile cele mai furtunoase ale lui Ceausescu a avut loc citiva ani dupa aceea, atunci cind a aflat dintr-o emisiune a postului de radio Europa Libera ca un roman recent emigrat, Sergiu Manoliu, impreuna cu mama lui, Carmen Manoliu, au organizat o demonstratie la Paris, in fata sediului UNESCO cerind respectarea drepturilor omului in Romania si a dreptului de emigrare si au afisat timp de citeva zile un portret indoliat al lui Ceausescu. Livid de furie, acesta a ordonat ca Sergiu Manoliu sa fie „omorit in bataie", asa incit „nimeni altcineva sa nu mai pingareasca portretul presedintelui Romaniei". Ulterior, Sergiu Manoliu abia a reusit sa scape cu viata dintr-o operatiune DlE, in care au fost folositi teroristi francezi profesionisti ce primisera azil in Romania, si care erau folositi cu regularitate de DlE in contrabanda cu droguri si in acte de terorism.

— Hai sa mergem acolo impreuna, a sugerat seful echipei Serviciilor Secrete, si am plecat imediat pe teren, sa aruncam o privire demonstrantilor si sa stabilim o ruta alternativa. Apoi m-am dus la Casa Alba ca sa verific preparativele pentru sosirea oficiala a lui Ceausescu, programata sa aiba loc pe pajistile din fata Casei Albe.

Membrii comitetului de primire erau deja acolo: vicepresedintele Walter Mondale, secretarul de stat Cyrus Vance cu sotia, adjunctul sefului Marelui Stat Major, amiralul James Holloway cu sotia, ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Rudolph Aggrey si alte oficialitati ale Departamentului de Stat, impreuna cu decanul corpului diplomatic, doctor Guillermo Sevilla-Sacasa. La ora zece si treizeci de minute a sosit si Ceausescu, iar zimbetul lui larg certifica faptul ca nu vazuse nici o demonstratie impotriva sa. Din pacate buna lui dispozitie nu a durat prea mult.

LA CASA ALBA SE CINTA UN IMN GRESIT
Presedintele Carter i-a facut cunostinta lui Ceausescu cu membrii comitetului de primire, garda militara a prezentat armele, iar orchestra a inceput sa intoneze Imnul national al Romaniei. Americanii afisau o atentie respectuoasa, in pozitie de drepti. Oricum, eu am ramas prostit, cu gura cas'cata. Se intona vechiul „Romania, patria", de pe timpul capitalismului, si nu noul imn, introdus personal de Ceausescu. Mi-am ridicat ochii catre podiumul de onoare. Carter zimbea larg, ca si cum ar fi vrut sa arate ca ii place melodicitatea imnului romaneste. Degetele lui Ceausescu se agitau furios, era negru la fata, incercind sa ma gaseasca cu privirea lui feroce. M-am straduit sa-l informez pe secretarul Vance de greseala facuta, si intr-o clipa intregul comitet de primire, informat discret, era pus in incurcatura. Stirea a ajuns la deputatul James Holloway care, transmitând-o mai departe vicepresedintelui Mondale, a facut un gest din care reiesea ca se va ocupa de problema asta, apoi a facut un pas inainte plin de importanta. Oricum, orchestra a continuat sa cinte fara nici cea mai mica ezitare pina la ultima nota, iar cu am stiut ca nu mai era decit o chestiune de timp pina cind Ceausescu ma va acuza ca sunt agent CIA.
Restul ceremoniei, a continuat, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. În cuvintarea de primire, Carter a spus:
— Este de asemenea un mare cistig pentru mine, ca presedinte, sa am sansa de a ma consulta cu un conducator national si international, asa cum este oaspetele nostru de astazi -"si a accentuat faptul ca influenta lui Nicolae si a Elenei Ceausescu „in intreaga lume internationala este exceptionala".

Oarecum calmat, Ceausescu i-a facut Elenei cu ochiul, in timp ce aceasta ii afisa cel mai dulce zimbet, peste dintii galbeni si bonti. În replica, Ceausescu a atins numai citeva din punctele lui favorite: egalitate intre cei mici si cei mari, intre tarile dezvoltate si cele subdezvoltate, incluzind egalitatea dintre Romania si Statele Unite; că se considera pe el insusi parintele drepturilor omului si un sustinator de baza al acordurilor de la Helsinki, ca este creatorul noii ordini economice internationale.

Dupa prima intilnire oficiala dintre cei doi presedinti, Ceausescu si insotitorii sai s-au dus la Departamentul de Stat pentru a participa la un dineu oferit in onoarea sa de Vance. Eu am acompaniat-o pe Elena la un dineu oferit in onoarea ei de Mrs. Vance, in istoricul Woodlawn Plantation din Mount Vernon, Virginia. De-a lungul intregii calatorii, Elena nu a facut altceva decit sa se plinga. În primul rind pentru ca ar fi trebuit cu adevarat sa se afle la dineu cu sotul ei, nu sa fie mutata pe la cine stie ce petreceri marginase, impreuna cu nevestele americanilor.
— Sint un conducator politic si un om de stiinta recunoscut international.
În al doilea rind i se parea incorect sa fie escortata de Departamentul de Stat si nu de Serviciile Secrete, ca barbatul ei.
— Eu nu sint nevasta presedintelui. Eu sint a doua pe linie ierarhica dupa conducatorul Romaniei. Este clar, bă, pierde-vara ?
În al treilea rind era imnul national.
Numai pentru chestia asta ar trebui sa fii dat afara si trimis in Romania pe jos.
Atunci cind masina a ajuns la Woodlawn Plantation s-a umplut paharul:
— Ia uita-te! Ce casa veche, imputita si inspaimintatoare. Tocmai aici, la marginea lumii. Si peste tot nisip. Trebuia sa-mi spui sa-mi iau bocancii, ba, imbecilule.
Ne-am intors la Blair House tocmai la timp pentru inminarea cheii orasului Washington de catre primarul Walter Washington si sotia lui. Dupa ceremonia de rutina si dupa ce a fost fotografiata din toate unghiurile de catre reporterii romani, Elena m-a impins intr-un colt.
— Ba, timpitule, de ce nu ne-ai zis ca primarul este neam cu el ?
Pentru Elena toti cei ce se numesc Washington trebuie sa fie inruditi cu George Washington.

În centrul camerei Ceausescu dicta comunicatul pentru presa romana:
"Cheia de aur a orasului Washington a fost oferita Presedintelui Nicolae Ceausescu... ca un simbol al pretuirii de care se bucura activitatea politica neobosita a Presedintelui roman, dedicata bunastarii si progresului tarii sale, cauzei pacii si intelegerii in lume...
Elena tinea in mina cutia cu cheia, pe care mi-a intins-o:
— Afla daca e chiar de aur. Daca e, sa mi-o aduci inapoi; daca nu, pune-o la un loc cu celelalte trofee ale noastre.
Barbara Walters tocmai sosise acolo impreuna cu echipa ei. Ea era cosmarul Elenei, „harpia", „vipera", „vampira", care vroia sa suga povesti murdare pe seama vietii personale a conducatorilor comunisti, in timp ce il asteptam pe Ceausescu sa reapara, am avut neasteptata placere de a purta o lunga discutie cu ea.

A fost incredibil de umana, de prietenoasa. Am discutai despre orice si despre toate, de la interviurile anterioare cu alti conducatori pina la viata ei particulara, despre fiica ei, pe care o iubea foarte tare, si despre frica ei de intuneric.
Seara, supeul dat la Casa Alba in onoarea lui Ceausescu a inceput cu Imnul national al Romaniei.
— Acesta este cel bun, a spus Carter, scuzindu-se vag pentru intimplarea de dimineata.
Apoi ambii presedinti au luat cuvintul, iar dupa-masa oaspetii au fost invitati sa participe la un recital dat in sala de receptie.
— Programul nostru se intituleaza „in memoria lui Ger-shwin", a spus Carter cu subinteles, conducindu-i pe cei doi artisti pina la pian.

REZUMATUL PRIMEI ZILE DE SUCCES
Întors inapoi la Blair House, Ceausescu i-a invitat pe oficialii sai la un pahar cu vin. Elena m-a prins la usa si era pe cale sa-mi mormaie ceva la ureche, cind Ceausescu a observat:
— Fermier o fi, dar nu-i taran. Nu-i asa, Eleno ? Era in mod evident cucerit de elogiile si zimbetul lui Carter.
— Dar nici „gentalmen" nu e, Nicule. N-a avut nici ansamblu de muzica populara, nici balet si nici muzica simfonica in programul lui. N-a avut decit doi handicapati, unu' negru si unu' orb. Dupa o scurta pauza a continuat: Ce-au zis despre mine, Nicule ? Era prea multa lume acolo, nu-mi mai aduc aminte.
— Lucruri frumoase, Eleno. Ceva ca esti om de stiinta.
— Da' ce anume, Nicule ?
Ceausescu a cerut sa fie adus interpretul sau, Sergiu Celac, impreuna cu transcrierea stenografiata a cuvintarii lui Carter.
— Citeste-ne ce a zis fermieru' despre tovarasa Elena.
— Da. A zis: „Eram cu totul nerabdator si hotarit sa fac o impresie buna sotiei Presedintelui in seara aceasta, pentru ca ea, prin propriile-i forte, a devenit un distins om de stiinta, un chimist, si a realizat o mare activitate de cercetare".
— Ce frumos. Dar despre Palade ce-a spus, draga ? a miorlait ea mai departe. Parca l-am auzit spunindu-i numele.
— Am aici, a spus Celac. Presedintele Carter a continuat dupa cum urmeaza: „Si am avut grija ca in stinga ei sa se afle cineva care sa poata sa i se adreseze in limba proprie a stiintei si cu care sa ma pot lauda ca este un american distins, ca sa pot arata ca tara noastra este superioara. De fapt doctorul Palade este laureat al Premiului Nobel, si vroiam sa-i aduc la cunostinta doamnei Ceausescu cit de avansati sintem in a-i educa pe americani, pentru a cistiga cele mai apreciate premii ale lumii. Asa ca incercam sa-i explic toate astea cind, in mijlocul disertatiei mele, el" - adica Palade, a completat traducatorul - „mi-a spus ca s-a nascut, a crescut si a studiat in Romania". Cred ca asta-i tot, a incheiat Celac.
— Ce frumos, a zimbit Elena afectata. Iau si ei pina la urma un Premiu Nobel si pina la urma iese ca ala care il luase e roman. Este ca-i adevarat ce spune mereu Tovarasu' ? Nu exista tara mai tare ca Romania si nici popor mai destept ca noi.
— intotdeauna este mult adevar in ce spune Tovarasu', a aprobat Oprea. Este atit de sensibil. Celac, vrei sa citesti partea in care Carter a vorbit despre Tovarasu' ?
— Scrie aici: „Mi-am petrecut o zi foarte placuta cu presedintele unei mari tari. Cred ca este exacta afirmatia mea ca in calitatea sa de conducator al unei mari natiuni, nu a adus numai un urias, progres Romaniei, dar si-a asumat si un rol notabil de conducere in intreaga comunitate internationala".
— Asta-i nemaipomenit. Nici eu nu as fi putut sa o zic la fel de bine, a mintit Oprea.
— A fost o incintare felul in care l-ati lovit pe Carter sub centura, a spus Vasile Pungan. Atunci cind i-ati spus ca Abraham Lincoln a fost marxist. Poti sa gasesti asta, Celac ?
— Lasa ca stiu ce am zis, nu e nevoie de Celac pentru asta, l-a intrerupt Ceausescu. L-am citat pe Marx, care l-a numit pe Abraham Lincoln „acest fiu cinstit al clasei muncitoare".
— in timpul razboiului civil din Spania a existat o brigada de voluntari numita Abraham Lincoln. Aceasta a devenit un simbol pentru comunistii americani, ceea ce este si astazi, a completat Andrei, care ii daduse lui Ceausescu ideea cu Lincoln pentru acel discurs.
— Si a mai fost o lovitura data lui Carter, a izbucnit Pungan cu voce tare. incepuse sa-si gidile publicul, comentind faptul ca America are doua sute de ani vechime si ca populatia ei este venita aproape din toate tarile Europei. Mare smecherie! Si atunci i-ati zis-o, tovarase Ceausescu. I-ati spus ca in 1980 Romania va aniversa doua mii cincizeci de ani de la aparitie, si ca poporul roman a fost dintotdeauna acolo, si acolo va, ramine pentru totdeauna. Asta a fost pe cinste.
— Celac, vrei te rog sa citesti ce a spus Carter despre conferinta de la Helsinki, a cerut Andrei, care de obicei vorbeste foarte putin atunci cind Elena este de fata.
— A spus ca Romania este „una dintre acele tari indispensabile in desfasurarea Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa".
— Aceasta este menirea ambasadei noastre de aici, a spus Andrei. Am tot sustinut ideea aceasta aici, repetind-o iar si iar prin tot Washingtonul pina i-a intrat si lui Carter in cap.
— Ia uitati-va la el, tovarasi, a izbucnit Elena in deridere. El a facut asta. El face tot. N-ai nici o luna de cind Tovarasul te-a numit ministru de externe si, gata, le-ai facut tu pe toate, in tara noastra Tovarasu' este ala care le face pe toate. Tovarasu', nu tu, ba, mascalzone.
Andrei se afunda tot mai adinc in scaunul sau. Numai citeva zile dupa aceea, in timpul zborului spre Germania Federala, mi-a povestit cu cita grija a ocolit provocarile in tot ce a insemnat relatiile lui cu Ceausescu. Pungan a spart gheata, incercind in tot cursul acelei seri sa abata discutia de la o turnura rea, catre care parea sa se indrepte, si a sugerat sa privim banda video pe care era inregistrata acea parte a interviului Barbarei Walters, care fusese transmisa la stirile de seara.
— Pina la urma n-a muscat scorpia, a spus Elena atunci cind scurta inregistrare a luat sfirsit. Si-a dat seama ca daca zicea ceva, avea de-a face cu mine.
— Interviul a fost mult mai lung, tovarasa Elena, a spus Oprea. Am fost acolo tot timpul. A fost incredibil, nemaipomenit. Vreti sa ne citeasca Celac raspunsul pe care l-a dat Tovarasu' cind l-a intrebat Barbara Waltcrs despre relatiile actuale dintre Romania si Statele Unite ?
— Da, am totul aici, a raspuns Celac, scotind la vedere un alt carnet de notite. Tovarasu' a spus: „Bineinteles, mai sint probleme care trebuie rezolvate... intre care se afla clauza natiunii celei mai favorizate si garantarea de catre Statele Unite a unei mai mari libertati a companiilor americane... care inseamna garantarea celei mai noi tehnologii. Sub legile Statelor Unite companiile americane nu pot livra anumite tehnologii, fara aprobari speciale. Iata de ce le este necesara companiilor si firmelor americane o mai mare libertate de actiune." Asta este ce cautai, tovarase Oprea ?

NU SINT BANI PENTRU TELEVIZIUNE COLOR
— Da, Celac. Nu este extraordinar ? Este exact ce l-a rugat Brejnev pe Tovarasu'. Sa obtina tehnologia interzisa, la care Moscova nu poate ajunge. Nici nu credeam ca Tovarasu' o sa atace atit de frontal. Este cit se poate de taios.
— Hmm-hmm, a tusit Ceausescu, incercind sa-i atraga atentia lui Oprea. Apoi a aratat cu o mina la perete si cu cealalta la ureche.
— Ah, am inteles. Zidurile ar putea sa aiba urechi, a zis Oprea cu voce tare, in timp ce Ceausescu se uita la el tot mai acid.
— Este ca e timpit, Nicule ? Ce tot spui tu ca Oprea asta este cel mai bun om al tau ?
— Interviul a fost exceptional, a aruncat Ion Avram, ministrul industriei grele, dindu-i prietenului sau Oprea o mina de ajutor. Ce bine ar fi daca v-am putea prezenta color si la Televiziunea Romana, intr-o zi va trebui sa facem si asta, tovarase Ceausescu.
— Ti-am mai spus de citeva ori, Avram, exista considerente politice, asta ne opreste. Trebuie sa ne hotarim pe care din sis¬temele de televiziune sa-l alegem: sovietic, americano-japonez, francez sau vest-german. Pe oricare l-am lua, se supara ailalti, si n-am chef sa supar pe nimeni acum. Am nevoie de prieteni, nu de dusmani.
— Tovarasu' are perfecta dreptate, s-a amestecat Oprea in discutie, incercind sa repare reaua impresie pe care tocmai o facuse.
— Mai este si problema de bani, tovarasi, a continuat Ceausescu, extinzind dialogul cu Avram la restul celor prezenti. Acum chiar ca nu avem dolarii care ne trebuie pentru televiziune color. Coborindu-si vocea a adaugat: Industria militara este cea in care trebuie sa investim acum, nu industria alimentara sau de pantofi. Poporul nostru este destul de ascultator, stie cum sa-si stringa cureaua de la pantaloni. Poate sa traiasca si de acum incolo fara televiziune color, ca si pina acum.
— Da' la ce sa ne mai gindim acum, Avrame, la televiziune color ? a intrebat Elena. Nu le e de ajuns ca le-am dat cite un televizor in fiecare casa ? Nu-i asa, Opreo ?
— Aproape, tovarasa Elena. Cite unul la cincizeci de case.
— Oricum, timpitii ar trebui sa se multumeasca cu ceea ce au. De ce sa le bagam in cap ideea cu televiziunea color, Avrame ? Ce, ai innebunit ?
În anul 1978 Romania si Albania erau singurele tari din Europa, care nu aveau televiziune color, in orice caz, in Bucuresti a fost instalat de curind un mic sistem de televiziune color, importat numai pentru uzul familiei Ceausescu. Atunci cind a inceput sa se zvoneasca, plecind de la niste scurgeri de informatii provocate in timpul betiilor lui Nicu Ceausescu, ca ar exista un pretins sistem de televiziune color numai pentru Ceausescu, acesta din urma mi-a ordonat sa pornesc o actiune de dezinformare prin care sa raspindesc ideea ca a avut loc numai o demonstratie a companiilor straine, nerabdatoare sa-si vinda Romaniei sistemele lor.

La ordinul personal al lui Ceausescu, DIE a fost adinc implicata in obtinerea informatiilor tehnologice complete a doua dintre sistemele de televiziune color, care il interesau pe el, respectiv sistemul frantuzesc SECAM, de care se interesau si sovieticii, si sistemul vest-german PAL.
— Atunci cind o sa aveti o tehnologie completa a ambelor sisteme imi va fi si mie mult mai usor sa iau aceasta decizie politica, a zis el facind cu ochiul, la scurta vreme dupa vizita noastra la Washington.

„CINE ERAU CUCOANELE ALEA ELEGANTE DE LA MASA TA ?"
— Asta-i tot pentru seara aceasta, a spus Ceausescu, golindu-si paharul. Chiar inainte ca ultima persoana sa paraseasca incinta, Elena a sarit pe mine:
— Toata ziua mi-a stat pe limba sa te intreb : cine erau alea trei cucoane elegante cu care ai stat la masa aseara ? Erau americance ?
— Da, tovarasa.
— Casatorite ?
— Da, tovarasa.
— Neveste de' americani! Sint sigura ca am recunoscut-o pe aia simpatica cu care ai stat toata seara bot in bot. Nu era ambasadoarea ?
— Ba da, tovarasa, era „Bertha".
— Fantastic ! Fan-tas-tic ! Tirfa aia la Casa Alba ! Care va sa zica nu scornise aiurea toate povestile alea cum ca ar avea usa deschisa la Casa Alba. Asta-i nemaipomenit. Trebuie sa ne ocupam imediat de ea, sa i-l aducem aici pe armasaru' ala cu maciuca mare, draga, ca sa o intrebe tot ce stie despre Casa Alba in timp ce o calareste. Nevasta ambasadorului trebuie si ea sa afle ca nimic nu primesti in ziua de azi pe gratis.
— Ce armasar ? Ce tirfa ? s-a bagat Ceausescu. Înainte ca el sa fi putut termina, Elena i se si asezase in poala, soptindu-i la ureche ceva despre sotia ambasadorului.
— Nu ar fi ceva nemaipomenit sa avem un agent influent chiar in inima societatii americane? am auzit-o pe Elena terminindu-si recitalul.
— Va trebui sa ne gindim la asta.
— Trebuie sa-l trimitem incoace pe amantu' ala al ei, Nicule. La inceput doar in vizita si dupa aia de tot.
— O sa luam o hotarire in legatura cu asta cum ajungem inapoi la Bucuresti, a declarat Ceausescu.
— Asta trebuie sa joace cum îi cintam noi, Nicule.
— Da, Eleno, mai devreme sau mai tirziu. Oricum, daca vreodata ar incerca să gindeasca cumva ca nu o să faca cum vrem noi, atunci nu avem dccit sa trimitem pe cineva care sa-i arate pozele alea si sa-i explice ca s-ar putea ca vreun reporter de ziar sa le gaseasca prin cine stie ce sertar de hotel.
În ziua in care am ajuns in Statele Unite, dupa ce mi-a fost aranjatat azilul politic, am facut un raport asupra acestei operatiuni ostile indreptate impotriva guvernului Statelor Unite. Am aflat ulterior ca, in baza raportului meu, a fost deschisa o ancheta care a confirmat legatura amoroasa dintre „Bertha" si soferul roman.

INVENTAREA UNUI FIU PENTRU UN AMERICAN LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL
Brusc, Ceauscscu a schimbat subiectul.
— Astazi l-am vazut pe Brzezinski la treaba. (Zbigniew Brzezinski era la acea data consilier al Securitatii Nationale in administratia presedintelui Carter). Polonezii s-au descurcat binisor sa patrunda la Casa Alba.
Ceausescu ii considera pe toti emigrantii romani, indiferent de cetatenia lor actuala, inca romani, obligati sa se supuna ordinelor date de la Bucuresti. Aceasta este o conceptie comuna tuturor celor din cercul sovietic.
Ceausescu si-a continuat gindurile:
— Câti emigranti romani avem in America, Pacepa ?
— Ceva peste 300.000, dupa documentele strinse de DIE.
— Asta-i chiar o mina de aur, am avea de unde scoate un roman pe care sa-l facem mina dreapta a presedintelui Americii. Asta ar trebui sa fie cel mai important scop al nostru in viitor. Ar trebui sa avem si noi un Brzezinski al nostru aici, si nu numai la Casa Alba, da si in Congres si in Departamentul de Stat.
— Vezi-ti de treaba, Nicule. N-au fost ei in stare sa-l recruteze pe Palade, si stii cit de mult i-am batut la cap. L-ai auzit pe Carter, cind a tinut toastul, ce frumos a vorbit despre Palade si Premiul lui Nobel si ce apropiat este asta de presedintele Statelor Unite ?

Dr. George Palade s-a nascut in Romania, a studiat acolo si s-a casatorit cu fiica lui Nicoale Malaxa, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri ai Romaniei, inainte de era comunista. În 1944 armata sovietica a ocupat Romania, iar Palade a plecat in curind din tara impreuna cu sotia lui si cu socrul, in directia Statelor Unite. Cind mai tirziu a devenit directorul Institutului de Microbiologic din Statele Unite si a cistigat Premiul Nobel, Elena a ordonat ca el sa fie recrutat „imediat".
Palade a fost tinta agentilor de recrutare DIE timp de multi ani, dar cind, in cele din urma, si-au dat seama ca loialitatea lui fata de tara adoptiva este de nezdruncinat, Elena a adoptat o noua tactica. Le-a ordonat celor de la DIE sa creeze un imaginar copil nelegitim al lui Palade, presupusul fruct al unei oarecare legaturi amoroase pe care ar fi avut-o inainte de casatorie, pe vremea cind era inca student la Medicina in Romania. DIE a inventat acest copil, un fiu, cu hirtii in regula, inregistrat in toate actele publice necesare, si au transferat aceasta identitate unui ofiter al serviciilor secrete, care avea ca acoperire o buna cariera de inginer. Pe vremea cind am parasit Bueurestiul cu destinatia Statelor Unite, DIE incepuse deja cu succes o complicata operatie prin care il facea pe Palade sa-si „descopere" asa-zisul fiu, care era de fapt un ofiter mascat. DIE era convinsa ca povestea romantioasa a „fiului", la un loc cu niste vechi fotografii ale „tatalui", impreuna cu farmecul personal si competenta profesionala ale „inginerului", il vor face pe Palade, o data intrat in contact cu el, sa incerce tot ce i-ar fi stat in putinta ca sa-i obtina „fiului" viza de plecare din Romania. Ceausescu se pregatise indelung el insusi pentru intilnirea cu Palade, caruia avea sa-i „cedeze", aprobind cu generozitate acest act de clementa.

— Sampanie ! a ordonat deodata Ceausescu. Si aduceti-mi-l incoace pe Celac.
Ospatarul a aparut imediat cu Cordon Rougc si Ceausescu a golit doua pahare, apoi si-a intrebat interpretul:
— Ia cauta unde vorbea Carter despre mine si Georgia lui.
— Da, Tovarasu. Celac era intotdeauna pregatit cind era chemat la Ceausescu. A spus, referindu-se la dumneavoastra: Aceasta este a patra vizita a presedintelui in tara noastra, iar dupa ce va pleca din Washington va calatori spre Chicago, apoi la Dallas si Huston. Va vizita de asemenea si New York. Din pacate, nu va ajunge si in Georgia (risete) pe durata acestei vizite. Pastreaza insa aceasta ca deserl pentru viitoarea data cind va veni pe la noi".
— Exaci. Desert, chiar asa a spus. Desert. Multumesc, Celac, a zis Ceausescu concediindu-l pe interpret printr-un semn facut din mina.
— Pai, hai sa luam desertul, Pacepa, a soptit el cit de moale a putut, dupa ce a iesit Celac. Vreau sa incepi imediat sa-l aprovizionezi pe Billy cu bani prin agentul tau liberian si prin fratele lui din Londra. Operatiunea Billy trebuie sa aiba loc aici, sub ochii americanilor. Te folosesti de Londra si Liberia, intre timp trimite pe unul dintre cei mai buni ofiteri ai tai la biroul pe care l-am deschis in Alabania. Trebuie sa facem rost de material logistic pentru viitor. La ora cind voi face urmatoarea mea vizita aici, Billy va trebui sa fie un agent productiv de baza. Si atunci ma voi duce in Georgia pentru desert!

În limp ce parasea biroul, Ceausescu mi-a ordonat sa gasesc un mijloc pentru ca Elena sa participe la ceremonia semnarii declaratiei comune, programată sa aiba loc a doua zi dupa-amiaza la Casa Alba. Am incercai sa-i explic ca, dupa câte stiam eu, nu mai existase un asemenea precedent la Casa Alba, si ca sotia lui era asteptata de Rosalynn Carter, cu care urma sa se duca sa viziteze Muzeul National de Istorie si Tehnologie, unde urma sa participe si la un dineu oficial. Ceausescu, dintr-o dată obosit, mi-a taiat-o scurt:
— Schimba programul. Fa-o pe Rosalyn sa priceapa ca asta e cea mai arzatoare dorinta a lui tovarasa Ceausescu.

(va urma)