Aş vrea să fiu Cuvânt!

Petre Violeta

Mă uit spre stele, Doamne, în seara asta rece
Şi gândurile toate-mi întreb ce se petrece?
De ce nu-i primăvara cu mine de Florii?
Când te aştept spre noi cu dragoste să vii?

Aud cum trece noaptea prin sevele din flori,
Întunecând parfumul ce-aşteaptă până-n zori
S-alerge înspre albul narciselor din drum,
Iar salcia pletoasă se tânguie postum...

Se-ascunde bucuria pe după nori şi ploaie
Şi Crezul de ruşine şi ne-nţeles se-ndoaie.
Îşi pleacă ochii sfinţii de după vechi altare
Şi vinul roşu ţipă sarcastic în pahare...

Spovada-i anulată de certuri şi blesteme,
Nimic şi nimeni astăzi de moarte nu se teme.
Prea fierbe lava-n Iadul din sufletul vândut.
Aş vrea să fiu Cuvântul din clipa de-nceput!

Sau chiar să mă dizolv de dincolo de Timp
Într-un nimic albastru din nici un anotimp,
Fără identitate şi fără conştiinţă,
Lumină-n embrionul de Rugă şi Credinţă...