O ULTIMA RISIPĂ

Popa Ines Vanda

Azi mi-e pustiu în suflet și trag de sfoara vieții
Nălucile perfide în smoală îmbrăcate,
În așteptări amare mă bântuie scaieții,
Constrângeri de tăcere apasă disperate.

Nu-i loc de amintire, nu-i loc pentru iertare,
În triste calendare se îmbulzesc doar ploi,
Ne risipim iubirea-n blestem de nepăsare,
Doar umbrele perfide stau strajă între noi.

Dantele de-ntuneric te-ascund în nefiresc
Și-n clipa deznădejdii cât te-aș dori în vise,
În altă parte unde să știu să te găsesc,
Te strig, te-alung, te chem printre zăbrele-nchise.

E-atâta dezbinare și zilele-s confuze,
Iar ne mințim potrivnic pe separate țărmuri,
Dă-mi totul înapoi, sărutul de pe buze,
Azi a venit scadența tristeților din resturi.

Absențe pretutindeni și răni de remușcare,
În colțuri de batistă se scurge orice clipă,
Îngheață și secunda în joc de furnicare
Și duc poveri absurde, o ultimă risipă.