...găsesc silabe moarte

Neculce Dorina

mi-aruncă-n spate timpul

o vină neiertată

și ochiu-mi strânge din cenușă,

lentila-i afumată...

împărățesc lumina mea-n tavernă

îți netezesc și zarea

cu mâna cea eternă

cuvântul se smerește,

mi-e omidă

iar inima clipește,

se-nchide în firidă...

nu mă privi!

căci timpul îmbracă haina

de veșnic cerșetor,

întinde mâna-i scârnavă spre tine,

te crede muritor...

eu strig: -el mi-e condorul de departe,

venit să înghită din abisuri,

să-mi șteargă din cuvinte

care-au murit în mine,

dar s-au născut în carte!

cu degetul pe buze,

stau răstignită într-un vers,

m-ai sărutat pe tâmplă

și m-ai răpit din Univers...

eu tot mai zbor prin galaxii, în zare,

culeg fărâme de iubire,

pierdute-n disperare...

și mă prefac în trandafir,

cu fruntea de mister,

se-nalță gândul meu spre soare,

de-mi trece dincolo de cer...

prin hăuri, găsesc silabe moarte,

le suflu-n aripi, le trezesc,

pe fruntea-ţi siderală,

migăloasă le şi lipesc...

caut oglinda nemuririi,

să mă privesc, așa, în ape,

ca numele să pot să ți-l rostesc,

în alte mii de șoapte...