Cameleonică

Petre Violeta 

De ce îmi este teamă în nopţile fierbinţi?
Şi din icoane, umbre de moarte cad pe sfinţi?
De ce mă răsucesc coşmaruri fără ceas,
În ultimul vârtej al ultimului pas?

De ce nu pot să fug în locul meu de joc,
Unde -aşteptarea ta mă prinde de mijloc?
Nu sunt decât o umbră, un vis , o hologramă
Şi mă dezintegrez de dragoste şi teamă.

O clipă simt că zbor cu braţele spre cer,
Apoi mă prăbuşesc şi cerurile pier.
Îmi vine să alerg ca fluxul către ţărm
Şi mă retrag slăbită, când în reflux adorm.

Şi mă trezesc mai vie ca viaţa-n care cânt,
O rădăcină-adâncă cu ramurile-n vânt.
Îmi împietreşte seva ce-adapă-nmuguriri,
Se veştejesc şi frunze şi roşii trandafiri.

De ce nu mă culegi, din starea mea de chin?
Nu vezi că astăzi plec şi mâine iarăşi vin?
Nu îmi găsesc un loc unde să nu mai ştiu
Că sunt sau că nu sunt, o oază-ntr-un pustiu!

Mă doare umbra asta ce-mi stă mereu în spate!
Desprinde-o de durere şi-aruncă-mă departe!
Printre tăcute chipuri ascunse-n come-adânci
Să plângă macii roşii , rătăcitori prin lunci.