Alexandr Soljenitin
Pâna la urma Suhov se descurca bine. Asemenea unul ciomag munca
are doua capete: daca muncesti cu tragere de inima si ai pentru ce, o faci
bine. Daca nu, o faci de mântuiala. Altfel ar fi plesnit cu totii de mult, e
cert. Suhov sterse scândurile dusumelei ca sa nu ramâna pete uscate,
arunca cârpa nestoarsa dupa soba, îsi trase lânga prag pâslarii, arunca
apa ramasa pe cararea rezervata sefilor si pleca cu pasi mari spre sala de
mese.
Trebuia sa se grabeasca, sa ajunga si la infirmerie, pentru ca îl cuprinsera,
iarasi, durerile. Pe deasupra, trebuia sa aiba grija sa nu cada în mâna
gardienilor: ordinul comandantului de lagar era aspru: cei care umbla singuri
sa fie prinsi si dusi la carcera.
Astazi avu un noroc dumnezeiesc, în fata salii de mese nu era coada.
Nu-ti ramânea altceva de facut decât sa intri. Înauntru era ca în baie; aburi
grosi de la ciorba si valuri de ger care patrundeau de afara. Unele brigazi
stateau la mese iar altele se îmbrânceau pe intervaluri, asteptând sa se
elibereze locuri. Strigându-se prin înghesuiala, câte doi-trei de la fiecare
brigada carau, pe funduri de lemn, strachinile cu ciorba si terci; ceilalti îsi
cautau locuri.
Era o buimaceala de iad, nu se întelegea nimic. "Tontule!" "Tine-ti
labele acasa". "Esti surd sau nu auzi?" "Mi-ai lovit strachina" "Da-i la
ceafa"! "Nu te chiorî si nu sta în drum"!
Mai încolo, la o masa, fara sa-si ude lingura un flacau îsi facea cruce.
Asta înseamna ca-i ucrainean din tinuturile de apus si-i înca novice. Rusii
uitasera si cu ce mâna se face semnul crucii. În sala de mese e frig. De
aceea se manânca mai mult cu caciulele pe cap, fara graba. Se scot
bucatile de plevusca marunta dintre frunzele de varza neagra si se scuipa
oscioarele pe masa. Când se strâng cât un munte si o alta brigada se
aseaza la masa, cineva le da brânci pe podea si imediat se aud trosnind
sub picioare. Sa scuipi oscioarele direct pe podea se socoteste ca n-ar fi
tocmai cuviincios.
Prin mijlocul baracii se aflau doua rânduri de stâlpi. Erau mai curând
proptele decât stâlpi. Lânga un astfel de stâlp statea Fetiukov din brigada
lui Suhov. Îi pazea mâncarea. În brigada nu era prea bine cotat; era
considerat mai amarât decât Suhov. Pe dinafara, toata brigada purta
aceleasi bluze negre cu numere, dar pe dinauntru era foarte pestrita.
Depindea de treapta pe care se afla fiecare. Exista si aici o ierarhie în
toata puterea cuvântului. Pe Buinovski nu-l puteai pune de garda lânga o
strachina. Nici Suhov nu accepta orice fel de munca. ca. Erau oameni si
mai prapaditi decât el.
Fetiukov îl observa pe Suhov si oftând îi ceda locul:
— Am întepenit de tot. Era cât pe ce sa-ti halesc mâncarea. Te
credeam la carcera.
Pleca. Stia ca Suhov nu-i va lasa nimic, ba chiar va linge ambele strachini
pâna le va face curate.
Suhov îsi scoase lingura din pâslar. Era o lingura scumpa lui, nu-l parasise
niciodata prin tot nordul. O turnase el însusi din cablu de aluminiu.
Avea si o inscriptie: "Ust-Ijma — 1944". Îsi trase apoi caciula de pe capul
barbierit — oricât ar fi fost de frig nu-si îngaduia sa manânce cu caciula pe
cap. Începu sa rascoleasca ciorba si sa verifice cu repeziciune ceea ce se
nimerise în strachina. Se nimerise ceva cam de mijloc. Nici apa chioara,
dar nici de la fund. Pazindu-i strachina, Fetiukov pescuise din ea un cartof.
Ciorba are o singura calitate — e fierbinte. Dar Suhov întârziase si acum
era rece. Începu, totusi, s-o manânce, ca de obicei, încet si atent. Chiar
daca ar arde acoperisul, nu trebuie sa te grabesti când manânci. Daca nu
socotim somnul, detinutul din lagar traieste pentru sine doar zece minute
la micul dejun, cinci la prânz si cinci la cina. Corba era aceeasi în fiecare zi.
Depindea numai de legumele pregatite pentru iarna. Anul trecut
pregatisera morcov sarat si din septembrie pâna în iunie da-i si da-i cu
ciorba de morcov. Anul acesta pregatisera varza neagra. Vremea cea mai
fericita pentru burta detinutului e luna iunie: se termina cu legumele si se
dau în loc crupe. Vremea cea mai rea este iulie: în cazan se toarna urzici.
Din plevusca marunta ramasesera numai oasele, carnea se fiersese si
se pulverizase. Mai ramasese putina doar pe cap si coada. Suhov framânta
cu rabdare oasele în gura, le sugea pâna la refuz, fara sa lase pe ele nici o
bucatica de carne, nimic din ceea ce putea fi mâncat si scuipa ramasitele
pe masa. Orice fel de peste ar fi fost, el mânca totul — branhiile, coada si
chiar ochii daca se nimereau la locul lor. Numai când ciorba fierbea prea
mult si ochii mari de peste pluteau prin strachina, el nu-i mânca. De aceea
era luat în râs.
Suhov facea astazi economii: nu mai trecuse pe la baraca sa-si
primeasca ratia de pâine si acum mânca ciorba goala. Pâinea poate fi
mâncata mai târziu. Îi va fi mai cu sat. Felul doi era un terci de sorg. Se
întarise ca o caramida si Suhov îl spargea bucatele. Chiar când e fierbinte,
sorgul nu are nici un gust si nici nu te satura. Gustul e de iarba iar
culoarea ca pasatul. Se spune ca chinezilor le-a venit mai întâi ideea sa
dea sorg în loc de crupe.
Fiertura cântareste trei sute de grame si cu toate ca terciul nu-i terci,
trece drept terci. Dupa ce linse lingura si o baga la locul ei în pâslar, Suhov
îsi îndesa caciula pe cap si porni spre infirmerie. Cerul, de pe care farurile
puternice ale lagarului alungau stelele, era la fel de întunecat ca înainte. Si
tot ca mai înainte, cele doua proiectoare taiau zona în fâsii largi. Când a
fost înfiintat lagarul acesta special, paza avea enorm de multe rachete
luminoase, de front. Aproape ca nu se mai stingea lumina. Risipeau
deasupra zonei rachete albe, verzi, rosii. Ca într-un adevarat razboi. Apoi
au început sa nu mai foloseasca rachete. Li s-or fi parut prea scumpe, cine
stie?
Era noapte ca si la desteptare, dar un ochi atent si experimentat
putea întelege lesne, dupa diverse semne, în aparenta marunte, ca în
curând se va suna adunarea. Ajutorul lui Hromoi se ducea sa cheme la
masa brigada a sasea de invalizi. Acestia nu sunt scosi din lagar. Hromoi,
responsabilul salii de mese, tinea pe lânga el un ajutor caruia îi dadea de
mâncare.
Un pictor batrân, cu barbuta, se târa agale spre sectia cultural-educativa.
Dupa vopsea si pensula — sa scrie numere. Cu pasi mari,
grabindu-se, Tatarin trecu spre comandament. Afara parea ca totul
amortise, semn ca detinutii se cuibarisera la caldura. Erau ultimele clipe
dulci din ziua aceea. Suhov se ascunse cu iuteala dupa coltul baracii sa nu
cada a doua oara în mâna lui Tatarin si sa fie din nou pieptanat.
Mai ales ca nu ai voie sa umbli pe unde te duce capul. Nici un gardian
nu trebuie sa te zareasca de unul singur. Numai în tovarasia altora. Daca
cumva el umbla dupa vreun om, sa-l trimita la o treaba si n-are pe cine
sa-si vierse fierea? Toti citisera prin baraci ordinul potrivit caruia în fata
gardienilor trebuie sa te opersti la cinci pasi, sa-ti scoti respectuos caciula
si sa ti-o asezi la loc numai dupa ce ai trecut de ei doi pasi. Câte un
gardian merge agale, parca nu vede nimic si totul îi este indiferent. Pentru
unii e o placere sa-i tina pe detinuti descoperiti. Nu, acum mai bine
asteapta dupa colt. Tatarin trecu si Suhov alerga, întrecându-se pe sine, la
infirmerie. Pe neasteptate îsi aminti ca în dimineata asta, înainte de
adunare, îsi daduse întâlnire cu un leton desirat de la care voia sa
cumpere doua pahare de tutun. Se luase cu treburile si uitase. Lunganul
primise aseara un pachet si mâine probabil nu va mai avea nici un fir de
tutun. Si asteapta atunci, o luna încheiata, alt pachet. Tutunu-i bun, intra
bine la masura si miroase frumos.
Suhov se mohorî si începu sa bata pasul pe loc gândindu-se daca n-ar
fi cumva mai bine sa coteasca spre brigada a saptea. Infirmeria era însa
mai aproape si porni în trap marunt într-acolo. Zapada scârtâia sub
picioare.
Ca întotdeauna, coridorul infirmeriei era curat, atât de curat, încât îti
era teama sa pasesti pe podea. Peretii erau albi, alb de email. Alb era si
mobilierul.
Usile cabinetelor erau însa toate închise. Te pomenesti ca medicii nu
s-au ridicat înca din paturi! În camera de garda se afla felcerul Kolia
Vdovuskin, un tânar îmbracat într-un halat alb. Scria ceva la o masuta
curata.
În afara de el nu mai era nimeni.
Suhov îsi scoase caciula ca în fata unui sef, îsi arunca, dupa obiceiul
lagarului, privirile iscoditoare peste tot si nu putu sa nu observe ca Nicolai
scrie rânduri drepte, egale, pe care le începea cu o litera mare si le aseza
ordonat unul sub altul. Întelese pe loc ca asta nu-i o munca, ci o "abatere"
care de fapt nu-l putea interesa.
— Iata... despre ce este vorba, Nikolai Semionici... sunt cam bolnav...
— spuse Suhov apatic, de parca ar fi fost vorba de altul.
Vdovuskin se opri din scris si ridica spre el ochii mari si blajini. Pe cap
o boneta alba, halatul era la fel de alb si nu avea numar.
— De ce asa târziu? De ce n-ai venit aseara? Nu stii ca dimineata nu
sunt ore de primire? Lista celor bolnavi se afla la P.P.G.
Suhov stia toate acestea. Stia ca nici seara nu era mai usor...
— Din pricina... sa vezi... Kolea... Seara, când trebuie, nu ma doare
asa...
— Ce anume te doare?
— Se întâmpla uneori sa mai treaca si nu ma mai doare nimic. Însa
ma simt cu totul si cu totul bolnav.
Suhov nu era dintre cei care se tin scai de infirmerie si Vdovuskin stia
asta. El avea, însa, dreptul sa retina dimineata doar doi oameni si cei doi
fusesera deja retinuti. Numele lor erau scrise sub sticla verzuie de pe
masa si linia era trasa.
— Trebuia sa te deranjezi mai devreme. Ce-i cu tine? Acusi va fi
adunarea
Vdovuskin scoase un termometru dintr-o cutie, îl sterse si-l dadu lui
Suhov sa si-l puna
Suhov se aseza pe marginea unei bancute de lânga perete si fu cât pe
ce sa se rastoarne odata cu ea. Nu-si alesese premeditat locul acesta
incomod, iar faptul în sine demonstra ca infirmeria îi era straina si ca
venise aici de putine ori!
Vdovuskin continua sa scrie.
Infirmeria era amplasata în coltul cel mai îndepartat si mai dosnic al
zonei si nici un fel de zgomot nu razbatea pâna aici. Nu se auzea nici
tic-tacul vreunui ceas. Detinutii n-aveau voie sa poarte ceasuri. De timpul
lor aveau grija sefii. Nici soarecii nu rontaiau aici. Îi vânase motanul
infirmeriei, adus special pentru asta.
Cele cinci minute petrecute în camera aceasta atât de curata si
linistita, în care plutea o lumina clara si odihnitoare si în care n-avea nimic
de facut îi creara lui Suhov iluzia unui adevarat rai. Cerceta peretii — nu
gasi nimic pe ei îsi cerceta pieptarul — numarul din fata aproape ca nu se
mai cunoaste. Trebuie neaparat sa si-l înnoiasca. Numai sa nu-l înhate. Cu
mâna libera îsi pipaia barba. Crescuse zdravan. De la ultima baie trecusera
mai mult de zece zile si de atunci crestea mereu! N-are decât sa creasca,
nu-i nici o nenorocire în asta. Peste vreo trei zile vor merge din nou la baie.
Atunci îsi va rade barba. Ce rost are sa stea la coada, la frizerie? Pentru
cine sa se faca frumos?
Apoi, privind boneta alba a lui Vdovuskin, Suhov îsi aminti batalionul
medico-sanitor de pe râul Lovait. Retrai aievea clipa în care sosise acolo cu
falca zdrobita si, idiot ca un bustean, se întorsese de buna voie pe front,
când putea sa zaca cinci zile.
Acum ar vrea sa fie bolnav, nu pe moarte, fireste si fara operatie, dar
în orice caz bolnav, numai sa-l tina în spital doua sau chiar trei saptamâni.
Ar sta — îsi închipuie — trei saptamâni fara sa miste un deget, si chiar de
ar mânca numai supa goala, ar fi bine. Îsi aminti, însa, ca acum nici la
infirmerie nu mai e rost de odihna, în special din ziua în care a aparut un
doctor nou — Stepan Grigorievici. Repezit si zgomotos, acesta le încurca
pe toate si bolnavii n-au liniste. I-a venit idea sa scoata bolnavii care se tin
pe picioare la munca pe lânga spital: sa amenajeze cararui, sa care
pamânt pentru straturile de flori, iar în timpul iernii sa curete zapada. Îi
place sa spuna ca pentru bolnavi, munca este primul medicament.
De prea multa munca pâna si caii crapa, iar daca nu întelegi asta, încearca
sa urnesti din loc un munte de piatra si ai sa te linistesti.
...Vdovuskin continua sa scrie. Comitea într-adevar o "abatere", care
pentru Suhov ramânea de nepatruns. Transcria o poezie noua si lunga pe
care o finisase ieri si fagaduise s-o arate astazi lui Stepan Grigorici, (unul si
acelasi cu medicul — partizan al terapiei prin munca).
Potrivit unei practici specifice numai lagarelor, Stepan Grigorici îl
sfatuise pe Vdovuskin sa se dea drept felcer si îl instalase în munca.
Vdovuskin învata sa faca injectii intravenoase pe detinutii de rând, care
n-ar fi putut sa conceapa în ruptul capului ca un felcer poate sa nu fie
câtusi de putin felcer. Kolia fusese arestat pe când era student în anul doi
al facultatii de literatura, iar Stepan Grigorici dorea ca el sa scrie în
închisoare ceea ce îi fusese interzis sa scrie în libertate.
...Prin geamurile duble, mate din cauza ghetii, patrunse abia
perceptibil semnalul de adunare. Suhov ofta si se scula. Avea, ca si mai
înainte, febra si frisone, însa totul era în zadar. Vdovuskin întinse mâna
dupa termometru si dupa ce îl privi, spuse:
— Vezi, nici una, nici alta, treizeci si sapte cu doua linii. Daca-ai fi avut
treizeci si opt, totul ar fi fost limpede. Nu-ti pot face nimic. Daca vrei,
ramâi, dar pe raspunderea ta. Doctorul verifica si pedepseste. Pe bolnavi îi
scuteste, iar pe cei sanatosi îi trimite la carcera. Mai bine pleaca pe zona!
Suhov nu raspunse nimic si nici macar nu dadu din cap. Îsi îndesa caciula
si iesi.
Oare când îl va întelege satulul pe cel flamând?
Frigul îl cuprindea ca o pâsla muscatoare si îl sili sa tuseasca. Gerul avea
douazeci si sapte de grade. Suhov — treizeci si sapte. Ei, acum sa
vedem care pe care!
În trap marunt, Suhov alerga spre baraca. De la un capat la altul zona
parea pustie, dupa cum pustiu parea tot lagarul. Stapânea clipa acea
scurta, când, desi totul este pierdut, cei mai multi se prefac ca nu înteleg,
îsi spun mintindu-se, ca nu poate sa fie asa si se straduiesc din rasputeri
sa creada ca nu va suna în curând adunarea. Cei din escorta asteapta în
camere încalzite si îsi sprijina capetele somnoroase de pusti. Nici lor nu le
convine sa se învârta prin turlele foisoarelor pe o astfel de vreme. Paznicii
de la garda principala arunca pe foc carbuni, în camera lor gardienii
fumeaza ultima tigara înaintea perchezitiei. Iar detinutii, îmbracati cu
toate flendurile lor, încinsi cu tot felul de sforicele si înfasurati de la barbie
pâna la ochi cu cârpe ca sa se apere de ger, zac deasupra asternutului pe
paturile lor de scânduri, pâna când brigadierul striga cu glas tunator:
"Destepta-rea!"
Brigada 104 piroteste laolalta cu toata baraca. Numai Pavlov, ajutorul
sefului de brigada, socoteste ceva cu un creionas si sosoteste neînteles,
iar sus, în patul sau, baptistul Alioska, vecinul lui Suhov, spalat si curatel,
îsi citeste carnetul în care si-a transcris jumatate din evanghelie.
Suhov intra în fuga si fara sa faca nici cel mai mic zgomot se
îndreapta spre patul ajutorului.
Pavlo înalta capul.
— No ti-au bogat la carcira? Iesti viu? (Pe ucrainenii din tinuturile apusene
nu-i poti dezvata nici în lagar de felul lor de a vorbi).
Lua de pe masa ratia de pâine si i-o întinse
Pe ratie se afla putin zahar. Cu toate ca era grabit, Suhov multumi
cuviincios. (Ajutorul sefului de brigada este si el sef si de el depinde soarta
lui mai mult chiar decât de comandantul lagarului). În timp ce îsi cauta cu
piciorul un punct de sprijin pentru a se urca în pat, înfuleca în graba
zaharul de pe bucata de pâine si linse apoi ceea ce mai ramasese. Privi
pâinea pe o parte si pe cealalta si cu o mâna o cântari: sunt oare cele cinei
sute cincizeci de grame cuvenite? De nenumatate ori primise Suhov astfel
de ratii în închisori si lagare. Niciodata n-a avut însa prilejul sa cântareasca
macar una, pentru ca apoi sa faca scandal cerându-si dreptul. Nu
îndraznea. Stia bine, ca orice detinut, ca chiar cinstit fiind, la taierea pâinii
tot nu te poti abtine sa nu furi. În fiecare ratie lipseste ceva. Mai mult sau
mai putin. Si în fiecare zi o privesti si ca sa-ti linistesti sufletul spui: poate
astazi nu m-au înselat prea tare, poate a mea-i întreaga.
"Lipsesc aproape douazeci de grame" — gândi Suhov si rupse ratia în
doua. Baga o jumatate în sân, sub pieptar. Avea acolo un buzunarel alb. Îl
cususe anume. (Când vin din fabrica, pieptarele pentru detinuti n-au buzunare).
Jumatatea cealalta, pe care ar fi trebuit s-o manânce la micul dejun,
hotarî s-o înfulece pe loc, dar se razgândi subit, spunându-si ca mâncarea
în pripa n-are nici un dumnezeu si pe deasupra e si fara sat. Se întinse s-o
bage într-un sertaras, dar se razgândi iarasi; îsi aminti ca de doua ori
plantoanele au fost batute pentru hotie. Baraca-i mare. Parca ar fi o moara
prin care trece cine vrea.
De aceea, fara sa lase pâinea din mâna, Ivan Denisovici îsi scoase cu
îndemânare picioarele din pâslari, lasându-si în ei obielele si lingura, se
catara descult în pat, largi gaura din rumegusul saltelei, îsi ascunsese
acolo jumatatea de ratie, îsi scoase apoi caciula si trase din ea un ac cu un
fir de ata. Acul era ascuns cu dibacie. La perchezitie sunt pipaite si
caciulile. Un gardian se întepase odata în ac si putin a lipsit sa nu-i
zdrobeasca lui Suhov capul de furie. Astupa gaura la repezeala, din câteva
împunsaturi. În gura, zaharul se topise... Nervii îi erau încordati la
maximum, în orice clipa se astepta sa auda în usa urletul unuia dintre
responsabilii cu repartizarea. Degetele i se miscau ca si cum ar fi fost
actionate de niste arcuri, iar capul, luând-o înaintea lor, hotara ce au de
facut mai departe.
Baptistul citea, cu voce tare, evanghelia. Ascultându-l aveai impresia
ca accentueaza înadins cuvintele. (Poate face asta special pentru Suhov,
pentru ca baptistilor le place grozav sa faca propaganda:
— "Numai de n-ar suferi nimeni dintre voi ca ucigas sau ca hot sau ca
raufacator sau pentru ca a râvnit la bunul altuia. Iar daca vei suferi ca
crestin, nu te rusina, ci slaveste-l pe dumnezeu pentru o astfel de soarta".
Mare figura, Alioska asta! Îsi ascunde carnetelul într-o gaura din
perete cu atâta dibacie încât nu l-au gasit la nici o perchezitie.
Cu aceleasi miscari repezi, Suhov îsi atârna bluza într-o stinghie a patului,
îsi trase de sub saltea, manusile cu un singur deget, o pereche de
obiele rupte si o cârpa cu doua panglici, dupa care nivela rumegusul.
Acesta era greu, batut. Baga apoi marginile paturii sub saltea, aseza perna
la locul ei, sari descult jos si începu sa se încalte. Îsi puse mai întâi obielele
noi, bune, iar pe deasupra pe cele rupte.
Chiar în clipa aceea seful de brigada se scula, mormai ceva si în cele
din urma anunta:
— Brigada o suta patru, gata cu somnul! Toata lumea afara!
Cât ai clipi, toata brigada, fie ca motaia sau nu, se scula, casca si
porni spre iesire. Seful de brigada sta în lagar de nouasprezece ani. Nu-i
scoate pe oameni niciodata afara nici cu un minut mai devreme, dar daca
a spus "Toata lumea afara"!, înseamna ca e obligatoriu sa fie asa.
În timp ce ieseau unul dupa altul, pasind greu si fara sa scoata o
vorba, seful brigazii 20 anunta ca si Tiurin: "Toata lumea afara". Suhov îsi
încalta în graba pâslarii, îsi trase bluza pe deasupra pieptarului si se
încinse strâns cu o sfoara (curelele de piele fusesera confiscate — erau
interzise în lagarul special).
El facu toate acestea si pe coridor îi ajunse din urma pe cei din
brigada. Spinarile lor numerotate înaintau spre iesire. Toti erau înfasurati
grosolan în cârpe si mergeau în flanc, fara sa se împinga unul pe altul,
spre platoul de adunare. Zapada scârtia sub pasi. Era înca întuneric, cu
toate ca cerul se primenea la rasarit cu o lumina verzuie. Un vânt turbat
patrundea pâna la oase. O clipa mai amara decât iesirea la adunarea de
dimineata nu exista, întunecime si ger si burta flamânda si o zi întreaga
înainte. Limba amorteste. Nu-ti vine sa schimbi o vorba cu cineva.
Un sef maruntel de la repartizarea fortelor de munca nu-si gaseste
locul pe platoul de adunare.
— Hei, Tiurin, cât sa mai astept? Iar tragi de timp? Lui Suhov îi poate
fi teama de sefuletul acesta. Lui Tiurin, însa, nu. El nu slobozeste nici un
oftat de pomana pe gerul asta. Tropaia fara sa spuna nimic. Si dupa el
toate brigada trop-trop, scâr-scârt prin zapada.
Kilogramul de slanina a fost, cu siguranta, dus. Se vede dupa faptul ca
brigada 104, si-a ocupat locul în coloana obisnuita. Se vede, de altfel, si
dupa brigazile vecine. La constructia "Oraselului socialist" va fi trimisa o
brigada mai saraca si mai neajutorata. Vai, groaznic va fi astazi acolo:
douazeci si sapte de grade si vânt salbatec si nici un adapost, nici un chip
sa te încalzesti!
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu