Ciobotariu Maria
Plouă
cu flori de tei
peste
dorul nostru
petale
albe plutesc
ca
într-un vals tandru
vântul
cântă simfonia
magicei
iubiri
alerg
cu paşi de rouă
în
unghiuri albastre
descopăr
speranţa şi credinţa.
Orologiu
bate liniştit
peste
timp
măsoară
clipele
ce
fug undeva într-o gară
mă
scald în aerul curat,
simt
bucuria întâlnirii
clădesc
un vis
peste
un drum suspendat
port
rochiţa albă
cu
flori de mac.
"Dorul este focul care arde speranţele, dorinţele, durerile iar cenuşa care rămâne reprezintă amintirile."
RăspundețiȘtergereMultumesc, suflet minunat!
Maria, eu iti multumesc tie pentru poeziile tale minunate!
RăspundețiȘtergere