Statul National Legionar (7)

Horia Sima

Originile politiei legionare

Multa lume si-a închipuit, si chiar unii legionari – dupa cele scrise în Pe Marginea Prapastiei – ca politia legionara a fost creata de mine, independent de Conducerea Statului. Nici cel putin nu mi-a trecut prin gând sa fondez o politie paralela cu organele oficiale. Cum era sa provoc tocmai în acele momente, când abia începuse guvernarea legionara, pe Seful Statului, demonstrându-i, prin organizarea unui corp de politie recrutat din sânul miscarii, ca nu aveam o eventuala rafuiala? În realitate, Generalul Antonescu este autorul politiei legionare, ca al multor altor actiuni ce le-a patronat, pe care mai târziu le-a renegat si le-a transformat în capete de acuzatie contra noastra.

El însusi mi-a cerut, îndata dupa formarea guvernului si cu mai mare insistenta, sa organizez o politie legionara. Iata convorbirea avuta cu Generalul, care a dat nastere politiei legionare:
– Domnule Sima, în cadrele vechi ale politiei nu putem avea încredere. Trebuie sa dublam politia oficiala cu legionari. Te rog, în cel mai scurt timp sa creezi o politie legionara, care sa constituie un instrument de siguranta al regimului.
– De acord, Domnule General, dar arme de unde luam?
– Adreseaza-te Ministerului de Interne si cere ca sa-i înzestreze pe legionari cu revolvere si cu munitia respectiva.

Ca sa întelegem ce l-a determinat pe Generalul Antonescu sa-mi faca aceasta propunere, trebuie sa revenim la nelinistea ce-l chinuia, la teama ca ar putea fi rasturnat peste noapte de elemente carliste. Politia legionara ar fi constituit un organ de protectie al propriei lui persoane. Dar Generalul nu-mi lasa nici timpul necesar ca sa constitui politia legionara pe îndelete, ci vroia ca sa între în actiune cât mai repede, peste noapte, daca se poate. I se parea ca terenul pe care calca este nestatornic si avea nevoie si de acest punct de sprijin pentru a-si consolida puterea.

Dat fiind agitatia Generalului, mai mult am improvizat decât am organizat acest corp de politie. Nu toate elementele chemate sa faca parte din politia legionara erau pricepute, dar când factorul timp decide, când o tara se gaseste într-o faza de tranzitie, accentul cade mai mult pe iuteala executiei unui proiect si mai putin pe competenta personalului.

Politia legionara s-a constituit mai întâi în Capitala si apoi în orasele din tara. Procedura era urmatoarea: seful de judet însarcina pe un legionar cu condu - cerea politiei legionare locale si apoi acesta îsi recruta elementele de care avea nevoie din sânul organizatiei. Eu am transmis numai ordinul si sefii de judet s-au ocupat de înfiintarea acestor unitati de politie. Numai în Capitala l-am numit ca sef al politiei legionare pe Victor Apostolescu.

Tot graba de a crea politia legionara m-a împins sa trec peste formele legale pentru a obtine arme de la Ministerul de Interne. Pe o bucatica de hârtie, rupta de nu stiu unde, i-am scris Generalului Petrovicescu câteva cuvinte, prin care îl rugam sa predea legionarilor revolvere.

"Domnule General, Va rog sa predati cât mai urgent revolvere baietilor. Cat de multe."
Horia Sima

Din stilul si continutul acestei scrisori, rezulta cu claritate ca lucram sub imperiul unei stari febrile, preocupat de a pune cat mai repede pe picioare politia legionara, ordonata de Antonescu.

Aceasta notita, gasita la Ministerul de Interne dupa asa zisa rebeliune, a fost publicata de Antonescu în Pe Marginea Prapastiei, cu scopul de a dovedi opiniei publice ca eu as fi dat ordinul de înarmare al legionarilor. În realitate, hârtiuta dateaza din primele zile ale guvernarii si nu continea altceva decât transmiterea unei dispozitii verbale a Generalului Antonescu pentru înarmarea membrilor politiei legionare.

O entuziasta sprijinitoare a politiei legionare a fost Doamna Maria Antonescu. În întâlnirile cu mine si cu alti fruntasi ai miscarii, mereu vorbea de legionari. „Sa vina legionarii sa-l pazeasca pe Ionica la Presedintie si la noi acasa”. Mai târziu, Doamna Maria Antonescu a intervenit la General ca sa aprobe cumpa - rarea de revolvere din strainatate pentru nevoile politiei legionare, fapt care s-a dezvaluit si în cursul proceselor care au avut loc mai târziu.

Bunurile de la „Straja tarii” trec în patrimoniul Legiunii

Constantin Stoicanescu, pe care-l numisem sef al tineretului legionar, mi-a sugerat sa ma duc la General si sa cer ca bunurile fostei organizatii „Straja Tarii” sa fie transferate în patrimoniul Legiunii, deoarece acum miscarea se ocupa de educatia tineretului. Ideea lui Stoicanescu era buna, dar ma îndoiam ca Generalul Antonescu îsi va da aprobarea. Aceste bunuri apartineau Statului si putea obiecta ca nu le poate înstraina unui partid, chiar daca momentan acest partid face parte integranta din Stat.

Când m-am dus la Presedintie si i-am expus chestiunea, l-am gasit pe General extrem de dispus sa ma asculte. Si-a însusit imediat argumentul nostru, gasind perfect îndreptatita propunerea mea. Asa se face ca, în 18 Septembrie 1940, asadar la câteva zile dupa constituirea guvernului, a aparut decretul prin care toate bunurile care au apartinut „Strajii Tarii” au fost trecute în patrimoniul Legiunii.

Bunurile „Straja Tarii” erau constituite din mai multe imobile si din bani lichizi. Imobilele pe care le-am luat în primire au fost: Casa din Strada Romei, unde functionasera pâna atunci birourile fostei organizatii, o casa de oaspeti, tot la Bucuresti, si o cladire la Predeal, unde era instalat centrul pentru formarea comandamentelor-strajere. Casa din Strada Romei ne-a fost de mare folos, deoarece vechiul sediu din Strada Gutenberg era neîncapator, iar aripa noua, a carei constructie începuse sub Capitan nu fusese terminata din cauza prigoanei. În Strada Romei si-au gasit adapost Corpul Razleti, Corpul Muncitorilor Legionari, Ajutorul Legionar, Sectiunea Feminina, Patrimoniul Miscarii, Sectiunea de Studii Economice, Contenciosul Legionar si alte servicii. Cladirea de la Predeal am predat-o „Fratiilor de Cruce”, pentru instruirea cadrelor acestui corp. În ce priveste casa de oaspeti de la Bucuresti, ea se gasea în stare de reparatie si amenajare, încât n-am putut-o folosi în tot timpul guvernarii noastre. „Straja Tarii” mai fusese înzestrata cu o multime de terenuri sportive împrastiate prin sate si orase. Pe acestea nici nu le-am luat în primire si nici cel putin n-am stiut de existenta lor. Ca bani lichizi, „Straja Tarii” dispunea de un fond de aproximativ 70 de milioane de lei, care a fost trecut în patrimoniul miscarii.

Dupa lovitura de Stat din Ianuarie 1941, Generalul Antonescu a pretins în volumul Pe Marginea Prapastiei ca ne-am fi însusit de la „Straja Tarii” o avere de un miliard de lei! În acest miliard, probabil s-a calculat si valoarea terenurilor ce le avea organizatia carlista în toata tara pentru educatia sportiva. Dar chiar asa, cifra este exagerata. Cum voi arata mai târziu, nu numai ca n-am risipit bunurile fostei organizatii, dar le-am înmultit considerabil. Cine ne-a jefuit, a fost Generalul Antonescu, care nu numai ca ne-a luat înapoi ceea ce ne daduse înainte pe cale legala, dar ne-a confiscat si patrimoniul propriu al miscarii în valoare a zeci de milioane de lei, realizat din contributia benevola a sute de mii de români, fara nici un amestec al Statului.

Ziua eroilor si martirilor Legiunii

Cedarea partii de nord a Ardealului, cu intrândul din Secuime, a avut ca urmare ca si fostul lagar de internare al legionarilor de la Miercurea Ciuc a cazut în lotul maghiar. Dar la câteva sute de metri de lagar se afla groapa comuna, unde au fost azvârlite trupurile ciuruite de gloante ale celor 43 de legionari asasinati, din ordinul Palatului, în noaptea de 21-22 Septembrie 1939. Problema era grava; se apropia termenul de evacuare al acestei zone si, în câteva zile, trupele unguresti ar fi întrat în Miercurea Ciuc, împiedicând deshumarea lor. Alarmat de aceasta situatie, am organizat o expeditie legionara sub conducerea lui Vasile Iovin, care urma sa plece imediat la Miercurea Ciuc si sa aduca în România Libera osemintele martirilor nostri. Vasile Iovin fusese el însusi prizonier al acestui lagar si traise noaptea masacrului.

Ca loc de vesnica odihna pentru cei ucisi în lagare, am ales Predealul. Era locul de recreatie preferat al Capitanului în ultimul timp, atât pentru maretia peisajului si puritatea aerului, cât si pentru privilegiul ca de pe acele vârfuri putea îmbratisa într-o singura privire ambele versante ale Carpatilor, acela care cobora spre vechea tara, pe Valea Prahovei, si celalalt care se pierdea pe Valea Timisului, pâna la Brasov. Fosta granita devenise un simbol al unitatii pe vecie între Ardeal si Patria-Mama.

Legionarii de sub comanda lui Vasile Iovin au lucrat zi si noapte. Ajutati de familiile celor cazuti, au identificat trupurile celor dezgropati, le-au asezat în sicrie si le-au transportat la Predeal. În ziua de 11 Septembrie, s-a savârsit reînhumarea martirilor de la Ciuc în cimitirul de la Predeal, în cadrul unei mari solemnitati. În 19 Septembrie am proclamat ziua de 22 Septembrie, Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii, cu indicatia sa se comemoreze în fiecare an. Ziua de 22 Septembrie decretata ziua eroilor si martirilor legionari ”În ziua de 22 Septembrie 1940, ziua eroilor si martirilor legionari, se vor face rugaciuni la toate bisericile din tara. La ora 10 dimineata, în Capitala, la Biserica Sf. Ilie Gorgani, la Râmnicu-Sarat, la Vaslui, la Predeal si pe întreg cuprinsul tarii unde au cazut martirii nostri, vor lua parte legionari din aceste localitati. Cu condu - cerea si organizarea pelerinajelor, sunt încredintati Profesorul Tase la Bucuresti, Bartolomeu Livezeanu la Râmnicu-Sarat, Toma Simion pentru Vaslui si Vasile, Iovin pentru Predeal. Cu acest prilej voi fixa câteva norme de viata legionara, cerute de jertfa lor si legate de asprimea vremurilor pe care le traim”.
Horia Sima, Bucuresti, 19 Septembrie 1940.

L-am însarcinat pe Vasile Iasinschi sa organizeze ceremonia religioasa de la Predeal, în timp ce eu am ramas în Capitala, pentru a ma închina la locul unde au fost expuse publicului trupurile torturate ale legionarilor din echipa lui Miti Dumitrescu, pentru a servi de exemplu „cum vor fi pedepsiti asasinii tradatori de tara”. La slujba de pomenire a legionarilor îngropati la Predeal, au participat Conducatorul Statului, Generalul Antonescu, Fabricius, Ministrul Germaniei, si Ghigi, Ministrul Italiei. În aceeasi zi au avut loc pelerinaje la toate locurile de martiraj legionar: Râmnicu-Sarat, Vaslui, Brasov, Râsnov, si în toate orasele din tara unde au fost executati legionari.

În dimineata de 22 Septembrie, am pornit de la sediul din Strada Gutenberg în fruntea unei puternice coloane legionare spre Podul Sf. Elefterie, la intersectia dintre Strada Carol Davila cu Splaiul Independentei, unde cu un an înainte zaceau în pulbere, expusi oprobiul public, trupurile fara viata ale scumpilor nostri camarazi. În rând cu mine pasea Profesorul Mihail Tase, seful judetului Prahova. O mare multime de oameni, pe trotuare, ne saluta cu bratul în sus, într-o tacere respectuoasa.

La locul jertfei, se formase un careu, împrejmuit cu flori. În centru ardeau noua lumânari pentru pomenirea sufletelor celor noua legionari care si-au dat viata pentru Capitan si Legiune. S-a facut o scurta rugaciune si apoi s-a cântat „Imnul Legionarilor Cazuti”.

Dupa încheierea ceremoniei, m-am îndreptat spre mamele si surorile celor cazuti, cu strângere de inima. Dar n-am întâmpinat nici lacrimi nici trupuri încovoiate de dureri. O lumina duioasa ma învaluia, cu multumirea ca jertfa fiilor lor nu a fost zadarnica. Când am ajuns în fata celei mai încercate mame, a celor doi frati eroi, Cezar si Traian Popescu, m-a privit în ochi cu hotarâre si mi-a spus cu o mândrie de senator roman:
– Mai am un baiat si daca este nevoie, îl sacrific si pe el pentru Neam si Legiune!

M-am cutremurat. Ferice de poporul care are astfel de mame! În veci nu va pieri! O, Prahova, tinut binecuvântat! O, leagan de eroi! Legionarii din echipa lui Miti Dumitrescu au fost vrednicii copii ai soldatilor din Regimentul 32 Mircea, care, surprinsi de inamic la Marasesti, nemaiavând timp sa se îmbrace, au alergat în camasi, cu armele in. mâna, ca sa-l întâmpine.

Demnitarii legionari în ministere

Am aratat cum s-a format guvernul, ce ministere s-au atribuit legionarilor si care erau titularii lor. Tabloul trebuie completat pentru a cunoaste ce posturi au fost ocupate de legionari la nivelul personalului superior al Ministerelor: secretari generali, directori generali, presedinti de institutii autonome.

La Ministerul de Interne l-am propus Generalului Petrovicescu ca Secretar General pe Dr. Victor Biris. Am vorbit de el în volumul precedent. A fost unicul procuror pe tara care a avut curajul sa voteze contra Constitutiei impuse de Regele Carol. A fost destituit telegrafic si imediat s-a pus la dispozitia miscarii. S-a refugiat în Germania, unde s-a distins prin aceeasi tinuta demna. L-am ales si pentru formatia lui profesionala. Era om de legi. Studiase dreptul si fusese procuror, ceea ce era o indicatie ca va îndeplini cu competenta si înalta functie de la Interne. Pe Alecu Ghica, la Directia Generala a Sigurantei si Politiilor nu l-am ales eu. Generalul Antonescu îl numise înainte ca Director pe Colonelul Petre Camenita. Dar au venit reclamatii. Colonelul Camenita fusese prefect pe timpul lui Carol si patronase executiile de legionari din Judetul Arges. La sugestia Colonelului Rioseanu (prieten cu Alecu Ghica), Generalul s-a fixat asupra persoanei lui Alecu Ghica, pe care vroia sa-l rasplateasca si pentru devotamentul ce i l-a aratat în noaptea de 5-6 Septembrie. Fara interventia lui Ghica, Antonescu ar fi fost arestat si evenimentele ar fi luat un alt curs. Bineînteles, eu m-am asociat acestei propuneri cu caldura si am sustinut din toata inima candidatura lui Alecu Ghica. Dupa numirea acestuia, în 18 Septembrie, Generalul mi-a spus cu satisfactie.
– Iata un om care merita aceasta încredere, nu numai pentru valoarea lui, dar si pentru ceea ce a facut pentru mine, în noaptea aceea teribila. Nu vreau sa ramâna nimeni nerasplatit din cei ce m-au ajutat. Mai ai pe cineva, Domnule Sima?

La Prefectura de Politie alegerea Generalului Antonescu a cazut la început pe Generalul Dona. El credea ca ne va multumi si pe noi, deoarece Dona facuse parte din completul de judecata care-l achitase pe Capitan, în marele proces din 1934 si mai târziu fusese numit în Senatul Legiunii. Generalul Dona era un om de treaba si în împrejurari normale ar fi fost un bun Prefect de Politie, dar era prea slab pentru momentul de atunci, când era nevoie de o anumita energie pentru a proceda la arestarea criminalilor care au asasinat floarea tineretului legionar. A fost înlocuit mai târziu cu Colonelul Zavoianu.

La Ministerul de Externe, Ministrul Sturdza si-a ales sigur colaboratorii: pe avocatul Mircea Vlasto, ca sef de cabinet, si pe Alexandru Cretianu, Secretar General. La Ministerul Educatiei Nationale, Cultelor si Artelor, am intervenit pe lânga Traian Braileanu, sa-l numeasca Secretar General la Culte pe Vladimir Dumitrescu, care mai ocupase acest post în scurtul interval când fusesem eu Ministru al Cultelor, în guvernul Gigurtu. Vladimir Dumitrescu era conferentiar universitar, bine cunoscut si apreciat în lumea intelectuala a Capitalei. Pe ceilalti colaboratori si i-a ales singur Profesorul Braileanu. Si trebuie sa recunosc ca a avut ochiul ager. La nici un minister nu am avut o reprezentanta legionara atât de stralucita: Secretar General, sociologul Traian Herseni, cel mai bun elev al Profesorului Gusti; directori generali în diferitele ramuri ale învatamântului; Vasile Bancila, filosoful noii generatii, si Ion Ionica sociolog si scriitor.

La Ministerul Sanatatii, Muncii si Ocrotirilor Sociale, i l-am recomandat lui Iasinschi, ca Secretar General la Sanatate, pe Dr. Alexandru Popovici. Nu numai ca era un om de specialitate, cu o reputatie bine stabilita în lumea medicala, dar si pentru marile servicii aduse miscarii în vara anului 1940. Toate celelalte numiri le-am lasat pe seama lui Iasinschi. Am avut bucuria sa aflu ca printre cei numiti de el era si avocatul Victor Silaghi, ca Director al Asigurarilor Sociale. Silaghi era comandant legionar din prima serie facuta de Capitan. Ca Secretar General la Munca, Iasinschi l-a numit pe Gheorghe Ghitea.

La Ministerul Presei si Propagandei, Alexandru Constant si-a ales singur colaboratorii. Secretar General a fost numit Emil Bulbuc, iar mai târziu Victor Mendrea, al doilea Secretar General. La Subsecretariatul de Stat al Colonizarii si Populatiei Evacuate, de sub conducerea lui Corneliu Georgescu, au fost numite de asemenea elemente de prima linie, între care Sterie Duliu, Secretar General. Corneliu Georgescu a creat trei comisariate generale pentru asistenta refugiatilor: unul pentru populatia refugiata din Basarabia si Bucovina de Nord, încredintat lui Ion Turcan, al doilea pentru Dobrogea Noua si al treilea pentru Ardealul de Nord, numindu-l la acesta din urma pe Dr. Ilie Colhon.

La Ministerele Economice, nu am avut acces direct. Totusi au patruns câtiva legionari. La Ministerul Agriculturii si Domeniilor toate cele trei secretariate generale au fost ocupate de legionari: Victor Chirulescu la Agricultura, Dr. Iosif Dumitru la Zootehnie si Nicolae Smarandescu la Paduri. O echipa exceptional de bine pregatita si despre care Ministrul Nicolae Mares s-a pronuntat întotdeauna cu elogii. La Ministerul de Finante, legionarii au condus doua institutii principale: Casa Autonoma a Monopolurilor si Institutul National al Cooperatiei. La CAM, a ajuns presedinte Aristotel Gheorghiu, Senator al Legiunii, un om de mare bun simt si un gospodar de frunte, ajutat de inginerul Chica, o alta figura distinsa a Legiunii, ca Director General; la Cooperatie, presedinte a fost Ilie Olteanu, o somitate în materie, iar director Traian Boeru.

La Ministerul Economiei Nationale au fost numiti doi secretari generali legionari, Dr. Gheorghe Crisan si Paul Iacobescu.

Toate aceste numiri s-au facut prin. bunavointa titularilor acestor departamente, G. Cretianu, Nicolae Mares, Colonel Dragomir si Prof. G. Leon. Bineînteles, ei se bazau pe cuvântul de ordine al Generalului Antonescu, de a se substitui în cel mai scurt timp posibil vechile cadre carliste.

La Ministerul Lucrarilor Publice si al Comunicatiilor, Profesorul Protopopescu, dupa trecerea lui în locul Profesorului Pompiliu Nicolau, a facut doua numiri importante de legionari: pe inginerul Veleteanu, Subdirector al Regiei Autonome a Cailor Ferate, si pe inginerul Dumitru Mihaescu, Subdirector al Postelor.

La Presedintie a luat conducerea cancelariei mele Horatiu Comaniciu, ajutat de Ion Ghinda si Deac Ion. Traian Borobaru a ramas secretarul meu particular.

Numirea prefectilor

Dupa formarea guvernului, prima chestiune ce ni s-a pus a fost înlocuirea prefectilor militari, vestigii ale vechiului regim carlist, cu prefecti legionari: Prefectii reprezentau autoritatea ce s-a instalat la conducerea tarii. În aceasta privinta, n-a existat nici o deosebire de pareri între mine si General. Din motive de siguranta interna, si el era tot atât de interesat ca sa se procedeze repede la înlocuirea vechilor cadre administrative.

În zilele urmatoare, am lucrat cu înfrigurare la întocmirea listelor cu noii prefecti. Treaba nu era deloc usoara, pentru ca nu cunosteam în toate partile ce-a mai ramas din vechile organizatii, dupa masacrele savârsite sub dictatura carlista. Trebuia sa ma consult cu alti camarazi si sa tin seama de recomandarile lor. În câteva judete organizatia era asa de slaba încât nu aveam de unde sa aleg viitorii prefecti. În general am facut apel la fortele locale si numai în mod exceptional am trimis elemente din alta parte. M-am mai izbit de dificultatea ca unii legionari pusi pe lista sa fie numiti prefecti erau concentrati si se aflau pe zona. Pâna când s-a dat ordin din cabinetul Generalului Antonescu sa fie desconcentrati si sa vina de urgenta la Bucuresti, a trecut iarasi timp, încât de la începerea acestor lucrari pâna la terminarea lot s-a scurs exact o saptamâna de când s-a format guvernul.

Decretul de numire al noilor prefecti a aparut în 20 Septembrie 1940, iar Sâmbata, 21 Septembrie, au depus juramântul în fata Conducatorului Statului. În câteva judete, Buzau, Prahova si Vlasca, n-au putut fi numiti legionari, deoarece Generalul a rezervat aceste prefecturi unor cunoscuti de-ai lui.

În Banat alegerea prefectilor a fost usoara, având de-a face cu o regiune pe care o cunosteam:
- Timis-Torontal, Profesor Ilie Ghenadie, un vechi si încercat legionar. Fost sef de judet al acestei organizatii;
- Severin, Profesor Tiberiu Mitar, o ilustra figura a corpului didactic din Banat, cunoscut prin activitatea lui culturala atât la Lugoj cât si în Banatul Sârbesc.
- Caras, Profesor Ion Vintan din Timisoara, fost sef de regiune al Banatului, dupa înlocuirea cadrelor la 1 Ianuarie 1937. I-a urmat avocatul Traian Laza, dupa demisia lui Vintan.
În Ardealul ramas României dupa dictatul de la Viena, ajutat de Nicolae Petrascu, am propus urmatoarele numiri:
- Arad, Avocat Ilie Rotea. Originar din judetul Hunedoara, si-a pus viata în primejdie în lupta contra regimului carlist din perioada 1938-1940, participând si la ultima expeditie de la Berlin spre tara.
- Hunedoara, Avocat Iosif Costea. Fost sef de judet al acestei organizatii, era o figura cunoscuta în întreaga miscare. Luase parte la marsul din Bucovina din anul 1929, sub comanda Capitanului.
- Bihor, partea de sud a judetului, Colonel în rezerva Constantin Luca. Era senator legionar, cunoscut si apreciat de Iosif Bozântan si de Stefan Comjig. L-am cunoscut chiar în cursul prigoanei din 1938, când si-a pus casa din Oradea la dispozitia celor urmariti de politie.
- Alba, Avocat Grigore Baciu. Fiu al acestui judet, avea o minte agera si cumpatata. Un legionar de elita, care facea onoare acestei organizatii.
- Cluj-Turda, din restul celor doua judete mutilate s-a constituit o noua unitate administrativa, cu denumirea de mai sus. În fruntea ei a fost numit Profesorul Vasile Hanu, cu reputatie bine stabilita, nu numai în lumea legionara, ci si în viata culturala a provinciei.
- Târnava-Mare, l-a avut ca prefect pe Profesorul Ion Creanga, iar
- Târnava-Mica, pe Profesorul Ion Nonea Covrig. Amândoi profesorii si-au facut un nume si în domeniul literelor, ca ziaristi si scriitori.
- Sibiu, Avocatul Dr. Ion Fleseriu, fost sef de judet al acestei organizatii.
- Fagaras, alegerea a cazut pe Virgil Mateias, vechi legionar dinainte de prigoana din 1933 si fost sef de judet al acestei organizatii.
- Brasov, Avocatul Traian Trifan. Se bucura de multa apreciere în oras si judet, atât din punct de vedere profesional cât si pentru înalta lui tinuta morala.

În Oltenia, am întocmit lista dupa consultarile avute cu organizatiile locale:
- Mehedinti, avocatul Crisu Axente, fiu al acestui judet. Un intelectual de elita, Doctor în Drept de la Paris, apreciat de Capitan.
- Gorj, Profesorul Octavian Tucu.
- Râmnicu-Vâlcea, Avocat Victor Barbulescu, fost sef de organizatie al acestui judet.
- Dolj, Avocatul Nicolae Rosulescu. Un element de valoare, care a adus mari servicii miscarii în prigoana din 1938- 1939.
- Romanati, Libert Târnoveanu.
- Olt, Avocat Victor Georgescu.

În Muntenia, situatia prefectilor sub regimul legionar a fost urmatoarea:
- Arges, Dr. Mihail Georgescu.
- Muscel, Profesorul Paul Galasanu.
- Dâmbovita, Colonelul de rezerva, Stefan Spataru, acel ofiter care m-a condus cu masina în dimineata de 3 Septembrie 1940 spre Brasov.
- Prahova, Marin Stanescu, fost magistrat. Numit de General la recomandarea lui Mihai Antonescu. A avut bune sentimente fata de miscare.
- Buzau, Emanoil Hagi Moscu, om de încredere al Generalului.
- Râmnicu-Sarat, Inginer Gheorghe Vlad. Ilfov, Avocat Emil Popa de la Cluj. Vechi legionar din scoala lui Banica Dobre si Ion Banea, a fost numit în Ilfov pentru a avea o garantie ca în acest judet vecin cu Capitala, va fi ordine.
- Teleorman, Profesorul Nicolae Zaharia. Fiu al acestui judet, i-am apreciat simtul lui de raspundere în timpul când a fost seful meu de cabinet, atât la Ministerul Educatiei Nationale cât si al Ministerul Cultelor Artelor, în vara anului 1940.
- Vlasca, Colonelul activ Anibal Dobjanschi, numit de Generalul Antonescu.
- Ialomita, Avocat Ion Bogdan Munteanu.
- Braila, Avocatul Stere Mihalexe.

În Dobrogea, în cele doua judete ramase dupa cedarea Cadrilaterului Bulgariei, au fost numiti urmatorii prefecti:
- Constanta, Avocatul Seitan, fost sef al acestei organizatii, refugiat în Germania în cursul prigoanei carliste.
- Tulcea, Avocat Stefan Predescu, din baroul de Constanta. Cunoscut pentru întinsele relatii atât la Constanta cât si în lumea politica a Capitalei. Exceptional de bine pregatit în domeniul juridic si administrativ.

În Moldova, s-au încrucisat mai multe curente. Alaturi de prefecti recrutati din organizatiile locale, a trebuit sa recurg la ofiteri de rezerva si la elemente provenite din alte regiuni.
- Bacau, Profesorul Vasile Stoian. Legionar din organizatia locala, a fost un bun administrator, corect si impartia1. Covurlui, s-a bucurat de un prefect exceptional, Avocatul Mihail Orleanu, fiul liderului liberal Orleanu.
- Iasi, Dr. Alexandru Ventonic, medic, era fiul fruntasului legionar Alexandru Ventonic, care l-a urmat pe Capitan din primele ceasuri dupa întemeierea Legiunii si este mentionat în cartea Pentru Legionari.
- Putna, Petre Tocu, Comandant Legionar, originar din Galati. S-a distins în diversele batalii legionare, între care si batalia comertului legionar.
- Falciu, Avocatul Victor Corbutiu din Oradea, refugiat la Bucuresti.
- Tecuci, Profesor Ion Dobre de la Bucuresti.
- Baia, Grigorescu Constantin.
- Dorohoi, Barbu Stroici, fratele lui Manole Stroici, seful sporturilor legionare.
- Neamt, Farmacist Eftimie Galan.
- Roman, Avocat Ion Niculescu.
- Botosani, Capitan de rezerva, Vasile Niculescu.
- Tutova, Colonel de rezerva, Constantin Bolintineanu, pâna la 16 Noiembrie, când i-a luat locul Horatiu Comaniciu.
- Vaslui, Colonel de rezerva, Alexandru Costachescu.

În Bucovina, sudul provinciei, în cele trei judete ramase dupa ocuparea partii ei septentrionale de catre rusi, au fost numiti prefecti legionari indicati de Vasile Iasinschi:
- Câmpulung, Avocat Cristian Rusu.
- Radauti, Nicolae Sulcina.
- Suceava, Profesor Gavril Ionescu.

Cu prilejul depunerii juramântului, Generalul Antonescu a tinut o cuvântare, în care a dat îndrumari noilor prefecti cum sa se comporte în exercitiul functiei lor. Le-a comunicat ca se vor bucura de toata libertatea si initiativa, caci nu li se poate cere raspundere completa daca nu au libertate:

”Noi trebuie sa-l facem raspunzator de toata administratia din judetul lui. El trebuie sa se sesizeze de tot ceea ce se petrece în judet. (...) Asa înteleg eu: sa-i dam raspunderea completa, dar si libertatea si initiativa completa. Daca nu dai libertate si initiativa totala cuiva, el nu poate sa raspunda total. Prin urmare, principiul sa fie acesta: Prefectul având libertate si initiativa totala, are si raspundere totala.

”Fiecare trebuie sa ne luam raspunderi istorice astazi, nu numai raspunderi politice. Se poate întâmpla sa gresim, dar sa raspundem. Sa nu tinem tara în loc, de teama ca vom raspunde mai târziu. Daca suntem de buna credinta în actele noastre, istoria nu ne va condamna.

Prin urmare, sa se accentueze ca Prefectul are toata initiativa în cadrul legal, însa el trebuie sa utilizeze de aceasta initiativa la maximum. Aceasta este fraza pe care sa o trecem acolo”.

Am fost surprinsi cu totii de largimea de vederi a Generalului, în îndrumarile date noilor prefecti. În loc de a le încorseta activitatea, dupa sistemul disciplinei militare, le acorda toata libertatea si facea apel la spiritul lor de initiativa: „Sa nu tinem tara în loc, de teama ca vom raspunde mai târziu”.

Statul National-Legionar avea în fruntea lui un om de o conceptie revolutionara, care se gândea în primul rând la repararea nedreptatilor suferite de poporul român sub guvernarile anterioare. Prefectii, dupa ascultarea acestei cuvântari, au plecat în judete cu sufletele înaripate, hotarâti sa-si închine ridicarii materiale si morale a maselor populare toata puterea lor de munca

va urma