James Hadley Chase
Am oprit taxiul la vreo suta de metri de casa lui Wolf si am parcurs restul distantei pe jos. Trecuse putin de miezul noptii si speram ca toata lumea sa fie deja în pat.
Doua ferestre de la etaj erau luminate, dar parterul era cufundat în întuneric. Am traversat peluza din spatele garajului. Mi-au trebuit cinci minute ca sa fortez broasca si alte cinci minute ca sa scot masina. Din fericire, în fata garajului era o mica rampa în panta lina si a fost de ajuns sa împing masina pâna pe alee, fara sa fiu nevoit sa pornesc motorul. Am asezat-o în asa fel încât sa poata demara repede si m-am întors la usa de la intrare. Mi-am dat imediat seama ca fortarea ei mi-ar fi luat prea mult timp. Am hotarât sa-mi încerc norocul cu o fereastra.
Am împins ivarul, am ridicat-o împingând usurel, si m-am strecurat în camera. Era biroul Ednei Wilson. Am intrat în hol si am tras cu urechea. Nu am auzit nimic si am început sa urc treptele scarii. Am ajuns la primul etaj fara probleme. În momentul în care ezitam încotro sa apuc, o usa s-a deschis chiar la capatul culoarului. M-am dat repede înapoi.
Wolf venea pe culoar. Avea pe el un halat de casa din matase albastra si pijamaua. Între buze avea un trabuc si se deplasa greoi, ca cineva care e obosit sau care rumega ceva. O clipa am crezut ca va coborî si ma întrebam ce scuza sa-i îndrug pentru prezenta mea acolo. Dar s-a oprit la mijlocul culoarului, în fata unei usi în care a ciocanit. Edna Wilson a aparut în prag. Purta un neglijeu de matase verde. I-a spus ceva cu glas scazut si fata lui Wolf s-a încruntat si a devenit rosie.
— Bine, a bombanit el. Daca o iei asa...
— Exact asa o iau, a zis ea cu o voce taioasa, trântindu-i usa în nas.
Wolf a ramas locului mormaind ceva, apoi s-a reîntors în camera lui.
Am asteptat câteva minute, apoi am pornit pe culoar spre camera Ednei Wilson. Am apasat pe clanta. Spre marea mea surpriza, usa s-a deschis imediat si am intrat într-o camera mare unde am constatat o adevarata risipa de mobile. Mi-am dat imediat seama ca nu se afla în camera. În stânga era o usa deschisa si, pe când ma apropiam de ea cu pasi usori, Edna a aparut brusc. Am avut timp sa vad o coapsa iesind din neglijeu. Când m-a vazut, Edna a dus mâinile la gura.
I-am prins bratele cu mâna stânga si cu dreapta i-am tras o directa la barbie. Am prins-o de sub brate în momentul în care se prabusea si am întins-o pe covor.
Am aruncat o privire rapida în jur, am luat o pereche de ciorapi si i-am legat mâinile la spate. Apoi i-am legat picioarele cu o esarfa care atârna pe speteaza unui fotoliu. Mi-am facut batista ghem si i-am bagat-o în gura. Dupa care am cuprins-o de mijloc – era usoara ca un fulg si i-am simtit oasele – si m-am îndreptat spre usa.
Am iesit pe culoar fara ezitari si am coborât repede scara pâna la usa de la intrare. Am fost obligat s-o pun jos ca sa deschid. Apoi am luat-o iar în brate si am luat-o la fuga spre masina fara sa mai închid usa în urma mea.
Am trântit-o pe scaunul din fata, m-am asezat la volan si am pornit motorul.
Trecând pe rosu aproape la toate semafoarele, am ajuns în douasprezece minute la tipografie. Am frânat brusc, m-am asigurat ca era în continuare lesinata, am coborât si am batut la usa.
Din fericire, mi-a deschis chiar Reg. L-am prins de brat.
— Vino repede, i-am zis. Starkey a pus mâna pe Audrey. L-am tras repede spre masina, fara sa-i las timp sa spuna ceva.
— Urca la volan, am zis asezându-ma pe bancheta din spate.
Reg s-a uitat uluit la Edna Wilson, dar n-a cerut nici o explicatie. A demarat imediat.
— Unde megem? a întrebat.
— Acum, Reg, asculta-ma cu atentie, am zis aplecându-ma spre el. Pachetul pe care îl vezi lânga tine e fata lui Starkey. Lucreaza la Wolf si, printre alte activitati, spioneaza acolo pentru taticul ei. Poate ca Starkey are coarda paterna destul de dezvoltata ca sa accepte schimbul cu Audrey. Oricum, asa voi încerca sa manevrez. Ai un loc unde ai putea s-o ascunzi, pâna când vorbesc cu Starkey?
— Eu? a zis el aproape sufocându-se. S-o luam usurel, fratioare! Asta e rapire în toata regula! As putea sa ma aleg cu douazeci de ani, daca nu chiar cu scaunul electric.
— Linisteste-te, i-am spus. Cu brutele astea trebuie sa folosesti limbajul pe care-l înteleg. Cred ca nu vrei ca Audrey sa ramâna în mâna lor?
— Bine, bine! Daca ma iei la sentiment... O s-o ascundem pe fetita. Pentru cât timp?
— Poate doua ore, poate o zi-doua, am raspuns.
— Am un amic care tine un mic hotel pe North Street, a zis Reg. O sa-mi dea o camera fara sa puna întrebari.
— Bine. Asa sa faci. Cum îi zice hotelului?
— Fernbank. E în cartea de telefon.
— Lasa-ma la cartierul general al lui Starkey si du-te repede la hotel. N-o scapa din ochi. E foarte important. O sa te sun când voi avea nevoie de ea. Sa n-o aduci acasa la Starkey, decât daca-ti strecor la telefon ceva în legatura cu parazitii de pe linie sau ceva în genul asta. Starkey ar putea sa puna mâna pe mine si n-as vrea sa comiti vreo greseala.
— Doar n-ai sa te duci singur?
— N-am de ales. Ne preseaza timpul. Ai putea sa-l suni pe Latimer imediat ce ajungi la hotel si sa-i explici toata combinatia. Poate ca va veni sa vada cum sta treaba la mine. Daca vine, l-as putea folosi.
Reg a redus viteza.
— Starkey sta dupa urmatorul lot de case. Jos e o sala de biliard, dar la etajul doi sunt mai multe camere. În spatele imobilului e o scara de incendiu. Pe-acolo ar trebui sa urci.
A tras masina la trotuar.
— Multumesc pentru tot ce-ai facut, i-am zis lui Reg batându-l usor pe brat. Si sa n-o scapi din vedere pe femeiusca asta.
L-am parasit si am plecat mai departe pe jos. La primul lot de case, am intrat pe o straduta la stânga. M-am pomenit în întuneric. Am înaintat pe bâjbâite si am dat de un gard viu. Am sarit peste el si am traversat un teren viran plin de urzici si rugi care m-a dus în partea din spate a imobilului lui Starkey.
Cele trei etaje din care era format aratau întunecat si lugubru. M-am apropiat fara sa fac zgomot, cu puscociul în mâna. Am ridicat capul si am zarit vag contururile scarii de incendiu.
Era destul de sus. La a doua încercare am reusit sa ma prind solid de capatul mobil al scarii si sa-l trag în jos.
Am urcat pâna la primul etaj, si am ridicat capatul mobil a scarii. Apoi mi-am continuat escaladarea pâna la terasa imobilului. În mijlocul acoperisului era o lucarna mare luminata stralucitor.
M-am apropiat încetisor si am aruncat o privire înauntru. Jeff Gordon statea la o masa, cu scaunul în echilibru sprijinit de perete. Citea un ziar, cu palaria data pe ceafa. De pe buzele violacee îi atârna o tigara aprinsa. Audrey Sheridan statea pe un pat aflat la celalalt capat al încaperii. Avea bratele deasupra capului si mâinile legate de barele de la capatul patului. Gleznele îi erau legate cu o sfoara care era înnodata de picioarele patului. Parea ca doarme.
M-am întrebat câti tipi putea sa aiba Starkey în restul imobilului si am cântarit sansele pe care le aveam de a iesi viu de-acolo împreuna cu Audrey. M-am lasat în genunchi si am apasat usor cu degetul traversa lucarnei. Parea sa aiba o oarecare rezistenta.
Tocmai ma gândeam ce sa fac, când usa s-a deschis si a aparut Starkey.
Jeff a aruncat ziarul pe masa si s-a ridicat. A rânjit spre Starkey si s-au apropiat amândoi de locul unde se afla Audrey. Ea a deschis ochii, la început privirea ei a parut ca se pierde în gol, dar imediat ce l-a zarit pe Starkey, Audrey a încercat sa se ridice si a început sa lupte cu legaturile care o tineau prizoniera.
Starkey s-a asezat pe pat lânga ea, a aprins o tigara si a început sa vorbeasca. Nu puteam sa aud ce spune, dar era usor de ghicit dupa fizionomia lui Jeff.
Audrey scutura din cap. Starkey a continuat sa vorbeasca, dar mi-am dat seama ca Audrey se încapatâna sa-l refuze. În cele din urma, Starkey a renuntat si a privit-o tacut cu ochii lui mici scaparând de furie.
Apoi s-a ridicat si a dat din umeri. I-a spus ceva lui Jeff, care a dat din cap, apoi a iesit din camera lasându-i pe Jeff si Audrey fata în fata.
Jeff s-a aplecat spre ea, sprijinindu-se de pat cu degetele lui grase. Audrey îl privea drept în ochi. Era foarte palida, dar privirea ei era neclintita.
Am tras aer adânc în piept si, în momentul în care Jeff urma s-o atinga, am pus usor piciorul în mijlocul traversei si mi-am dat drumul înauntru cu toata greutatea.
Am aterizat în camera destul de zgomotos, în mijlocul cioburilor si bucatilor de sarpanta. M-am clatinat o clipa, mi-am recapatat echilibrul si am îndreptat puscociul spre Jeff.
Bruta se uita cu gura cascata la mine, si în privirea lui am vazut un amestec de groaza, de nauceala si de furie rece.
— Sus mâinile! am zis. Repede, altfel o sa-ti aduni matele de pe dusumea!
A ridicat repede mâinile.
— Cu fata la perete, am zis auzind pasi pe scara.
S-a întors cu fata la perete, apoi am alergat la usa si am încuiat-o. Parea solida si speram ca va rezista. Am alergat la pat, am taiat legaturile si am ridicat-o pe Audrey.
— Pe-aici... fereste-te de usa, i-am zis împingând-o. În curând vor începe sa traga.
Chiar în acel moment am auzit batai în usa si o voce a strigat:
— Ce e? Ce se întâmpla?
Am tras cu revolverul spre usa. A urmat un fel de urlet, urmat imediat de zgomotul unor picioare care coborau în fuga scara.
— Asta o sa-i faca sa stea un minut linistiti, am zis. Tu, frumoaso, te simti bine?
—Nu pentru mult timp, daca n-ai fi venit, a zis ea schitând un zâmbet. Îmi... îmi pare atât de bine ca ai venit.
— Era firesc, am zis.
M-am apropiat de Jeff.
— Întoarce-te, animalule. Vreau sa-ti spun ceva.
S-a întors aratându-si dintii ca o potaie.
— Din toata povestea asta tu esti cel tras pe sfoara, am zis vorbind cât puteam de repede. Îti dau informatia pentru ca nu pot sa-l sufar pe Macey, la fel cum nu pot sa-l sufar nici pe patronul tau. Încearca sa-ti puna în cârca asasinarea lui Dixon. Eram cu Macey în dupa-amiaza asta. Are nevoie de un vinovat. A emis un mandat de arestare pe numele tau si Starkey e de partea lui în chestia asta.
Fata lui de gorila s-a încruntat.
— Vrajeli, a zis el. Nu stiu despre ce vorbesti.
— Tu l-ai lichidat pe Dixon ca sa iei fotografiile. Tu l-ai omorât din ordinul lui Starkey. Credeai ca o sa te acopere. Asta a si vrut, dar cei de la ziar au o fotografie cu cadavrul lui Dixon, care dovedeste ca a fost strangulat. Asta o sa faca scandal mare în oras si Macey si-a dat seama ca singurul mijloc de a-si salva pielea este sa-l scoata la iveala pe criminal. Iar Starkey e de acord cu el. Poti sa nu ma crezi, daca vrei. Dar pot sa-ti spun ca politia asteapta afara ca sa te înhate.
În momentul acela cineva a tras un glont în usa. Glontul a lovit peretele. Toti trei ne aflam departe de usa si gloantele nu puteau sa ne atinga. Am tras din nou. L-am auzit pe tip înjurând de mama focului si coborând scara.
Jeff continua sa se uite la mine cu ura, dar am zarit în ochii lui o luminita de îndoiala. Avea gura strâmba de frica si de mânie
— Minti, a zis el.
Am rânjit.
— Prost ce esti! Gândeste-te si tu o clipa! La ce-i folosesti lui Starkey? Gaseste destui ca tine. Si daca Starkey te da pe mâna politailor, atunci el va fi marele patron al orasului si alegerile sunt ca si câstigate. Crezi ca va rata asta pentru tine?
Îsi strângea mâinile stingherit.
I-am aratat lucarna.
— Fugi pe-acolo, e cel mai sigur.
Nu a avut timp sa-mi raspunda. Asediatorii au tras de trei ori prin usa, dar Jeff nu s-a sinchisit.
— Ce mai e si povestea asta? a zis el încercând sa-si puna creierul la treaba.
— Dumnezeule mare! am strigat eu. Ce vrei sa-ti spun mai mult? Ia-ti valea pâna nu pun politaii gheara pe tine. Cara-te din oras cu viteza luminii. Daca nu mai pierzi mult timpul, s-ar putea sa scapi de cursa pe care ti-o pregatesc.
Am vazut ca minciuna începea sa-si faca efectul.
— Cursa? a repetat el cu un aer stupid.
— Asculta-ma cu atentie, prostanacule! i-am zis. Starkey te-a dat pe mâna politiei, politia e pe urmele tale iar eu îti ofer o sansa de salvare. Întelegi?
S-a uitat spre usa si s-a înrosit tot la fata.
— Nenorocitul dracului! a zis el printre dinti.
— Haide, pampalaule! Urca sus si spala putina! Eu vreau sa-i mai spun doua vorbe lui Starkey.
— Si eu, a mormait el tot printre dinti.
Apoi a apucat marginea lucarnei si s-a catarat greoi pâna pe acoperis. În acelasi moment s-a auzit sunetul îndepartat al unei masini de politie. S-a potrivit cum nu se putea mai bine.
— Fugi! Vin! i-am strigat.
L-am auzit înjurând de mama focului în timp ce cobora scara de incendiu.
Audrey se uita la mine cu ochii mari de mirare.
— Ce-o sa putem face? a întrebat ea. N-au sa ne lase sa iesim de-aici.
— Îti rezerv o surpriza, am zis, dându-i drumul la mâna si apropiindu-ma de usa.
Am stat cu spatele lipit de perete si am întins usurel mâna spre cheie. Am descuiat si am tras brusc de usa.
— Spuneti-i lui Starkey sa urce! am strigat. Vreau sa-i vorbesc.
Drept raspuns, de pe culoar a început sa ploua cu gloante.
— Gata! Încetati! am urmat. Vreau sa vorbesc cu Starkey. A urmat un moment de tacere. Îi auzeam mormaind de cealalta parte a zidului. Sunetul sirenei se apropia. În fine, unul dintre ei a spus:
— Arunca pistolul pe usa si iesi cu mâinile sus.
— Nu, a murmurat Audrey.
I-am zâmbit si am aruncat arma prin usa deschisa. Am auzit-o cazând greoi pe podea. Am iesit cu mâinile sus.
Am simtit teava unui revolver îmboldindu-ma în spate. La capatul culoarului erau patru tipi. Starkey era cu ei. Tipul cu puscociul era un ucigas oarecare, cu un costum negru si uzat.
Starkey s-a apropiat destul de mirat.
— Scotoceste-l! a strigat el cu o voce furioasa. Ucigasul m-a pipait peste tot si a facut semn ca n-a gasit nimic.
— Vreau sa-ti vorbesc, i-am spus lui Starkey. Dar nu vreau sa fim decât eu, tu si fata.
Nu stiu daca din cauza tonului cu care vorbisem sau a curiozitatii, dar Starkey a intrat în camera unde am intrat si eu în urma lui. S-a oprit în usa.
— Ramâi pe-aproape si vino imediat daca ti se pare ceva suspect.
A scos cheia din usa si i-a dat-o tipului scurt cu costum negru.
Audrey astepta evenimentele lânga pat. Parea încordata, dar din ce în ce mai intrigata.
— Vom face un târg, i-am spus. Fata ta, Edna, e în mâinile mele.
Poate ca daca l-ar fi calcat calul n-ar fi fost atât de socat.
S-a schimbat la fata si a facut ochii mari. În cele din urma s-a asezat pe pat.
— N-ar fi trebuit sa-mi spui asta, a zis el fara sa ma priveasca. Nu-ti închipui în ce încurcaturi te bagi.
Am aprins o tigara.
— Haide... Trezeste-te, am zis eu cu un ton amabil, tu esti în încurcaturi pâna la gât. O eliberezi pe Audrey, altfel o mierleste Edna.
A ridicat spre mine ochii scaparând de furie.
— Unde ai dus-o?
— La loc sigur, am raspuns asezându-ma pe masa.
— Ai sa spui totul, a zis el cu o voce aspra! Repede!... Stiu cum sa procedez ca sa scot ce vreau de la ticalosi de felul tau.
— Haide, Starkey, nu sunt un tânc. Daca nu le dau un telefon în mai putin de zece minute, tipii care se ocupa de ea au ordin sa înceapa cu ea un joc foarte intim.
S-a uitat la mine, apoi si-a ferit imediat privirea. Am simtit ca ma întelesese foarte bine.
— Acum asculta-ma cu atentie, am zis fara sa pierd timp. Am nevoie de cineva pentru asasinarea lui Dixon. Va fi Jeff. Intra în joc cu mine si n-ai sa regreti. Dar daca pui bete în roate, te distrug cu Jeff si toata banda.
— Dixon a murit din cauza unui stop cardiac, a zis el fara mare convingere.
— Asa, da? am zis apropiindu-ma de el. Vrei sa faci pe nebunul! O sa arunc bomba în Cranville si vei sari în aer. Acolitul tau l-a lichidat pe Dixon. A actionat la ordinul tau. N-am intentia sa te dau în gât. Am altceva mai urgent de facut decât sa-ti pun o frânghie dupa gât, si înca mai poti fi de folos. Asta e motivul pentru care îl iau pe Jeff drept tap ispasitor. Da-l pe mâna lui Macey si cota ta va creste fulgerator în oras. Altfel, ma voi ocupa eu de treaba asta, si în asa fel încât toata lumea va afla ca a facut-o din ordinul tau. Si sa nu crezi ca Macey poate sa faca ce vrea în oras. Politia federala va veni sa-si bage nasul în toata porcaria asta, daca dau de stire la Washington, si chiar asta am intentia sa fac, daca nu joci cinstit. Pe de alta parte, daca încerci sa faci pe raul cu mine, gândeste-te la Edna... Tipii cu care am lasat-o sunt cam nervosi. N-am gasit altii, ce sa fac! O vor face bucatele si ti-o vor trimite prin posta, daca nu ies de-aici. Te-ai prins de schema?
Am avut impresia ca va sari la mine, dar nu m-am miscat. Îl priveam drept în ochi, si dupa un moment s-a calmat.
— Esti tacanit, a zis el. Doar nu crezi c-o sa-mi poti face una ca asta?
M-am uitat la ceas.
— Poate ca ar fi mai bine sa-i sun pe baietii mei, am zis. Au trecut mai mult de zece minute, si n-as vrea sa faca ceva care ai putea sa regreti mai târziu.
N-a facut nici un gest ca sa ma opreasca când am ridicat receptorul telefonului. Deasupra buzelor îi aparusera picaturi de sudoare si parea suferind.
Am format numarul. Reg mi-a raspuns.
— Sunt cu Starkey, am zis. Va face cum zic eu. Nu te atinge de micuta pâna nu te sun din nou. Sosesc într-un sfert de ora. Daca nu vin, taiati-i urechile si trimite-ti-le prostanacului de taica-sau.
Am închis, m-am uitat la Starkey si mi-am dat seama ca era terminat.
— Vii... am zis. Noi doi si fata mergem la Macey. Îi vei spune cum l-a omorât Jeff pe Dixon, si îi dau fotografia.
S-a ridicat, a ezitat o secunda, apoi a venit dupa noi.
— Ia-o înainte, fratioare, i-am zis.
Am parcurs culoarul sub privirile uimite ale oamenilor lui Starkey si am coborât scara spre usa de la intrare.
— Te asteptam aici, am zis punând mâna pe umarul lui Audrey, pâna când opresti un taxi.
N-a zis nimic si a deschis usa. În momentul în care iesea în strada, am tras-o repede pe Audrey spre dreapta, afara din raza usii. Afara au rasunat imediat împuscaturi violente si luminite galbene au stralucit în întuneric.
Lânga noi mai era o usa. Am deschis-o, am împins-o pe Audrey într-un birou gol si am închis repede usa în urma mea.
Dinspre strada s-au auzit alte împuscaturi. În cladire au început sa se auda strigate si zgomote de pasi.
— Ce se întâmpla? a întrebat Audrey care se facuse alba la fata.
— Am impresia ca l-am pierdut pe pretenarul nostru, am zis traversând încaperea spre o alta usa.
Am deschis-o si am inspectat cu prudenta sala de biliard care acum era complet parasita.
— Vino, repede!
Am prins-o de mâna si am tras-o dupa mine prin încaperea saturata de fum. Ne-am strecurat printre mesele de biliard luminate stralucitor pâna la fereastra care parea ca da spre terenul viran din spatele imobilului. Am deschis fereastra, am iesit pe scara de incendiu, urmat de Audrey, si am coborât repede treptele de fier.
În fata imobilului înca se mai tragea si se auzeau sirenele politiei.
Am traversat în fuga terenul viran si am sarit peste gardul viu, pe lânga care am mers pâna în strada.
În fata salii de biliard era multa lume. Pe partea cealalta a strazii erau oprite furgonetele politiei si câtiva politisti încercau sa-si faca loc prin multime.
La coltul strazii a aparut un taxi, lânga locul în care era adunata multimea, înaintând încet în directia noastra. Am coborât de pe trotuar si i-am facut semn.
— Palace Hotel, am zis deschizând usa. Ce e scandalul asta?
Soferul a aruncat o privire în spate, spre multime, si s-a strâmbat.
— Doi tipi care au murit împuscati, a zis el cu un aer indiferent. Ma întreb ce-o fi cu orasul asta?
Am ajutat-o pe Audrey sa urce în taxi.
— Orasul n-are nimic, am zis. Oamenii din el ar trebui sa te preocupe.
— Pe mine? a zis soferul demarând. Eu n-am treaba cu oamenii. Îmi vad de treaba mea si atât.
I-am zâmbit lui Audrey.
— Cred ca tipul asta are dreptate, am zis. Daca-ti vedeai de treaba ta si nu-ti bagai nasul unde nu trebuie, poate ca acum n-am fi fost în situatia asta.
*
* *
Era un dormitor mare, destul de frumos mobilat. Între cele doua paturi se afla o masuta cu un telefon.
Audrey se întinsese pe unul dintre paturi, cu o tigara în gura, cu mâinile sub cap. Eu stateam într-un fotoliu, cu o sticla de whisky pe covor la îndemâna si un pahar plin pe bratul fotoliului.
— Îti dai seama ca îmi compromiti reputatia? a zis Audrey cu un ton lenes.
— Nu vreau sa las nimic la voia întâmplarii, am zis. Atâta vreme cât nu sunt sigur ca Starkey a murit, te tin sub aripa mea protectoare.
— Înca n-am înteles prea bine ce s-a întâmplat, a zis ea. De ce i-ai spus acelei brute ca Starkey îi va pune totul în cârca? Era adevarat?
— Nu, dar cazul asta începuse sa devina prea complicat. Prea multi bagau bete în roate. Drept pentru care mi-am zis ca putina curatenie ar simplifica lucrurile.
I-am zâmbit zicându-mi ca era grozav de draguta.
— I-am spus lui Jeff ca Starkey îl va sacrifica pentru el. Cunosc bine acest gen de brute. Tu îmi faci asta, eu îti fac ailalta. Altceva nu înteleg. Ce-a facut Jeff dupa ce i-am spus ce i-am spus? A coborât scara de incendiu, a alergat sa se posteze în fata imobilului si a asteptat ca Starkey sa scoata nasul din casa. De asta am ramas în urma când Starkey a iesit dupa taxi. Jeff îl astepta afara ca sa-l ciuruie, si n-aveam chef sa încasez un glont ratacit. Acum as vrea sa stiu daca Starkey e mort sau numai ranit. Sper ca a murit.
Audrey s-a ridicat si m-a privit cu atentie.
— Vrei sa spui ca l-ai trimis cu buna stiinta la moarte? Stiai ca Jeff îl astepta?
— Nu stiam, speram.
— Cum ai putut...?
— Vezi tu, iubito, i-am explicat cu rabdare, treburile astea nu sunt pentru fete. Sentimentul n-are ce cauta aici. Cu siguranta ca Starkey ne-ar fi prins dupa clapa trasa. Ar fi pus gheara pe noi când nu ne-am mai fi asteptat, si ne-ar fi suprimat cât se poate de gingas. Nu, Starkey trebuia sa moara, si sper ca Jeff sa fi facut treaba buna.
Am golit paharul si l-am umplut din nou.
— Latimer ne va telefona în curând. Atunci vom sti care e situatia.
S-a asezat într-un fotoliu. Povestea asta o preocupa foarte mult.
— Nu-mi prea place, a zis ea. A fost o idee oribila...
— Ar fi fost si mai oribil daca Jeff ar fi trecut la actiune, aplicând propriile lui metode de convingere. Nu, fetito, erau niste tipi gata de orice, si nu trebuie sa eziti sa-i tratezi asa cum merita.
N-a spus nimic, dar a dat din cap cu un aer dezaprobator.
— Imediat ce Latimer îmi va telefona spunându-mi ca Starkey a iesit din joc, am zis eu, te voi lasa singura. Vei putea sa dormi. Ai nevoie de odihna.
— Probabil ca ma consideri ingrata, a zis ea deodata. Sa nu crezi asta. Nu stiu ce s-ar fi întâmplat daca n-ai fi intervenit asa cum ai facut.
— Sa nu mai vorbim despre asta, am zis. Ce-ai facut cu fotografia lui Dixon?
Si-a ferit privirea.
— Am încercat s-o scot din aparat, dar mi-a scapat. Am... am spart placa.
Am tresarit.
— Ai spart placa? am repetat cu o voce înabusita.
— Da... De asta eram atât de speriata. Nici... nici macar nu puteam sa i-o dau lui Starkey, chiar daca m-ar fi amenintat cu moartea. Si stiam foarte bine ca nu m-ar fi crezut daca i-as fi spus ca o sparsesem.
Am slabit nodul de la cravata.
— Cred ca cel mai bun lucru ar fi sa ne rugam amândoi cerului ca Starkey sa fi murit. Daca traieste, e nasol de tot. Sa stii, micuto, ca sunt clipe când îmi vine sa-ti trag o bataie buna. Daca mai îmi faci înca o figura, sa stii ca asta fac!
— Nu e nevoie, a zis ea cu un aer de cainta prefacuta. N-am sa ma mai amestec niciodata în treburile tale.
— Asta e un lucru bun, am zis. Nu vreau sa spun c-ai facut numai gafe, dar ai deranjat lucrurile.
S-a întors spre mine.
— Dar tu, domnule Spencer, n-ai facut destule, cu aerele tale? Ai putea sa-ti amintesti de ele în mod util când îti vine sa te dai drept un supraom.
Am dat cuminte din cap.
— Dar în curând ma vei vedea trecând la actiune, am zis cu un aer hotarât. Imediat ce Latimer îmi va spune ce s-a întâmplat, plec la atac. Vei fi surprinsa câte ite o sa descurc în câteva ceasuri.
— Nu te mai grozavi atâta, a zis ea. Hai mai bine sa vedem daca putem mânca ceva. Crezi ca Latimer mai întârzie mult?
Am dat din umeri.
— Nu stiu, am raspuns, dar voi comanda ceva.
Am ridicat receptorul telefonului si am transmis comanda restaurantului. Când am închis, cineva a batut la usa.
— Cine e? am întrebat circumspect.
— Eu! a strigat Reg. Deschide!
Am deschis. Avea un aer ratacit iar ochii îi luceau de emotie.
— Ce s-a întâmplat? l-am întrebat privindu-l curios.
A râs sarcastic.
— Ce s-a întâmplat? a zis el. O, batrâne, mi-ai jucat un renghi tare frumos. Ti-ai batut joc de mine!
— Ce renghi? am întrebat încruntându-ma. Haide, bea putin whisky. Mi se pare ca ai nevoie.
Mi-a smuls paharul din mâna si l-a golit dintr-o rasuflare.
— Ti-am spus ca nu e bine s-o rapim pe Edna, a zis el dupa ce si-a recapatat rasuflarea. A iesit un scandal în draci!
— Ai eliberat-o, dupa cum ti-am spus, nu? Ce nu e-n regula?
Reg si-a trecut mâna prin parul ravasit.
— Ce nu e-n regula? Tipa e atât de furioasa de parca ar avea o viespe în chiloti. Mie nu mi s-a mai întâmplat pâna acum sa vad asa ceva. As prefera sa înfrunt o tigresa cu un abces la ureche, decât sa mai ramân o secunda în preajma ei.
— Nu înteleg nimic din ce spui, am zis cât se poate de nevinovat. Ce-o face atât de furioasa?
Reg s-a întors spre Audrey de parca ar fi vrut s-o ia drept
martora.
— Asta-i buna! Auzi ce spune! Poate ca nu stii ce-a facut. A intrat în crucea noptii în casa uneia dintre cele mai mari personalitati politice din Cranville. Îi ia piuitul iubitei sale cu o directa la barbie, o rapeste pe jumatate goala si mi-o da mie pe cap. Iar eu sunt prada numarul unu. Mostenesc pachetul dat de dumnealui, o duc pe femeiusca la hotel, o bag în pat si ma asez peste ea, gata la orice ca sa n-o las sa faca galagie. în momentul ala vine telefonul: „Totul merge bine. Da-i drumul fetei”. Încerc sa-i explic cum sta treaba, dar n-ai cum sa te întelegi cu o adevarata cusca cu lei. Îmi dau seama ca daca o dezleg eu însumi, n-am sa scap cu viata si las aceasta grija administratorului hotelului, precizându-i sa nu treaca la actiune decât la un sfert de ora dupa plecarea mea. Si ca o încoronare la toate astea, domnul ma întreaba ce nu e-n regula?
Audrey a zâmbit.
— Ce te-a putut împinge sa faci una ca asta? m-a întrebat ea.
— Nu puteam sa fac altfel. Edna e fata lui Starkey. Era singurul mijloc prin care-l puteam obliga sa faca cum vreau eu.
— Stai sa vezi! a zis Reg cu amaraciune. înca nu ti-am spus tot. Edna i-a facut tarantela mare lui Wolf, iar Wolf le-a facut tarantela mare politistilor. Acum te cauta peste tot ca sa te aresteze pentru rapire.
— Ce? Politistii? Ma cauta pe mine? Ce tot spui?
— Wolf a depus plângere împotriva ta pentru rapire, a raspuns Reg cu rabdare. Si Macey nu mai poate de bucurie pentru ocazia care s-a ivit. Politaii te cauta ca sa te salte.
Chiar în acel moment a sunat telefonul. Am raspuns. Era Latimer.
— Ce vesti ai? am întrebat imediat.
— Starkey a murit. Jeff l-a împuscat, mi-a spus el, iar politaii l-au împuscat pe Jeff în momentul în care încerca s-o stearga.
Am respirat mai usurat.
— Acum e mai bine, am zis. E cea mai buna veste pe care am primit-o în ultimele zile.
— Îmi pare bine, dar nu cred ca aveti motiv sa va bucurati prea tare, a continuat Latimer. Ce-ati mai facut? Macey a emis un mandat si vrea sa va aresteze.
— Ei bine! o sa vedem!... Daca crede ca poate sa-mi vina de hac asa...
Am închis si m-am întors spre ceilalti doi.
— Asteptati-ma, le-am spus. Ma duc la Wolf.
— Hei, o clipa! a zis Reg agitându-se ca un cimpanzeu. Nu poti pleca acum. Politaii patruleaza peste tot ca sa te aresteze.
— Ma duc la Wolf, am zis simtind ca-mi sare mustarul rau de tot. Si nu exista politai în Cranville care sa ma împiedice sa fac asta.
Am iesit trântind usa în urma mea.
O furgoneta a politiei demara din fata casei lui Wolf în momentul în care sosisem. Am asteptat un moment, ca sa se departeze, si am traversat peluza care ducea la usa de la intrare. Am apasat furios pe butonul soneriei.
Desi era unu dimineata, toata casa era luminata si usa s-a deschis imediat.
L-am îmbrâncit pe valetul de camera si am patruns în hol cu un aer hotarât.
— Unde e Wolf? am întrebat.
Valetul de camera se chiora la mine speriat.
— Nu va sfatuiesc sa dati ochii cu domnul Wolf în seara asta, a zis el cu glas scazut. E furios la culme...
— N-are a face, am zis. Unde e?
Vocea lui Wolf a rasunat din capatul de sus al scarilor:
— Cine e, Jackson? Cu cine vorbesti?
Am înaintat pâna la baza scarii ca sa ma poata vedea.
— Buna seara, am zis începând sa urc treptele.
— Tu... Iesi din casa mea! a racnit el. Jackson, anunta politia...
M-am întors si am vârât teava puscociului sub nasul servitorului.
— Iesirea din scena e pe-aici, i-am zis, aratându-i scara cu barbia.
A început sa urce, si m-am întors spre Wolf, cu revolver cu tot. Se uita la mine, tintuit locului.
— Acum vom merge la micuta Edna, am zis cu raceala. Haide, înainte amândoi!
— O sa-mi platesti pentru asta, a bombanit Wolf, dar a intrat în camera Ednei urmat de valet.
Edna era în pat. Când m-a zarit, s-a ridicat pe jumatate sufocata de furie.
— Usurel, tipeso, am zis. Relaxeaza-te...
Am deschis usa de la sala de baie si l-am împins înauntru pe valet.
— Stai acolo pâna când vei fi chemat, am zis închizând usa.
— Daca ai impresia ca asta va ramâne asa... a început Wolf.
— Stai jos, am zis aratându-i un scaun cu pistolul. Ia sa schimbam noi trei o vorbulita.
Edna a aruncat brusc cuverturile si a sarit jos din pat.
— Voi chema politia, a zis ea cu o voce care tremura de furie. Cât o sa-si mai bata joc de noi caraliul asta ratat? De ce nu-l arunci afara?
Wolf a lasat capul în jos fara sa zica nimic. Nu vedea decât revolverul îndreptat spre abdomenul lui.
Am lasat-o sa se apropie de telefon, am facut doi pasi si, dupa ce m-am ferit de pumnul ei, am prins-o de mijloc si am aruncat-o în pat. Vazând ca vrea sa se ridice, am profitat ca sa-i trag o palma zdravana peste fund. Edna s-a refugiat sub cuverturi scâncind de durere si mânie neputincioasa.
— Daca mai faci o miscare, te jupoi de vie, am prevenit-o eu.
Mi-a aruncat o privire plina de ura, dar a stat la locul ei. M-am asezat în asa fel încât sa-i pot avea pe amândoi în bataia armei.
— Acum, i-am zis lui Wolf, a venit timpul ca noi doi sa lamurim unele lucruri.
— Esti concediat! a zis el printre dinti. Nu mai lucrezi pentru mine. Te voi târî în justitie si am sa te bag la închisoare.
Am început sa râd.
— Foarte bine, sunt concediat, am zis. Îmi convine. Dar vreau sa-ti spun ceva înainte sa plec. Starkey e mort. A fost împuscat în urma cu o jumatate de ora. Ce zici de asta?
Ochii lui mici au început sa luceasca plini de interes, dar n-a raspuns. Edna a tipat înabusit si s-a schimbat la fata. S-a întors cu spatele la noi si a început sa plânga cu capul în perna.
Wolf s-a uitat la ea cu un aer jenat.
— E fata lui, am zis. A plasat-o aici ca sa te spioneze.
A urmat o tacere lunga. Nu se auzeau decât hohotele Ednei. Wolf îsi privea picioarele cu un aer ratacit.
— Minti, a zis el în cele din urma.
— De ce n-o întrebi? i-am sugerat. N-aveai nici cea mai mica sansa sa devii primar, cu femeiusca asta sub acoperisul tau. Ei doi ar fi pus la cale o poveste care te-ar fi discreditat si care poate ca te-ar fi obligat chiar sa parasesti orasul.
Mi-a aratat usa cu degetul.
— Sterge-o! a zis el cu o voce care îi tremura de furie.
— O sterg, fii linistit în privinta asta, am zis. Dar înainte îmi vei face placerea sa-i telefonezi lui Macey ca sa-i spui sa-mi dea pace. Îl vei anunta ca-ti retragi plângerea de rapire, altfel o sa stie tot orasul despre iubirea ta îndracita cu fata lui Starkey.
— Nu vreau sa te mai vad în oras, a zis el. Te-am vazut destul. Îmi retrag plângerea daca dispari odata pentru totdeauna.
Am rânjit.
— Vei retrage plângerea fara conditii. Eu tin volanul. Am toata povestea pregatita pentru prima pagina a ziarului, si n-ai cum s-o opresti. Voi sta aici pâna când ziarul va ajunge în tot orasul. Când toti vor afla ca Edna e fata unui bandit si amanta ta în acelasi timp, poti sa-ti iei adio de la primarie.
Înca mai ezita. Am luat telefonul si am sunat la politie. A raspuns Beyfield si i-am dat receptorul lui Wolf.
— Spune-i ca a fost o eroare. Spune-i ca pustoaica a avut o mica criza de isterie si ca voia sa se razbune pe mine. Haide...
A urmat o lunga conversatie cu Beyfield, pe care a fost obligat s-o repete apoi cu Macey. Si-a retras plângerea si, dupa felul în care a trebuit sa argumenteze, am înteles ca Macey era foarte furios. Oricum, pâna la urma s-a descurcat. A închis cu brutalitate si m-a privit cu o furie abia retinuta.
M-am ridicat.
— Am aranjat-o si pe-asta, am zis. Te las. Ai face bine sa te descotorosesti de ea, i-am zis aratând spre Edna. Începând din acest moment lucrez pentru mine. Am venit la Cranville ca sa gasesc trei fete care disparusera, si le voi gasi... Nu-ti mai baga nasul în povestea asta, si poate ca vei câstiga primaria, sau poate nu; mi se fâlfâie. Acum, când Starkey a iesit din cursa, lupta se da între tine si Esslinger. L-am aranjat pe Starkey, asa cum i-am aranjat si pe altii care încercau sa-mi puna bete-n roate. Inclusiv tu.
M-am ridicat si am iesit, fara sa-i las ragaz sa raspunda. Am coborât la parter, am deschis usa de la intrare, am traversat peluza si am sarit în masina.
Era unu si jumatate. Ma simteam obosit, dar deloc descurajat. Acum ma puteam consacra în întregime prinderii celui care o asasinase pe Marian French. Poate ca nu avea sa fie prea usor, dar aveam sa-l gasesc, cu orice pret.
M-am întors la Palace Hotel, am urcat scara si i-am gasit pe Audrey si Reg dormind adânc. Erau întinsi îmbracati pe cele doua paturi, si a trebuit sa-i scutur ca sa-si dea seama ca ma întorsesem.
Audrey s-a ridicat si s-a întins lenes.
— Sunt foarte obosita, a zis ea. Cum a fost? Ai dat ochii cu Wolf?
— Da, am zis cu un zâmbet sardonic. Acum poti sa faci nanita. Ne vedem mâine. Trebuie sa discutam o multime de lucruri. Haide, Reg... O sa luam alta camera si o sa tragem un somn pe cinste. Am ajuns pe drumuri. Wolf m-a concediat, si pe tine cu aceeasi ocazie. Ti-ar placea sa devii detectiv?
Reg s-a uitat la mine somnoros si s-a ridicat cu greu din pat.
— Mai e vorba... a zis el. Asta a fost ambitia vietii mele. Nu aveam de gând sa îmbatrânesc la ziar.
— Haide, înainte! am zis. Nu erai facut pentru redactor de ziar, în schimb vei fi un bun detectiv. Haide sa cautam un culcus.
S-a îndreptat spre usa.
— Vrei sa vorbesc eu cu tipul de la receptie, pâna când o învelesti? a propus el facând cu ochiul spre Audrey.
— Ia o singura camera cu doua paturi, am zis împingându-l pe culoar. Trebuie sa facem economii.
— Nu sta zece ani sa-i spui noapte buna, a zis el. Pic de somn.
L-am lasat sa plece, apoi m-am apropiat de Audrey, care statea întinsa pe pat, si ne-am zâmbit.
— E bine acum? am zis. Mai pot sa fac ceva pentru tine?
— E bine, doar ca sunt putin obosita, a raspuns ea. Ai rezolvat cu rapirea?
M-am asezat pe pat lânga ea si am prins-o de mâna.
— Am rezolvat totul cu Wolf. În situatia lui, marele industrias nu-si poate permite sa-mi faca necazuri.
A privit spre mâinile noastre.
— Nu, ai dreptate, a zis. Dar sa fii prudent!
— Nu-ti face griji pentru mine. Am prea multa experienta ca sa ma las intimidat de un porc batrân ca Wolf.
I-am mângâiat distrat mâna. Îmi ziceam ca era tare draguta.
— Acum suntem asociati, am continuat eu... numai ca eu sunt mai matur... Eu comand...
— Îmi închipui ca va trebui sa te las sa actionezi dupa cum vrei tu, a zis ea cu un ton lenes. Marturisesc ca am încurcat putin lucrurile. Nu mai pot sa-ti tin piept.
— Foarte bine, am zis. De fapt, nu mai poti sa-mi refuzi nimic.
— Nimic? a zis ea prefacându-se alarmata.
— Nimic, am repetat, strecurându-mi bratul sub capul ei si ridicându-l putin. Capul i se odihnea pe bratul meu si fetele noastre erau foarte aproape una de cealalta.
— Te deranjeaza?
M-a privit deodata grav.
— Nu, nu cred.
Am sarutat-o.
— Adevarat?
M-a tras spre ea.
— Mi-a placut, a murmurat ea. Mai hai o data...
*
* *
A doua zi dimineata, la unsprezece, ne aflam în biroul lui Audrey pentru a stabili planul de lupta.
Ia sa vedem ce vom face, am zis dupa ce ne-am asezat toti trei comod. Exista toate sansele ca Wolf sa încerce sa opreasca cercetarile. Nu stiu ce va face Forsberg. Poate ca îmi va lua cazul. Daca da, atunci reziliez contractul cu el. Am scos de la Wolf doua mii de dolari care ne vor ajunge un timp. Trebuie sa descoperim cine a omorât-o pe Marian French, si vom descoperi. Împart cei doua mii de dolari în trei ca sa avem fiecare ceva lovele, dar va trebui sa actionam repede si sa rezolvam cazul înainte de a ramâne fara nici un banut.
— Nu e imprudent sa reziliezi contractul cu Investigatiile Internationale? a zis Audrey, pe care chestia asta parea ca o cam deranjeaza. Vreau sa spun... un angajament bun ca asta nu se gaseste pe toate drumurile, si ai putea...
— O sa vedem la momentul potrivit, am zis întrerupând-o. Poate ca Forsberg ma va lasa sa continuu. A primit deja banii de la Wolf si poate ca-mi va da mâna libera. Oricum, nu-mi prea pasa. Mi-ar placea sa-mi deschid propria mea agentie. Noi trei am putea face lucruri destul de bune. Dar deocamdata sa lasam asta. Ia sa vedem cum e situatia.
— Cam albastra, a zis Reg. N-am reusit mare lucru.
— Si sa va spun de ce. Pentru ca pâna acum n-am privit problema decât din perspectiva alegerilor. Dar haide sa presupunem ca aceste rapiri n-au nici o legatura cu alegerile...
— Dar nu e posibil... a protestat Audrey.
— De ce n-ar fi posibil ? am zis. Sa lasam de-o parte alegerile, pe Wolf, Esslinger, Macey si toata banda si s-o luam de la început. Dispar patru fete. Nici o urma, în afara de pantoful uneia dintre ele gasit într-o casa goala. O a cincea dispare exact în acelasi fel ca si celelalte patru, doar ca de data asta i se gaseste cadavrul mai înainte ca asasinul sa fi avut timp sa-l ascunda. Daca nu ne-am fi dus la acea casa în acel moment, n-am fi stiut ca Marian a fost omorâta. Ar fi disparut la fel ca celelalte. Sunt aproape convins ca si celelalte patru fete au fost strangulate.
— Poate... a zis Audrey nu foarte convinsa. Acum stim cum au fost ucise, dar nu vad cu ce poate sa ne ajute asta.
M-am dus si m-am asezat la biroul ei.
— Vom pune totul pe hârtie, am zis luând un creion. Mai întâi fetele. Ce stim despre ele?
— Erau niste fete ca toate celelalte, a raspuns Reg. Nu vad cine ar fi avut interesul sa le omoare.
— Tare as vrea sa stiu cum le convingea asasinul sa vina cu el în casa aceea goala, a zis Audrey. În fine... parerea mea e ca o fata nu e în toate mintile daca accepta sa mearga într-o casa atât de lugubra si izolata... exceptând cazul în care ar avea încredere deplina în persoana care...
Am privit-o îndelung.
— Mda, poate ca aici e ceva, am zis. Cineva i-a telefonat lui Marian ca sa-i dea întâlnire în acea casa. De asta suntem siguri. Asa mi-a spus cea care i-a închiriat camera. S apoi chiar Marian a scris adresa pe carnetelul aflat lânga telefon. De ce s-a dus acolo fara macar sa ma anunte? Stia unde ma aflam.
— S-a dus deoarece cunostea bine persoana care a sunat-o si credea ca poate sa aiba încredere în ea, a zis Audrey palind brusc.
— Ted Esslinger, am zis. El e singura persoana pe care Marian o cunostea în acest oras, în afara de mine, Reg si Wolf.
— Si celelalte fete îl cunosteau foarte bine, a zis Reg înfiorându-se. Oricum, destul de bine ca sa mearga cu el într-o casa goala.
Audrey s-a ridicat brusc si a început sa se plimbe cu febrilitate prin încapere.
— Dar asta e adevarata nebunie, a zis ea. De ce-ar fi facut asta? Nu... nu are nici un sens.
— Usurel, am zis aprinzând o tigara si tragând fumul în piept. Nu stim daca e vorba de Esslinger. Ar putea sa fie el... Atât.
— Tipul asta a dat totdeauna târcoale fetelor, a zis Reg cu o oarecare amaraciune. Dar de aici pâna la a le lichida... Ce motiv ar fi avut?
— Nu pot sa cred, a zis Audrey. Ted nu e un asasin. Sunt sigura de asta.
Am început sa reflectez. Chestia ma cam ambala putin.
— Stati putin, am zis. Sa uitam deocamdata de Ted. Sa zicem ca ati fi asasinul si ca ati vrea sa va debarasati de cadavrul victimei... Cum ati proceda?
— L-as îngropa undeva, a raspuns imediat Reg.
— Într-un loc unde as fi sigur ca nu va fi gasit, am zis. Chestia asta cu îngropatul nu e chiar sigura...
— La turnatorie era un furnal, a zis Audrey înfiorându-se. Dar nu vad cine ar putea transporta un cadavru de pe Victoria Drive la furnal fara sa fie remarcat... mai ales în interiorul uzinei.
Am dat din cap.
— Nu e posibil. Ar fi prea riscant. Daca as vrea sa fiu sigur ca nu-l va gasi nimeni, eu as ascunde cadavrul într-un cimitir.
— Cu siguranta ca e locul ideal, a zis Reg. Dar transportarea unui cadavru de pe Victoria Drive la cimitir este la fel de periculoasa ca transportarea lui pâna la turnatorie.
— Nu si în cazul în care acest lucru l-ar face antreprenorul de pompe funebre, am zis eu cât se poate de calm.
S-au uitat amândoi fix la mine, apoi Reg a sarit în picioare.
— Sigur ca da... asta e! a exclamat el. E cât se poate de evident! Omoara fetele si batrânul le îngroapa. N-are decât sa le puna în dric si sa le duca, noaptea, la cimitir. Daca cineva zareste din întâmplare dricul, n-are nimic de zis. Are cheile cimitirului si poate sa puna cadavrul în orice mormânt.
Audrey palise.
— Nu pot sa cred, a zis ea. Max Esslinger n-ar putea sa faca una ca asta.
— Dar se potriveste perfect, asta explica totul, zise Reg.
— Nu, am zis, asta nu explica totul. Asta nu explica de ce Ted a omorât fetele. Ce motiv are? Sa examinam totul cu mai multa atentie. Sa presupunem ca Esslinger e asasinul si sa vedem daca-i putem gasi un motiv valabil. De ce-ar asasina cinci fete într-un timp atât de scurt? Nu exista decât un singur raspuns plauzibil. Acela ca e nebun.
Audrey a scuturat din cap cu un aer încapatânat.
— Îl cunosc de când ma stiu. Am fost împreuna la scoala. E la fel de normal ca noi.
— Niciodata nu poti sa fii sigura de asta, i-am atras atentia. Poate ca si-a pierdut brusc mintile. Cum era când era mic? Era morocanos, sau ceva de felul asta?
— Era perfect normal, a insistat ea. Îi placeau fetele, bineînteles, dar asta n-a fost niciodata catalogata drept nebunie!
— Nu... Bine! Sa nu mai vorbim. Ce alt motiv ar fi putut sa aiba ca sa le omoare?
— Poate ca le-a pus într-o situatie urâta... si ca sa evite necazurile... a început Reg.
L-am întrerupt:
— Cum? Pe toate cinci? am zis. Nu, nu e posibil. Iar pe Marian abia o cunoscuse si era cu totul alt gen de fata.
Am reflectat câteva minute în tacere.
— Îsi iubeste tatal? am întrebat-o pe Audrey.
— Sunt foarte legati, a raspuns ea. Ar face orice unul pentru celalalt. Cu mama lui lucrurile stau altfel.
— Ar vrea ca tatal lui sa devina primarul orasului? Adica, tine mult la asta?
— Da... asa cred...
— E o idee cam... „îndrazneata”, dar sta în picioare, am zis. Sa presupunem ca Ted vrea sa gaseasca o cale pentru favorizarea tatalui sau la alegeri. Daca reuseste sa-l scoata din joc pe Starkey, asta creste foarte mult sansele tatalui sau.
— Cum? a tresarit Reg. Vrei sa spui ca a suprimat cinci fete pentru ca tatal lui sa devina primar?
— Nu, nu asta vreau sa spun. Dar sa presupunem ca Ted are ceva. Nu stiu. Un fanatism religios oarecare, un fel de sadism sexual... Si daca gaseste o cale prin care sa-l lichideze pe Starkey si în acelasi timp sa-si satisfaca instinctele sângeroase...
— Dar n-are nici un instinct sângeros, a zis Audrey. Îl cunosc foarte bine.
— Sa stii ca daca as avea instincte sângeroase n-as striga asta în gura mare.
— Ai asa ceva? a întrebat Reg.
— O sa-ti spun asta mai târziu. Bag mâna în foc ca magazinul de pompe funebre al lui Esslinger are o legatura cu toate aceste crime.
— Nu stii daca celelalte fete au fost asasinate, a zis Reg. Acum daca Marian a fost ucisa asta nu înseamna ca...
— Nu încerca sa-mi strici teoria, am zis. Sta-n picioare. Chiar foarte bine. Trebuie sa pornim imediat la treaba. As vrea sa te duci la magazinul foto si sa afli daca Ted a pus vreodata piciorul acolo. Pe urma, as vrea sa încerci sa afli cine a venit dupa fotografiile celor trei fete: Luce MacArthur, Vera Dengate si Joy Kuntz.
— De acord, a zis Reg. Voi vedea ce pot sa fac. Dupa plecarea lui Reg, i-am spus lui Audrey:
— Acum e rândul tau... As vrea sa te ocupi de Ted Esslinger. Cauta sa afli ce-a facut în seara fiecarei disparitii. Vezi daca are alibi. Fii draguta cu el si nu-l parasi nici o clipa. Încearca sa vezi daca nu cumva are idei cam bizare. Daca n-am omis nimic, singura explicatie e ca Ted nu-i întreg la minte. Încearca sa vezi daca e nebun.
Audrey a dat din cap.
— Ma voi ocupa, a zis ea. Tu ce ai de gând sa faci?
— E timpul sa-i fac o mica vizita lui Max Esslinger, am zis. As vrea sa arunc o privire la pompele lui funebre.
Audrey si-a luat geanta si manusile.
— O sa-ti placa, a zis ea. As jura ca Max Esslinger nu are nici un amestec în toata povestea asta, si vei fi si tu de parerea mea dupa ce-l vei întâlni.
Am tras-o spre mine.
— Tu n-ai un suflet negru si banuitor ca mine, am zis sarutând-o.
M-a respins.
— Ne-am pupat destul, a zis ea cu severitate. Jos labele!
— O clipa! am zis luând-o iar în brate. N-am spus ca eu comand?
— Tot timpul? a întrebat ea zâmbind, în camera s-a facut un moment tacere.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu