Sfirsitul unei domnii singeroase (27)

Horia Sima 

PARTEA A CINCEA DRUMURILE SE DESPART

Linia miscarii

Cine priveste din afara activitatea mea politico-revolutionara din primavara si vara anului 1940, ramâne surprins si dezorientat de brustele schimbari de atitu- dine. Am pornit din Berlin cu gândul sa patrund pe ascuns în tara si sa organi- zez rasturnarea dictaturii carliste. Prins pe frontiera si transportat la Bucuresti pentru ancheta, sfârsesc pe versantul opus, în colaborare cu regimul, al carui principal inamic fusesem, înaltându-ma pâna la treapta de ministru.Dar,la scurt interval, se întrerupe tot asa de neprevazut si aceasta etapa promitatoare si iata-ma ca parasesc guvernul. In 4 Iulie 1940 depuneam juramântul si în 7 Iulie îmi înaintam demisia.

Ce se întâmpla cu acest om, erau îndreptatiti sa se întrebe legionarii? Rupturi inexplicabile, salturi de pe o pozitie pe alta, care alarmeaza lumea. Unde merge miscarea în acest tempo sacadat? Nu pare a fi nici o logica în atitudinea lui. Tot ce face sa nu fie oare decât expresia unui temperament necontrolat? Cu Horia Sima nu stim unde mergem, ce surprize ne asteapta. Alte închisori, alte lagare, alte morminte?

Cam acesta era limbajul pe care-l tineau unele capetenii legionare la Bucuresti când au aflat de demisia mea.Un moment de mare îngrijorare,din ca- re nu lipseau nici argumentele pentru a condamna hotarârea mea de a parasi guvernul.

Cine nu cunoaste în intima conexiune cu evenimentul politic si nu-i cunoaste toate sinuozitatile si dedesubturile, va fi permanent înclinat sa judece absurda o atitudine de stilul celor adoptate de mine în acest scurt rastimp si chiar sa se revolte. Judecata acestora e însa superficiala si gresita, pentru ca le lipseste criteriul de judecata. In politica miscarii si în atitudinile ei succesive exis ta un punct de reper invariabil, un fel de etalon-aur, care asigura legitimitatea manifestarilor ei. Cine se abate de la aceasta masuratoare, a iesit din miscare si cine vrea sa se refere permanent la acest principiu vital.

Exista o linie a miscarii care domina, însufleteste si dirijeaza actiunea ei politica. Spre deosebire de vechile partide care reduceau aceasta nobila arta la un joc de interese si oportunitati, de care sa profite în primul rând individul, miscarea legionara s-a inspirat permanent din imperativul national, ori de câte ori s-a angajat în lupta politica. Linia miscarii s-a modelat întotdeauna dupa linia neamului. Miscarea nu are interese proprii de aparat,nici ale ei ca organism colectiv si nici ale indivizilor ce-o compun. Miscarea se gaseste exclusiv în slujba marilor interese nationale.In consecinta, acela care tine în mâna cârma Legiunii, nu trebuie sa piarda niciodata din vedere linia miscarii când întreprinde o acti- une politica. El trebuie sa se orienteze în fiecare clipa dupa busola neamului si daca o actiune contravine finalitatilor nationale, este rea si trebuie abandonata. Linia miscarii este linia neamului si linia neamului constituie criteriul suprem de valorizare al unei actiuni politice.

Când trecem de la ideea legionara la realizarea ei concreta în câmpul de activitate politica, aici ne izbim de o masa uriasa de evenimente care se zbat în- tr-o continua fluctuatie. Rolul conducatorului este sa unifice aceste forte ome - nesti care îsi cauta o iesire pe plan politic si sa le dea un sens de realizare care sa corespunsa idealului national.

Seful Legiunii prin aceasta se diferentiaza de alti legionari, prin capacitatea lui de a îndruma aspiratiile politice ale tarii, înca neexprimate, difuze si incoe - rente, spre o sinteza superioara în serviciul tarii. Grija lui principala trebuie sa fie ca linia miscarii sa nu se piarda în valmasagul evenimentelor, cu pururea sa se ridice triumfatoare deasupra lor. In orice actiune politica trebuie sa biruie linia miscarii, sa biruie neamul cu nevoile si durerile lui.

Aplicând aceasta conceptie la ceea ce s-a întâmplat cu mine în primavara si vara anului 1940, vom vedea ca atitudinile mele succesive, atât de contradictorii în aparenta, nu au fost comandate de hazard si nici de reactiuni necontrolate, ci de impulsurile ce le-am primit de la linia miscarii.

I. Ne-am pregatit pentru revolutie si am plecat în tara cu gândul sa rasturnam regimul carlist înainte de a se produce o catastrofa nationala. Intr-adevar, una era sa aderi la Axa cu granitele ciuntite sau dupa un razboi pierdut si cu terito - riul ocupat, cum a fost cazul Belgiei sau al Frantei, si cu totul altceva din initiati- va proprie si în conditii de a trata de la egal la egal noile aliante.

II. Acest plan a fost zadarnicit prin caderea grupului de actiune în Iugoslavia si pe frontiera.Dar intrând în contact cu inamicul,ni s-a deschis neasteptata opor- tunitate de a putea colabora cu el salvarea tarii. Sub presiunea evenimentelor ex terne, Regele parea dispus sa formeze un front comun cu miscarea pt. apararea hotarelor. In acel moment crucial, amutea în noi durerea pentru atâtia morti nevinovati si se ridica pe primul plan viziunea patriei amenintate. Nici un legio- nar cu dragoste de tara nu putea sa refuze mâna ce ni se întindea, când din toate partile vecinii îsi anuntau raidurile de prada asupra pamântului stramosesc.

III. Când însa am constatat ca Regele si anturajul lui nu sunt însufletiti de ace - easi dorinta de a repara raul savârsit în cursul anilor precedenti, nici cel putin în ceasul al 11-lea, ca pentru ei colaborarea cu miscarea nu era decât un mijloc, o combinatie temporara, realizata cu scopul sa-i salveze din etapa critica a cedari- lor teritoriale, împartasind cu ei raspunderea acestor cedari, atunci nu mai era loc pentru noi în guvern. Linia miscarii ne-a îngaduit la un moment dat sa mer- gem cu Carol, caci era în joc existenta Statului Român, dar aceeasi linie, ofensa- ta de duplicitatea lui politica, ne poruncea acum sa parasim corabia în care am intrat si sa ne reluam libertatea de actiune. Tara trebuia sa ia act ca fronturile s-au separat din nou, ca liniile pe care ne miscam de acum înainte sunt diferite, ca una e politica miscarii si cu totul alta politica Regelui Carol.

Aceste atitudini, atât de variate si chiar contradictorii, pentru mine erau expresia unei consecvente de fier, dictate de linia miscarii. Si atunci când am acceptat colaborarea cu regimul si atunci când am iesit din guvern, nu am facut decât sa interpretez linia miscarii în functie de împrejurarile politice schimbate. In toate actiunile mele, am fost permanent integrat, permanent însurubat în li- nia miscarii, simtindu-i palpitatiile ca o camasa a lui Nessus. Daca nu as fi acti - onat astfel, as fi tradat linia neamului, lipsindu-l de un ultim sprijin si de o ulti- ma speranta în mijlocul nenorocirilor care s-au abatut asupra lui.

Raspândesc textul demisiei

Nu m-am multumit sa predau scrisoarea de demisie primului ministru, Ion Gigurtu, ci a doua zi am multiplicat-o si raspândit-o.

Daca m-as fi retras din guvern fara sa fac cunoscut opiniei publice motivele demisiei mele,as fi lasat câmp liber adversarilor sa propage cele mai absurde ver siuni. Tara trebuia sa stie ca n-am savârsit un act necontrolat, ci am reactionat în forma aceasta precipitata dupa o matura chibzuinta. In loc de promotor al unui guvern de salvare nationala, riscam sa devin prizonierul unui guvern care n-avea alta misiune decât sa patroneze falimentul politicii anterioare. Eu preco- nizasem un guvern de constructie solida, care sa înfrunte cu curaj furtuna de la hotare, iar din alambicul Palatului iesise un guvern slabanog, dispus sa accepte orice i s-ar cere de catre puterilor Axei.

In scrisoarea de demisie aratam ca termenii colaborarii dintre miscare si regim au fost alterati. In politica interna nu s-a efectuat acea schimbare astepta- ta de popor în structura sistemului, iar politica externa se continua aceeasi ati - tudine de duplicitate fata de Puterile Axei.

Demisia mea a brazdat ca un fulger toata tara. Cine în România dadea cu piciorul unui minister, mai ales un om aflat în situatia mea, abia iesit din închi- soare? Trebuia sa fie la mijloc motive grave. Marea majoritate a legionarilor din Capitala, dupa un moment de zapaceala, au reactionat favorabil. Bineînteles, ca a trebuit sa întreprind o noua campanie de lamurire a lor, explicându-le cursa în care am fost atrasi. Colaboratori la o actiune leala de salvare a tarii, da, dar nu puteam fi nici cumparati si nici manevrati.Exista linia miscarii care ne comanda ce putem face si ce nu putem. In conditiile în care am fost pusi, nu ne putem an- gaja atât în fata poporului cât si a Puterilor Axei.

Finalul acestei colaborari, daca n-am denunta-o la vreme, ar fi sacrificarea noastra. Perspectiva ce ne-o oferea Palatul era de a ne angaja raspunderea în noi cedari teritoriale, dar fara sa ne bucuram în acelasi timp de libertatea de a reali - za actiunile necesare pentru salvarea fruntariilor. Eram cu mâinile legate. Eram prizonierii unui guvern impotent, care nu permitea nici altora sa faca tot binele pentru tara.

Asteptam de la Rege sa clarifice situatia politica în sensul vederilor noastre. Vom combate si acest guvern, exact cum am facut cu cel precedent, pentru a nu provoca înlocuirea lui, fiind convinsi ca va fi strivit sub povara evenimentelor externe.

In sferele Palatului demisia mea a provocat panica. La toate se astepta Regele, afara de acest gest temerar. Pentru a nu ma ciocni direct cu Regele, am adresat demisia mea primului ministru, Gigurtu. Asa se procedeaza în orice monarhie moderna. Nu este Rege seful guvernului si nu el raspunde de politica tarii. Dar în România situatia era alta. Regele era adevaratul presedinte de consiliu, iar cel ce figura ca atare, nu avea nici o putere.

Eu stiam acest lucru, dar pentru a menaja susceptibilitatea Regelui, am recurs la oficiile primului ministru.Rezultatul a fost altul decât cel scontat de mine, creând un motiv în plus de suparare la Palat. Cum nu stie Sima, spunea Regele, ca eu sunt Seful Statului, seful partidului natiunii si seful executivului? De ce a trimis demisia lui Gigurtu?

Tot pentru a nu întinde prea mult coarda, în explicatiile ce le dadea, camarazilor mei si altor persoane asupra demisiei mele, niciodata nu l-am pus direct în cauza pe Rege, ci am acuzat elementele din jurul lui, diversi sfatuitori, între care nu lipseau nici oameni din vechile partide. In modul acesta, evitând orice polemica cu Suveranul, vroiam sa-mi pastrez deschisa posibilitatea unui dialog cu el, în speranta ca-l voi putea convinge sa adopte punctele noastre vedere.

Pâna astazi ma întreb cum de Regele, dupa aceasta iesire spectaculara a mea din guvern, dupa acest ultragiu adus orgoliului sau nemasurat, nu a reactionat cu duritatea care-l caracteriza?

"Teroristul", ajuns ministru, îsi permitea sa-i azvârle din nou manusa. Pâna astazi ma întreb ce l-a determinat pe Rege sa nu procedeze cu mine sumar, cum a facut cu Generalul Antonescu, internându-l la Mânastirea Bistrita, dupa scrisoarea ce i-a trimis-o? Gestul meu era infinit de grav. Ce calcule a avut si de ce s-a temut?

Reflectând asupra acestui moment, nu gasesc decât o singura explicatie. Nu stia pe cine am în spate si care sunt relatiile mele exacte cu Berlinul. Regele era total avizat în acel moment la bunavointa lui Hitler si îi era teama, probabil, sa se atinga de un "om de încredere" al lui. Am profitat si de data aceasta de mi- tul relatiilor mele cu Berlinul, potentat de mesajul pe care mi l-a încredintat sa i-l trimit Legatiei germane. Acest mesaj a jucat un rol enorm înfrânarea Regelui de la o actiune de suprimare a mea sau cel putin de blocare a activitatilor mele politice. Dar este absolut cert ca din acel moment i-a revenit în creier ideea, du- pa experienta cu mine, sa termine cu ultimii recalcitranti din Garda de Fier, când i se va oferi un prilej favorabil.

Budisteanu îmi ia locul

Criza provocata în sânul guvernului prin demisia mea n-a durat mult. Chiar a doua zi, în 8 Iulie, ma cauta Radu Budisteanu si îmi spune ca Regele vrea sa-l numeasca la Ministerul Cultelor si Artelor în locul meu.

– Ce parere ai? Sa intru în guvern sau sa refuz propunerea?

Budisteanu venise la mine pentru ca vroia înainte de a face acest pas, sa aiba acoperirea politica a miscarii legionare. Nu-i convenea sa intre în guvern ca per- soana particulara. Ma luase pe nepregatite. Ce sa-i raspund? Chestiunea era gin- gasa. M-am gândit câteva minute si i-am oferit urmatoarea solutie:

–Uite ce este, draga camarade Budisteanu. Cred ca este bine sa accepti invitatia Regelui de a intra în guvern pentru motivul urmator: prim demisia mea, s-au încordat relatiile dintre miscare si Palat. Venind acum D-ta la mine ca sa-mi ceri sfatul si daca dupa aceasta întâlnire, ai refuza numirea, tensiunea s-ar agra - va, ceea ce trebuie evitat. De altminteri, între patru ochi îti declar, ca eu nu sunt contra Regelui, ci contra unei anumite politici pe care vrea sa ne-o impuna Palatul si care ne-ar compromite. Ai citit textul demisiei mele. Ramânând în afara de guvern, eu câstig libertate de actiune de a duce lupta în sensul vederilor noastre, fara a iesi din cadrul politicii de destindere, la care am aderat si eu, du- pa voi, cei din tara.

– Acum fii atent la ceea ce îti spun. D-ta ramâi în guvern un termen foarte scurt si numai atât cât e necesar pentru a îmblânzi pornirile Regelui. La momentul oportun te retragi. Nu trebuie sa uiti ca se apropie scadenta cedarilor teritoriale la granita de vest si acest guvern e prea subred si prea lipsit de autoritate interna pentru a se putea înfrunta cu succes la Roma si Berlin cu pretentiile vecinilor. In nici un caz nu trebuie sa te prinda în guvern actul de ciuntire al frontierei noas- tre apusene, caci numele miscarii nu trebuie legat de aceasta catastrofa.

Noi suntem cu Regele, dar nu ne putem consuma cum ar vrea adversarii, în aceasta perioada critica. Misiunea noastra este sa ramânem o rezerva sanatoasa a natiunii pentru a reface tara dupa nenorocirea prin care trece. Sa-si asume ras- punderea acestor pierderi acei care au pregatit dezastrul.

Mi s-a parut ca Budisteanu a înteles distinctia dintre cele doua pozitii: strategia si tactica miscarii. E bine sa intre acum în guvern, dar trebuie sa-si pre- gateasca din vreme retragerea. Ne-am despartit în termeni excelenti. In 9 Iulie 1940, Budisteanu a depus juramântul si a luat în primire Ministerul.

Contra-lovitura Palatului la demisia mea a fost cât se poate de bine calculata. Radu Budisteanu era un avocat de prestigiu al Capitalei. Condamnat în procesul capeteniilor legionare la 1 Iulie 1939, la 9 ani închisoare, a fost adus sa-si ispa - seasca pedeapsa în penitenciarul din Râmnicul-Sarat, alaturi de Capitan si toti cei ucisi mai târziu. N-a împartasit soarta celorlalti, în noaptea de 21-22 septb. dupa cum se zvonea, în urma unor influente de familie pe la Bengliu si Gabriel Marinescu; prin numirea lui Budisteanu, Regele vroia sa restabileasca echilibrul politic a guvernului,zdruncinat prin plecarea mea.Iesise un legionar din guvern, dar altul îi lua locul, cel putin de prestigiu egal. S-a urmarit sa se treaca peste cazul meu ca peste un incident fara importanta. Guvernul era din nou complet, cu miscarea legionara reprezentata ca si mai înainte prin trei ministri, încât pu - tea sa se consacre misiunii lui de politica externa, pentru care fusese constituit.

Moruzov speriat

Abia aparuse demisia mea în ziare si a doua zi, 9 Iulie, ma chema Moruzov. Nu la Siguranta si nici la Serviciul Secret unde lucra, ci la el acasa. Pentru în întâia oara calcam pragul casei lui, asezata aproape de sosea, unde parea ca locuia sin- gur. Era o cladire de culoare verzuie, cu camere întunecoase si încarcate cu mo- bile si covoare. Pe etajere sclipeau tavi de argint si o multime de bibelouri si obiecte exotice. Moruzov a venit în persoana sa-mi deschida usa de la intrare si apoi m-a invitat în salon.

– Ce s-a întâmplat nimic grav în relatiile cu Palatul. Am parasit guvernul Gigur- tu, pentru ca din primele zile mi-am dat seama ca nu serveste scopului pentru care a fost creat.

Acest guvern este chemat sa dea batalia pentru apararea frontierelor, dar cum poate sa-si asume aceasta sarcina, când se prezinta debil si infirm în fata victorioaselor Puteri ale Axei, care sunt stapâne astazi pe Europa? Singura gru- pare politica în stare sa se înfrunte la Berlin si Roma cu pretentiile maghiare si bulgare joaca un rol sters în acest guvern si nu-si poate desfasura potentialul ei politic.Am fost pur si simplu exclusi de la o confruntare cu Ciano si Ribbentrop, când puteam face atâta bine tarii si am fost azvârliti undeva pe la coada guver - nului. Ni s-a oferit situatia de ministri-figuranti. Un fotoliu ministerial pe mine nu ma încânta, dupa atâtea lupte si suferinte, daca nu mi se oferea si posibilita - tea sa fiu de folos tarii.

– Ni se cere solidaritate cu Majestatea Sa Regele, în numele hotarelor amenin - tate, dar, în acelasi timp, suntem tinuti departe de frontul principal de lupta. Obligatiile ce ni se impun nu le putem onora, caci suntem imobilizati în posturi secundare.

– Si atunci ce se întâmpla, Domnule Moruzov? Mâine vom fi trasi la raspundere pentru ca am participat la ciopârtirea tarii, fara sa avem posibilitatea sa ne justi- ficam, aratând ca am facut tot ce ne-a stat în putinta pentru a salva teritoriul na- tional, dupa dezastruoasa politica externa urmata pâna acum. In timp ce se va trata la Berlin si Roma chestiunea concesiilor teritoriale, e permis sa ne com - placem noi în situatia de ministri, ignorând tragedia de la hotare? Eu nu fug de raspundere, dar cer ca miscarii sa i se acorde puterea cuvenita în guvern, pentru ca batalia sa se desfasoare în conditiile cele mai favorabile. In audienta la Rege, din 2 Iulie, si în numeroase întrevederi avute cu oameni politici din apropierea Suveranului, am cerut un guvern de preponderenta legionara, nu de dragul pute rii, ci exclusiv pentru a se lua act la Roma si Berlin ca un vânt nou bate în Româ nia si ca de asta data se vor înfrunta cu un guvern legionar, care nu e dispus sa accepte fara rezistenta orice sacrificii pentru a fi primiti în Axa.

– Nu am nimic împotriva sa ia conducerea guvernului Domnii Maniu si Bratia- nu, care au patronat, cu Titulescu în frunte, nefasta politica externa ale carei roa de înveninate le culegem astazi. Dar nu înteleg sa fim folositi noi, legionarii, pt.a scoate castanele din foc,dupa ce altii sunt vinovati ca România Mare a fost scoa- sa la licitatie.

– Dupa constituirea guvernuluiGigurtu,am înteles ca la Palat a biruit o alta linie, sugerata de altcineva, contrara impresiilor ce le-am cules în audienta avuta la Rege înainte de formarea guvernului, si am tras consecintele. Daca planul pre - zentat de mine n-a fost acceptat, atunci toata raspunderea cade asupra guvernu- lui în functiune, în care miscarea legionara nu mai are nici un rost sa ramâna. Ea se va mentine în rezerva si se va pune la dispozitia Majestatii Sale Regelui du- pa ce litigiile teritoriale vor fi lichidate si tara, redusa si saracita, va avea nevoie de fortele ei tinere pentru a se reface.

Am vorbit cel putin o jumatate de ora, privindu-l în ochi. Eram atât de îngrijorat de ceea ce ar putea sa se întâmple tarii la granita de vest, încât Moru - zov a ramas adânc impresionat de cuvintele mele. M-a studiat tot timpul cât am vorbit, dar si-a dat seama ca numai dragostea de tara vorbeste în mine si a fost singurul mobil al iesirii mele din guvern.

– Ai dreptate, D-le Sima. Eu voi încerca sa influentez pe Suveran în sensul vede- rilor D-tale.

– Va multumesc, d-le Moruzov. N-am luat o pozitie de fronda contra Majestatii Sale, caruia continui sa-i fiu tot atât de leal, ci o sincera dorinta de a ajuta la sal- varea hotarelor tarii m-a determinat sa plec din guvern.

La câteva zile dupa întâlnirea cu Moruzov, am luat masa cu Nicki Stefanescu, la restaurantul "Mon Jardin". Era o seara placuta si ne-am retras la o masa ase - zata într-un boschet. am reluat acelasi subiect, retragerea mea din guvern, repe- tând aceleasi argumente. Cred ca Nicki Stefanescu a vrut sa ma întâlneasca pt. a ma supune unui nou examen, daca nu am alte idei încap, care ar fi primejdioase regimului. N-a putut sa afle nimic nou, nu pentru ca eu m-as fi ferit sa-i dezva - lui intentiile mele, ci pentru ca nu aveam nimic altceva în minte decât în grija de soarta tarii.

Toate "permanentele" Statului, în frunte cu Regele, jucau cu carti masluite. Vroiau sa înhame miscarea la carul regimului, pentru a-l scoate din prapastia în care cazuse, fara sa se gândeasca la tara si suferintele ei. Când însa erau descope- riti, asa cum procedasem eu cu demisia mea, atunci dadeau înapoi. In sinea lor se simteau vinovati si îmi dadeau dreptate, dar nici nu cutezau sa faca pasul de- cisiv, încredintând guvernul miscarii, de teama sa nu piarda controlul puterii.

O interventie a lui Vasile Iasinschi

Dupa iesirea mea din guvern, ceilalti ministri,Noveanu si Bidianu,au fost supusi la mari presiuni din partea legionarilor ca sa-mi urmeze exemplul. Dar ei refu - zau sa demisioneze, motivând ca prin bruscarea Regelui ar fi pusa în primejdie însasi politica destinderii, ceea ce ar putea determina o reîncepere a prigoanei. Aceasta temere o aveam si eu si de aceea am facut tot posibilul ca sa atenuez socul plecarii mele.

Dar argumentul lor nu mi s-a parut valabil în fata unui imperativ mult mai puternic, care era dictat de însasi linia miscarii. Intre compromiterea Legiunii într-un guvern care ne-ar fi putut implica în cedari teritoriale, în numele unei politici externe pe care noi permanent am combatut-o, si începerea unei noi pri goane, nu aveam de ales decât ultima alternativa. De atâtea ori a fost pusa mis - carea în situatii asemanatoare si a optat întotdeauna pentru linia onoarei.

In mijlocul acestor framântari, cam la vreo trei zile de la demisia mea, soseste de la Radauti la Bucuresti Vasile Iasinschi si informându-se de tensiunea existenta în miscare, vroia sa mijloceasca o împacare. Ma invita sa am o convor- bire cu Noveanu în prezenta lui.

Am raspuns cu cea mai mare bucurie initiativei lui Iasinschi. In afara de faptul ca fusese sef al Regiunii Bucovina, se bucura de un mare prestigiu în mis- care. Era considerat un om cumpanit si întelept, încât cuvântul lui putea sa cân- tareasca greu în atitudinea ce-o va lua Noveanu. Trebuie sa precizez din nou ca eu nu aveam nimic personal cu Noveanu. Imi era simpatic ca om, fusesem prie- ten cu el si pe plan uman ne-am înteles totdeauna bine. Dar, în cazul de fata, nu se punea o chestiune de persoane, ci de principii.Nu poti sa sacrifici linia misca- rii prieteniilor personale.

Cum eram direct pus în cauza, le-am explicat motivele pentru care am abandonat guvernul.Am accentuat în special primejdia de a fi asociati la pierde- rile teritoriale, ceea ce ne-ar desfiinta atât politic cât si istoriceste. Amândoi s-au luminat la fata si mi-au spus ca am procedat bine. Vasile Noveanu m-a îmbrati- sat. M-am despartit de Vasile Iasinschi cu ochii umeziti.

Era fericit ca interventia lui daduse roade.

Am plecat de la aceasta întâlnire radios. Ajunsesem cu Noveanu la un acord perfect gratie interventiei lui Iasinschi. Fata de noi doi îsi luase si el angajamen- tul sa paraseasca guvernul. L-am sfatuit si pe Noveanu sa nu plece din guvern imediat, ci sa mai amâne câteva zile. Cum cu Budisteanu ma întelesesem în ace- iasi termeni, frontul intern al miscarii se refacuse, ceea ce era de mare importan- ta pentru batalia în care eram angajati.In scurta vreme, tustrei ministri legionari vor parasi guvernul în bloc,încât atunci drumul liber pentru a provoca si rastur- narea guvernului Gigurtu si a impune Regelui o formula care sa dea satisfactie intereselor tarii.

Campanie pentru rasturnarea guvernului Gigurtu

Dupa iesirea mea din guvern, mi-am fixat obiectivul ce trebuia sa-l urmaresc în continuare în actiunea mea politica. El decurgea în mod logic din însasi motive- le mele. Am parasit guvernul Gigurtu pentru ca nu corespundea necesitatilor nationale din acel moment. Pe mine nu ma putea maguli un post de ministru când destinele tarii erau în joc. Ochii mei permanent erau atintiti spre hotare. Greaua situatie externa reclama un guvern puternic, al carui cuvânt sa fie ascul- tat la Roma si Berlin. Un guvern de prestigiu si autoritate nu putea fi decât o emanatie a miscarii legionare si nicidecum o alcatuire hibrida, o improvizatie de ultima ora, cum era guvernul Gigurtu. Cu acest guvern interesele tarii nu erau aparate. Puterile Axei puteau sa ceara oricât din trupul tarii pentru a satisface revendicarile vecinilor, caci nici Regele si nici guvernul nu ar fi cutezat sa se opuna.

Ce trebuia sa fac mai departe? Sa organizez o campanie de rasturnare a guvernului Gigurtu pentru a obtine de la Rege substituirea lui cu un guvern de salvare nationala, în care miscarea legionara sa fie larg reprezentata. Odata acest guvern constituit, problema externa se simplifica. La cârma tarii nu se mai ga - seau fosti inamici ai Axei, care, amenintati si santajati, vor fi siliti sa subscrie tot ce le vor cere aceste puteri. Miscarea legionara ar fi aparat cu demnitate intere - sele României si la nevoie ar fi preferat o iesire eroica unei capitulari rusinoase.

Intreaga luna Iulie m-am dedicat acestei campanii. Atât lumea legionara cât si în întrevederile extra-legionare am sustinut permanent acest punct de ve - dere: odata înzestrata tara cu un guvern sincer atasat Puterilor Axei, presiunea de la hotare va slabi; nu se va putea repara tot raul savârsit de guvernele anteri - oare, dar în nici un caz nu vom suferi amputari atât de grave care sa atinga tara mortal.

In tot decursul acestei luni, m-am concentrat exclusiv pe politica si nici nu mi-a trecut prin cap cel putin sa recurg la o solutie revolutionara pentru a rezol- va criza externa. Nu m-am abatut nici un milimetru de la politica de destindere. Am dus campania de rasturnare a guvernului Gigurtu pe caile ce mi le punea la dispozitie cadrul legal al Statului.

Am asediat literalmente Palatul cu interventiile mele pe la oamenii politici pe care îi stiam apropiati de Rege,pentru a-l determina sa schimbe guvernul, dar nu s-a auzit de la mine nici un cuvânt de atâtare contra Suveranului. Nici legio- narii cei mai apropiati de mine nu m-au auzit vorbind vreodata de o alternativa revolutionara.

Mi-am pastrat intacta speranta în posibilitatea de a-l convinge pe Rege sa adere la propunerea noastra si am respins orice tentatie de a organiza rasturna- rea prin forta a regimului.

Trebuie sa mai adaug ca aceasta campanie s-a realizat exclusiv pe filiera oamenilor politici pe care îi stiam atasati Regelui. Nu am luat contact cu mem - bri ai partidului national-taranesc sau liberal vechi, stiind din experientele ante- rioare,ca nu ne vor binele.Aceste contacte nu numai ca nu ar fi adus nici un ser- viciu miscarii, dar ar fi provocat mânia Regelui, care ar fi fost în drept sa creada ca se pune la cale o coalitie care sa-l rastoarne.

O torpila de la Berlin

Conform întelegerii stabilite cu Budisteanu si Noveanu, demisia lor din guvern trebuia sa se produca înainte ca Puterile Axei sa ceara României sa înceapa ne - gocieri cu Ungaria si Bulgaria pentru rezolvarea chestiunii teritoriale. Era foarte important ca acest moment sa nu prinda nici un legionar în guvern, pentru a nu împartasi cu el sub nici o forma raspunderile pentru ciuntirea granitelor.

Guvernul Gigurtu era dispus sa cedeze orice i s-ar fi cerut pentru a capta bunavointa Romei si Berlinului, fiind preocupat în primul rând de supravietu- irea regimului. Tara putea fi sacrificata.

Bazat pe cuvântul lor, am continuat campania de rasturnare a guvernului Gigurtu cu si mai multa vigoare. Iminenta demisie a celor trei ministri legionari ar fi pus pe Rege în mare încurcatura. Nemaiputându-se prezenta la Roma si Berlin flancat de miscarea legionara, Regele ar fi fost obligat sa cedeze, facând loc printr-o nefericita interventie a grupul legionar din Berlin.

Ce s-a petrecut la Berlin dupa plecarea lui Constantin Stoicanescu si Traian Borobaru? Papanace s-a azvârlit într-o agitatie sterila, care n-avea alt rezultat decât sa-mi creeze mie greutati în actiunea din tara.

El fiind la Berlin, era logic sa lase initiativa acelora care se aflau în tara, iar daca totusi vroia sa participe direct la lupta politica, atunci trebuia sa faca bine sa se întoarca si el acasa, împartasind riscurile de acolo. Misiunea grupului Berlin, în împrejurarile de atunci, era sa secundeze, cu moderatie si prudenta, actiunea din tara. Tot ce trecea peste aceasta limita, dauna miscarii. Batalia era în curs de desfasurare si trebuia sa se astepte rezultatele ei finale.Papanace arbo- rând o atitudine intransigenta, a unui om îngrijorat de soarta miscarii, care vrea sa salveze puritatea liniei ei morale si politice, nu stiu cum facea, nu stiu cum manevra aceasta linie, ca întotdeauna interventiile din tara, în vara anului 1940, izbeau în interesele miscarii si îi crutau atât pe Rege cât si grupa lui Noveanu. In cele din urma l-am descoperit a fi nu numai lipsit de tact si întelepciune, dar de-a dreptul de rea credinta, urmarind sabotarea si nimicirea actiunii din tara.

Pentru a-si întari propria lui pozitie, aratând ca întreg grupul Berlin este în spatele lui si îi împartaseste vederile, Papanace a întreprins doua operatii de re- grupare a legionarilor.

Mai întâi a încercat sa atraga de partea lui pe legionarii din "Grupul 17", ramasi la Berlin. Câteva elemente s-au lasat învaluite de dialectica lui mincinoa- sa si l-au urmat, în timp ce marea majoritate mi-a ramas credincioasa. Au trecut cu Papanace, Virgil Mihailescu, Nicolae Seitan si Alexandru Popovici. Au ramas pe pozitie Octavian Rosu, Ilie Smultea, Petre Ponta, Nicolae Cracea, Matei Biloiu, Popa Ion, Valeriu Vintan, Tolcea Ion, Gavagina Iosif si Vasiu Iosif.

Mai mult succes a avut Papanace când s-a adresat elementelor razletite de grup, înca din toamna anului 1939: Preotul Dumitrescu-Borsa, care dezertase de la conducerea comandamentului legionar din Berlin; Vojen si Constant, care se separasera de grup si-si urmareau o politica proprie, si Gheorghe Ciorogaru, care trata cu Legatia Româna înapoierea în tara.

Pentru a recupera aceste elemente, fara îndoiala ca Papanace a recurs la ieftina demagogie ca "dupa capitularea lui Horia Sima, numai grupul legionar de la Berlin mai poate reprezenta cu demnitate miscarea, deoarece se bucura de libertate,în timp ce cei din tara sunt supusi la constrângeri si amenintari perma- nente; acest grup trebuie reunificat, pentru a forma un bloc puternic, capabil sa se opuna manevrelor Regelui Carol, care urmareste compromiterea si anihilarea miscarii. Grupul Berlin este rezerva salvatoare a Legiunii".

Vorbele erau frumoase, numai ca realitatile nu se potriveau cu ele. Cum putea fi salvata Legiunea cu oameni ca Dumitrescu-Borsa, Vojen, Constant, Ciorogaru, care se desprinsesera de grup, pentru ca nu mai credeau în destinele Legiunii si cautau sa-si gaseasca un rost în politica româneasca pe cont propriu? Când însa au vazut acestia, în primavara anului 1940, ca situatia miscarii nu este chiar asa de rea, ca, dimpotriva, miscarea este cautata de Regele Carol si actiuni- le ei politice cresc în tara si – culmea culmilor – intra chiar ministri legionari din tara, atunci s-au trezit din hibernajul lor si si-au cautat o noua platforma de lansare în lumea legionara, care nu putea fi decât grupul de care s-au desprins.

In modul acesta operatia lui Papanace de captare a acestor elemente, care facusera parte cândva din Comandamentul Legionar din Berlin, a cazut într-un teren prielnic,întâlnindu-se cu schimbarea lor de orientare dupa intrarea misca- rii pe scena politica a tarii.

Papanace cunostea pe acesti oameni si stia ca cu ei nu se putea da batalia contra regimului. Dar pe el nu-l interesa în acel moment valoarea combativa a acestor oameni,ci sa apara înconjurat de un numar mai mare de legionari si mai ales comandanti legionari, ca atunci când va interveni la Bucuresti, trimitând scrisori sau apeluri, cuvântul lui sa-si produca efectul în miscare.

Un prim "rezultat" al concentrarii de la Berlin a fost o scrisoare a Preotului Dumitrescu-Borsa adresata lui Radu Budisteanu, prin care îl anunta ca eu nu reprezint grupul legionar de la Berlin si n-am nici o acoperire din partea acestui grup pentru actiunile ce le savârsesc în tara. In aceasta scrisoare nu se pomenea nimic nici de Regele Carol, nici de legionarii care ramasesera în guvern... ci de mine, care iesisem din el. Eu, asadar, care facusem atâta ca sa pastrez în viata acest grup, dupa defectiunile succesive din comandamentul legionar, eu care i-am insuflat acestui grup un nou curaj si o noua speranta, eu care l-am reorgani- zat într-un instrument eficace de lupta, nu meritam încrederea acestui grup, în vreme ce preotul Borsa care dezertase de la sefia grupului, într-un moment teri- bil de greu pentru supravietuirea lui, în conceptia lui Papanace era mai vrednic sa reprezinte miscarea decât mine si îi încredintase trista misiune sa ma denunte ca impostor.

Toate valorile erau rasturnate. Noi care ne expusesem viata de atâtea ori, care am trecut prin nenumarate primejdii, nu mai reprezentam nimic, iar ei, ca- re renuntasera pâna si la ideea unei Legiuni biruitoare, se erijau acum în mento- ri politici de la tribuna legionara a exilului.

Scrisoarea de la Berlin era o arma puternica în mâna grupului Noveanu-Budisteanu. In timp ce înainte erau dispusi si ei sa paraseasca guvernul, urmân- du-mi exemplul, în posesiunea acestei scrisori, si-au schimbat brusc atitudinea. De ce sa demisioneze? Cine este Horia Sima sa le impuna sa plece din guvern? Iata ca este dezavuat de însisi camarazii lui din Comandamentul legionari din Berlin, cu al caror consimtamânt noi am crezut pâna acum ca s-a întors în tara! Atunci pe cine reprezinta?

Incurajati de aceasta scrisoare, cei trei ministri, Noveanu, Bidianu si Budisteanu, s-au decis nu numai sa nu demisioneze, dar profitând de ea, sa trea- ca la ofensiva pentru a clarifica pozitia mea în miscare. Daca la dezavuarea ce-am primit-o de la Berlin, s-ar adauga si o dezavuare din partea legionarilor din Capitala,eu as fi scos din circulatie si atunci drumul ar ramâne liber pt. actiunea lor politica.

Adunarea de la Budisteanu

N-am stiut nimic de existenta unei scrisori a Preotului Dumitrescu-Borsa pâna în momentul când a fost citita de catre Radu Budisteanu în fata legionarilor adu nati în casa lui; dupa cum am fost tinut în totala ignoranta asupra faptului ca se convocase o adunare a capeteniilor legionare în casa aceluiasi camarad. Am aflat cu câteva ore înainte, si nu de la protagonistii ei.

In dimineata zilei de 14 Iulie 1940, ma aflam în apartamentul Doamnei Cantacuzino de pe Bulevardul Bratianu, împreuna cu Eugen Necrelescu si C-tin Stoicanescu. Nu stiu ce discutam.

Gândurile mele erau departe de lovitura ce se proiecta. Nici nu m-as fi putut închipui ca dupa solemna promisiune facuta în fata lui Iasinschi de catre Noveanu ca va demisiona si el în scurta vreme, sa-mi administreze aceasta lovi- tura joasa. Eu asteptam de la o zi la alta sa explodeze bomba demisiei colective a celor trei ministri la Palat, când în realitate îmi pregateau ei mie o alta bomba, destinata sa ma desfiinteze politic si legionar.

Sa fi fost pe la orele 11, când vine stirea din grupul Razletilor ca, în dupa masa aceleiasi zile, este convocata o adunare a comandantilor legionari în casa lui Radu Budisteanu. O veste stranie. Totul se pregatise pe ascuns si în cea mai mare graba si nu fusese invitat nici unul dintre legionarii apropiati de mine. Ce sa fac?

Pe masura ce soseau alte vesti, am aflat ca fusesera chemate numai persoane considerate a fi favorabile grupului Noveanu-Budisteanu, în timp ce elemente presupuse a fi ostile atitudinii lor n-au fost anuntate. Telefonând în mai multe parti, am mai aflat ca obiectul adunarii era discutarea demisiei mele, daca a fost oportuna sau nu iesirea mea din guvern, si se urmarea dezavuarea mea.

Ma framântam cu mintea ce-a intervenit, ce element nou, ca sa determine pe cei trei legionari din guvern ca sa-si retracteze propriile lor angajamente de a-si prezenta si ei demisia si chiar sa treaca la ofensiva, convocând o adunare care sa ma dezavueze? In acel moment nu stiam nimic de scrisoarea de la Berlin, care dezlantuise întreaga operatie. Dar daca este vorba de mine si sunt direct pus în cauza de ce nu sunt si eu convocat ca sa-mi pot justifica atitudinea? Asa ar fi corect. Ce procedura legionara este aceasta?

Am ajuns la concluzia ca s-a urmarit sa se faca aceasta adunare pe ascuns si cât mai repede pentru a fi surprins de evenimente si a nu mai dispune de timp pentru ca sa mobilizez si eu legionarii din Capitala, care, în marea lor majorita - te, erau de partea mea. Odata actul savârsit, odata adunarea tinuta, era mult mai greu sa i se conteste legitimitatea.

Nu stiam ce sa fac. Ne uitam buimaciti unul la altul. Intre timp apartamentul se umpluse de legionari. Dar o hotarâre trebuia luata. Era o chestiune de ore.

Adunarea era convocata pentru masa.

Cei mai multi din cei prezenti în acel moment în apartamentul Doamnei Ioana Cantacuzino erau de parere sa ignoram adunarea.Sa nu mergem.Sa o boi- cotam. Sa avizam cât mai multa lume sa nu mearga. Dupa ce vom vedea ce se decide, vom reactiona.

Stoicanescu propune un plan si mai îndraznet: sa ne concentram câteva sute de elemente în fata Palatului si sa-i facem Regelui o manifestatie ostila, caci "de-acolo vine lovitura". Nu era exclus ca Palatul sa fi stiut de aceasta manevra, dar ideea lui Stoicanescu era contra-producatoare. Atacând pe Rege, justificam toc - mai teza celor trei ministri, care au convocat aceasta adunare ca sa ma dezavue- ze pentru demisie.

M-am fixat asupra celeilalte idei: sa ignoram adunarea, trimitând vorba din om în om sa nu participe, explicând dedesubturile ei. Dar pericolul era altul pe care ceilalti camarazi nu-l descifrau.

Oricât de putin legitima ar fi fost aceasta adunare, neîntrunind decât un mic numar de capetenii, la sfârsitul ei s-ar fi putut da un comunicat, chiar neînsem- nat, prin care "Adunarea Comandantilor Legionari retrage încrederea lui Horia Sima si aproba linia politica a grupului Noveanu, Bidianu , Budisteanu". Era su- ficient acest comunicat ca sa se produca o ruptura în miscare,cu grave consecin- te pentru viitorul ei. In fata acestui pericol, m-am decis sa înfrunt toate riscurile si sa iau parte la consfatuire.Sa particip ca si cum as fi fost si eu invitat, ignorând secretul convocarii, ca si cum ar fi fost vorba de o adunare deschisa tuturor. Odata în mijlocul camarazilor, speram ca mi se va prilejul sa vorbesc pentru a explica motivele demisiei mele.

Cele câteva ore ce ne despartea de deschiderea adunarii trebuia folosite la maximum pentru a mobiliza si noi ceva forte. Eu nu puteam aparea singur în mijlocul unei adunari ale carei sentimente nu le cunosteam. Am însarcinat pe camarazii prezenti sa avizeze pe cât mai multi legionari, în special grade, ca sa vina la adunare, la ora fixata în casa lui Budisteanu, si am trimis pe Alecu Ghica la profesorul Codreanu, pentru a-l pune la curent cu situatia. Profesorul era indignat de noua uneltire. Nici de data aceasta eu nu i-am cerut nimic, ci l-am rugat sa decida singur ce poate face pentru a paraliza conspiratia. Pentru a doua oara mi-a sarit în ajutor într-un moment critic, cu o dragoste care m-a miscat pâna în adâncul sufletului. Parca era propriul meu tata.

– Voi scrie o scrisoare pe care sa o citesti în adunare. In aceasta scrisoare voi declara ca "singurul îndreptatit sa angajeze politic miscarea este Horia Sima". S-a asezat la masa si a redactat mesajul catre adunare în termeni clari si energici. Era mâna lui Dumnezeu care ma ocrotea. Dupa cum vom vedea, scrisoarea Profesorului a fost de mare folos, caci a anulat efectul scrisorii Preotului Borsa.

Am asteptat sa vad daca totusi nu vine vreun curier din partea lui Noveanu sau Budisteanu pentru a ma anunta de reuniune. N-a aparut nimeni si nici unul dintre legionarii apropiati de mine n-au fost avizati.

Reaua credinta era evidenta. In schimb am aflat cam ce fel de persoane fusesera chemate. Erau oamenii ce li se parea ministrilor legionari ca ar putea fi convinsi sa le urmeze linia.

Dar, cum am descoperit mai târziu, nici acestora nu li se dezvaluise planul.

Trebuie sa distingem între cei initiati în conspiratie si ceilalti, marea majo- ritate, care au fost de buna credinta, crezând ca participa la o adunare normal convocata, cu aprobarea tuturor capeteniilor legionare, inclusiv a mea.In conse- cinta, absenta mea de la adunare ar fi putut fi interpretata de acestia ca nu vreau sa apar, pentru a nu fi silit sa dau socoteala de atitudinea mea, ceea ce ar fi înta - rit teza lui Noveanu.

Asa se explica si repeziciunea cu care s-a pus la cale aceasta adunare. In 24 de ore. De azi pe mâine. Imediat dupa primirea misivei de la Berlin, pt. a nu-mi putea lua masuri de aparare.

Am plecat cu inima strânsa spre casa lui Budisteanu, din str. Dr. Felix 66. Atmosfera nu-mi va fi prielnica si cu atât mai grav pentru mine, dupa cuvânta - rea ce o voi tine, voi obtine un vot de blam.

Adunarea s-a tinut într-un salon la parter, de forma dreptunghiulara. Se intra prin partea mica a dreptunghiului si apoi se deschidea o sala larga în fund. Mobilele fusesera deplasate pentru a încapea cât mai multa lume.

Când am ajuns eu,salonul era arhiplin. Trebuie sa fi fost peste 30 de per- soane. Unii nu aveau scaune si stateau rezemati de pereti. Când am intrat prin sirul de legionari, am întâlnit si câteva figuri prietenoase: Ilie Colhon, Lae Lupu, Parintele Boldeanu, Eugen Teodorescu, Stoicanescu, Dr. Dumitru, Horia Cosmovici. Dr. Popovici, Alecu Ghica, Ilie Niculescu, toti "indezirabilii", caci nu fusesera invitati.Marea majoritate îmi azvârleau priviri piezise si mi-am dat sea- ma ca fusesera îndoctrinati. Chiar la intrare l-am descoperit pe Radu Gyr, apoi pe Vasile Posteuca, cu un grup de bucovineni. In mijlocul salonului erau obo - renii cu Tocu, Petrica Bolintineanu si Titi Cristescu, recent sosit din Germania; apoi supravietuitorii de la Râmnicu-Sarat, inginerul Virgil Ionescu, Radu Budis- teanu si Serban Milcoveanu. La loc de onoare se aflau Comandantii Bunei Vestiri, Ilie Gârneata si Mile Lefter. Nu erau prezenti nici Corneliu Georgescu si nici Vasile Iasinschi, care m-ar fi putut ajuta mult. Provincia nu era reprezenta- ta decât de acei care întâmplator se aflau în Capitala. Sedinta a fost deschisa de Mile Lefter, care îndeplinea functia unui presedinte ad-hoc. Lefter a spus ca obiectul adunarii este de a se examina situatia miscarii dupa plecarea mea din guvern. El sustinea ca retragerea mea precipitata din guvern ar putea avea conse cinte grave, provocând dezlantuirea unei noi prigoane.

A urmat la cuvânt Radu Budisteanu, care a reluat si dezvoltat teza expusa de Mile Lefter. A vorbit pe un ton violent de pericolul unei noi prigoane, ceea ce ar avea ca urmare lichidarea restului de elita legionara, salvata din masacrele prece dente.

Prezenta în guvern a celor trei ministri legionari este un act politic întelept, caci pune la adapost miscarea de o noua aventura. Mi-am dat capul pe mâna cui va odata, dar a doua oara nu mai vreau sa mi-l dau".

Dupa pledoarie, Budisteanu scoate din buzunar scrisoarea Preotului Dumitrescu-Borsa, o citeste si apoi adauga cu un aer triumfal: "Pe cine reprezin- ta Horia Sima, daca nici grupul de la Berlin, în numele caruia s-a întors în tara, nu-l recunoaste?" Tulburarea era mare în sala. Am reusit sa-mi pastrez calmul, desi fierbeam de indignare contra autorului scrisorii, care fugise din fruntea co- mandamentului legionar din Berlin. Repudiat de camarazii din Germania, acum trebuia sa fiu dezavuat si la Bucuresti, pentru ca sa se darâme întreg edificiul le - gionar si miscarea sa intre definitiv sub ascultarea Palatului.

Alecu Ghica a priceput ca e momentul lui sa intervina. Se ridica si citeste scrisoarea Profesorului Codreanu:"Horia Sima este singurul îndreptatit sa anga- jeze politic miscarea". Semnat, Profesorul Ion Zelea Codreanu, seful spiritual al Legiunii. A fost ca un dus rece pentru grupul care credea a fi câstigat partida. Echilibrul se restabilise, anulând efectul scrisorii de la Berlin. Atunci se ridica inginerul Virgil Ionescu, caruia, se pare, nu-i convenea scrisoarea Profesorului si spune ca scrisoarea Profesorului Codreanu nu poate fi luata în considerare, deoarece Profesorul nu are nici o calitate de a interveni în conducerea miscarii. Pe timpul Capitanului, Profesorul nu a îndeplinit nici o functie în miscare, fiind utilizat de Capitan exclusiv pentru darul sau oratoric, în perioada campaniilor electorale. In continuare, inginerul Virgil Ionescu a deschis problema succesiu- nii dupa moartea Capitanului. Cine sa conduca miscarea? El crede ca cei mai îndreptati de a lua conducerea miscarii sunt cei trei supravietuitori de la Râm - nicu-Sarat. Ei sunt aceia care au împartasit ultimele clipe cu Capitanul si sunt depozitarii ultimelor dorinte. Propunerea lui Virgil Ionescu a fost primita cu raceala de adunare. A urmat o tacere mormântala.Toata lumea stia ca atât Virgil Ionescu cât si Radu Budisteanu si-au salvat viata numai gratie unor interventii de familie.

Au urmat si alti oratori, între care si Ilie Gârneata, care nu au adus nimic nou în dezbatere si cereau doar sa se clarifice chestiunea demisiei mele din gu - vern, "pentru a sti unde mergem".

In orice caz citeam pe fetele lor crispate teama ce reusise sa le-o insufle cei trei ministri, cu aluzia la o redeschidere a prigoanei, o teama aproape fizica, care le aducea aminte de groaza din lagare si închisori, de unde marea majoritate a camarazilor lor nu s-au mai întors. Pe cât de usor obtinusem aprobarea tuturor când le-am cerut înscrierea în Partidul Natiunii, pe atât de greu era acum sa-i determin la o pozitie prudenta în colaborarea cu Regele. Era penibil pt. mine sa ma apar pentru un act care, în fond, salva linia miscarii, dar era penibil sa-i vad si pe ei tragându-ma la raspundere pentru faptul ca am parasit un guvern pe care-l controlam si care va provoca tarii grave pierderi teritoriale.

La sfârsitul tuturor interventiilor, m-am ridicat si eu sa vorbesc.Priviri scru- tatoare din toate partile.

Ce voi spune? Situatia mea nu era deloc usoara. Nu puteam spune tot ce aveam pe suflet, cum as fi vrut.Trebuia sa evit cu orice pret o iesire contra Rege- lui. Noveanu si Budisteanu atât asteptau. Sa fac imprudenta sa atac pe Rege, pt.a exclama triumful: "Nu v-am spus noi ca Horia Sima ne baga într-o noua prigoa- na? Ascultati din gura lui ce spune. Toata politica noastra de destindere din tara se poate termina într-o noua tragedie".

Un cât de voalat atac contra Regelui si ar fi biruit punctul lor de vedere. Dar daca nu sunt contra Regelui de ce am parasit guvernul? Trebuia sa explic motivele demisiei mele, fara sa ma ating de Rege. Ma gaseam între Scylla si Caribda. Trebuia sa navighez cu multa prudenta între cele doua stânci. Trebuia sa dau versiunea reala a evenimentelor, dar într-o forma care sa nu para a fi o luare de pozitie contra Palatului.Incerc sa reconstitui din memorie acest discurs:

"Camarazi, le-am spus, nu sunt orator. Dar voi face efortul ca sa va explic cât mai clar motivele plecarii mele din guvern. D-voastra stiti ca am acceptat si eu, ca si D-voastra, dupa eliberarea mea, politica destinderii. D-voastra stiti ca eu am largit chiar politica destinderii, transformând-o într-o politica de colaborare cu regimul. Am participat la formarea Partidului Natiunii si am dat cunoscutul apel, pe care l-ati semnat marea majoritate a celor prezenti. Mai mult decât atâta. Am fost primul legionar care am participat la un guvern al Majestatii Sale. Am fost Subsecretar de Stat în guvernul Tatarascu si apoi ministru în guvernul Gigurtu. Daca astazi se gasesc trei ministri legionari în guvern, aceasta se dato - reaza tot drumului deschis de mine.Sunt tot atâtea dovezi ca relatiile dintre mis- care si regim s-au normalizat. Asta nu înseamna ca nu vor mai exista în viitor diferende cu Palatul, divergente de pareri, dar ele vor fi tratate de noi exclusiv cu mijloacele politice, fara a brusca situatiile. Era violentelor s-a încheiat cu con- simtamântul ambelor parti.

Acum, care a fost cauza demisiei mele precipitate? Nu am facut-o cu inima usoara si mi-am dat seama ca nu vor lipsi între legionari temerile pe care le-ati exprimat D-voastra astazi. Baza întelegerii între miscare si regim, înca de la pri- mele tratative, a fost greaua situatie externa a tarii, amenintata sa fie sfârtecata de vecini. S-a facut apel la patriotismul miscarii si noi care am fost crescuti în cultul patriotismului nu puteam raspunde decât afirmativ acestui apel, uitând ce-a fost în trecut,pentru ca,umar la umar cu Regele, sa aparam fruntariile ame- nintate. Tot ce s-a realizat de la eliberarea mea si pâna la intrarea mea în guvern, s-a facut pe baza acestei întelegeri si dupa cum poate constata oricine, m-am angajat în aceasta directie cu toata hotarârea.Pentru ducerea la bun sfârsit a aces tei sarcini, am cerut însa un lucru elementar, o conditie sine qua non, ca sa ne putem îndeplini mandatul nostru de aparatori ai pamântului stramosesc.

Trebuie sa i se acorde miscarii o pozitie de primul rang în politica tarii. Dupa pierderea Basarabiei si Bucovinei de Nord, numai un guvern de componenta legionara putea sa abordeze cu succes la Berlin si Roma chestiunea revendicari- lor maghiare si bulgare, deoarece miscarea a fost singura organizatie din Româ- nia care a sustinut permanent o politica de alianta cu Axa Roma-Berlin. Este normal, este logic ca acei care au reprezentat acest punct de vedere în politica externa sa fie chemati acum sa trateze cu Puterile Axei. Suntem dispusi sa ne înfruntam, cu furtuna de la hotare, dar cu conditia sa ni se puna la dispozitie si mijloacele de a înfrunta aceasta furtuna. Nu am cerut un guvern legionar pur, ci un guvern de predominanta legionara, în care o serie de posturi-cheie sa fie în - credintata miscarii. Am plecat din guvernul Gigurtu pentru ca Palatul nu a dat un raspuns satisfacator acestei chestiuni fundamentale. Toata lumea îsi da sea - ma de slabiciunea guvernului Gigurtu. Cu acest guvern nu se poate da cu succes batalia de aparare a fruntariilor tarii. Iar rolul nostru în acest guvern este minor. Suntem asa zicând a cincea roata la car. In loc de un guvern precumpanitor legi- onar, ni s-au oferit niste posturi secundare, din care nu putem influenta politica generala a tarii. Miscarea legionara a fost pur si simplu exclusa din convorbirile cu Roma-Berlin. Altii vorbesc în numele nostru, iar noi am fost redusi la rolul de suport al acestora. Suntem o anexa a unui guvern care stim ca nu e capabil sa apere interesele tarii, asa cum am pute-a noi face. Riscam asadar sa fim co-ras - punzatori* la sfâsierea hotarelor tarii, interzicându-ne în acelasi timp sa partici - pam la batalia pentru apararea lor.

Am declarat ca n-am nimic împotriva sa ia guvernul acei ce au sustinut politica externa titulesciana, care ne-a adus la acest dezastru. Sa vina la guvern d-nii Maniu si Bratianu, sa ia guvernul D-l Gafencu, care a acceptat garantiile engleze. Sa descurce ei situatia externa. Dar nu e corect sa fie folosita miscarea pentru a plati pacatele unei politici facute de altii. Ce m-a determinat asadar sa parasesc guvernul? Bazele colaborarii noastre cu regimul au fost alterate. Se face apel la patriotismul nostru,ni se cere sa facem front cu toti Românii pt. apararea granitelor, dar, în acelasi timp, ni se leaga mâinile. Suntem prizonierii unui gu - vern care face politica tarii peste capul nostru.

Asta nu înseamna ca am contra Regelui. Interpretarea anumitor camarazi este gresita. Este o luare de atitudine în cadrul ce ni-l permite ordinea legala a Statului, asa cum e configurata astazi. A demisiona dintr-un guvern, nu înseam- na a fi contra factorului constitutional. E o deosebire de opinii care mâine se poate aplana. Obiectivul pentru care lupt eu acum este de a convinge forurile competente sa accepte formarea unui guvern de salvare nationala, care nu poate fi decât un guvern constituit pe baza legionara.Regele ia anumite decizii, dar su- fera si el o serie de influente. Intelegem sa ne exercitam si noi influenta noastra la Palat, pentru a promova formula preconizata de noi. Asta e tot. Nu suntem contra regelui si nu punem în discutie politica destinderii.

In consecinta, nu trebuie sa ne temem de o noua prigoana, cum s-au exprimat unii camarazi, pentru ca nu exista nici un motiv real ca aceasta prigoa- na sa se dezlantuie. Cu demisia mea nu am depasit cadrul legal al Statului. E un act politic si nimic mai mult. Nu vad motivele.

Dar chiar daca ar fi asa, chiar daca prin absurd s-ar dezlantui o noua prigoana, între a suferi aceasta prigoana si a apara linia miscarii de compromi - suri, nu avem alta alegere. A ramâne în acest guvern, asa cum este el constituit astazi, ar însemna sa angajam raspunderea miscarii în pierderi teritoriale grele, ceea ce ne-ar îngropa istoriceste.

Dupa ce au murit cei mai buni dintre noi, nu avem nici un motiv sa nu urmam drumul lor de sacrificiu, daca acesta ar fi pretul necompromiterii noas- tre.

De când am intrat în miscare, camarazi, ne-am logodit cu moartea. Chiar cântecul nostru spune"moartea, numai moartea legionara ne este cea mai scum- pa nunta dintre nunti". Aceasta e viata noastra, a riscului si a primejdiei conti - nue. Pe acest drum ne-am angajat fara posibilitate de întoarcere.

Dar revin si repet, camarazi. Demisia nu înseamna o luare de atitudine contra Regelui, ci o luare de atitudine contra unei anumite politici ce vrea sa ni se impuna de la Palat, politica la a carui formulare participa si alti factori decât Regele. Sunt anumite influente care se exercita în sferele Palatului si care sunt daunatoare miscarii.Noi combatem aceasta influenta si cerem sa fie pusa misca- rea în conditii sa-si îndeplineasca misiunea ei salvatoare în politica externa".

Pe masura ce vorbeam, atmosfera din sala se schimba. Fruntile s-au descretit, ochii s-au îmbunat si am simtit cum inimile tuturor bateau la unison. Cuvânta - rea s-a încheiat cu un ropot de aplauze. Entuziasmul a fost asa de mare încât i-a cucerit si pe Noveanu, Bidianu si Budisteanu. Uitând pentru o clipa ceea ce ne separa si pentru ce au convocat aceasta adunare, au decis unanim sa adere si ei la textul demisiei mele. Si asa se face ca, a doua zi, a fost raspândita demisia mea, cu un codicil semnat de cei trei ministri. Era un nou angajament, de asta data public, ca vor parasi si ei guvernul.

Când am parasit casa lui Budisteanu, toti m-au salutat cu dragoste. Trecând pe lânga Radu Gyr, mi-a strâns mâna zicându-mi: "Iarta-ma.Nu stiam cine esti". Lui Vasile Posteuca îi straluceau ochii de bucurie. "Am trait o zi mare. Sa dea Dumnezeu sa fie bine".

(va urma)