Jurca Marinela Florina
M-agăţ
de vocea ta, târziu de tot în noapte
E
tot ce azi ne leagă ... distanţa ne desparte.
Te-aş
ţine prizonier, mai mult de-o veşnicie
Să
simt în al meu suflet, iubirea cum învie .
Cu
tine infinitul, îmi pare atât de mic
Mă
cert chiar şi cu soarta, o vorbă vreau să-i zic:
Atât
e de nedreaptă, e oarbă, prea haină ...
Dar
viaţa ne va da, lumina ei divină !
Azi
vreau să ştie soarta, că nu mă tem de ea
Chiar
dacă-n cale ziduri, inima-mi va-nţepa.
Din
lacrimi îmi fac aripi, să mă înalt spre cer
Şi
zboru-mi voi porni, din marele eter.
Noi,
pribegiţi ai sorţii, ce-am cunoscut amarul
Cu
lacrima căzută, am rupt demult cântarul.
Ne
împărţim viaţa, în clipe efemere ...
Cunoşti
durerea mea ... şi eu a ta durere.
Acum
şi vocea ta, a dispărut în noapte
Lumina
unei stele, distanţa o străbate.
Din
lacrimi, două aripi, mi-am făurit cu dor
În
urmă las eterul, spre tine vin în zbor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu