Nu ştii, dar ...

Aura Popa

Se-ntâmplă să-mi fi fost şi lujer de senin

când toate-aveau un rost iar zâmbetu-ţi divin

se arcuia pe creste de linişti însemnate

ploilor dând de veste c-au fost de mult uitate.

Se-ntâmplă să-mi fi fost şi iarbă şi lumină

când toate-aveau un rost iar firul de rutină

nu încolţise încă pe pajiştea visării

nici lacrima de stâncă, nici floarea-nstrăinării.

Se-ntâmplă să-mi fi fost un cub de întâmplare

rostogolit cu rost pe semnul de-ntrebare

iar înţelesul firii pliat pe diagonală

şoptise rătăcirii că-i timp pentru-ndrăzneală.

Se-ntâmplă azi să fie atâta depărtare

în zvon de nebunie mi-arunc strigătu-n mare

şi-n asfinţit de lume dezleg de viaţă zborul

pun cerului alt nume şi-n prag rămân ... cu dorul!