Vlad Tepes - Prima victima a unei campanii de presa
Ca
o culme a ironiei cu care istoria ne-a lovit pe noi romanii de
nenumarate ori, avem surpriza sa descoperim ca personalitatea celui
mai faimos voievod de-al nostru pe plan mondial a cazut victima unei
campanii continue de denigrare din partea presei apusene. De la
cronicile si gravurile mincinoase ale sasilor si svabilor din
Transilvania, trecand prin romanul lui Bram Stoker si poposind in
preajma industriei Dracula din prezent, omenirea nu cunoaste inca
personalitatea abisala a singurului lider militar care l-a ingrozit
vreodata, la propriu, pe cuceritorul Constatinopolului.
Fiul Dracului si nepotul lui Mircea cel Batran
Pentru
a-l cunoaste mai bine pe cel care prin groaza si teroare a reusit sa
mentina Valahia in afara ghearei lacome a Imperiului Otoman, merita
zabovit putin asupra distinsei sale origini. Rareori marile
personalitati ale Istoriei au fost la randul lor descendentii unor
alti mari oameni. In cazul voievodului care i-a ingrozit atat pe
crestini cat si pe musulmani, soarta i-a harazit sa aiba parte de un
bunic legendar si de un tata sa-i zicem, "plin de imaginatie".
Vlad I Dracul era fiul natural al lui Mircea cel Batran si vlastar al
marii familii a Basarabilor. Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes, a
avut la randul sau o personalitate complexa care, din nefericire, nu
a beneficiat de studii amanuntite din partea istoricilor. Cu toate ca
era recunoscut drept urmas legitim al marelui Mircea, avand asadar
dreptul nativ de domnie, tatal lui Tepes s-a remarcat in primul rand
ca un luptator si cavaler dedicat campaniilor anti-otomane ale
vremii. Datorita urii si intrigilor clanurilor boieresti, este nevoit
sa-si paraseasca tronul si sa caute adapost in Transilvania.
Acolo
a trait intre anii 1428-1436, beneficiind astfel de protectia
Imparatului Sigismund de Luxemburg. Tatal temutului Tepes era o
cunostinta mai veche de-a regelui, deoarece inca din tinerete s-a
facut remarcat datorita curajului si indemanarii in lupta. Pe baza
acestor doua calitati pretuite, fiul lui Mircea cel Batran a fost
invitat sa intre in randurile Cavalerilor Ordinului Dragonului
(Ordinis Draconis). Gruparea in sine era una deosebit de exclusivista
si secreta, scopul sau principal fiind acela de aparare a
catolicismului alaturi de alungarea turcilor din Europa. Blazonul
ordinului infatisa un dragon al carui trup forma un cerc, fiara
inghitindu-si astfel coada. Simbolul in sine este unul mult mai vechi
decat crestinismul, in acceptiunea Europei pagane, acest animal
fantastic era consacrat zeitei Atena, semnificand ideea ca ratiunea
si intelepciunea nu dorm niciodata, atente fiind la aparitia Celui
Rau...
Pe
cand Mircea cel Mare se afla la Nurenberg impreuna cu fiii si suita
sa, ca invitat al regelui Sfantului Imperiu Romano-German si rege al
Ungariei, Sigismund de Luxemburg remarca abilitatea in lupta a
printului Vlad Intaiul. Atunci, tatal sangerosului Tepes a avut
dreptul de a purta la ceremonii costumul rosu intunecat cu mantie
verde, la gat avand simbolul din aur al dragonului. Revenind la
momentul fugii sale in Ardeal, Vlad Intaiul primeste de la puternicul
rege Sigismund cladirea corpului de paza din cetatea Sighisoarei,
alaturi de functia de comandant al ostilor imperiale din sudul
Transilvaniei. Acolo se casatoreste cu una din fiicele lui Alexandru
cel Bun, femeie de rang inalt din familia Musatinilor. Astfel,
viitorul Vlad Tepes, copil legitim nascut din aceasta legatura, era
var direct cu Marele Stefan al Moldovei.
Cei
doi lideri au copilarit partial impreuna, devenind prieteni foarte
buni. In heraldica si genealogia voievozilor valahi, Vlad Tepes apare
sub numele de Vlad al II-lea Draculea, mostenind numele tatalui
transformat in renume, odata cu acesti doi voievozi, tata si fiu,
Tara Romaneasca cunoaste familia boiereasca a Draculestilor. In limba
romana, termenul pompos de dragon, mostenit de Vlad Intaiul, are
drept corespondent pe cel de Drac si Balaur, astfel impamantenindu-se
in constiinta nationala numele de Vlad Dracul sau Draculea. Nu
trebuie sa ne miram prea mult daca tinem cont ca in Europa aveau sa
circule nu mai putin de 57 de variante ale numelui voievodului,
printre cele mai uzitate fiind cele de Dracole, Dracuglia, Dracol,
Draco, Dragula, Dragulios, Dragulia, Trakulam, Tarac Oglu, sau
Kazikil, Kazakil si Cassiclu, dupa cum il numeau infricosati turcii.
Singur printre turci
Dupa
o copilarie petrecuta pe strazile Sighisoarei, viata tanarului Vlad
avea sa se schimbe radical si dramatic in acelasi timp. Moartea
regelui Sigismund, protectorul tatalui sau, petrecuta in anul 1937,
este interpretata de turci drept o slabiciune a frontului antiotoman
creat in estul Europei. Cu un an inainte, Vlad Dracul fusese nevoit
de noile conjuncturi politice sa merga la Brusa in inima Imperiului,
pentru a jura credinta sultanului Murad al II-lea. Constient de
problemele create de Mircea cel Batran, sultanul nu a dorit sa riste
in privinta urmasilor acestuia. Prin urmare, Vlad Dracul a trebuit sa
traiasca in apropierea sultanului alaturi de cei trei fii ai sai,
Mircea, Vlad si Radu. Domnul muntean si-a lasat fiii zalog sultanului
in timpul expeditiei militare intreprinsa de turci in Transilvania.
Tristul atac musulman in Ardeal s-a soldat conform cronicilor cu
devastarea cetatiilor Alba Iulia, Sighisoara, Medias, plus asediul
Sibiului si Brasovului. Alaturi de prada, turcii au luati robi circa
30.000-40.000 oameni, o cifra imensa pentru acele vremuri...
Vlad
Dracul revine la tronul Valahiei in anul 1433, dar pentru a controla
un astfel de vasal turbulent si periculos, turcii continua sa-i
pastreze pe Vlad si Radu drept ostatici -garanti ai propriului lor
tata. Cei doi copii au parte de o educatie militar-politica in spirit
turcesc, undeva in podisul arid din Anatolia. Acolo, la umbra
Muntilor Kociadag, trona aspra cetate Egrigoz, unde Vlad va ramane
pana in anul 1438, cand tatal sau este decapitat din ordinul
nejustificat al fostului sau camarad de arme, Iancu de Hunedoara.
Singur printre turcii cei dumanosi, viitorul Tepes isi continua
studiile militaro-tactice, devenind un manuitor expert al iataganului
si al sulitei de lupta. Caracterul sau agresiv si privirea-i crunta,
l-au tinut departe de sicanele si avansurile turcilor. Nu la fel se
poate spune despre fratele sau, Radu, care datorita infatisarii,
ajunge sa se aleaga cu porecla cel Frumos.
Exista
unele marturii istorice care merg pana intr-atat incat se pare ca
Radu ar fi fost violat de viitorul Mahomed, cuceritorul
Constantinopolelui, mai tarziu cei doi avand chiar o relatie intima
de durata...Scarbit de calea pe care o alesese fratele sau, Radu,
Vlad isi gaseste refugiul exclusiv in stiinta armelor. In rastimp,
ura sa contra turcilor crestea arzand mocnit... Cum in urma bataliei
de la Varna in care cruciada crestina europeana este zdrobita farta
drept de apel de turci, Tarile Romane se aflau din nou singure in
fata Semilunei, in mintea lui Vlad a incoltit un plan cumplit. Avea
sa castige cu orice pret tronul Valahiei. Cunoscator excelent al
moravurilor si mentalitatii turce, Vlad stie ca acestia nu pot fi
tinuti departe de tara decat cu ajutorul fricii primare, instinctuale
care salasluieste in ungherele ascunse din sufletul oricarui om.
Aliantele viitoare ale voievodului nu vor mai fi nevolnicele state
crestine, ci cumplitele fiice ale Disperarii : Teroarea, Groaza,
Spaima si Durerea!
Doua domnii si multe fapte de pomina!
"El
domni cu o rigoare necunoscuta pana atunci in principatele romane"
- (August Treboniu Laurian)
Dupa
moartea tatalui si a fratelui sau mai mare, Mircea, Vlad viitor Tepes
era urmatorul indreptatit sa ocupe tronul valah. Tron ocupat intre
timp de Vladislav al II-lea, varul sau din familia Danestilor. Intre
cele doua familii nobile valahe, Draculestii si Danestii existand o
ura fara margini. Profitand de dezastrul suferit de armatele lui
Iancu de Hunedoara si Skanderbeg la Kossovopolje in anul 1448,
legendarul voievod de mai tarziu pune mana pe tronul tatalui sau,
ajutat fiind de o serie de pasale de la Dunare, in frunte cu pasa de
Nicopole si beglerbeiul Karadja-bei, conducatorul armatei Rumeliei.
De partea tanarului domn mai erau si o serie de boieri valahi adunati
intr-o alianta potrivnica lui Vladislav Danescu. Asa si-a dobandit
Vlad prima domnie. O domnie care avea sa dureze doar cateva luni, mai
precis intre lunile august 1448 si ianuarie 1449. Cu toate acestea,
exacerbarea politici interne concretizata prin luptele tot mai dese
intre clanurile boieresti, coroborata cu lipsa unei armate personale
credincioase, fac ca tanarul voievod sa-si piarda tronul in favoarea
lui Vladisalv Danescu. Fara niciun fel de ajutor, Vlad fuge in
Moldova unde leaga o prietenie puternica cu viitorul domn, Stefan cel
Mare. Datorita acutizarii luptei pentru putere, cei doi veri se vad
nevoiti sa se refugieze peste munti, la curtea lui Iancu de
Hunedoara, devenit intre timp voievod al Transilvaniei. Situatia in
Europa avea sa se inrautateasca fara precedent odata cu caderea
Constatinopolului. Devenit intre timp om de incredere al lui Iancu de
Hunedoara si insarcinat de acesta cu paza hotarului de sud al
Ardealului, Vlad intreprinde un atac fulgerator in Valahia, in
decursul caruia il prinde pe Vladislav la Targsor si il decapiteaza.
Urmeaza cea de-a doua si cea mai importanta domnie, desfasurata intre
anii 1456-1462.
Dupa
ce Vlad si-a luat tronul, s-a inconjurat de un mare numar de soldati
alesi si de mare incredere "carora le dadea bani si avere si
cealalta stare si situatie a celor ucisi" dupa cum amintesc
cronicile. Intarit impotriva unei eventuale tentative de asasinat,
Vlad Voda se concentreaza pentru inceput asupra boierilor. Scopul era
de fapt consolidarea si cresterea puterii voievodale. In plus, tagma
boiereasca era un stat in stat, iar forta sa era imensa datorita
bogatiei si influentelor personale. Vlad avea o ura mai veche
impotriva boierilor in care nu avea incredere nici cat negru sub
unghie. In afara tendintei apoape "naturale" pentru
uneltiri si tradari, o mare parte a boierimii era vinovata de moartea
tatalui sau. Documentele istorice sugereaza ca eliminarea boierilor a
fost facuta succesiv, in mai multe episoade, Vlad dand iama nu doar
in boierii de rand, ci si in elita conducatoare. Astfel, in cea de-a
doua domnie, voievodul valah executa drept masura de prevedere un
numar de 11 boieri din cei 23 de mari dregatori ai sfatului domnesc.
Celebrul episod al uciderii boierilor adunati are la mijloc un dialog
tragico-comic intre domnitori si clica nobiliara. Cronicile ne spuc
ca Vlad i-a invitat frumos la masa pentru a-i aduna intr-un singur
loc. Dupa care a inceput judecata. In stilul si uzantele sale...
I-a
intrebat sincer pe fiecare in parte cati domni cunoscusera pe scaunul
Tarii Romanesti. Boierii au raspuns diferit. Unii 10, altii 20,
fiecare in functie de varsta. Indignat, domnitorul cere sa i se
explice cauzele atator schimbari anormal de dese. Neprimind raspuns,
Vlad le striga furios: "Vina o poarta rusinoasele voastre
dezbinari!". Instantaneu, moartea si-a intins lunga ei aripa
neagra ticsita de tepe deasupra palatului...Un numar de 500 de
boieri, mari si mici, cu familiile si slujitorii lor au fost trasi de
vii in teapa in curtea domneasca. Atat tarile romane cat si lumea
intreaga nu mai pomenisera un asemenea lider!
Clanurile
boieresti ramase s-au temut intr-atat incat au organizat la randul
lor o riposta concretizata in strangerea in graba a unei armate de
lefegii, cu care au purces spre prinderea si uciderea domnitorului.
In fruntea gupului rebel se afla puternicul si vestitul boier Albul
cel Mare. Nu au avut nicio sansa in fata copilului de alta data care
crescuse mancand strategie militara pe painea amara a turcului. Vlad
a iesit cu oastea inaintea lui. Albul cel Mare a fost taiat in bucati
de viu, aceeasi soarta avans-o nevasta , copiii si toti lefegii
prinsi. Pe fondula asa-zisei terori infaptuita de domnitor, Valahia
crestea, se imbogatea si prospera. Vlad incuraja comertul,
construirea de drumuri si sate, ocrotindu-i pe negustori si pe
taranii care alcatuiau grosul armatei. Nimic nu graieste mai sugestiv
depre atmosfera instituita de noul domnitor cu mana de fier decat
nemumaratele documente istorice:"Asa de mult ura raul din tara
lui, incat daca cineva facea rau, furt, talharie, nedreptate sau
siluia vreo muiere sau fata mare, acela nu ramanea viu".
Blamatul
si batjocoritul Dracula era, de fapt, iubit de popor, fiind
considerat un mare si intelept stapanitor. Cetatile si manastirile
sunt reconstruite si intarite. Vlad nu-i suporta pe vagabonzi si
cersetori care erau in opinia sa sunt doar niste hoti. Intr-o cronica
autohtona se povesteste ca Tepes Voda i-a adunat intr-o mare casa pe
toti parazitii din Valahia, acolo i-a ospatat si le-a dat de baut pe
saturate. La sfarsit, voievodul i-a intrebat daca vor sa le mai fie
foame si frig de-acum incolo. Nu Maria Ta, a strigat incantata
intr-un singur glas gloata de milogi ghiftuiti. Bine, le-a raspuns
voievodul care a ordonat sa fie inchise usile si ferestrele dupa care
casa plina cu cersetori a fost incendiata. Dupa cum le-a promis
voievodul, nu le-a mai fost frig niciodata...
Hotia,
jaful si minciuna fiind eradicate (exista marturii despre drumuri
intregi marginite de hoiturile celor trasi in teapa), prosperitatea
tarii atinsese culmi mai mari decat in timpul domniei ilustrului sau
bunic. Toate acestea au atras insa ochiul lacom al Semilunei...
Aventurile unui sultan prin Valahia!
"Nu
pot sa iau tara unui barbat care face lucruri asa de mari si mai
presus de fire...acest barbat care face astfel de ispravi ar fi
vrednic de mai mult daca ar avea o armata mai mare"-
Sultanul Mahomed al II-lea
Voievodul
nu a pierdut din vedere atat pericolul otoman cat si ura sa impotriva
turcilor ale caror obiceiuri, traditii si religie nu le putea inghiti
cu niciun chip. Politica sa antiotomana a fost alimentata de
cresterea tributului impus Valahiei. Refuza asadar plata oricarei
forme de haraci, fie acela in bani, vite, grane sau robi. Turcilor nu
le venea sa creada ca un vasal crescut si educat dupa moravurile lor,
prezinta semen de rebeliune. Isi stapanesc furia si trimit o solie
care sa-l roage personal sa nu mai intarzie cu tributul. Dar
domnitorul avea un alt plan. Satul de tupeul turcesc, nu scapa din
vedere ca membrii soliei nu-si descopera capetele la vedera sa. Le
fixeaza acestora turbanele in oasele testei cu ajutorul unor cuie,
dupa care-i trimite pe jos spre Stambul.
Inteligentul
si ambitiosul sultan Mahomed al II-lea pricepe imediat cu cine are de
a face. Ocupat in prima instanta cu rascoala din Moreea si luptele cu
hanul hoardei Ak Koyunlu, se gandeste sa-l inlature pe Vlad prin
viclesug. Sultanul lasa acesta cursa in seama perfidului Catavolinos,
un sfetnic grec, si a lui Hamza Pasa, soimarul personal al
sultanului. Cele doua personaje machiavellice concluzioneaza ca
Dracula este greu de scos din tara si se decid astfel sa-l prinda in
Valahia. Foarte proasta inspiratie au avut. Loviti prin surprindere
pe cand se aflau in cetatea Giurgiului, cei doi dregatori ai Portii
sunt trasi de vii in teapa in fata unei alte suite de tepi unde se
zbateau in agonie proprii lor soldati. Om cu respect pentru
ranguri,Vlad i-a tras in doua tepe mai mari decat cele destinate
ienicerilor. Nu era decat inceputul pentru groaza care a cuprins atat
Europa crestina cat si Imperiul Otoman. Profitand de obiceiul
turcilor de a nu duce razboaie iarna, voievodul trece prin foc, sabie
si mai ales teapa, tot malul stang al Dunarii, de la Zimnicea in
Delta. Cronicarii de curte ai lui Vlad noteaza cu sfintenie si frica,
recordurile personale ale domnitorului. La Oblucitia si Nevoselo 1350
turci trasi in teapa, la Dirstor, Cartal si Dripotrom 6840, Turtucaia
630, Giurgiu 6414, Rahova 1460, Novigrad si Sistov 749 si Marotiu cu
doar 210 de turci de ambele sexe si toate varstele. Inceputul era cum
nu se putea mai bun. Groaza turcilor ajunsese atat de mare incat
pasalele si dregatorii din Rumelia se intreceau in a mitui vizirii de
la Stambul in speranta ocuparii unui post similar in Anatolia sau
Armenia, doar-doar vor reusi sa scape de infricosata vecinatate a
omului cu tepe.
Furia
lui Mahomed nu intarzie sa se arate. Intr-un acces de groaza
amestecata cu furie neputincioasa, suveranul turc ordona strangerea
celei mai mari armate musulmane de pana atunci. Pentru a-si imbarbata
incercatii ieniceri care incepusera sa simta amenintarea varfului
ascutit al tepei, sultanul se decinde sa paraseasca Stambului si sa
conduca personal campania de pedepsire si lichidare a curajosului
voievod. Ordia cea grozava s-a pornit spre Valahia, conform
cronicarului Chalcocondil, un numar de 250.000 de razboinici
marsaluiau spre Dunare. Numai corpul de elita al ienicerilor numara
25.000 de luptatori. In fata colosului musulman, Vlad cere ajutor
regelui Matei Corvin, ajutor care nu a venit niciodata. Crancenul
vultur valah dispunea de o armata infima, dar compusa din soldati la
fel de cumpliti ca el. Merita amintit ca voievodul era in penurie de
calai cand venea vorba de tragerea unui numar atat de mare de turci
in teapa, multi dintre soldatii sai raspunzand cu bucurie cererii
voievodului de a-i ridica in tepe pe dusmani.
Raportul
lui Balbi, ambsadorul venetian la Stambul ne spune ca Vlad detinea o
armata de maxim 30.000 de soldati, in timp ce Petrus Thomasio scrie
ca valahii aveau doar 22.000 de razboinici. Pentru a zadarnici
traversarea batranului fluviu de catre turci, voievodul se foloseste
de o serie de tactici militare vizionare care apar in Europa de-abia
in perioada moderna. Vlad intentiona sa-l prinda pe Mahomed in
padurile dese si intunecate ale Teleormanului, unde odihneau
cadavrele unor turci (de aici vine denumirea de Teleorman, derivate
din turcescul Delii Orman-padure nebuna). In calea puhoiului turcesc,
aplica stravechea si eficienta tactica strabuna de ardere a satelor
si proviziilor, otravirea apelor si incendierea holdelor. Oastea
stransa in graba de voievod era compusa doar din tarani si oameni
apartinand paturilor mijlocii, ambasadorul venetian la Stambul
scriind ca Vlad, pentru a-si injgheba oastea, "chemase sub arme
pana si copii de 12 ani".
Inainte
de a ataca trupele sultanului, temerarul voievod le-a cerut
soldatilor ca "Cine gandeste la moarte, acela sa nu mearga cu
mine, sa ramana aici". Cu mica sa oaste, voievodul hartuieste
neincetat armia turceasca. Lipsa hranei si somnului stricat de
atacurile neasteptate ale valahilor, isi spun incet-incet cuvantul.
Turcii simt povara presiunii psihologice, apare foamea, incep sa isi
arate coltii si molimele. Apogeul conflictului se petrece in noaptea
17-18 iunie 1462 undeva la mijlocul drumului intre Nicolope si
Bucuresti. Atunci, intr-o demonstratie de curaj unica in istoria
omenirii (niciun alt lider militat inainte sau dupa el , nu s-a
deghizat si a atacat o tabara dusmana din interior), Vlad Tepes si
cei mai buni osteni se imbraca in straie turcesti si se infiltreaza
intre otomani. Tinta sa era cortul sultanului. In plina noapte,
socati si buimaci, corpul spahiilor din Anatolia este macelarit de
valahi, marii viziri Mahmud si Isac fiind ucisi in lupta.
Confuzia,
dezordinea isi spun cuvantul si turcii nu se mai deosebesc unul de
altul si se macelaresc de-avalma. Din nefericire, sultanul turc nu
dormea in cortul cel mare, valahii in frunte cu Tepes scapand ocazia
de a-l ucide pe Mahomed Fatih. Precauti si disciplinati, ostenii lui
Vlad se retrag in viteza. Dimineata avea sa arate proportiile
dezastrului. Imensa armata era in agonie. Vlad continua sa hartuiasca
armata turca. In lupta finala de la Chilia domnitorul cu teapa
zdrobeste un intreg corp de armata turc, pierderile otomanilor
atingand numarul de 50.000 de oameni. In fruntea unei armate
distruse, in randurile careia foamea, setea si bolile isi luau tribut
din ce in ce mai mare, sultanul hotaraste sa-si salveze ostenii
ramasi, retragandu-se pe Dunare din orasul Braila. Acoperit de
rusine, cu o armata bolnava si injumatatita, Mahomed se intoarce in
Adrianopol. Pentru a ascunde infrangerea, cronicile albaneze afirmau
ca sultanul a ordonat manifestari de veselie si petreceri, pentru ca
supusii sai sa creada ca s-a intors victorios.
Minciuna
nu dureaza mult, in scurt timp fiind nevoit sa paraseasca orasul in
graba datorita protestelor si ocarilor primite. Inainte de a fugi din
Valahia, sultanul il lasa la Braila pe Radu cel Frumos, in speranta
ca acesta va reusi sa-i ademeneasca pe romani de partea sa. Speranta
turcului a fost desarta. In septembrie 1462, Vlad zdrobeste armata
fratelui sau Radu care se salveaza prin fuga. 30.000 turci nu au
acelasi noroc...
Presa te ridica, presa te doboara
"Dracula
este probabil cel mai frumos roman din toate timpurile"
-Oscar Wilde
Invidia
si mandria sunt pacate primordiale, de fapt, cele doua atribute
negative sunt printre cele mai frecvente greseli in care cade un
conducator. Nu a fost ocolit de ele nici regele Ungariei
romano-ungurul Matei Corvin. Indiferent in aparenta, dar profund
invidios pe curajul si succesul valahului, regele Matei recurge la o
stratagema obscura care avea sa-l acopere de rusine pana in zilele
noastre. Profitand de faptul ca Vlad venise personal in Ardeal sa-i
ceara ajutorul, Matei il prinde langa Muntii Piatra Craiului si il
intemniteaza fara nicio explicatie. Fiul lui Iancu de Hunedoara
redacteaza o scrisoare falsa la data de 7 noiembrie 1462 in orasul
Cisnadie. In falsa scrisoare atribuita pe nedrept lui Vlad, la
ordinul mincinos al lui Matei Corvin, secretarii acestuia scriu ca
voievodul valah cere sultanului sa-l ierte pentru victoria sa, dupa
care il asigura ca-i va preda Transilvania si chiar il va sprijini sa
cucereasca Ungaria. Scrisoarea mincinoasa este trimisa papei Pius al
II-lea, in incercarea regelui maghiar de a-l discredita pe valahul a
carui glorie pe campul de lupta o intuneca cu mult pe a sa...
Capturarea
si intemnitarea lui Tepes in momentul in care intreaga Europa astepta
relansarea luptei antiotomane a fost greu de inteles chiar si pentru
supusii lui Matei Corvin. Unele surse istorice spun ca Vlad a stat
inchis 4 ani, alte cronici slave sustinand ca a fost intemnitat 12.
Adevarul despre durata detentiei nu se stie nici astazi. Campaniile
de presa negative la adresa aparatorului crestinatati erau de-abia la
inceput.
Inca
din timpul vietii sale, cronici defaimatoare si exagerate circulau in
toata Europa. In marea majoritatea a a documentelor medievale il
gasim pe voievod portretizat ca un monstru inuman, sadic si insetat
de sange. Primele texte tiparite despre personalitatea lui Vlad
Tepes, alaturi de exagerarea cu buna stiinta a faptelor si cruzimii
sale, apartin tot lui Matei Corvin care a exploatat conflictul
legitim si indreptatit al voievodului valah cu cercurile de
comercianti sasi din Ardeal. Povestea cu sasii si svabii este
ultracunoscuta. Sasii care faceau negot in Valahia, au refuzat sa
plateasca taxele pe care le plateau orice alti negustori, fie ei
valahi, armeni, moldoveni, polonezi sau evrei. Infumurarea germanica
nu l-a impresionat deloc pe voievod, acesta hotarand pentru sasi
acelasi tratament cu lemn lung de 4-5 metri pe care-l recomanda
tuturor hotilor, tradatorilor, pungasilor, viclenilor, turcilor sau
tatarilor. In plus, Vlad nu a uitat ajutorul si adapostul oferit
boierilor tradatatori si complotisti de sasii din Cetatile
Brasovului, Rasnovului sau Sibiului. Replica razbunatoare a urmasilor
saxonilor din Ardeal nu intarzie sa apara. In mai putin de 100 de
ani, Europa apuseana este impanzita de povestile oripilante despre
viata si personalitatea lui Vlad. Pana in anul 1568, circa 15 texte
circulau pe la curtile regale, ingrozindu-i pe cei care le citeau.
Pavaza crestinatatii este portretizata drept un sadic care bea
sangele dusmanilor, care se amuza torturand oameni, care serveste
linistit masa la umbra unei paduri de tepe in care se zbateau trupuri
umane.
Colac
peste pupaza, intr-unele relatari despre Vlad se povestea ca manca
frecvent carne de om. Insulta mai grava nu exista pentru un voievod
crestin ortodox care tinea toate posturile din an la fel ca faimosul
sau var din Moldova. Tonul denigrator se propaga peste secole, astfel
incat un adevarat tiran sadic cum era Ivan cel Groaznic, devine fanul
declarat al lui Tepes, cronicile rusesti amintind ca sangerosul tar
poruncea deseori sa i se citeasca din cronicile mincinoase aparute la
Nurnberg, Leipzig, Bamberg sau Ausburg. Putini stiu cum a ajuns
scriitorul irlandez Abraham (Bram) Stoker sa intre in contact cu
personajul fantastic care a inspirat cel mai celebru roman de groza
al tuturor timpurilor. Totul a avut o motivatie nationalist-politica.
In plin secol 19, cercurile xenofobe unguresti duceau o politica de
deznationalizare, sovina, de genocid etnic si cultural la adresa
romanilor din Ardeal. Unul dintre cei mai vehementi membri ai acestor
cercuri unde ura la adresa romanilor era la ordinea zilei a fost
scriitorul maghiar Arminius Vambery.
In
studiile si cautarile sale in domeniul mitologiei est-europene la
adresa vampirilor si a mortilor vii, Bram Stoker il cunoaste pe
Arminius Vambery. Acesta i-a ascuns irlandezului povestea adevarata a
contesei-vampir Erszebeth Bathory, alegand cu buna stiinta sa-i
povesteasca despre inchipuita natura de bautor de sange a voievodului
valah. "Greseala" intentionata s-a propagat prin carte,
apoi in sutele de filme cu vampiri, pana in zilele noastre cand
exista mii de site-uri si forumuri despre vampirism pe Internet.
Toate continuand asocierea profund gresita dintre domnitorul Vlad si
personajul fictiv Dracula cel iubitor de sange si amator de ambiante
gotice presarate cu lilieci, cupe pline de sange si lupi...
Cum te-au ucis Maria Ta?
Multe
izvoare istorice marturisesc depre tragica si nedreapta moarte a
celui care i-a creat cosmaruri lui Mahomed Cuceritorul. Prin
compararea faptelor reiese ca Vlad a cazut victima unui act de
tradare la care au contribuit atat turcii, cat mai ales cercurile de
boieri ostile domnitorului. Un document de-al lui Stefan cel Mare din
1477 relateaza ca " El m-a rugat sa-i las pentru paza lui oameni
de-ai nostri, caci in munteni nu se prea incredea". Faptele s-au
precipitat odata cu reintorcerea lui Basarab Laiota cu ajutor
turcesc. Vlad, impreuna cu garda sa de moldoveni, a purtat o ultima
batalie in preajma comunei Voluntari de astazi, undeva pe soseaua
Stefanesti, in apropierea Codrilor Vlasiei care inconjurau Manastirea
Snagov. Cei zece soldati moldoveni care au supravietuit din
contingentul de garda care numara 200 de osteni de elita trimisi de
varul sau, s-au intors pe furis in Moldova aducandu-i lui Stefan
vestea cea trista. Varianta slava a sfarsitului eroului a fost
redactata la cativa ani de la moartea lui Vlad, si relateaza despre o
tragica confuzie. Conform acesteia, in timpul atacului turcilor,
oastea lui Dracula a inceput sa-i taie fara mila si i-a gonit.
Dracula, bucuros s-a urcat pe un deal sa vada desfasurarea luptei.
Departe de oamenii sau, apropiatii sai luandu-l drept turc, unul l-a
lovit in spate cu o sulita. Vazandu-se lovit de ai sai, Tepes
banuieste o tradare si ucide la randul sau cu sabia un numar de cinci
atacatori, inainte de a fi lovit cu mai multe sulite.
Cronicarul
austriac Jacob Unrest nota, la randul sau, ca " Dracula a fost
omorat cu mare tradare din cauza pagubelor cele multe pe care le
pricinuise Semilunii. Caci iata ca un turc a fost pus sluga langa el
sa-l ucida in timp ce tinea sfatul. S-a intamplat asa ca el i-a taiat
capul pe la spate pe cand calatoreau impreuna, si pe loc s-a refugiat
la tabara turceasca". Unica sursa sarbeasca care povesteste
despre eveniment este Letopisetul sarbesc de la biserica Sfantul
Nicolae din Bjelo Polje. Documentul arata ca Vlad a murit de mana lui
Laiota Basarab. Umanistul german Sebastian Munster, alaturi de
cronicarul italian Antonio Bonfino, scrie ca "a fost ucis in
lupta cu turcii din tradarea alor sai, iar capul sau taiat a fost
trimis in dar lui Mahomed". Capul voievodului a fost pentru
turci o distinsa si nesperata prada de razboi, imbalsamat si uns cu
uleiuri, capul a fost purtat si expus de turci prin orase pentru ca
supusii sultanului sa nu mai tremure de frica teribilului valah.
Trista si tradatoare soarta...
Trupul
i-a fost luat si spalat de calugarii credinciosi, care l-au
inmormantat mai apoi intr-un loc asupra caruia pluteste si astazi
misterul. Cea mai cunoscuta si acceptata varianta cu privire la locul
de odihna al crancenului voievod este cea sustinuta de arheologul
Dinu V. Rosseti, care afirma ca in decursul sapaturilor din anii
1934-1935 a gasit un mormant asezat pe axa intrarii, in fata usii
Manastirii Snagov. De-asupra oaselor degradate s-au pastrat bucati de
matase precum si ornamente brandemburgice. Scheletul nu avea craniu.
S-a descoperit in schimb o cununa realizata din fragmente din
faianta, unite de un fir din aur. Dinu V. Rosseti sustine ca acesta
este fara indoiala mormantul celebrului voievod. Cununa descoperita
confirmand faptul ca Vlad Tepes castigase mai multe turniruri la Buda
sau Nurenberg. Astfel de cununi erau inmanate castigatorilor. Sa fi
fost aceasta cunnuna primita in dar de la misterioasa sa iubita
germana? Cununa care i-a fost asezata in mormant de cei ramasi
credinciosi?
Nu
vom afla prea curand... Misterul se adanceste odata cu ocuparea
Bucurestiului de trupele Germaniei naziste. Exista mai multe surse
conform carora, un inalt general german ar fi ordonat scoaterea de
urgenta din tara a unor lazi sustrase din Manastirea Snagov. Furherul
era printre altele, foarte interesat de personalitatea lui Tepes. Ce
contineau lazile duse peste granita, nu se stie nici pana in prezent.
Cum era cu trasul in Teapa...
"Ajungand
intr-un loc frumos, marele sultan vede mii si mii de pari saditi in
pamant, incarcati in loc de fructe cu turci morti, si in mijlocul lor
pe Hamza in imbracamintea de in subtire si purpura ce-o purta, tras
in teapa" - Cronica lui Chalchondil
Cumplitul
supliciu al tragerii de viu in teapa a ramas cea mai celebra metoda
de pedeapsa a voievodului. Cu toate acestea, patentarea atrocelui mod
de executie nu-i apartine deloc lui Vlad. Nici ca numar de victime,
voievodul nostru nu iese campion. Datele istorice ne spun ca turcii,
rusii, polonezii sau chiar germanii au tras in teapa de-a lungul
timpului mult mai multi oameni decat a "reusit" Vlad in
scurta sa domnie. Primii care au dezbatut serios asupra gasirii unei
torturi cat mai dureroase au fost asirienii, cele mai vechi
reprezentari grafice apartinandu-le fara tagada. Metoda a fost
adoptata cu entuziasm de suveranii persani deoarece in acele vremuri
moartea prin tortura era un subiect preferat in discutiile capetelor
imparatesti. Astfel, Darius Intaiul, dupa ce cucereste Babilonul,
trage in teapa circa 3000 de babilonieni. Dupa persani, urmatorii
care au adoptat tragerea in teapa au fost romanii. Pe vremea lor,
sadica metoda era la concurenta cu faimoasa crucificare. Tragerea in
teapa a fost facuta celebra, de fapt, de catre turci. Natiunile
europene nu se lasa la randul lor mai prejos. Polonezii au
considerat-o cea mai potrivita metoda de executie pentru o perioada
de 400 de ani.
Suedezii,
care astazi sunt un exemplu de multiculturalitate, democratie si
pluralism politic, au tras oameni in teapa pana in anul 1643 cand, in
urma insistentelor clerului local, s-au orientat spre decapitare.
Tragerea in teapa este regasita in toate colturile lumii. Malaezienii
o considerau pedeapsa potrivita pentru viol, in timp ce zulusii
trageau in teapa (ukujoja) pe soldatii care dadeau dovada de
lasitate, alaturi de cei dovediti ca se ocupau cu Magia Neagra.
Ultimii care au pus in practica tragerea in teapa au fost francezii.
Trupele franceze care au ocupat Egiptul l-au executat astfel, in data
de 14 iunie 1800, pe studentul arab Suleiman al Halabi, care il
injunghiase la randul sau pe generalul Jean Baptiste Kleber. Metoda
in sine este oribila, iar durerea indescriptibila. Victimele erau
dezbracate complet, dupa care erau de obicei intinse pe pamant cu
picioarele desfacute si legate pentru a nu se zbate. Un stalp subtire
de lemn a carui lungime varia, era asezat in anusul sau perineul
victimei. Daca era vorba de o femeie, in rasetele bolnave ale
calailor, teapa era pusa in vagin...
Teapa
era apoi batuta cu un ciocan de lemn pana cand strapungea
maruntaiele. Ajutoarele de calai tineau trupul nemiscat astfel incat
teapa sa treaca printre ficat, plamani sau inima, organe care odata
ce erau atinse, urma moartea instantanee. Iar calaii nu vroiau
asta... Teapa urma sa iasa prin gatul sau chiar gura condamnatului.
Oricat de incredibil ar parea, victimele nu mureau. Plamanii
continuau sa traga aer, iar inima sa pompeze sange, deoarece nicio
artera majora nu era atinsa. Apoi, teapa era ridicata vertical si
ingropata in pamant. Gravitatia si zbaterile convulsive ale celui
strapuns faceau ca acesta sa alunece lent de-a lungul stalpului de
lemn. Moartea venea abia dupa 2-3 zile de chinuri cumplite.
Cateodata, pentru a adauga si mai multa durere, victimele erau trase
intr-o teapa cu varful bont, rotunjit. Adeptul acestei metode era
Ivan cel Groaznic.
Imaginea
padurii de tepe in care tronau vitejii ieniceri a adus o adevarata
groaza nu doar in randul armiei otomane, ci si in sufletul lui
Mohamed Fatih. Istoricul bizantin Chalchondil relateaza ca numarul de
turci trasi in teapa era de aproximativ 20.000, o adevarata padure a
mortii care se intindea pe 3 km patrati. Fin cunoscator al
psihologiei musulmane, Vlad stia de frica atavica a acestora de
penetrarea anala, si mai ales de moartea prin teapa, pedeapsa cea mai
crunta la turci. Militaro-tactic vorbind, nu exista o alte metoda
care sa-l demoralizeze pe sultan, el insusi, fiind vestit pentru
propriile cruzimi. Cronicarii turci povestesc ca intreaga ordie de
peste 200.000 de oameni s-a cutremurat. O parte din turcii intepeti
erau inca vii. Imaginea de cosmar in care acestia dadeau spasmodic
din picioarele care alunecau pe tepele pline de sange si fecale, l-a
bantuit pe sultan pana in momentul mortii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu