Furtuna stârnită-n univers

Lazar Violeta Sabina

De mic copil, în lumina pură m-am scăldat,

Iar de iubirea părintească fost-am privat,

O încercare a vieții sau o datorie neplătită,

Ce rămăsese restantă din treapta trecută.

Am iubit tot ce-i viu, curcubeul l-am privit,

Dar astăzi văd ce suflete haine am întâlnit.

Vor din puținele zile ce mai am de petrecut,

Să-mi amputeze clipa, să existe doar trecut.

Putere n-am, nici dorință de-a mă razbuna,

Dar acum că-n univers s-a stârnit furtuna,

Zile înnorate, fulgere din adâncuri s-arată

Că tot ce ați dăruit, se-ntoarce ca răsplată.

Eu ură n-am să port, nici n-am să condamn,

Însă vă invit la un taifas, ba chiar vă-ndemn

Să gustați din cupa mea, deși-i cam ruginită

Licoarea din el, de voi, mult mă face diferită.

Ce divinul a salvat, o mână pământească nu poate să distrugă!