Teodora Popescu
Tăcută...
pe
marginea timpului
într-o
lume ascunsă vederii
mă
retrag
in
cuibul liniştii
din
cerul sufletului meu
incercând....să
caut în el
iubirea,
visarea, uitarea...
Mă
privesc...
în
oglida sufletului zi de zi...
scufundată
în suspine
şi
vreau să îmi alung
durerea
în taina dintre clipe.
Am
trăit în feţele împărţite
ale
zâmbetului iluzoriu
şi
am deschis uşa tăcerii
mi-au
curs printre degete visele.
Zi
cu zi...
o
strălucire himerică
mă
duce-n derivă...
o
umbră
orbită
şi pe furiş
îmi
pătrunde sufletul
cu-n
efect magic
melancolia.
O
îmbrac din nou
în
rochia tăcerii
şi
mă ascund
în
gânduri rătăcite
şi
fraze neterminate..
până
când lumina speranţei
va
avea suficient spaţiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu