O zi din viata lui Ivan Denisovici (10)

Alexandr Soljenitin

Dupa ce bau lichidul fiebinte, din ambele strachini, deserta a doua
strachina în prima, o curata cu lingura si o dadu la o parte. Asa e parca
mai linistit. Nu trebuie sa se mai gândeasca la ea si nici s-o mai pazeasca
cu ochii si cu mâna. Vecinul din stânga are doar apa chioara. Iata ce fac
nemernicii! Iata ce sunt în stare sa-ti faca fratii tai, detinutii!
Începu sa manânce varza si lichidul care mai ramasese. În strachina
lui Cezar gasise un cartof nu prea mare, înghetat si fara nici un gust.
Plevusca aproape ca nu se zareste. Foarte rar licareste ici-colo câte o
coloana vertebrala goala. Fiecare oscior trebuie supt îndelung. E folositor.
Pentru asta, se întelege, trebuie timp, dar Suhov n-are de ce sa se
grabeasca acum. Astazi e sarbatoare. A smuls si la prânz si la cina câte
doua portii. Pentru o astfel de treaba merita sa lasi celelalte treburi.
Sa se mai duca oare la leton, dupa tutun? S-ar putea ca pâna
dimineata sa nu mai aiba un fir. Suhov mânca fâra pâine. Doua portii si
înca cu pâine, ar fi prea de tot. Mai e si mâine o zi. Burta e un tiran.
Niciodata nu tine minte darul pe care i-l faci. Mâine îti va cere din nou.
Suhov termina de mâncat si nu se prea osteni sa vada cine se afla în
jur. Nici nu trebuia. O noua portie n-avea de ce sa mai vâneze. Le mâncase
pe cele doua ale sale, legale. Observa, totusi, ca exact în fata lui se
eliberase un loc pe care se asezase un batrân înalt, cu numarul Iu-81.
Suhov stia ca batrânul era din brigada 64 si adineaori, în rând, la pachete,
auzise ca la "Oraselul socialist", în locul brigazii 104 mersese brigada
aceasta si toata ziua, în ger, întinsese sârma ghimpata, îsi îngradise
singura zona.
Despre batrân se vorbeste ca sta prin lagare si închisori fara sa mai
stie numarul anilor si ca nici o amnistie nu s-a atins de el. Cum termina
zece ani, îi dadeau imediat alti zece. Suhov îl cerceta de aproape. Dintre
toate spinarile gârbovite din lagar, spinarea lui era cea mai gârbova si
chiar acum, stând la masa, era atât de curba încât aveai impresia ca si-a
pus ceva, sub el, pe banca. Pe capul lui gol nu mai era nimic de ras. Tot
parul îi cazuse de viata buna. Privirea nu-i fugea dupa tot ce se întâmpla în
sala de mese, ci aluneca pe deasupra lui Suhov si se împlânta mereu în
unul si acelasi punct, fara sa vada nimic. Mânca ciorba goala tacticos, cu o
lingura strâmba de lemn, si nu-si baga capul în strachina, cum faceau toti
ceilalti, ci ducea lingura sus, la gura. Nu mai avea nici un dinte, nici sus,
nici jos. Gingiile osificate molfaiau în locul dintilor. Obrazul îi era palid,
secatuit de orice vlaga si asta nu era doar slabiciunea unui invalid
nenorocit, ci mult mai mult. Parea cioplit în piatra, în piatra neagra. Dupa
mâinile mari, cu crapaturi negre, se vedea lesne ca putin noroc a avut în
toti acesti ani.
Cu toate acestea ramasese el însusi, nu îngenunchease. Îsi pusese
pâinea pe o cârpusoara curata, nu ca ceilalti pe masa murdara si umeda.
Suhov nu avea, totusi, timp sa-l priveasca prea mult. Îsi linse lingura,
o ascunse în pâslar îsi îndesa caciula pe cap, se ridica, lua ratia lui si a lui
Cezar si iesi. Iesirea era prin alt cerdac în care se aflau alte doua
plantoane care nu se pricepeau decât sa dea jos cârligul ca sa iasa
oamenii si sa-l puna la loc. Suhov iesi cu burta plina, multumit de sine si
hotarât sa dea o fuga la leton, desi în curând se va suna stingerea. Si, fara
sa mai duca pâinea în baraca a noua, porni cu pasi mari spre baraca a
saptea.
Luna statea neclintita undeva sus si parea sculptata. Era curata si alba.
Curat era tot cerul. Departe ardeau stelele. Suhov nu avea timp sa priveasca
cerul. Un lucru întelese, totusi, cu precizie: gerul nu se va muia.
Unii auzisera deja de la cei din libertate ca spre seara vor fi treizeci de
grade, iar spre dimineata aproape patruzeci.
Urechea receptiona zgomotele venite de foarte departe. Undeva
bâzâia un tractor. Probabil într-o asezare, în directia soselei urla strident
un escavator. Se auzea distinct si scârtâitul fiecarei perechi de pâslari care
mergea încet sau alerga prin lagar. Vântul nu batea.
Suhov trebuia sa cumpere tutun la pretul pe care-l platise si mai înainte.
O rubla paharul, desi în libertate un astfel de pahar costa trei ruble,
iar daca tutunul era sortat — si mai mult. Însa într-un lagar de munca
fortata toate lucrurile îsi au preturile lor care nu se aseamana cu cele din
libertate.
Asta pentru ca aici nu puteai pastra banii, putini erau cei care-i aveau
si ei deveneau astfel mult mai scumpi. În lagarul acesta nu li se platea
pentru munca nici o copeica. (La Ust-Ijma Suhov primea cel putin treizeci
de ruble pe luna) Ba, mai mult, daca unuia îi trimit rudele bani prin posta,
el nu-i primeste, ci i se trec la contul personal. Din contul personal poti
cumpara, odata pe luna, de la chiosc, sapun, turte dulci mucegaite si tigari
"Prima".
Îti place sau nu-ti place marfa, cumperi atât cât ai declarat
comandantului. Daca nu cumperi tot pierzi banii. Ti se confisca.
Suhov facea rost de bani numai din munca particulara. Doua ruble daca
— sa zicem — cosi o pereche de papuci cu cârpele clientului si cam tot
atât daca peticesti un pieptar. Depinde cum te întelegi.
Baraca a saptea nu seamana cu baraca a noua. Ea nu e formata din
doua jumatati mari. Aici e un coridor lung în care dau zece usi. În fiecare
camera e o brigada si fiecare brigada e înghesuita în sapte paturi lungi. Si,
era sa uit, deasupra closetului se afla o boxa în care locuieste seful baracii.
Tot aici locuiesc si pictorii.
Suhov intra. Letonul sta pe-o coasta la parterul unui pat de scânduri,
si-a ridicat picioarele mai sus de cap si bolboroseste cu vecinul în limba lui.
Suhov se apropie, îl saluta. Letonul raspunde fara sa-si coboare
picioarele. Camera e mica. Toti îsi ciulesc urechile. Cine a venit? De ce?
Amândoi stiu despre ce e vorba dar trag de timp: "Ce mai faci?" — "Asa
si-asa". "E ger astazi". "Da".
Suhov asteapta ca letonul sa sfârseasca discutia cu vecinul (discutau
despre razboiul din Coreea. Au intrat chinezii, va fi sau nu razboi mondial?)
si abia atunci sa apleaca si-i spune:
— Ai tutun?
— Da.
— Sa-l vad.
Letonul îsi coborî picioarele pe interval si se ridica E un zgârie brânza
letonul asta! Când îti umple paharul se sperie întotdeauna ca-ti va da de-o
tigara mai mult.
Îi arata lui Suhov punga cu tutun. O desfacu. Suhov lua câteva fire în
palma si vazu ca tutunul e negricios ca si data trecuta. Îl duse la nas si îl
mirosi. Acelasi. Totusi zise:
— Parca nu-i acelasi.
— Acelasi, acelasi! — se supara letonul. Eu nu am niciodata altfel de
tutun, întotdeauna e acelasi.
— Bine — consimti Suhov — umple-mi un pahar. Sa vad cum e. Poate
îl iau si pe-al doilea.
Suhov insistase sa-l umple pentru ca de obicei letonul triseaza.
Letonul scoase de sub perna o alta punga mai rotunda decât prima si trase
paharelul din masuta de lânga pat. Paharelul e din plastic, dar e egal cu
unul de sticla. Suhov îl masurase. Toarna.
— Apasa! Apasa! — spuse si preseaza el însusi cu degetul.
— Lasa ca stiu eu ce fac! — smulge letonul paharul si apasa singur,
dar mai încet. Apoi toarna iarasi.
În timpul acesta Suhov îsi desfacu pieptarul si pipai în vata captuselei
o hârtie stiuta numai de el. O conduse cu amândoua mâinile spre o
spartura mica. Mai încolo era una mai mare. Cea mica era abia însailata.
Aduse hârtia pâna la spartura aceasta, desfacu ata cu unghiile, o îndoi
înca o data în lungime (era deja îndoita) si o trase afara. Doua ruble. E
cam veche, nu fosneste. Cineva racneste:
— Îi pare rau de voi unchiasule mustacios, auzi! El nu-l cred nici pe
propriul lui frate, cum ar putea sa va creada pe voi, niste secaturi!
Lagarul acesta e bun într-un fel, pentru ca poti trancani în voie. La
Ust-Ijma, daca spuneai ca în libertate nu-s chibrite, te înhatau si înghiteai
cât ai zice peste alti zece ani. Aici, însa, poti striga de pe paturile de sus ce
vrei si turnatorii nu te vor denunta. Ofiterii de la informatii dau a lehamite
din mâini. Numai ca aici nu ai timp sa discuti prea mult.
— L-ai umplut cam de mântuiala — se plânse Suhov.
— Na-ti, na! — mai adauga câteva fire letonul.
Suhov îsi scoase din buzunarul interior punga si varsa în ea tutunul.
— În regula — se decise el renuntând sa fumeze în fuga prima tigara
cu adevarat delicioasa. Mai umple unul!
Se mai certa putin, îsi turna si al doilea pahar, dadu doua ruble, saluta
dând din cap si pleca.
Cum ajunse în curte, o lua din nou la fuga si o tinu asa pâna la baraca.
Sa nu-l scape pe Cezar, când acesta se va întoarce cu pachetul. Cezar
însa era pe patul sau si cerceta atent pachetul. Ceea ce adusese era
împrastiat pe pat si pe masuta, dar nu se vedea prea bine, pentru ca
lumina becului cadea piezis. Patul de deasupra lui Suhov constituia un
obstacol si la Cezar era cam întuneric. Suhov se apleca, înainta printre
patul capitanului si cel al lui Cezar si întinse mâna cu ratia de seara:
— Pâinea dumneavoastra, Cezar Markovici. Nu spusese: "Ei, ati
primit?" pentru ca asta ar fi fost o aluzie directa la faptul ca i-a tinut loc în
rând si acum are si el drept la ceva. Stia ca are. Nu devenise, însa, sacal
nici dupa cei opt ani de munca fortata si cu cât trecea timpul, dorinta de a
nu deveni era mai mare.
Totusi, nu putea sa-si ordone ochilor sa nu vada. Si ochii lui de uliu de
lagar cercetara în furga, se târâra o clipa peste pachetul lui Cezar,
împrastiat pe pat si pe masuta si cu toate ca unele saculete erau închise,
ei vazura totul si mirosul confirma ca Cezar primise salam, lapte
condensat, peste gras afumat, slanina, biscuiti cu miros atragator,
piscoturi cu alta aroma, vreo doua kilograme de zahar cubic, unt, tigari,
tutun de pipa si altele.
Si toate acestea le întelese numai în timpul acela infim — cât
spusese:
— Pâinea dumneavoastra, Cezar Markovici!
Agitat, zburlit, parca beat (cine primeste pachet cu alimente se
transforma în felul acesta), Cezar facu cu mâna un semn spre pâine:
— Ia-o pentru tine, Ivan Denisâci!
Ciorba si cele doua sute de grame de pâine alcatuiau o cina întreaga
si fara îndoiala, la asta se va adauga partea care i se cuvine din pachetul
lui Cezar.
Suhov pleca imediat, fara sa mai astepte ceva din bunatatile
împrastiate pe pat si pe masuta. Nimic nu-i mai rau decât sa-ti zgândarasti
burta si înca pe degeaba.
Iata, are acum patru sute de grame ale sale, plus cele doua sute de la
Cezar. Si în mindir înca doua sute. Ajunge.
Va mânca acum doua sute, iar mâine dimineata va pune mâna pe alte
cinci sute cincizeci. Patru sute le va lua la munca. Un trai pe cinste! Cea
din mindir sa mai astepte.
E bine ca o cususe acolo si n-o lasase în sertarul de la masuta. La a
75-a s-a sterpelit pâinea. Poti sa te plângi cui vrei, tot una-i.
Unii gândesc ca cel care primeste pachet e ca un sac fara fund si
trebuie sa-l storci cât poti. Judecând însa corect, vezi ca asa cum îl
primeste, tot asa se si duce. Se întâmpla deseori ca înainte de primirea
pachetului este bucuros sa capete un terci în plus sau sa vâneze un
chistoc.
Supraveghetorului, sefului de brigada si celui de la biroul de pachete
trebuie sa le dai? Fireste. Acesta din urma îti poate ascunde pachetul si o
saptamâna n-ai sa-ti vezi numele pe lista. Si magazionerului de la camera
de pastrare, caruia i se aduc toate alimentele, trebuie sa-i dai, pentru ca
altfel îti ciupeste mai mult. Acolo, cica, sunt ferite de hoti si de perchezitie.
Asa a ordonat comandantul. Daca nu-i dai magazionerului nu-i bine. Sta
acolo sobolanul toata ziua cu alimentele altora. Cum sa-l verifici? Dar
unuia ca Suhov pentru serviciile facute? Dau responsabilului de la baie, ca
sa-ti dea rufarie mai ca lumea? Dar frizerului ca sa-si stearga briciul, când
te rade, nu de genunchiul tau, ci de o bucata de hârtie? Dar celui de la
sectia cultural-educativa, ca sa-ti puna scrisorile de-o parte, sa nu se
piarda? Dar doctorului, daca vrei sa chiulesti o zi de la lucru si sa stai în
lagar pe-o coasta? Dar vecinului care manânca la aceeasi masuta cu tine,
cum e spre exemplu capitanul cu Cezar si-ti numara fiecare îmbucatura?
(Chiar si cel fara un pic de suflet îi va da). Tuturor trebuie sa le dai câte
ceva, cât de putin, trei-patru tigari, acolo, dar trebuie sa le dai. Asa ca
degeaba îl pizmuiesti pe cel în mâna caruia ridichea ti se pare mai mare.
Suhov întelege viata si nu-si labarteaza burta pentru a înghiti bunul
altuia.
Între timp el se descultase, se catarase pe pat, îsi scoase din manusa
bucata de lama si dupa ce o cercetase îndelung hotarâse sa caute a doua
zi o piatra buna, s-o ascuta si sa faca din ea un cutitas de cizmarie. Daca
va lucra si dimineata si seara, peste patru zile va scoate un cutitas grovaz,
cu taisul ascutit si curbat. Deocamdata, însa, lama trebuie ascunsa.
Desigur, în pat, între o scândura si stinghie.
Profitând de lipsa capitanului (nu voia sa-i curga rumegus în ochi), Suhov
întoarse la capatâi mindirul greu, umplut nu cu talaj, ci cu rumegus si
o ascunse. Îl vazura vecinii de sus: Alioska-baptistul si cei doi estonieni din
patul de peste interval. Suhov nu se temea de ei. În baraca intra Fetiukov.
Mergea încovoiat si plângea cu sughituri. Buzele îi erau pline de sânge.
L-au batut iarasi, acolo, la strachini. Trecu pe lânga toata brigada fara sa
se uite la nimeni si fara sa-si ascunda lacrimile, se catara sus si se înfunda
în mindir. Daca cercetezi bine lucrurile, ti se face mila de el. N-o sa apuce
sfârsitul pedepsei. Nu stie sa reziste.
Îsi facu aparitia si capitanul. Are în gamela ceai adevarat. În baraca
sunt butoaie cu ceai, însa acela-i ceai doar cu numele. Putin cald si putin
înrosit. Posirca. Miroase a butoi. Miros de lemn mucegait si oparit. E ceai
pentru mâna de lucru.
Buinovski — se vede — luase de la Cezar o mâna de ceai adevarat, o
aruncase în gamela si daduse fuga la apa clocotita. Acum s-a întors si se
aseaza multumit pe pat, lânga masuta.
— Era cât pe ce sa-mi oparesc degetele la robinet — se lauda el.
Cezar despacheteaza bunatatile primite si le aseaza. Suhov se straduieste
sa nu vada, ca sa nu se întristeze.
Dar, se vede treaba ca lui Cezar nu-i ies treburile fara ajutorul lui Suhov.
De aceea se ridica în interval cât e de lung si-i face cu ochiul:
— Denisâci! Da-mi zece zile de carcera! Asta înseamna ca-i trebuie
cutitasul.
Suhov are un cutitas pe care-l tine în stinghia patului. E un cutitas nu
mai lung decât degetul cel mic, dar taie, banditul si slanina groasa de cinci
degete. Îl facuse singur si tot singur îl ascute din când în când. Îsi strecura
mâna sub mindir, scoase cutitul si i-l întinse. Cezar dadu din cap si disparu
jos. Si cutitul îti aduce un câstig. Pentru ca toti stiu bine ca din cauza lui
poti capata zece zile de carcera. Numai cine nu-i om poate proceda astfel:
da-mi cutitul sa tai salam, iar tu umple-ti gura cu hrean. Dupa ce termina
cu pâinea si cu cutitul, Suhov îsi trase punga cu tutun. Lua din ea o
cantitate egala cu cea împrumutata în cursul zilei si, peste interval, o
întinse estonianului multumindu-i.
Estoinianul îsi întinse buzele într-un început de zâmbet si mormai
ceva fratelui sau de cruce. Din cele câteva fire de tutun facura o tigara. Sa
încerc, adica, ce fel de tutun are si Suhov asta. Nu-i mai rau decât al
vostru! Încercati si sa va fie de bine! Ar încerca si Suhov, însa ceasul tainic
pe care-l avea în corp simtea ca pâna la apel a mai ramas foarte putin
timp. Acum e chiar timpul când supraveghetorii hoinaresc prin baraci. Ca
sa fumezi trebuie sa iesi pe culoar si lui Suhov i se paru ca sus, în pat, îi
este mai cald. În baraca nu-i câtusi de putin, cald iar pe tavan e, ca si
dimineata, un strat de promoroaca.
Suhov termina toate acestea si începu sa rupa câte putin din ratia de
doua sute. Mânca, si fara sa vrea auzea cum jos, sub el, capitanul si Cezar
discutau bând ceai.
— Serviti, capitane, serviti! Nu va jenati! Luati peste afumat, luati salam!
— Multumesc, iau.
— Întindeti unt pe franzela! Asta-i o adevarata franzela de Moscova!
— Ai-ai-ai! Nici nu-ti vine a crede ca pe undeva se mai fac franzele.
Stiti, astfel de belsug neasteptat îmi aminteste o întâmplare. Nimerisem o
data la Arhangelsk...
În cealalta jumatate de baraca era galagie, vorbeau dintr-o data doua
sute de guri, dar cu toate acestea lui Suhov i se paru ca se suna apelul. Nu
mai auzise însa nimeni. Suhov observa ca în baraca intrase
supraveghetorul Kurnosenski, un flacaiandru mic de statura si cu obrajii
îmbujorati. Tinea în mâna o hârtie si se vedea bine ca nu venise sa
pescuiasca fumatori, nici sa-i scoata la apel, ci sa caute pe cineva.
Kurnosenski îsi consulta hârtia si întreba:
— Unde-i brigada 104?
— Aici! se raspunse.
Estonienii ascunsesera tigara si împrastiara fumul.
— Dar seful de brigada unde-i?
— Ce-i? întreba Tiurin de pe pat, lasându-si încet picioarele pe dusumea.
— Cei carora li s-a spus au scris notitele explicative?
— Le scriu! — raspunse cu siguranta Tiurin.
— Trebuiau date deja.
— Oamenii mei sunt aproape analfabeti, nu-i treaba usoara. (Spusese
asta despre Cezar si despre capitanul de rangul doi! Da, e formidabil seful
de brigada. Niciodata nu se poticneste când vorbeste). N-avem tocuri,
n-avem cerneala.
— Trebuie sa aveti.
— Se confisca.
— Ei, brigadierule, asculta! Daca vorbesti mult te bag si pe tine la carcera!
îi fagadui, nu fara bunatate, Kuniosenski. Notele explicative trebuie
duse la comandament pâna mâine dimineata. Sa se arate ca toate
obiectele interzise au fost predate la magazia de obiecte personale. Clar?
— Clar!
("A scapat capitanul" — gândi Suhov. Dar capitanul nu aude nimic. E
ocupat cu salamul).
— Asta-i una — spuse supraveghetorul. Spune-mi Sce-311 e la tine?
— Sa cercetez lista — se înnegura seful de brigada. Parca-i poti tine
minte pe toti dupa numerele astea de câine: (Seful de brigada trage de
timp, Vrea sa-l salveze pe Buinovski macar pentru o noapte, vrea sa
întinda timpul pâna la apel).
— A? Eu? — raspunse capitanul de sub patul lui Suhov.
La fel se întâmpla si cu paduchele grabit, întotdeauna cade primul la
pieptanat.
— Tu esti? Ei bine, Sce-311, pregateste-te!
— De ce?
— Stii si singur.
Capitanul ofta. I-ar fi fost mai usor sa iasa pe o mare agitata, într-o
noapte de smoala si sa conduca o escadrila de torpilatoare decât sa plece
acum la o discutie amicala, în carcera de gheata.
— Câte zile? — întreaba el cu vocea pierduta.
— Zece. Hai mai repede!
În aceeasi clipa, începura sa strige plantoanele.
— Apelul! Apelul! Toata lumea la apel!
Asta înseamna ca supraveghetorul pe care l-au trimis sa faca apelul e
deja în baraca. Buinovski privi în jur. Sa-si îmbrace oare vesta? Acolo i-o
vor lua. Îi vor lasa doar pieptarul. Va pleca asa cum e îmbracat. Sperase ca
Volkovoi va uita (însa Volkovoi nu uita nimic) si nu se pregatise. Nici tutun
nu-si ascunsese în pieptar. Sa ia în mâna n-are nici un rost pentru ca la
perchezitie i-l vor confisca.
Totusi, în timp ce-si punea caciula, Cezar îi strecura doua tigari.
— Eh, adio fratilor — zise capitanul catre brigada 104 si pleca dupa
supraveghetor. Îl strigara câteva glasuri. Unul sa fie barbat, altul sa nu se
piarda. Dar de fapt ce-i poti spune? Ei însisi cladisera carcera si brigada
104 stia ca peretii sunt din piatra, ca podeaua e din ciment, ca n-are nici o
fereastra, ca încalzesc soba doar ca sa se topeasca gheata de pe pereti si
apoi sa balteasca pe jos. De dormit se doarme pe scândura goala, daca nu
te trezeste cumva clantanitul dintilor. Si, pe deasupra, primesti doar trei
sute de grame de pâine pe zi, iar ciorba doar în a treia, a sasea si a noua zi.

(va urma)