OARE (?)

Luiza-Adriana Grama

Când tânăr ţi-e sufletul priveşti cu ardoare

Curajul ţi-e scut, durerea o boare,

Priveşti libertatea în ochi cu candoare

Naiv îţi e crezul, nimic nu te doare.



Când viaţa-ţi arată că totu-i eroare,

Că spini au rămas unde ieri era floare,

Oftezi şi suspini nu-ţi mai pare grandoare

Iar noaptea-i prea grea şi istovitoare.



Când vrei alchimia să-ţi dea licoare

Să-ţi salveze trupul, să nu-l simţi cum moare,

Rămâi ne-nţeleasă şi neştiutoare,

Privită de semeni cu milă şi oroare.



Când moartea pe chip îţi aşterne paloare

Şi-i forfotă-n jur şi-i plin de rumoare,

Atunci înţelegi a vieţii savoare

Şi lumea din jurul tău prinde valoare.