Regina de ghindă

Rodica Radita Rapeanu

Se iţeşte toamna rumenă la faţă de gât cu răpciune

Trece urgisită, cu tălpile goale, prin miez de tăciune.

Şoldurile-i saltă sub alai de frunze din icuri de piatră

Umblă despletită, parc-ar fi ţigancă fugită din şatră!

Armăsari de humă tropotesc în juru-i scăpătaţi din hamuri,

Soarele-n chindie sângeră de spuză spânzurat pe ramuri,

Vântul îi ridică fustele-ncreţite, înteţindu-şi boarea,

Ca o hetairă râde-n calea lumii scuturându-şi floarea

Cerul îi dezmiardă faţa măslinie pe genunchii-lunii,

Irizări albastre îi zvâcnesc sub pleoape de culoarea prunii

Şi-n mojar de aur cu descântătură ierburi meştereşte,

Ca loviţi de friguri de copacul-vieţii ne despădureşte!

Norii de sineală îşi descarcă plânsul - iar tu stai şi numeri -

Ploile de ceară cu lacrimi de zadă ce le ţii pe umeri.

Din ulcele sparte la căderea nopţii se preling blesteme,

Viața la răspântii şi-a gonit ploierii şi prin situri – geme!

Apa-n urlătoare ca o vrajă cade într-un plâns fieratic,

Aripi visătoare zac printre scuare pentru-n ochi tomnatic,

C-a zburat Icarul de prin labirinturi, ageamiu să prindă

Toamna cea desculţă, făr' de iminei, regina de ghindă!