Loredana
Nicoleta Vițelaru
mi-e
dor, atât de dor de noi,
și
de tăcerea ce-am lăsat în ram ascuns
mi-e
dor să te-ntregesc din picurii de ploi
mi-e
dor să-ți mai ascult tot ce mi-ai spus.
mi-e
dor de mirosul de brad necopt din stâncă
de
cântecul cascadei ce-am lăsat,
mi-e
dor de liniștea din lumea mea adâncă
mi-e
dor de-mbratisarea ce mi-ai dat.
mi-e
dor de-a ta tăcere ce mă-mbrăca
de-aroma
șoaptelor târzii,veșmânt de vis
mi-e
dor de noaptea ce-aș vrea să se întoarcă
mi-e
dor de petecul de cer ce noi l-am scris.
mi-e
dor să-mi spui din nou că-ți sunt Venuziana
și
basmul nostru nu se va sfârși
mi-e
dor de dragostea ce-a fost nepământeana
mi-e
dor de noaptea-n care tu, mi-ai spus rămâi.
să
mai privim făcliile ce încă ard nestingherite
printre
poteci cu pașii noștri încă vii
de
filigranul cel urzit prin stâncile-nverzite
de
clipa-n care noi am fost întâi.
mi-e
dor de murmurul ce ne-arunca ocheade
și
de tresaltul inimii din noi
să
ne-mbatam cu-aroma frunzelor smaralde
mi-e
dor, atât de dor de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu