Tu știi...

Shanti Nilaya

Tu știi că-n viața mea erai un vis

Și lac și râu ce curge înspre mare,

Un sens din altă stare pentru scris

Și unul nou, pe lumea mea, culoare;

Te revărsam chiar dacă tu stăteai

Și te mișcam cu zorii înspre noapte

'cercând să pun un rost în ce știai

Și căutai cândva în altă parte...

Tu știi că briliantele mi-s reci

Și altor nestemate fără nume

Nicio valoare nu le dau când pleci,

Nicio valoare nu își au, anume,

de adevăr; doar greu de pietre dau-

nu-ncununează nicio primăvară,

De nu ai înțeles de ce mai stau

Când tu m-alungi, cu firea ta ușoară...

Îți place și te plac în toate, știi

Dar nu din toate se culege Viața

Și nu zidesc din flori de păpădii

Mai mult ce-n mine am numit 'speranța'...

Oprit e pasul, dansul încurcat,

Mă-ntorc în sine când orchestra tace-

Privesc la drumul alb, însingurat

Și zău..., nu știu dacă mai am ce face!

Cum suflă vântul, stele-mi risipesc

O prea-curată Ana plânge-n mine

În gând la tine luuung mă oglindesc,

Să fiu când pleci, eu,... ziua ta de mâine!