Monarhia a însemnat cea mai rapidă adaptare la civilizaţia modernă (1)

DRAGOŞ GHIŢULETE - Academicianul ŞERBAN PAPACOSTEA

(Interviurile Revistei 22)

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Pe câţi dintre monarhii României i-aţi cunoscut direct?

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Regina Maria ocazional, Carol al II-lea şi, desigur, Regele Mihai. Şi înainte de abdicare şi, mult mai bine, după 1989.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Eraţi „un copilaş frumuşel“...

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Da. Ceea ce a remarcat Regina Maria, fie că era o constatare reală, fie că era numai o amabilitate faţă de părinţii mei pe care îi cunoştea.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Ce v-a spus Regina Maria?

ŞERBAN PAPACOSTEA:
M-a mângâiat pe cap şi i-a spus tatălui meu: „Îmi pare bine că sunt şi băieţi frumoşi, nu numai fete frumoase“. Tatăl meu şi-a notat lucrul acesta în jurnalul lui. Pe Carol al II-lea, din vedere, fiind o dată la Palat cu tatăl meu, era în Cabinetul lui Urdăreanu pe care publicul îl botezase „Murdăreanu“, am auzit „trece Vodă“, şi pe urmă când l-am primit cu şcoala la gara deschisă special pentru el. Îşi făcuse o gară specială, ca şi la Sinaia, la Mogoşoaia. Venea dintr-un turneu diplomatic din Occident. Era perioada şocurilor, când începuse agitaţia în Europa Centrală, anexarea Austriei şi tot ce a urmat. Şi atunci am cântat cântecul care era Imnul străjeriei, din care ţin minte versurile: „Un Dumnezeu avem, în cer/iar pe pământ pe marele străjer“.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Germenii înregimentărilor.

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Exact. Mi-am dat seama că era începutul, intrasem atunci în regimul înregimentărilor succesive. Şi l-am cunoscut ceva mai bine pe Regele Mihai, cel mai bine la revenirea lui în ţară, când i s-a permis să revină şi când, datorită faptului că Institutul Nicolae Iorga, al cărui director am fost ales în urma evenimentelor din '89, a protestat faţă de acea blasfemie a unui demnitar, unul Baltazar...

Monarhia în dezbatere
Monarhia este un regim democratic care şi-a dovedit în trecutul României ataşamentul faţă de valorile democraţiei şi care a înlesnit evoluţia ţării. Am susţinut întotdeauna că această excludere a monarhiei constituţionale din categoria formulelor între care au dreptul să opteze românii este o încălcare elementară a principiului democratic. Naţiunea trebuie să aibă dreptul să-şi aleagă formula democratică pe care şi-o doreşte.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Bogdan Baltazar era purtător de cuvânt al guvernului.

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Da. Şi un fost membru de partid a venit la mine la institut şi mi-a spus: e o mare minciună istorică ce a spus ăsta, că toţi cei patru regi, deci tot regimul lor, a creat o situaţie negativă pentru România, nu mai ştiu exact cum a spus, dar că toţi patru au fost nişte...

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Regi care au exploatat ţara...

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Aşa, fără nici o distincţie, deşi era o mare deosebire între ei. Trei dintre ei au fost profund corecţi. Iar faţă de această declaraţie absurdă şi mincinoasă a venit imediat o reacţie în cadrul Institutul de Istorie. Istoricii au spus că nu e adevărat şi au redactat un protest, m-am asociat şi eu, dar cu mare îndoială că televiziunea îl va transmite. În chip surprinzător, televiziunea a transmis. A fost un şoc intern şi şocul ăsta a mers până la Versoix, astfel că atunci când i s-a permis Regelui să vină în ţară, cu condiţia să nu desfăşoare activităţi politice, a transmis un mesaj prin d-l Băcanu, care venea de la Versoix: „Regele vrea să stea de vorbă cu istoricii“. (L-am cunoscut puţin şi înainte de '47, de izgonire). Şi ne-a fixat audienţă. Eu am improvizat un discurs în care am spus ce înseamnă pentru noi monarhia, mai ales pentru cei care au apucat să trăiască şi în timpul domniei lui, şi am încheiat cu o amintire personală – „Sire, vă amintesc că tatăl meu, Petre Papacostea, v-a fost colaborator apropiat în anii grei din timpul războiului şi de după război“. Şi el, cu glasul lui, uşor, zice :„Ţin foarte bine minte, Papacostea“.

Stabilitatea monarhiilor
Monarhiile au creat acel regim de stabilitate, de continuitate, care e condiţia esenţială a oricărei realizări. Şi sunt ţări unde a reuşit foarte bine, mă refer acum la Anglia, care îl sărbătoreşte pe strănepotul actualei regine, unde monarhia, tocmai pentru că s-a aflat în fruntea unui regim democratic pluralist, a dat maximum de rezultate. Ţările nordice, de asemenea. Cel mai interesant exemplu, care nu e european, e Japonia.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Ce a însemnat monarhia pentru România?

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Monarhia constituţională a însemnat cea mai rapidă adaptare la civilizaţia modernă, efortul de modernizare a corespuns interesului fundamental al societăţii româneşti şi a asigurat manifestarea capacităţilor naţionale pe diverse domenii, nu în ultimul rând al culturii, când România a produs nenumărate valori în cele câteva decenii de manifestare liberă, în cadrul unui regim pluralist, care tindea să devină o democraţie, nu era încă o democraţie. Un pas s-a făcut după primul război mondial...

DRAGOŞ GHIŢULETE:
O dată cu Constituţia din 1923...

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Cu Constituţia din 1923, cu reforma agrară, cu votul universal. Sigur, o democraţie în sensul absolut al cuvântului se construieşte greu, Romania era pe drumul acesta în diverse domenii, nu numai politic, dar şi cultural, ştiinţific, în învăţământ. Am cea mai bună amintire despre ce a fost şcoala românească, de la primară până la universitate, am apucat şi primii doi ani de învăţământ superior cu profesori care puteau figura în orice universitate europeană. Mă refer aici la Gheorghe Brătianu, care a murit în închisoare, la Constantin Marinescu, care a fost profesor în Portugalia sau Spania şi mulţi alţii. Era o universitate care putea concura cu orice universitate europeană, aşa încât ceea ce a realizat învăţământul românesc – şi aici nu e de prisos să amintim numele lui Spiru Haret, care l-a organizat temeinic. Este una dintre marile înfăptuiri ale regimului pluralist cu tendinţe democratice asigurat de regimul monarhiei constituţionale. A început cu Carol I, a continuat sub Ferdinand, după primul război mondial. La mijloc, între aceste două domnii, a fost Unirea, care a dat un avânt foarte puternic societăţii şi speranţe majore. Dar sigur că istoria noastră e una foarte condiţionată de planul extern şi ştim ceea ce a urmat în cursul secolului trecut.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Beneficiile reformei lui Spiru Haret, apoi tăvălugul comunist, cu profesori aduşi direct din producţie, analfabeţi puşi lectori la Facultatea de Filosofie. Apoi momentul '89 şi aceste nenumărate încercări de reformă din învăţământ care se pare că n-au nici un efect. Se construieşte aşa greu un sistem de învăţământ performant?

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Cauza generală e evoluţia după '89 care nu a fost cea care trebuia să fie, faptul că structurile moştenite de la regimul comunist îşi manifestă încă puterea şi blochează progresul. Şi în primul rând selecţia personalului, mă refer la învăţământ. Ştiu din experienţa mea ce s-a întâmplat în facultăţile de istorie din ţară, departe de a constitui o revenire autentică la selecţia valorilor, şi asta se resimte puternic. S-au împlinit parţial, s-au remediat parţial în cadrul institutelor de cercetare. Cu nuanţele de rigoare, acest sistem a continuat şi după 1989 pentru că nucleele foste de partid din facultăţi au rămas în mâna vechilor structuri. Cred că acesta este factorul care a împiedicat sau încă împiedică revenirea la normal a învăţământului românesc.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
A fost perioada interbelică perioada de aur a României?

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Categoric da. Pentru că a fost ceea ce se numea realizarea idealului naţional. Eliberaţi de obsesia idealului naţional, ne-am putut îndrepta spre domeniile vaste ale universalităţii. Istoria nu mai era obsedant istoria românilor, ci era istoria universaslă, şi au început să apară valorile. Civilizaţia în general a fost cea universală. Mircea Eliade a fost una dintre cele mai strălucite realizări ale acestei cercetări. Spre toate orizonturile se deschidea cultura română, încât a fost o promisiune, un salt mare în evoluţia spre universal a culturii româneşti.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Perioada lui Carol al II-lea a frânat puţin acest avânt?

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Carol al II-lea e o personalitate contradictorie. Pe de o parte, s-a vrut şi a fost „voievod al culturii“ şi n-aş putea să nu recunosc că el a creat acel Institut de Istorie pentru Nicolae Iorga. Un institut pentru a găzdui biblioteca lui Nicolae Iorga, are vreo 80.000 de volume. A avut şi gustul culturii, indiferent că era pentru fastul lui, pentru dorinţa de afirmare, dar e aspectul pozitiv al activităţii lui, al dorinţei lui de afirmare. Pe de altă parte, a avut tendinţa de a concentra puterea în mâna lui. Cu asta s-a distanţat de tradiţia lui Carol I şi Ferdinand, care au realizat acest miracol, o societate pluralist politică, pe care a condus-o Carol I magistral, cu jocul între cele două partide principale. După aceea, după primul război mondial, conservatorii s-au topit o dată cu baza lor socială. Un timp s-a crezut că Averescu va fi succesorul, dar Averescu nu a vrut să exploateze imensul capital de popularitate, a fost o nebunie colectivă, încă e un fenomen de studiat ce a fost cu acea popularitate care însă, neexploatată, a dispărut pentru că nu a vrut să profite. Când în 1927, ultima lui guvernare, la cererea Regelui Ferdinand, muribund, şi-a dat demisia, şi a părăsit puterea deşi avea majoritatea în Parlament, pentru ca să se formeze un guvern de uniune naţională, Mussolini, cu care Averescu a avut legături, a exclamat „Ma che culo questo Averescu!“. Au venit apoi naţional-ţărăniştii, factorul de echilibru. Evoluţia generală în Europa, spre extreme şi spre regimuri totalitare, s-a repercutat şi aici şi l-au atras pe Carol al II-lea spre formula aceasta. A intrat în conflict cu Garda de Fier şi a urmat ceea ce ştim. Succesorul lui promitea să încununeze tradiţia pluralist-democratică a societăţii româneşti. Ghilotina externă a pus capăt însă acestei promisiuni.

DRAGOŞ GHIŢULETE:
Cum aţi trăit mistificarea istoriei de după schimbarea de regim?

ŞERBAN PAPACOSTEA:
Am constatat-o când am avut manualul lui Roller, care tindea să devină şi a şi devenit manualul unic, am înţeles ceea ce este şi am trăit această zdrobire a unei întregi ţări– folosesc cuvântul, pentru că l-a folosit şi Stalin: „România trebuie zdrobită“. De aia am propus la Sighet, unde am fost, o cercetare comparată a politicii sovietice faţă de ţările-satelit, că n-a fost identică de la o ţară la alta. Există trăsături comune şi există regimuri diferite. Faţă de România se pare că a avut un regim special, mai dur – popor latin, tradiţie a romanităţii...

Începutul Marii Terori
Terminasem ciclul universitar şi frecventam biblioteca Institutului Francez. Când, probabil în urma unui ordin de la Moscova care vroia să fie tăiate toate legăturile culturale cu Occidentul, au găsit soluţia asta cea mai comodă să-i aresteze pe cei care ieşeau de acolo. Iar eu m-am nimerit acolo. Acela a fost începutul Marii Terori. Canalul Dunăre-Marea Neagră, construit şi cu braţele mele, şi tot ce a urmat a fost sinistru.

(va urma)