Alexandr Soljenitin
Zece zile! Zece zile si zece nopti în carcera de aici, daca le faci cum
scrie la carte si pâna la capat, ti s-a dus sanatatea pentru toata viata.
Tuberculoza — si de prin spitale nu mai iesi. Iar daca stai acolo
cinsprezece zile la regim sever, ajungi curând în pamântul jilav. Cât timp
traiesti în baraca bucura-te, roaga-te celui de sus si nu te lasa prins.
— Hei, iesiti, numar pâna la trei!... striga seful baracii. Celui care nu
iese la timp îi însemn numarul si-l predau cetateanului supraveghetor!
Seful baracii e un mare ticalos.
Daca l-ar închide — sa presupunem — toata noaptea cu noi în baraca
el nu s-ar teme de nimeni si s-ar tine tot sef. Noi, dimpotriva, ne temem
toti de el. Pe unii îi da pe mâna supraveghetorilor iar pe altii îi pocneste el
însusi în mutra. E considerat invalid pentru ca are un deget rupt într-o
încaierare. Are o mutra de bandit. De fapt e chiar un bandit, un criminal,
însa printre alte articole i-au agatat si articolul 58, paragraful 14 si asa a
nimerit în lagarul acesta. Are libertatea sa te noteze pe hârtie si sa
comunice supraveghetorului si astfel te-ai ales cu doua zile de carcera cu
scoatere de la munca. Iar mai înainte nu se înghesuiau la usa, acum se
înghesuiesc, sau de pe paturile de sus ca niste ursi si alearga toti spre usa
strâmta.
Suhov sari sprinten tinând în mâna tigara gata rasucita, jinduita de
mult, îsi baga picioarele în pâslari si tocmai voia sa plece, când îsi aminti
de Cezar. Nu voia acum sa-i mai ceara nimic si regreta din suflet pentru el.
Cezar, desigur, se gândeste extrem de mult la sine, dar nu întelege nimic
din viata. Primise astazi pachetul si ar fi trebuit sa nu se arunce imediat
asupra lui, ci sa-l duca, pâna la apel, la camera de pastrare. De mâncat
putea si mâine. Ce va face acum cu pachetul? Sa scoata la apel ditamai
sacul, ar fi caraghios. Cinci sute de guri ar râde de el. Sa-l lase aici, ar fi o
solutie, dar i-l poate sparge primul care vine în fuga de la apel. (La
Ust-Ijma legile erau mult mai aspre. Acolo, la întoarcerea de la munca,
primii intrau în baraci pungasii si pâna intrau ceilalti masutele lor erau
goale).
Suhov vede ca Cezar se agita încolo si-ncoace, dar e târziu, prea
târziu. Si mai vede cum îsi baga slanina s! salamul în sân, macar atât sa
salveze.
Îl compatimi din adâncul inimii si-l sfatui:
— Cezar Markovici, pituleaza-te acolo în întuneric si ramâi ultimul. Sa
iesi doar atunci când supraveghetorul si plantoanele vor cerceta paturile
si-si vor arunca ochii peste tot. Prefa-te bolnav. Eu ies primul si ma întorc
primul. Asa...
Si pleca în fuga. Înainta la început anevoie prin înghesuiala, pazindu-si
tigara rasucita pe care o tinea în palma. Nimeni nu iesise înca afara, toti se
lipisera de peretii coridorului comun si ai tinzii, alcatuind doua rânduri în
dreapta si doua în stânga. Prin mijloc lasasera un interval gol cât sa treaca
un om. Smecheri! Iesi tu în ger daca esti mai netot, noi ramânem aici. Si
asa stam toata ziua în ger, de ce sa mai înghetam înca zece minute? Adica
— nu suntem prosti. Crapa tu astazi, iar eu mâine.
Suhov procedeaza la fel întotdeauna. Se lipeste de perete. Acum,
însa, iese cu pas mare si înca rânjeste:
— De ce v-ati speriat, cârtitelor? Ati simtit vreodata gerul siberian?
Iesiti sa va încalziti la soarele lupului! Da-mi sa aprind tigara unchiule!
Aprinse tigara si iesi afara.
"Soarele lupului" — asa e numita luna prin partile lui Suhov.
Luna, se ridicase sus. Înca pe atâta si va fi drept în crestetul boltii. Cerul
e alb-verzui, stelele luminoase si rare. Zapada alba sclipeste, peretii
baracilor sunt tot albi. Proiectoarele se obosesc zadarnic. La o baraca se
înghesusuie multimea neagra. Ies sa se alinieze. Si la alta, la fel. Si
pretutindeni, nu se aud atât vorbele, cât scârtiitul zapezii.
Suhov coborî scarile. Jos, cu fata spre usa, erau cinci oameni, iar în
spatele lor înca trei. Suhov se instala în al doilea rând. Cu tigara între dinti
si mâncând pâine se poate sta aici. Tutunul e bun, letonul nu l-a înselat. E
aspru si si parfumat. Încet-încet venira si altii si în spatele lui Suhov se formara
înca doua-trei rânduri. Cei care au iesit mai înainte sunt cuprinsi de
furie. De ce se înghesuie ticalosii pe coridor si nu ies? Sa înghetam pentru
ei? Nici un detinut nu vede, niciodata, un ceas cu ochii lui. Si, la urma-urmei,
pentru ce l-ar vedea. Detinutul trebuie sa stie doar daca se apropie
desteptarea, cât mai este pâna îa culcare.
Se tot vorbeste ca apelul de seara are loc la noua. Numai ca nu se termina
niciodata la noua. Au ei grija sa puna la cale al doilea si chiar al
treilea apel. Mai devreme de zece nu adorm. Si la cinci — scoala-te! Nu-i
de mirare ca moldoveanul a adormit astazi înainte de terminarea lucrului.
Cum da de caldura, detinutul adoarme pe loc. Atâta nedormit se
aduna într-o saptamâna, încât, daca duminica nu-i scot la lucru, dorm claie
peste gramada, baraci întregi. Dar iata-i ca navalesc cu totii afara. Au
început sa actioneze seful baracii si supraveghetorul, îi lovesc cu picioarele
în spate. Sa-i învete minte.
— De ce nu iesiti! — striga cei din primele rânduri. Ce ati planuit ticalosilor?
Vreti sa faceti din rahat unt? Daca ieseati mai repede s-ar fi
terminat de mult apelul.
Au împins afara toata baraca si o baraca are patru sute de oameni.
Asta înseamna optzeci de rânduri. S-au asezat cu totii la coada; în primele
rânduri sunt câte cinci, în restul, însa, e o harababura nemaipomenita.
— Aliniati-va acolo, în spate! urla seful baracii de pe trepte.
Nu se alineaza, lua-i-ar naiba!
Cezar aparu în usa încovoindu-se. Se preface bolnav. Dupa el iesira
doua plantoane dintr-o jumatate a baracii, doua din cealalta jumatate si un
schiop.
Se aseaza în fata primului rând, asa ca Suhov se pomeni în rândul al
treilea. Pe Cezar îl alungara la coada.
Sus pe cerdac, îsi facu aparitia supraveghetorul.
— Aliniati-va câte cinci! striga spre cei din coada. Are beregata sanatoasa.
— Aliniati-va câte cinci! — repeta seful baracii. Beregata lui este si
mai sanatoasa.
Tot nu se aliniaza, dracu sa-i ia!
Seful baracii coboara spre coada, zbiara si loveste. Pe cine credeti ca
loveste? Pe cei care stau drepti. Se aliniaza. Seful baracii se întoarse si
începu sa numere împreuna cu preveghetorul:.
— Întâia! A doua! A treia!
Rândul numit alearga cât îl tin picioarele spre baraca. Astazi au
scapat de sefi. Daca nu va fi al doilea apel.
Trântorii astia cu capete de magari. Numara mai prost decât oricare
vacar. Vacarul chiar daca nu stie carte îsi mâna cireada si din mers vede
daca are toti viteii. Astia de aici au fost pregatiti, dar nu pricep nimic.
Iarna trecuta lagarul n-a avut uscatorii. Noaptea îsi lasau
încaltamintea în baraca si asa ieseau afara de doua ori, de trei ori sau de
patru ori — de câte ori se facea apelul. Nu se mai îmbracau ci ieseau
înfasurati în asternut. Din acel an au construit uscatorii. Se întelege, nu
pentru toti. Fiecarei brigazi îi vine rândul la uscatorie o data la trei zile. Si
asa au început sa faca al doilea apel în baraci. Dintr-o jumatate a baracii îi
mâna în cealalta jumatate. Suhov intra în fuga. Nu era primul si nu-l slabi
din ochi pe cel din fata lui. Ajunse la patul lui Cezar si se aseza, îsi smulse
pâslarii, se catara pe un pat si îi puse pe soba. Dreptul primului venit. Apoi
sari îndarat, spre patul lui Cezar. Se aseza din nou si îsi strânse picioarele
sub el. Cu un ochi vegheaza ca vreo unul sa nu smulga, de la capatâi,
sacul lui Cezar, iar cu celalalt ca pâslarii sa nu-i fie aruncati de cei care
asalteaza soba.
— Hei, tu, roscatule! fu nevoit el sa strige. Îti dau cu pâslarul în bot.
Puneti-i pe soba, dar nu te atinge de ai altora!...
Detinutii se varsa în baraca valuri, valuri.
— Dati pâslarii! se striga la brigada 20. Acum vor iesi cu pâslarii, apoi
baraca se va încuia si ei vor veni în fuga!
— Cetatene sef, dati-ne drumul în baraca!
Iar supraveghetorii se vor cara la comandament sa-si faca socotelile
dupa tabelele lor. A evadat cineva sau sunt toti prezenti? Pe Suhov nu-l
intereseaza, astazi, lucrul acesta. Iata-l pe Cezar înaintând printre paturi.
— Multumesc, Ivan Denisâci!
Suhov dadu din cap si ca o veverita se strecura sus. Poate termina de
mâncat ratia de doua sute de grame, poate fuma a doua tigara si poate
dormi.
Numai ca din cauza zilei bune, Suhov n-are chef de dormit. Facutul
patului nu-i o problema. Ridica asternutul jegos, se întinde direct pe mindir
(Pe cearsaf, Suhov n-a mai dormit din patruzeci si unu, când a plecat de
acasa. Se mira chiar ca muierile îsi pierd timpul cu cearcefurile), capul pe
perna cu talas, picioarele în pieptar, deasupra asternutului vesta si slava
tie doamne ca a mai trecut o zi. Multumesc ca nu dorm la carcera. Aici
înca se mai poate. Suhov sta cu capul spre fereastra iar dincolo de muchia
patului, Alioska, baptistul si-a întors fata în asa fel, încât lumina slaba a
becului sa-i cada pe carnetel. Citeste din nou evanghelia. Becul e destul de
aproape. Se poate citi si chiar coase. Alioska auzise când Suhov îl laudase
cu voce tare pe dumnezeu si se întoarse:
— Iata Ivan Denisovici, sufletul tau cere sa se roage domnului. De ce
nu-i dai voie, ai?
Suhov îl privi cu coada ochiului.
Ochii lui Alioska stralucesc ca doua lumânari. Ofta. Suhov zise:
— Pentru ca rugaciunile, ca si reclamatiile, ori nu ajung ori se resping.
În fata baracii comandantului sunt trei cutii sigilate. Odata pe luna împuternicitul
le goleste. Multe reclamatii cad în cutiile acelea. Cei care le
pun asteapta, socotesc timpul si iata ca peste o luna sau doua soseste
raspunsul: "Se respinge". Sau nu soseste deloc.
— Pentru ca te-ai rugat putin si fara sârguinta, Ivan Denisovici. Iata de
ce nu s-au împlinit rugaciunile tale. Rugaciunea trebuie sa fie staruitoare.
Daca vei avea credinta si vei spune unui munte — muta-te, se va muta.
Suhov zâmbi si-si rasuci înca o tigara. O aprinse de la estonian.
— Lasa-te Alioska de flecareala. Eu n-am auzit ca muntii sa mearga.
Si, ca sa fiu cinstit, nici munti n-am vazut. Voi, acolo, în Caucaz, v-ati rugat
cu tot grupul vostru baptist. Si? S-a mutat macar un munte?
Sunt si ei tot niste napastuiti. S-au rugat lui dumnezeu. Pe cine au
subminat? Si tuturor, fara exceptie, li s-au dat câte douazeci si cinci de ani.
Pentru ca acum asa e timpul: douazeci si cinci. O singura masura.
— Dar noi nu ne-am rugat pentru asta — spune Alioska, apropiindu-se
cu carnetelul de obrazul lui Suhov. Din tot ceea ce-i pamântesc si trecator,
domnul ne-a impus sa ne rugam numai pentru pâinea cea de toate zilele:
"Pâinea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi!"
— Ivan Denisovici! Nu trebuie sa te rogi ca sa primesti pachet sau sa
obtii o portie de ciorba în plus. Ceea ce-i maret pentru om e mizerabil în ochii
domnului. Trebuie sa te rogi pentru suflet: ca domnul sa ia din inima
noastra ceea ce-i râu...
— Asculta Alioska! Preotul de la noi, din Poloninia...
— Nu trebuie sa-mi vorbesti despre preoti! îl roaga Alioska si fruntea i
se încreteste de durere.
— Totusi asculta! — Suhov s-a ridicat într-un cot. Nici un om din parohia
noastra nu e mai bogat decât preotul. Sa zicem ca se repara
acoperisul. De la oameni luam câte treizeci si cinci de ruble, iar de la preot
— o suta. Si nici macar nu se împotriveste. Preotul din Poloninia întretine
trei muieri în trei orase si cu alta traieste acasa. Pe arhierul din regiune îl
are în bazar si-l unge din când în când destul de bine. Toti preotii care sunt
trimisi la noi se îmbogatesc si nu împart cu nimeni...
— De ce-mi vorbesti despre preoti? Biserica ortodoxa s-a îndepartat
de evanghelie. Pe ei nu-i baga în închisoare pentru ca credinta lor nu e
ferma.
Suhov tragea din tigara si contempla calm framântarea lui Alioska.
— Alioska— zise el îndepartându-i mâna si suflându-i fumul în ochi —
eu nu sunt împotriva domnului, întelegi? Eu cred în dumnezeu cu toata inima,
dar nu cred în rai si în iad. De ce suntem socotiti niste prosti si ni se
promite raiul si iadul? Iata ce nu-mi place mie!
Se întinse iarasi pe spate si aruncara scrumul, între pat si fereastra,
cu grija sa nu arda lucrurile capitanului. Alioska nu minte. Se vede si dupa
voce si dupa ochi ca e bucuros sa stea în închisoare.
— Vezi Alioska — îi explica Suhov — pentru tine lucrurile s-au aranjat
oarecum bine. Hristos ti-a poruncit sa stai în închisoare si stai aici pentru
el. Dar eu, pentru ce sunt aici? Pentru ca în patruzeci si unu nu eram
pregatiti de razboi? Pentru asta? Ce vina am eu în asta?
— Al doilea apel nu va mai fi..., mârâi Kilgas de pe patul sau.
— Da-a! — raspunse Suhov. Ar trebui sa se însemneze evenimentul
pe burlan, cu carbune. Gata. E timpul sa dormim.
Însa chiar în chipa aceea linistea baracii fu sparta de zgomotul
zavorului de la usa de afara. Doi dintre cei care dusesera pâslarii intrara în
fuga si strigara:
— Apelul al doilea!
Imediat îsi facu aparitia si supraveghetorul.
— Iesiti în jumatatea cealalta!
Vai de acei care adormisera! Începura sa boscorodeasca, sa se
foioasca, sa-si traga pâslarii în picioare. (Nimeni nu-si scoate pantalonii
vatuiti. Fara ei înlemnesti sub asternut).
— Ptiu, blestematii! îngâna Suhov. Nu era, totusi, suparat prea tare
pentru ca nu adormise înca.
Cezar îi întinse doua piscoturi, doua bucatele de zahar si o felioara rotunda
de salam.
— Multumesc, Cezar Marcovici! zise Suhov aplecându-se în interval.
Iar saculetul dati-mi-l mie sa-l pun sub cap. Sus e mai în siguranta (De sus
nu poti sterpeli repede si din mers si apoi cine va cauta la Suhov?).
Cezar îi dadu saculetul. Suhov îl puse sub mindir si astepta ca
supraveghetorul sa-i mâne pe ceilalti, iar el sa stea astfel cât mai putin,
descult, pe culoar. Dar supraveghetorul îl zari si îsi arata dintii.
— Ei, acolo în colt! Suhov sari usurel pe dusumea. Pleca descult. (Pâslarii
stateau atât de bine, pe soba, încât îi era mila sa-i ia!).
Toti papucii pe care i-a cusut i-a dat altora. Lui nu si-a oprit. El e obisnuit
descult, iar asta nu-i o treaba îndelungata.
Si-apoi papucii se confisca la fel ca toate celalalte.
— Hei! Hei! zbiara supraveghetorul.
— Ce-i, vreti ciomege, hoiturilor? îsi face simtita prezenta seful
baracii.
I-au scos pe toti în jumatatea cealalta. Ultimii sunt pe culoar. Suhov e
acolo, lânga perete, aproape de closet. Sub picioare podeaua e umeda si
spre tinda trage un ger înghetat. Au iesit toti, iar supraveghetorul si seful
baracii mai cerceteaza o data, sa vada daca nu s-a ascuns cineva în
întuneric si doarme. Daca numaratoarea nu iese e nenorocire. Iarasi apel
si iarasi numaratoare. Dupa ce cerceteaza îndelung, cei doi se întoarsera
spre usa:
— Primul, al doilea, al treilea, al patrulea... Li se da dumul la câte
unul, repede.
Suhov trecu al optusprezecelea si o lua la fuga spre patul sau. Îsi
sprijini piciorul si tâsni sus.
E în regula. Picioarele din nou în mâneca pieptarului, vesta deasupra
asternutului si noapte buna! Acum vor aduce cealalta jumatate a baracii în
jumatatea noastra. N-au decât, pentru noi nu-i nici o nenorocire. Se
întoarse si Cezar. Suhov îi înapoie saculetul. Curând veni si Alioska. E un
nepriceput, le face tuturor pe plac, dar nu câstiga nimic.
— Tine Alioska — zise si-i întinse un piscot.
Alioska zâmbi.
— Multumesc! Dar nu ai pentru tine.
— Manânca! Eu nu am, însa câstig întotdeauna. Îsi baga bucatica de
salam în gura si începu s-o molfaie. Miroase a carne, a carne adevarata! O
înghititura si gata salamul.
Restul, mâine dimineata — gândi Suhov si îsi trase peste cap
asternutul subtire si murdar, fara sa mai ia în seama cum se înghesuiau
printre paturi, în asteptarea numaratorii, detinutii din cealalta jumatate.
Adormi pe deplin multumit. Astazi a avut o zi buna. Nu l-au bagat la
carcera, brigada n-a fost mânata la "Oraselul socialist", la prânz sterpelise
un terci, seful de brigada o scosese bine cu procentajul, zidise peretele cu
voie buna, nu-i gasise lama la perchezitie, câstigase câte ceva de la Cezar,
îsi cumparase tutun si nu se îmbolnavise mai rau. Trecuse o zi senina,
aproape fericita.
Astfel de zile a trait Ivan Denisovici, în lagar, trei mii sase sute
cincizeci si trei. Iar daca socotim si anii bisecti, trebuie sa adaugam înca
trei zile...
(sfarsit)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu