Orizonturi Rosii (21)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.

CAPITOLUL XXI

Agentiile romane de stiri au anuntat dupa aceea ca duminica dimineata presedintele Nicolae Ceausescu si tovarasa Elena Ceausescu urmau sa fie „oaspetii muncitorilor petrolisti" de la o schela petroliera de foraj marin aflata in largul coastei statului Louisiana, in Golful Mexic. Petrolul, evreii si nemtii sint, dupa spusele lui Ceausescu, cele mai valoroase resurse naturale ale Romaniei, astfel ca a incercat sa obtina din fiecare dintre acestea profitul maxim.

Studiile geologice sovietice facute in anii '50 dadusera la iveala noi cimpuri petroliere pe ambele parti ale lantului muntilor Carpati, insa cele mai multe dintre aceste depozite se aflau la adincimi variind intre sase si opt kilometri. Acest fapt facea forarea de-a dreptul imposibila pentru Romania, atit de saracacios echipata cu instalatii de foraj, dar care nu dorea sa permita strainilor sa se atinga de aceste resurse nici macar cu un deget. Cercetari geologice facute in secret au indicat existenta unor rezerve de petrol in subsolul Marii Negre. Sub supravegherea personala a lui Ceausescu, DIE a inceput sa se implice din ce in ce mai adinc in operatiile de spionaj indreptate in directia procurarii de date tehnice despre platformele petroliere de foraj marin. La inceputul anului 1978 era gata deja o astfel de platforma de foraj marin, construita pe baza tehnologiilor obtinute prin spionaj, iar acum Ceausescu vroia sa vada una americana originala cu proprii lui ochi.
Atunci cind elicopterul a aterizat pe platforma Ocean Queen, Ceausescu era vizibil impresionat de acea mareata constructie. Era numai ochi si urechi cind unul dintre ingineri i-a explicat ca acea schela era echipata cu un sistem nou, patentat, proiectat sa reziste unor valuri de peste cinci metri.
— Trebuie sa facem rost de el, mi-a soptit Ceausescu discret, si am priceput ca vroia sa faca asta tot prin intermediul spionajului industrial, ca de obicei. Prefera intotdeauna sa fure decit sa cumpere de la capitalisti. La sfirsitul acestei vizite, in ciuda conditiilor atmosferice nu prea bune si a zgomotului specific produs de platformele de foraj marin, Ceausescu a reusit sa inghesuie in jurul lui vreo zece oameni, daca nu mai multi, pentru a le adresa citeva cuvinte memorabile, exprimindu-si speranta ca „vor fi intreprinsi pasi specifici pentru a duce mai departe actiunile noastre de cooperare reciproc avantajoase."

MAI DEPARTE, SPRE NEW YORK
Întorsi inapoi in New Orleans, aflindu-ne inca pe aeroport, un ofiter roman de securitate, aflat in garda lui Air Force One, mi-a raportat ca a sosit in mod neasteptat cu un avion de linie comerciala de transport consulul Ambasadei Romane din Washinghton si vroia sa ma vada de urgenta. Era Aurel Florea, care, de cum a aterizat avionul Air Force One, a venit imediat la mine cu un raport scris care prezenta in detaliu relatii despre demonstratia anti-Ceausescu programata sa aiba loc in acea zi, in fata hotelului in care urma sa fie cazat Ceausescu in New York, Waldorf Asloria. Conform raportului lui Florea, emigrantii romani aveau sa se alature celor de origine maghiara in ceea ce ei intentionau sa fie cea mai mare actiune de protest a emigrantilor desfasurata vreodata in Statele Unite.
Avind in vedere ca Air Force One avea sa plece in cel mai scurt timp spre New York, m-am prezentat imediat cu raportul la Ceausescu.
— N-am chef sa citesc nimic acum, a spus el plictisit. Zi-mi doar despre ce e vorba. ,
— Va rog sa-l cititi, am insistat eu.
Pe masura ce citea raportul, Ceausescu, la inceput alb la fata, cu fiecare pagina devenea tot mai rosu. Atunci cind a ispravit lectura era in culmea enervarii.
— Andre-e-ei, a zbierat el.
Trezit brusc dintr-un pui de somn, Andrei a intrat bâlbânindu-se, avind o licarire de ingrijorare in ochii cirpiti de somn.
— Dormi, Andrei, dormi. Ca numai la asta esti bun. De demonstratie n-ai spus nimic, despre adunatura asta imputita ? a intrebat el, incercind sa se ridice pe virfuri ca sa-l loveasca pe Andrei, care este inalt, cu raportul peste fata. Ce esti tu, ministru de externe sau cacat ?
— Cretini, tovarase, pur si simplu cretini, s-a bagat si Elena care tocmai se trezise si ea din somn, asa ca nu avea habar de ce se intimplase.
Dupa ce s-a mai linistit putin, Ceausescu i-a ordonat lui Vasile Pungan sa sune la Casa Alba din avionul Air Force One si sa-i informeze pe cei de acolo despre planuita demonstratie, sa califice actiunea drept un act ostil si sa ceara in mod ferm sa fie interzisa.
Avionul a aterizat la ora cinci dupa-amiaza pe aeroportul John F. Kennedy din New York. În timp ce rula inca pe pista, l-am informat pe Ceausescu cine vor fi cei care il vor intimpina, adica reprezentantii primarului orasului New York si ai guvernatorului statului New York.
— Astia sint tot ca guvernatoru si primaru din Texas, draga? Ma gindeam ca numai in Texas s-a intimplat ca guvernatoru si primaru Hustonului sa creada ca le cad galoanele daca vin ei personal sa ne intimpine.
Dupa ce fanfara militara a intonat Imnul Romaniei - cel corect - Elena l-a impins pe Ceausescu spre un grup mic de tineri si copii care fluturau steaguri romanesti si americane. S-au amestecat amindoi in multimea prietenoasa, dând mina cu unii si stringind copiii in brate. De cum am coborit din avion, seful unitatii DIE din New York, generalul Aurel Gheorghe, confirmat sub acoperirea de consilier la Misiunea Permanenta Romana de la Natiunile Unite, a incercat sa-mi atraga atentia, in timp ce Ceausescu inca dadea mina cu cei care il intimpinau, am trecut de locul unde se afla corpul diplomatic, l-am prins pe Gheorghe si l-am impins dincolo de fringhia de securitate.
— Vesti proaste, sefule, a inceput Gheorghe in stilul lui molcom, caracteristic, care te facea mereu sa te intrebi daca nu cumva era beat, nu doar sobru. În drum spre aeroport am trecut pe linia Waldorf si m-am ingrozit. Trebuie ca s-au strins acolo cinci sau sase mii de oameni care demonstreaza impotriva sefului. Unguri si romani laolalta. N-am vazut in viata mea asa ceva. Sefu cel mare, si in special Madame, sint capabili sa faca atac de inima!
Seful echipei Serviciului Secret al Statelor Unite, insarcinat cu securitatea lui Ceausescu, care era intr-un alt colt, vorbind cu citiva sefi ai FBI si ai birourilor Serviciilor Secrete din New York, mi-a semnalat si el ca ar vrea sa stam de vorba. Avea si el aceleasi informatii pe care mi le daduse Gheorghe, si mi-a spus ca cel mai bine ar fi ca oaspetii sa fie introdusi in hotelul Waldorf printr-o intrare din spate, aflata la subsol, in garaje. M-a rugat sa merg cu el inainte intr-o masina din fata, pentru a putea lua impreuna o decizie de moment daca ar fi fost nevoie.
Ceausescu si Elena se aflau deja in limuzinele blindate atunci cind m-am dus la ei. Seful garzii de corp le turna incetisor alcool in palme, un ritual repetat cu religiozitate fanatica ori de cite ori Ceausescu stringea mina cuiva, indiferent daca era vorba despre multimile de pe strada sau de sefi ai altor state. L-am informat in citeva cuvinte despre demonstratie, aducindu-i la cunostinta si care a fost sugestia celor de la Serviciile Secrete. Avind in vedere ca nu aveam nimic in programul oficial pentru acea seara de duminica, i-am propus sa lasam balta hotelul Waldorf Astoria in ziua aceea si sa mergem direct la Misiunea Romana, unde sa raminem peste noapte, pentru a relua programul a doua zi dimineata, mergind dis-de-dimineata la Waldorf.
— Avem la Misiune un apartament special pentru dumneavoastra, am concluzionat eu.
— Cum poti macar sa te gindesti sa-l duci pe Tovarasu sa doarma la Misiunea ta murdara, dupa ce am stat la Blair House? a fost reactia furioasa a Elenei. Nu este sanatos, draga. A dat careva drumu la trei emigranti pe undeva pe acolo si el inventeaza cine stie ce povesti de groaza despre asta.
Apoi s-a intors catre mine:
— De ce ar vrea cineva sa demonstreze impotriva lu Tovarasu, mă, papa-lapte ? Ai cataracta la ochi ? N-ai vazut cum a fost primit Tovarasu cu bratele deschise la Casa Alba si peste tot in alte parti ?

O PLOAIE DE OUA
Seful departamentului Serviciului Secret a aparut lânga portiera masinii.
— Cit este de periculos? a intrebat Ceausescu.
— S-ar putea sa fie neplacut, insa nu este o situatie in care sa fie periclitata viata cuiva, a fost raspunsul lui.
— Hai sa mergem. N-am de gind sa las o gasculita de emigranti sa ma faca sa-mi schimb planurile.
Coloana motorizata a mers pe o ruta ocolita, cu intentia de a se apropia de hotel din directia garajului de la subsol, dar, pentru a ajunge acolo, trebuia totusi sa treaca printre masele de demonstranti care dadeau cu „Huo", urlau in delir si ridicau pancarte uriase pe care se putea citi: „Ceausescu-teroarea rosie!" „Ceausescu-criminal" si „Ceausescu-Dracula". O ploaie de oua a lovit masina celor de la Serviciul Secret, in care ma aflam si eu, parbrizul devenind din aceasta cauza opac, motiv pentru care, neputind sa mai vada pe unde merge, soferul nostru s-a izbit de o margine a intrarii in garaj. Nu i-au trebuii decit citeva clipe ca sa indrepte rotile si sa-i dea drumul mai departe, dar asta a fost de ajuns pentru ca masina lui Ceausescu, un Cadillac negru, sa-si micsoreze viteza. Culoarea limuzinei era acum rosu cu galben, in urma puternicei grindine de oua si rosii. Atunci cind masina prezidentiala s-a oprit, Ceausescu si Elena au fost imediat inconjurati de un zid gros de ofiteri de politie, de agenti FBI Si ai Serviciului Secret, care se miscau ca un singur trup de-a lungul coridorului. Grupuri mici de emigranti, care se strecura-sera inauntru mai devreme, au desfacut niste steaguri, scandind lozinci ca „Jos Ceausescu" si „Ceausescu-Josulescu".
Atunci cind a ajuns, in sfirsit, in apartamentul prezidential, Ceausescu era livid ca o stafie. Deodata a fugit in baie si, fara să se sinchiseasca sa inchida usa, a inceput sa vomite convulsiv. A fost exact aceeasi reactie pe care a avut-o atunci cind i-am raportat ca Moscova a incercat sa-l recruteze pe generalul Militaru - aceeasi frica fizica pentru propria-i piele. Elena a sosit la citeva minute dupa aceea, insotita de garda ei personala de corp, formata din personal de sex femeiesc, si inconjurata de un escadron de protectie, in inghesuiala aceea si-a pierdut geanta, care i-a fost adusa de un ofiter de politie.

De cind incepuse sa urce treptele puterii comuniste, Ceausescu nu a fost niciodata confruntat cu vreo reactie publica ad hominem indreptata impotriva lui insusi, intre anii 1944 si 1946 avusesera loc demonstratii anticomuniste, insa acestea erau indreptate impotriva noului partid comunist, si nu a conducatorilor acestuia. Data de 8 noiembrie 1945 a fost prima zi de Mihail si Gavril sarbatorita in libertate dupa dominatia fascista si sute de mii de romani s-au strins in fata Palatului Regal ca sa-si exprime simpatia si sprijinul fata de Regele Mihai. Printre ei ma aflam si eu, fiind pe vremea aceea elev de liceu, minat acolo de sentimentele mele antifasciste si de setea mea de libertate. Prin multime se aflau o sumedenie de tineri ca mine, dar mai erau si profesori, avocati, doctori, oameni de afaceri si chiar muncitori si tarani, care incercau sa arate ca regele era un simbol a ceea ce mai ramasese din democratie.
Peste drum de Palatul Regal din Bucuresti se afla o cladire masiva, impunatoare, inca neterminata in parte, care fusese construita de guvernul pronazist pentru a folosi drept Comandament General al Ministerului de Interne si al Politiei politice a acestuia, incluzând o sectiune a Gestapo-ului si un centru de interogare cu sute de celule, aflat la trei nivele sub nivelul solului. Aceasta a fost prima institutie pe care armata sovietica si fortele comuniste au pus mina dupa razboi. De acolo au venit primele rafale de gloante indreptate direct asupra populatiei care scanda „Traiasca regele". Pe vremea aceea inca nu stiam ca fortele comunistilor sovietici si romani nu-si pierd timpul cu focurile de avertisment, trase in aer. Abia mai tirziu am aflat ca gloantele, la fel ca orice bunuri materiale, sint mult mai importante pentru ei decit vietile oamenilor. Atunci cind s-a auzit rapaitul celei de a doua rafale, am vazut oameni cazind pe jos, am auzit tipete de durere si am inteles. Ca la comanda, masele de oameni, socate si ingrozite, s-au intors spre Ministerul de Interne, observind cu totii mitralierele grele instalate pe balcoane, din gurile carora tisnisera plumbii ucigasi. Dupa cea de-a doua salva de gloanţe au aparut sute de camioane, pina atunci ascunse pe strazile laturalnice din apropiere. Acestea erau pline cu citeva sute de muncitori imbibati bine cu alcool si inarmati cu bite, lanturi si drugi de fier. S-au indreptat direct catre noi, facindu-se loc in jurul lor. „Asasinii" „Criminalii", s-a auzit din piepturile a peste o suta de mii de oameni.
„Asasinul, criminalul" au fost aceleasi cuvinte scandate de cei ce se aflau in fata hotelului Waldorf Astoria - alti oameni reluind insa strigatele din noiembrie 1945. Aceste cuvinte pare ca m-au urmarit cu insistenta intreaga mea viata.
„Asasinul! Criminalul Jos Ceausescu ". Strigatele puteau fi auzite foarte clar din apartamentul situat la etajul 29, venind de afara, amplificate de megafoane si difuzoare puternice. Alb ca hirtia, Ceausescu se plimba dintr-o camera in alta, fara sa spuna nimic.
Peste tot prin apartamentul prezidential misunau oameni ai garzii de corp, ocupati cu spalatul peretilor, covoarelor, mobilei, clantelor, usilor si intrerupatoarelor, folosind antiseptice speciale, in dormitor valetul si coafeza scoteau asternuturile de pe pat, înlocuindu-le cu altele, aduse de la Bucuresti in pachete sigilate. Interiorul a fost transformat intr-o incapere sterilizata, caci fiecare piesa de mobilier si chiar obiectele sterilizate anterior si aduse in pachete sigilate din plastic erau trecute din nou prin aceeasi operatie de omorire a eventualilor microbi sau asa ceva.

Am aranjat ca familia Ceausescu sa ia masa de seara in apartamentul prezidential, numai ei doi. Ca de obicei, un laborator chimic portabil a fost adus si pus in functiune, iar maiorul Popa a inceput sa verifice mincarea, cu minutiozitate, pentru a se asigura ca nu contine otrava, bacterii sau substante radioactive. Apoi a asistat el personal la pregatirea acesteia de catre personalul romanesc, in bucataria hotelului. Pentru transportul alimentelor destinate lui Ceausescu in timpul vizitelor in strainatate este folosita intotdeauna o instalatie speciala, construita anume in acest sens. Aceasta este depozitata in bucataria hotelului, iar Popa are misiunea sa o incuie, folosind un sistem cu cifru, care se schimba zilnic. Instalatia, in fapt un frigider complicat si indestructibil, este insotita in permanenta de Popa si de un membru al garzii de corp, amindoi inarmati, si este deschisa numai atunci cind este adusa foarte aproape de locul unde va fi pusa masa si numai in prezenta servitorului personal al lui Ceausescu, singurul, de fapt, care poate sa fie de fata.
Atunci cind m-am intors, ceva mai tirziu, in apartamentul prezidential, mincarea se afla inca pe masa, neatinsa. Urletul demonstratiei de afara se intensifica tot mai tare, „Ceausescu-ucigasul" răzbatea prin geamurile sufrageriei ca un ecou, „Ceausescu-criminalul" se auzea dinspre salon si dinspre dormitor. Dupa o scurta pauza s-a auzit din nou, din toate partile „Jos Ceausescu". Acest refren a fost repetat de-a lungul mai multor ore, cu o precizie matematica.

RETRAGEREA LA MISIUNEA ROMANA
— Tovarasul vrea sa viziteze noua cladire a Misiunii Romane, a spus Elena in cele din urma venind din dormitor, dovedind ca a capitulat.
— De indata ce cei de la Serviciu Secret o sa poată sa curete iesirea si o sa fim in siguranta, si o sa stabileasca traseul prin oras, a croncanit Ceausescu din baie cu o voce sugrumata.
Ceausescu si Elena au parasit hotelul intr-un Cadillac blindat fara sa arboreze vreun steag, cu toate ca asta nu a fost in masura sa pacaleasca multimea de manifestanti. O alta grindina de oua si rosii s-a abatut asupra limuzinei, insotita de neintreruptele huiduieli venind din mii de piepturi si punctate cu strigate de genul „Dracula !", venite din megafoane.
Cartierul general din New York al Misiunii Permanente Romane de pe linga Natiunile Unite este amplasat intr-o cladire cu 17 etaje, la intretaierea lui Third Avenue cu strada 38. Aceasta-constructie, care cindva fusese hotel, a fost achizitionata de guvernul roman pentru a servi drept cartier general al tuturor organizatiilor romanesti reprezentate in New York, o parte a cladirii fiind destinata cazarii angajatilor romani. Ca toti conducatorii blocului sovietic, Ceausescu este adeptul ideii ca daca totul este concentrat intr-o singura cladire, oamenii pot fi controlati, supravegheati cu mai multa usurinta.
Scriptic, conducerea cladirii este asigurata de Ministerul Afacerilor Externe, in fapt aflindu-se insa sub supravegherea si directia nemijlocita a DIE, inca de la achizitionare. Aceasta este o alta regula generala a blocului sovietic. Primele zece etaje au fost transformate in birouri, iar restul in apartamente si camere destinate angajatilor. Un etaj intreg era ocupat de apartamentul impresionant, amenajat special pentru Ceausescu, si care nu fusese folosit niciodata pina atunci. Un apartament prezidential asemanator se afla aproape in toate ambasadele mai importante ale Romaniei.
Singura intrare a acestei cladiri ce seamana cu o fortareata este asigurata cu incuietori si cu bare de otel, cu sisteme de alarma si televiziune cu circuit inchis, pazita de un portar inarmat, care are sub birou o pusca mitraliera, si un ofiter de serviciu care poarta la el in permanenta pistol. Întreaga cladire este echipata cu un elaborat sistem electronic de monitorizare care acopera fiecare coltisor si fiecare fundatura. Numarul microfoanelor ascunse dintr-o camera oarecare depinde de folosinta acesteia, insa nici una nu a scapat de aceste accesorii, cu exceptia apartamentului lui Ceausescu. Un sistem telefonic de interceptare aflat in apropiere supraveghea toate firele telefonice ale cladirii, astfel incit nu putea nimeni sa vorbeasca neascultat cu exteriorul. Prin simpla apasare a unui buton, daca te afli in camera de monitorizare, poti vedea la televizor tot ce se intimpla intr-o alta incapere, ascultind si tot ceea ce se vorbeste acolo, inclusiv, de exemplu, pe interlocutorul celui care vorbeste la telefon.
Baza DIE din New York este a doua ca marime din lume, dupa cea de la Koln; in 1978 peste 90 la suta din angajatii romani la Misiune erau ofiteri de informatii si spionaj. Trei etaje ale cladirii sint ocupate de aceasta baza DIE, cu sistemele ei de securitate, serviciile de cifrare, centre de monitorizare, laboratoare chimice si foto, statie de interceptare radio si alte locuri de munca. Usile de acces si cele mai multe dintre camere sint controlate prin sisteme de alarma separate si circuite inchise de televiziune independente. O camera speciala de securitate acustica a fost construita intre birourile ambasadorului - si al sefului bazei. D1E. Proiectat in colaborare de KGB si DIE, se presupunea ca este ultimul strigat in aceasta materie.

Atunci cind a sosit limuzina, ambasadorul si seful DIE al bazei au sarit amindoi, inghesuindu-se unul in celalalt, certindu-se care sa fie cel ce deschide portiera. Ceausescu si Elena s-au dus direct la lift, fara sa raspunda adulatiilor femeilor si copiilor imbracati in costume populare si fara sa se opreasca pentru a fi primiti, in mod traditional, cu piine si sare - un vechi obicei romanesc de a intimpina oaspetii veniti intr-o casa noua. Abia cind a ajuns in salonul cel mare, unde portretele celor doi erau atirnate pe pereti, Ceausescu a fost in stare sa pronunte primele lui cuvinte articulate:
— Bajenaru, spirtu!
Ceausescu si-a spalat indelung miinile, tragind de timp, cu toate ca de cind plecase din apartamentul de la hotel nu daduse mina cu nimeni, nici nu atinsese macar pe cineva. Era probabil o reactie la rosiile si la ouale ce fusesera aruncate asupra lui. Ambasadorul Datcu a incercat, fara insa sa reuseasca, sa strecoare citeva cuvinte despre munca lui la aceasta Misiune.
— Cere-l pe Carter la telefon in secunda asta ! i-a ordonat Ceausescu lui Pungan, si zi-i sa-i aresteze pe acesti criminali.
— Da' de ce pe capu ăla de lemn ? Asta-i New York, nu ferma agricola, a suierat Elena. Scrisnetul ei din dinti se auzea clar in toata acea imensa camera.
— Sint presedinte. Un presedinte exact ca el. El este cel care trebuie sa aiba grija de mine, nu primaru! a strigat Ceausescu, stind in fata lui Pungan. Stind fata in fata cu consilierul sau sef, care era matahalos, presedintele roman de un metru si jumatate, cu miinile sale mai lungi decit normal si lasate in jos, bălăbănindu-se neputincios, parea o adevarata epava. Atunci cind, un minut mai tirziu, se afla in fata lui Andrei, masurindu-se cu acel barbat inalt, frumos si bine facut, Ceausescu arata chiar si mai penibil.
— Ce-a zis Vance ? a zanganit vocea lui metalica.
— Nu l-am putut gasi pe Vance, insa am vorbit cu Nimetz.
Mathew Nimetz era consilier al Departamentului de Stat, iar numele lui ii era cunoscut lui Ceausescu.
— Da da ce n-ai vorbit cu portaru' ? Ala ar fi fost mai de nivelu tau, s-a bagat Elena cu aciditate. Asculta la ciobanu asta de oi! Fascistii sint gata sa ne asasineze, iar tu, bă, vierme scârbos, tu ce faci ? Nimic !
— Iesi afara! Afara! şi tu! şi tu! a urlat Ceausescu la Andrei si la ambasadorii Nicolae si Datcu. Si sa nu va intoarceti fara Vance. Ce se intimpla aici e ceva mai rau si mai infam decit la Sarajevo, a mormait el, referindu-se la asasinarea in 1914 a arhiducelui Francis Ferdinand de Austria la Sarajevo, ceea ce a declansat primul razboi mondial.
— Iar tu? Tu ce-ai de spus? s-a adresat Ceausescu cu voce scazuta sefului bazei DIE din New York.
— Ca îi lasati pe javrele astea de emigranti nenorociti sa va strice singura zi pe care o aveti de petrecut in New York.
Generalul Aurel Gheorghe, fiul unui activist care avea in partidul comunist o vechime tot atit de mare cât vârsta lui Ceausescu, era intotdeauna impertinent.
— Si tac'tu era la fel de rau de gura, a zis Ceausescu.
— Dar a trait pina la nouazeci de ani. Hai sa terminam cu injuraturile si sa facem ceva care sa merite mai mult. Vreau sa va arat biblioteca. Este singura biblioteca romaneasca pe care o avem in strainatate, si am facut in asa fel incit ea sa joace un rol important pe scena culturii americane, dar si in operatiunile noastre de influenta.
— Ai grija cum vorbesti, a aruncat Ceausescu tâfnos, insa a acceptat invitatia.

UN FOLOSITOR INSTRUMENT DE SPIONAJ
Biblioteca romana fusese creata cu sase ani in urma, conform unei intelegeri bilaterale care permitea si deschiderea unei Biblioteci americane la Bucuresti, amplasata nu departe de sediul DIE, deoarece prin Biblioteca americana se faceau contacte cu romanii disidenti si cu scriitorii care erau impotriva regimului.
Ceausescu a considerat ca aceasta este in subordinea CIA si a ordonat ca DIE sa preia controlul asupra Bibliotecii romane, in schimb.
Se afla amplasata la etajul al doilea, si acolo Ceausescu si Elena au fost intimpinati de directoarea Emilia Gheorghe. Fost procuror public, devenita mai apoi colonel DIE, Emilia era sotia sefului bazei DIE din New York. Ea se ocupa de conducerea bibliotecii cu o mina de fier, rezolvind toate afacerile incurcate care apareau, pentru ca lucrind nu numai ofiterii de spionaj, si sotul si fiica sa - o tânara devenita tot ofiter de informatii si trimisa la studii la Universitatea Columbia, dar si ca sa se casatoreasca cu un american si sa devina cetatean al Statelor Unite. Emilia era bine cunoscuta printre emigranti si era un membru de temut al marii comunitati romane ce locuia in cladirea Misiunii.
În câteva cuvinte bine alese, Emilia a descris Biblioteca romana ca pe un folositor instrument de sustinere a politicii lui Ceausescu de influenta in Statele Unite. Conducindu-i pe oaspeti prin salile bibliotecii, ea le-a vorbit despre conferintele, galele de film si expozitiile organizate in numeroase centre din diferite state americane, unele chiar indepartate, cum ar fi Ohio, Oregon, Texas si California; le-a adus la cunostinta amanunte despre desfasurarea „Festivalului de poezie romaneasca si de poezie a altor nationalitati ce traiesc in Romania", despre care ea a spus ca ar fi fost indreptat impotriva propagandei iredentiste, sioniste si maghiare; i-a informat despre Simpozionul din New York, intitulat „Traditia latina a culturii si civilizatiei romanesti" si concluziile acestuia, care erau ca limba romana este mai apropiata de limba latina clasica decit cele din Galia antica, din Iberia si chiar decit dialectele din unele regiuni ale Italiei; le-a vorbit despre seminarul stiintific cu numele „Istoria Romaniei - independenţă si modernism", organizat la Universitatea din Wisconsin, despre cursurile de limba romana organizate in 20 de centre americane si despre garantarea intretinerii studentilor si candidatilor doctoranzi care au de pregatit lucrari despre istoria si cultura Romaniei, acestea din urma fiind metodele cele mai eficace ale bazei DIE din America de a face noi recrutari; le-a descris succesul conferintelor tinute de „fratele dumneavoastra, general doctor Ilie Ceausescu" in centrele universitare din New York si Boston; i-a anuntat ca in curind avea sa se deschida o expozitie de carte continind lucrari scrise in limba romana, dar si in engleza, dedicate vietii si activitatii presedintelui roman, „o personalitate de renume a vietii politice internationale, bine cunoscuta si larg apreciata in Statele Unite ale Americii si in intreaga lume."
— Carti de stiinta nu aveti pe aici? a intrebai Elena, trecind in revista cu priviri metalice rafturile de carti.
— Bineinteles. Avem o sumedenie de carti de stiinta care trateaza istoria Romaniei si a limbii romane, a continuitatii poporului roman - care a devenit stapin pe paminturile sale cu mult inainte ca acestea sa fie cotropite de unguri, de germani si de evrei - care vorbesc despre societatea noastra comunista, despre...
— Vreau sa zic stiinta-stiinta, a spus Elena incercind sa se faca mai bine inteleasa.
— Avem cartile scrise de Tovarasul.
— Da de chimie nu ai nimic ? a intrebat Elena privind-o cu suspiciune pe bibliotecara.
— Haideti sa ne uitam, a raspuns Emilia cu naivitate, luind-o pe Elena de brat pentru a o conduce printre rafturi.
— Nu pune mina pe mine ! a tipat Elena.
— Tovarasa Elena are dreptate, Pacepa, s-a bagat Ceausescu in discutie, avem nevoie aici de o noua sectie, despre contributia adusa de Romania la stiinta lumii.
— Asta ar fi minunat! a exclamai Emilia incintata.
— Ce are draga, e isterica ? m-a intrebat Elena, punindu-i bibliotecarei un diagnostic clinic.
— Cum ar fi de exemplu, contributia romaneasca in chimie, a continuat Ceausescu.
Elena i-a aruncat Emiliei inca o privire rauvoitoare, apoi a apucat bratul sotului ei impingindu-l pâna lânga singurul perele al bibliolecii care nu era acoperii cu rafluri, dar pe care trona portrelul lui Ceausescu.
— Asta-i total necorespunzatoare, dragă, si mai dă si cu băţu în baltă. Dacă poti să-ti inchipui ca pina acum n-a auzii de femeile de stiinta din Romania si rolul lor in stiinta lumii.
Gheorghe, care a inteles deodata gafa facuta de sotia sa, s-a asezat intre Elena si Emilia incercind sa schimbe subiectul.
— Am deschis si o expozitie despre operatiunile noastre de influenta in interiorul Statelor Unite. Pe aici, va rog!
A deschis drumul catre o usa mai laturalnica si a rupt sfoara cu plumb-cu care aceasta era sigilata.
— Este ultrasecreta. Am organizat-o numai pentru Tovarasul, dar in mod special si pentru dumneavoastra, Tovarasa Elena, a spus el, incercind sa destinda atmosfera.
— Nu este decât o mica mostra, o exemplificare a celor intreprinse de noi, a ceea ce am publicat in Statele Unite prin intermediul agentilor nostri de influenta, si-a inceput Gheorghe prezentarea.
Dispuse la vedere pe citeva mese, erau expuse carti si brosuri publicate din fondurile DIE, ziare si reviste americane continind articole favorabile Romaniei si lui Ceausescu, precum si ziare si reviste ale emigrantilor in care isi facusera locul articole scrise de cei de la Bucuresti. Pe o masa separata se aflau expuse mai multe publicatii pentru emigranti, finantate in intregime de DIE, precum si un casetofon care, atunci cind Gheorghe a apasat pe buton, a inceput sa „emita" in limbile romana si engleza.
— Acesta este postul nostru de radio „Doina". Se stie despre el ca este infiintat si condus de emigrantii romani, insa noi suntem cei care l-au fondat, a atras Gheorghe atentia.
Captivat de expozitie, Ceausescu mergea de la o masa la alta, ascultând explicaţiile, facând sugestii şi dând ordinele de rigoare.
— Hai sa vedem ce-a reusit cap de lemn sa faca, a spus Elena, scurtind astfel acea vizita.

„ORGANIZATORII TREBUIE OMORITI !"
Pungan si Andrei asteptau in salon, impreuna cu cei doi ambasadori. Toti patru incercau sa ne explice ca cei de la Casa Alba si de la Departamentul de Stat faceau tot ce le statea in putinta, insa cel care tinea cu adevarat cheia rezolvarii acestei probleme era primarul orasului New York.
— Primaria este cea care a autorizat aceasta demonstraţie, a conchis Pungan. Aşa că acum tot primarul este cel care trebuie sa ridice autorizaţia.
— Cine dracu este si primarul asta? a izbucnit Ceausescu.
— Un jidan recrutat de Budapesta, a raportat Gheorghe. Am dovezi de necontestat că este susţinut de emigranţii unguri.
Noul primar ales al orasului New York era negrul Edward Koch.
- Am tot încercat să dau de primarul Koch, a spus Datcu, dar nu am reusit sa intru in contact cu el inca.
— Da de ce sa dai de el ?
— Ca sa-i cer sa intrerupa aceasta demonstratie, tovarase Ceausescu.
— Credeam ca ai inteles ca este jidan si ca este agent ungur.
— E timpit, Nicule, total timpit, a dai Elena verdictul. Apoi, intorcindu-se catre Datcu, a spus cu cea mai dulce voce a ei:
— Da tu stii sa cinti la vioara, nu-i asa, ambasadorule ?... Ceausescu a decis ca primarul Koch trebuie ignorat, si le-a ordonat lui Pungan si lui Andrei sa-si concentreze presiunile doar asupra Casei Albe si a Departamentului de Stat.
— Spune-le ca securitatea mea se afla in mare pericol. Ca, dacă nu vor intreprinde ceva sa-i opreasca, ma duc direct la aeroport si iau avionu spre Bucuresti.
În conformitate cu cele spuse de ambasadorul Nicolae, Deparlamentul de Stat a luat foarte in serios amenintarea lui Ceausescu si i-a cerul comisarului Politiei din New York, Roberl McGuire, sa-l asigure pe presedinlele Romaniei ca nu exisla nici un pericol. Pe la miezul noptii, insusi McGuire a aparui personal la Misiunea Romana si i-a spus ca poate sa se intoarca la holelul Waldorf fara nici o teama.
În cele din urma Ceausescu a fost de acord, insa numai daca comisarul îi dadea garantii ferme de securitate si daca avea sa stea cu el in aceeasi masina pe tot parcursul. Dupa miezul noptii, sub o escorta intarita a Politiei, Ceausescu a plecat catre Waldorf, luind cu el in masina nu numai pe Elena si pe McGuire, dar si pe generalul Slan, pe seful garzii Serviciilor Secrele Americane si pe mine. Coloana de masini si motocicleie a ajuns fara nici un incident pina pe East 49 The Street, unde un ou s-a spart pe parbrizul masinii lui Ceausescu.
— Unde iti sint garantiile pentru securitatea mea personala, comisare ? a intrebat Ceausescu amenintator. Putea foarte bine sa fi fost o grenada de mina.
— Dar nu a fost, a replicat McGuire cu o logica deprimanta.
La intrarea in hotelul Waldorf inca se mai aflau citiva protestatari care asteptau. Atunci cind l-au vazut pe Ceausescu, au scos imediat la vedere citeva pancarte pe care se putea citi „Jos Ceausescu" si „Ceausescu-Dracula". Ceausescu a urcat pina sus si a izbucnit din nou, inca inainte sa ajunga inapoi in salonul apartamentului prezidential, iar cind a intrat a inceput sa se plimbe furios prin camera, ca leul in cusca. A ordonat sa fie chemati indata cei doi sefi ai bazei DIE si ambasadorul Nicolae.
— Se cunosc numele organizatorilor? a intrebat el privindu-l pe Gheorghe.
Gheorghe i-a dat atunci doua nume unguresti - Laszlo Kaiman si Laszlo Hamos, care reprezentau o organizatie de emigranti unguri care lupta pentru apararea drepturilor omului in Transilvania - si unul romanesc: arhiepiscopul Valerian Trifa.
— Trebuie omoriti toti trei, chiar in noaptea asta, ea sa fie un avertisment pentru oricine altcineva care ar mai vrea sa incerce sa atenteze la securitatea mea. Trebuie omoriti de criminali profesionisti, a ordonat Ceausescu. Iar pe lesu lui Trifa sa fie lasata o scrisoare in care sa se spuna ca asa vor pati toti criminalii de razboi. Sa fie semnata : „Evreii care au suferit in lagarele de concentrare naziste", sau ceva de felu asta. Asta este treaba ta, Gheorghe. Îmi rezolvi totu in noaptea asta, ca daca nu mâine ai zburat din New York, a miriit Ceausescu printre dintii inclestati.
— Acum tu, Florea. Tu si cu Nicolae trebuie sa organizati mâine de dimineata o demonstratie a emigrantilor romani aici, in fata hotelului Waldorf Astoria. Daca nu gasesti pe cineva, cheama-ti macar agentii. Miine dimineata vreau sa primesc o delegatie romaneasca de patrioti care sa protesteze impotriva demonstrantilor unguri si a romanilor fascisti. Ceausescu a facut o scurta pauza. Asta-i pentru miine dimineata. Daca nu, atunci tu, si cu tine - a spus aratind pe rind spre Horea si spre Ni-colae - plecati mâine la Bucuresti cu avionul meu !
Ceausescu s-a rasucit pe calciie si a iesit din camera fara sa rosteasca vreun alt cuvint. Patru dintre oamenii garzii de corp au ramas de paza toata noaptea in dormitorul lui.

(va urma)