Albastru-ndoliat

Petre Violetta

Mi-e sufletul ascuns pe-un colţ de lună

Sub pulberea de stele lăcrimând,

Un scâncet răstignit pe falsa strună

De alte întrebări...Şi tu ce gând

Îmi scrii din nou, pe-o aripă iar frântă

În zborul ei visat de mii de ori?

Azi, cântecul de liră nu cuvântă

Ucis de îndoiala dintre nori...

Mi-e sufletul în rugă-ngenunchiat

La margine de cer şi la răscruci,

Albastrul dintre gene-ndoliat

Aşteaptă rânduiala printre cruci...

Şi cerurile se ascund printre morminte;

E pulberea de stele, praf în vânt,

Eu nu mai am la mine nici cuvinte

Şi nu se mai aude nici un gând...