Alina Boghiceanu
De la stânga la dreapta: Bogdan Teodorescu, Nino Saviano, Andrei Muraru
Victor Ponta, candidatul stângii la prezidenţiale, merge pe mâna experimentatului Bogdan Teodorescu. Marele său rival, Klaus Iohannis l-a ales pe tânărul Andrei Muraru, iar Elena Udrea şi Monica Macovei au în spate echipe de specialişti americani
Fiecare gest public al unui prezidenţiabil din timpul campaniei electorale este sau ar trebui să fie bine gândit înainte de o echipă puternică de consilieri, susţin specialiştii în Comunicare politică. În ultimii 25 de ani nu a existat prezidenţiabil cu greutate care să nu fi apelat la serviciile unor strategi electorali americani, englezi sau evrei, angajaţi pe bani grei să lucreze cot la cot cu consultanţii români. Cum stau lucrurile acum, cu două luni înainte de startul campaniei electorale?
Surse politice au declarat pentru „Adevărul“ că premierul Victor Ponta va avea în echipa de sfătuitori doi americani, care au obţinut succese răsunătoare în mai multe campanii electorale din SUA. Timp de o lună, americanii vor lucra alături de doi dintre consilierii politici ai premierului, care vor fi cooptaţi şi în echipa de consultanţi electorali. Pe lângă trupa americană, premierul se bazează pe sfaturile reputatului Bogdan Teodorescu, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Teodorescu nu se află la prima experinţă electorală. La alegerile din 1996, Teodorescu a condus campania electorală a preşedintelui Emil Constantinescu, care l-a învins pe Ion Iliescu, iar în anul 2000 a condus campania PSD, Ion Iliescu învingându-l pe Corneliu Vadim Tudor. În această campanie, prezidenţiabilul PSD va fi sfătuit şi de analistul politic Dan Sultănescu. Aşa cum se recomandă pe reţeau profesională Linkedin, Sultănescu are o bogată experienţă politică acumulată din 2000 şi până în prezent şi este pasionat de campaniile electorale, fiind participant la toate alegerile din ultimii 14 ani.
De cine ascultă Macovei
Deşi este secretoasă cu privire la numele celui care o va sfătui cum să obţină succesul în dura luptă electorală, unele voci susţin că Monica Macovei îl va avea în spate pe Nino Saviano, un consultant american de origine italiană. Saviano este fondatorul companiei americane de consultanţă „Savi Political Consulting“, cu sediul la Washington. În CV-ul lui Saviano apar colaborări bombastice cu fostul preşedinte Bill Clinton şi cu John McCain, contracandidatul lui Obama în 2008. Saviano l-a consiliat pentru scurt timp şi pe fostul prezidenţiabil al PDL, Cătălin Predoiu, însă acesta nu i-a împărtăşit viziunea.
„Iohannis nu e prizonierul ideilor mele“
Istoricul Andrei Muraru, fostul şef al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), a fost numit, în luna iulie, consilierul personal al preşedintelui PNL Klaus Iohannis, candidat la prezidenţiale din partea ACL. Muraru are 32 de ani, este doctor în istorie şi a condus IICCMER în perioada 2012-2014. În prezent, el se descrie drept un apropiat al candidatului ACL la prezidenţiale, unul care nu este „nici militant, nici partizan“. Contactat de „Adevărul“, omul de încredere al lui Iohannis a vorbit despre activitatea sa de zi cu zi, dar şi despre strategiile ţesute în jurul candidatului la prezidenţiale. „Rolul meu este acela de a cântări, de a evalua, de a argumenta, nu este acela de a-l face pe Klaus Iohannis prizonierul ideilor mele. Îl sfătuiesc pe preşedinte înainte de anumite întâlniri, particip la reuniuni, la evenimente, ţin legătura cu diverse persoane“, a explicat Muraru.
Implicat şi în campania pentru alegerile prezidenţiale, fostul director al IICCMER a dezvăluit că ACL a pus la punct o campanie puternică pentru mediul online, cu scopul de a convinge în special tinerii. „Ţinta sunt în primul rând tinerii, oameni care au 30-40 de ani şi sunt activi, care trăiesc din munca lor. E o categorie foarte importantă pentru noi“, a încheiat el.
Anonimul din spatele lui Diaconescu
Cristian Diaconescu şi-a anunţat ieri intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din postura de independent, după ce Partidul Mişcarea Populară a pus sub semnul întrebării candidatura sa. Până la acest moment, campania lui Diaconescu a fost coordonată de Claudiu Palaz, fost prefect al judeţului Constanţa. La rândul său, Elena Udrea, a cărei candidatură la prezidenţiale este iminentă, a fost consiliată până acum o lună de firma Kensington Communication deţinută de Cătălin Dumitru, şi s-a ocupat exclusiv de partea de comunicare, în special în preajma alegerilor europarlamentare. Firma i-a mai avut drept clienţi pe Cristian Popescu Piedone, în 2008, pe actualul purtător de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, dar şi pe ministrul de Externe Titus Corlăţean.
„A venit ăla care l-a consultat pe Obama“
Am întrebat alţi analişti, neimplicaţi în această bătălie electorală, cum li se par pregătirile pentru startul campaniei. Sociologul Alin Teodorescu, directorul staff-ului de campanie al PSD în 2004, când social-democraţii au pierdut alegerile în favoarea lui Traian Băsescu, îi sugerează lui Ponta să fie atent la electoratul de dreapta. „PSD a făcut grava greşeală să înceapă campania prezidenţială încă din timpul campaniei pentru europarlamentare, iar acest lucru îi va fi fatal. Dacă în acest moment Victor Ponta nu se aliază cu UDMR ori cu alţi candidaţi de dreapta, va pierde alegerile prezidenţiale. Voturile pe care le vor lua candidaţii dreptei în turul I nu se vor duce la PSD în turul al doilea“, a explicat Alin Teodorescu, pentru „Adevărul“.
Analistul politic Radu Magdin vorbeşte despre importanţa unui sfetnic în campanie şi despre luptele care se dau între consilierii autohtoni şi cei veniţi din străinătate. „Dacă nu sunt ascultaţi, consilierii sunt ţinuţi degeaba ca o floare în vază, căci sunt bani cheltuiţi în van. Se presupune că au o minte obiectivă şi experimentată şi că îţi spun adevărul gol-goluţ, la pachet cu soluţii mai mult sau mai puţin magice de câştig. Practic însa, ei îndeplinesc şi un rol de PR. De multe ori auziţi: « a venit ăla care l-a consultat pe Obama sau pe Blair să îl ajute pe X», iar succesul lor depinde de cât de mult sunt lăsaţi să-şi facă meseria, atât de către candidat, cât şi de către consultanţii interni, deja existenţi pe lângă candidat, care îi văd de multe ori ca şi concurenţi bine plătiţi care «nu ştiu ei cum stă treaba la noi».
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu