"Iubește-mă necunoscută"

Rodica Buzdugan

iubește-mă așa cum sunt, necunoscută,

alintă-mi ochii orbiți de căutări,

sărută-mi gura ce-n fața ta e mută

și iartă-mă de-ți sunt doar întrebări.

poate-au fost clipe când n-am știut vorbi,

și altele în care nu ți-am dat cât așteptai,

poate-ndoiala ta nu m-a știut simți

atât de vulnerabilă când tu doar te jucai...

dar ochii mei ți-au spus atâtea taine

cuvintele ți-au scris atâtea lacrimi de iubire,

mâinile ți-au arătat atâtea spaime

în care anii mei au stat în adormire.

nu mai găsit sub taina nopții ce plângea

pe fiecare fibră a corpului îngenunchiat,

n-ai auzit al rugăciunii murmur ce-ți cerea

să nu ucizi ceea ce timpul a păstrat.

nu-mi cere să cred în ce va fi să fie

când tu te scalzi în ochi fardați discret,

când fiecare zi-i mai tristă-n nebunie

și-n viață se așează al morții zâmbet,

poate-am venit târziu din noaptea vieții

și n-am adus cu mine arme să ucid,

poate sunt doar lumina caldă a dimineții

sub care fără știre mă închid...

dar știu că am venit nepângărită-n viața ta

și-am vrut să-ți dau botezul meu dintâi,

m-am închinat pe fiecare clipă ce murea

și-am implorat toți zeii să-mi rămâi....

ți-am dăruit lumina înțelepciunii din cuvânt

și te-am știut pierdut încă de când te știu,

nu ți-am cerut pe viață al iubirii jurământ

doar te-am iubit și-am vrut iubire să îmi fii.

iubește-mă așa cum sunt neânțeleasă

ascunsă-n pânza înțelepciunii ca veșmânt

și fă din mine a timpului mireasă

împrăștie credința mea din care sunt.

fă-mă sclavă sau lasă-mă stăpână

a nopților din care m-am desprins tăcută,

nu mă închide în ziua fără de lumină

și nu mă cere vieții ca pe o ispită...

de nu mă știi din nici o amintire

mă caută în dorul tău înfometat,

și de-ai să mă găsești să-mi dai de știre

dar să nu plângi, demult eu te-am iertat.