Ei nu-s din picăturile de ploaie ...

Bunget Marin

Suntem o lume plină de cuvânt,

Lăsat, să ne zidim cu el iubire

Şi să trăim cu drag şi dăruire

Fată de tot ce poate fi mai sfânt.

O altă lume, tot la fel de sfântă,

Poate cea mai curată dintre ele,

În care, loc, au prea puţine rele,

E lumea celor care nu cuvântă.

Şi negreşit, sămânţa vieţii, apa,

Furând câte ceva din amândouă,

Cu picături de ploaie şi cu rouă,

O altă lume, marea, o adapă.

Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,

E lumea picăturilor modeste,

Mai fără de păcat şi mai celeste,

Stau cufundate-n liniştea adâncă.

Urcând uşor, o simţi într-o trezire

Şi agitată cum loveşte malul,

Iar peste toate stăpâneşte valul

Precum un călăreţ, peste oştire.

Şi tocmai sus, pe val, stau cocoţaţi,

Şi inactivi şi fără greutate,

Doar cu plăcerea de-a fi duşi în spate,

Tot felul de nocivi şi de rataţi.

Ei nu-s din picăturile de ploaie,

Sunt doar o pleavă, frunze, putregai,

Uşor plutind şi prinşi precum un scai

Pe haină, într-un cuvânt, gunoaie.