Sper să rămân nemuritor

Fritz Constantin

Și cred că voi pleca fără a fi învățat nimic,

Poate doar prețul de neprețuit al vieții mele.

Căci nici o capodoperă eu n-am descoperit,

Și nici ființe din lumi necunoscute, ancestrale.

Prea multe pagini stau încă triste și nescrise,

De multele promisiuni ce înca n-au fost zise.

Prea multe-s de dorit, încât nu știi ce să alegi,

Prea multe-s de-nvâțat, măcar să le înțelegi.

Atâta vreme cât mai cred, cât încă mai iubesc,

Sper să rămân nemuritor până la ultimul sărut.

Și vreau ca astă lume când am s-o părăsesc,

Să nu regret nimic, nimic din tot ce am făcut.

Și sper ca până la sfârșitul rolului, vreodată,

Să aflu înțelesul ce mi-a tot hrănit speranța.

Chiar de mi-ar trece într-o clipă viața toată,

Să plec măcar cu faima c-am știut ce-i viața.

Iar dacă toate astea de ajuns tot n-au să fie,

Atunci mai bine, lasă-mă Doamne nemuritor.

Tu, doar la ultima suflare trezește-mă din insomnie,

Și lasă-mă să mai trăiesc din nou până am să mor.