Petre Violetta
Îţi
fulgeră minunea din tine răvăşită
De
vechi furtuni astrale ascunse-n ochi de vânt
Şi
te strivesc mecanic iubiri şi legământ
Uitate
pe un umăr de teamă şi ispită.
Huangdi
ţi-e în sânge din zeii lui Pământ,
Cu
cele patru feţe priveşte peste timp,
În
tine zac legende şi primul anotimp
Şi
tunete şi fulger se cuibăresc în gând.
Şi
ploi aşterni pe fluvii mai galbene ca lutul,
Îţi
modelezi destine războinice de floare,
Cu
săbii la răscruce când Soarele răsare
Se-abat
din drumuri, zeii încrucişând salutul
Să-ţi
lumineze drumul surpat de-atâtea umbre
Ce-ai
dezgropat din rana ce încă sângerează.
Ţi-e
lacrima mai sfântă decât lumina trează
Din
lumânarea morţii scâncind adânci penumbre.
Se
răzvrătesc iluzii închise-n talismane,
Un
dans de frica vieţii mai iese din firesc,
O
mască se hlizeşte cu rictusu-i grotesc
Şi
soarta se închide-n ghioc, de-atâtea toane.
Ne
ştie, cine oare, de suntem ploi de gând?
Sau
cine ne-a gonit spre cântecul de liră?
Degeaba
ne ascundem când stelele se miră,
Că
umbrele se duc în întrebări, pe rând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu