Ioan Stanomir
Prăbuşirea Irakului, sub loviturile pe care i le administrează armata barbară a Statului Islamic, este fundalul pe care se dezvoltă unul dintre cele mai dramatice evenimente ale anilor din urmă. În faţa avansului aparent de neoprit al teroriştilor, comunităţi întregi sunt pe cale de a fi lichidate. Prin viol, prin execuţii, prin înfometare, prin aplicarea unor tratamente destinate să conducă la extincţia lor. Un cuvânt se impune, fără echivoc, spre a descrie procesul pe care îl pune în operă, cu premeditare, terorismul islamic pilotat de ISIS. Iar acest cuvânt este genocid.
Colapsul statului irakian poate fi punctul de plecare al unei destabilizări strategice de amploare. Islamismul ar dispune nu doar de o bază teritorială de operaţii, ci şi de posibilitatea de a edifica, prin sânge şi coerciţie, un stat model, care să îi reflecte propria patologie intelectuală. Afectat de violenţe sectare, ocrotit de a o armată care dezertează în masă, scenă a unor controverse juridice sterile, Irakul are toate premizele spre se îndrepta spre o catastrofă politică făra precedent.
Dincolo de acest eşec al construcţiei instituţionale post-autoritare, se desenează realitatea unui atac frontal îndreptat împotriva comunităţilor creştine şi yazidi din Irak. Toate informaţiile de pe teren converg în aceeaşi direcţie. Proiectul islamist este acela de a elimina toate acele grupuri care nu îşi pot avea locul în organizarea perfectă a Califatului. Reînvierea unor practici medievale de taxare a non-musulmanilor este doar un paleativ. De vreme ce autentica intenţie a ISIS este una genocidară, până la capăt.
Genocidul din Irak este unul atipic, în măsura in care el este îndeplinit de o structură care nu are atribute etatice. În Rwanda sau în Bosnia, în Darfur sau în Cambodgia, statul este agentul care planifică şi realizează genocidul. De această dată, prăbuşirea unui stat este ocazia de a aplica o politică exterminaţionistă. Chiar şi raportat la propria tradiţie de brutalitate a dictaturii lui Saddam ( să ne amintim de ferocitatea cu care regimul său a tratat pe kurzi şi pe shia), abordarea ISIS atinge un nou grad al barbariei. Motivaţia religioasă este esenţială în eşafodajul paranoic al islamismului. Ca religie politică, ca acumulare de violenţă, ca proiect de societate, islamismul nu poate supravieţui în absenţa inamicului pe care îl combate. Creştinii şi celelalte minorităţi etno- religioase din Irak sunt ţintele ideale. Dispariţia lor completă este parte din agenda Califatului.
Datoria de intervenţie în Irak este motivată nu doar de perspectiva naşterii unui stat islamic în regiune, ci şi de existenţa unor crime sistematice, care se desfăşoară în impunitate.Exterminarea minorităţilor din Irak este un proiect genocidar clasic. Demnitatea umană nu se poate negocia. Tăcerea, inacţiunea devin forme de complicitate cu criminalii şi fantasmele lor sângeroase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu