Sfirsitul unei domnii singeroase (34)

Horia Sima

Brava Capitala

La Bucuresti, cum am spus mai înainte, ne-am limitat la câteva actiuni diversio- niste. Erau planuite trei atacuri care n-aveau alt rost decât sa-l intimideze pe Rege si sa schimbe directia de manifestare a opiniei publice. Poporul trebuia smuls din ieftina demagogie a partidului national-taranesc si mânia lui canali - zata spre Rege, adevaratul vinovat de dezastrul tarii.

O echipa din Corpul Muncitorilor Legionari, sub conducerea lui Dumitru Groza, a provocat panica la Palatul Regal. Aurel Calin a azvârlit o grenada aproa pe de intrarea principala a Palatului, fara sa raneasca pe nimeni, a mai tras câte- va focuri de revolver în directia ferestrelor si apoi s-a retras. In acelasi timp, în spatele Palatului, unde se faceau reparatii si erau ridicate niste schele de lemn, alti legionari au patruns cu o masina încarcata cu bidoane de benzina. Masina a fost îndreptata fara ocupanti spre lemnarie. Soldatii au tras în ea, masina a luat foc si de la masina s-au aprins schelele arzând pâna în sus. S-a încins o vâlvataie care i-a speriat pe toti locatarii Palatului si pe toti vecinii. Se dusese vestea în Bucuresti ca arde Palatul Regal.
O alta echipa legionara, sub conducerea lui Ilie Niculescu, a ocupat Postul de Radio de la Baneasa si l-a scos din functie pentru câtva timp. Acelasi lucru s-a întâmplat la Palatul Telefoanelor, unde Ion Chiruta cu câtiva legionari a patruns în interior si a provocat stricaciuni la centrala aparatelor.

Aceste actiuni, mai mult spectaculare, caci nu se urmarea ca la Brasov sau Constanta ocuparea institutiilor publice, s-ar fi stins si n-ar fi influentat cursul evenimentelor, daca efectul lor psihologic n-ar fi cuprins ca o flacara populatia Capitalei, scotând-o în strada.
Era focul de pistol, cum spunea Horia Codreanu, care a ridicat poporul contra unui Rege de la care natiunea a suferit prea mult, si care l-a suportat prea mult.

La ce ora dupa ce s-au auzit împuscaturile de la Palat si lumea aflase din manifestul meu lipit pe ziduri sau distribuit de legionari ca Garda de Fier s-a re- voltat si cere abdicarea Regelui, pe Bulevardul Elisabeta, în jos de Cercul Militar, se strânsese un grup de manifestanti de vreo 500 de persoane, care s-a pus în miscare, îndreptându-se spre Palatul Regal. N-a fost o initiativa legionara, ci o adeziune spontana a maselor populare. Coloana de manifestanti, pe masura ce înainta pe Calea Victoriei, proferând strigate ostile la adresa Regelui, s-a îngro - sat cu sute si mii de trecatori de pe strazi, încât când s-a ajuns în Piata Palatului, pe la orele 12 noaptea, devenise o masa impunatoare de 4.000 de oameni. Au fost trimise tanchete în întâmpinarea manifestantilor pe Calea Victoriei, dar n-au putut opri înaintarea multimii. Unele tanchete au fost încercuite de manifes- tanti si capturate. Palatul Regal era cufundat în întuneric. Fusesera retrase si santinele exterioare. Un tânar sublocotenent s-a urcat atunci pe grilajul de la Palat si a început sa vorbeasca aprins multimii, cerând abdicarea Regelui.

Era Sandu Valeriu. Vuietul multimii era asa de puternic încât se auzea pâna la mari departari. Manifestantii intonau imnuri patriotice si scandau cuvântul "Abdicare". Armata se retrase spre Muzeul Simu, dar, în afara de încercarea cu tanchetele, nu a mai intervenit.
De la Palat multimea, care acum trecuse 5.000, s-a încolonat si a continuat sa manifeste pe Calea Victoriei pâna la Piata Romana. De aici s-a înapoiat spre centru pe Bulevardul Bratianu si apoi spre Universitate pâna la punctul de ple - care.Pâna la 4 dimineata au tinut manifestatiile,fara ca forta publica sa intervina.
A doua zi dimineata, Miercuri, 4 Septembrie, manifestatiile au reînceput cu si mai mare intensitate, dar de data aceasta într-o forma ordonata, cu cântece legionare, si cu personalitati cunoscute ale miscarii în fruntea lor.
Spre deosebire de Constanta si Brasov, unde populatia n-a putut fi antrenata sa-i ajute pe legionarii baricadati în cladirile publice, la Bucuresti bravii cetateni ai Capitalei din primul moment au alergat la chemarea Legiunii. A fost o explo - zie de revolta care n-a mai putut fi controlata de autoritati si care l-a mentinut sub presiune constanta pe Rege, pâna ce s-a obtinut abdicarea lui.

In dimineata de 4 Septembrie

In dimineata de Miercuri, 4 Septembrie, situatia grupelor legionare angajate în lupta era urmatoarea:
– La Constanta, legionarii abandoneaza toate obiectivele cucerite la ora 6 dimi - neata. Evacuarea lor nu s-a produs pentru ca n-ar mai fi putut rezista în ele – cel putin în patru locuri erau solid instalati – ci pentru ca asa era dispozitia lui Eugen Teodorescu. El daduse acest termen, considerând ca daca pâna la ora 6 dimineata nu le vine armata în ajutor, situatia este pierduta. Ordinul lui nu era justificat, caci câteva ore în plus de rezistenta putea sa decida soarta revolutiei.

Parasirea puternicelor pozitii de la centrele jandarmeresti si Prefectura a fost partial compensata de informatiile ce le transmitea Comandorul Lazarescu la Bucuresti. Acesta, în tot cursul diminetii si cu autoritatea ce i-o conferea gra - dul sau, telefona în toate partile, la Marina, la Palat, la Ministerul de Externe, ca situatia e grava la Constanta, legionarii fiind stapâni pe oras. In modul acesta contrazicea si tulbura alte informatii care veneau din partea armatei, conform carora ordinea ar fi fost restabilita.
– La Brasov, cum am vazut, Postul de Radio Bod n-a putut fi ocupat, insucces care a afectat toata aria de lupta din Ardeal. Neprimind semnalul convenit, gru- pele legionare din Timisoara, Deva si Alba-Iulia n-au intrat în lupta si, ca urma- re, întreg planul de mobilizare al populatiei din Ardeal a cazut. Spre deosebire de Constanta, institutiile cucerite la Brasov n-au fost parasite în zorii zilei. Nici n-a existat vreun ordin în acest sens, iar momentele de criza prin care au trecut legionarii asediati au fost dominate. Pastrarea acestor centre a influentat puter - nic cursul evenimentelor la Bucuresti. Prin centrala telefonica de la Brasov, legi- onarii au interceptat toate legaturile dintre Bucuresti si Ardeal, împiedicând sa se cunoasca proportiile revolutiei si transmitând informatii favorabile miscarii. Chestura se gasea într-o excelenta pozitie de aparare. Strada îngusta pe care se afla împiedica desfasurarea fortelor militare, iar în interiorul legionarii detineau 60 de prizonieri si aveau armament din abundenta.
– In Capitala, revolutia a luat un ritm maiestuos. De la primele focuri,dupa ce s-a stiut despre ce este vorba,adeziunea poporului a luat proportiile unei avalanse. De la 500, multimea manifestantilor a ajuns la 4.000, apoi la 5.000, pentru ca în dimineata de 4 Septembrie sa fie de peste 10.000. Acest fluviu uman din Bucu - resti a fost salvarea noastra.

Facând bilantul general, situatia general, situatia noastra în dimineata de 4 septembrie nu era rea. Victoriile de la Constanta, rezistenta de la Brasov si mai ales masiva adeziune a populatiei din Capitala la cauza revolutiei au avut efectul unui cutremur la Palat. Dar una e situatia obiectiva si cu totul alta e situatia su - biectiva, adica asa cum ea se reflecta în personajele unei revolutii. Pe baricadele Legiunii eu eram personajul principal si în dimineata de 4 Septembrie, nu eram deloc multumit de rezultate. Tot planul de batalie pe care-l concepusem cu atâta încredere în succese spulberase.Intentia mea era ca la Brasov,profitând de starea de spirit din Ardeal, sa concentrez câteva mii de oameni cu care sa pornesc spre Bucuresti, daca Regele ar rezista. Prin esecul de la Bod, s-a îngropat aceasta spe- ranta. Din miile de oameni ce-i vedeam concentrati la Brasov, nu mai ramasese decât doua insule asediate.

La Bucuresti situatia era alta, dar în acel moment pretios nu stiam ce se întâmpla aici. In graba cu care am organizat totul, am uitat un lucru esential: legatura cu Capitala. Nu a fost numai uitare, ci si ideea mea ca soarta revolutiei se joaca la Brasov si în Ardeal.Ce se întâmpla la Bucuresti,nu interesa prea mult, caci valurile revolutiei se vor napusti de la nord la sud maturând ultimele rezis- tente. Si acum iata ca situatia se inversare. In timp ce la Brasov revolutia ajunse- se în impas, triumfa la Bucuresti.

In dimineata de 4 Septembrie, ma gaseam în Strada Nisipului de Sus 38, fara legaturi cu Capitala si cu restul tarii. Dintre legionari nu mai aveam lânga mine decât pe Boian. Ceilalti fie ca erau arestati fie asediati fie ca se ascunsesera. Singurele informatii ce le aveam proveneau din gazete sau de la posturile de radio. Ziarele din Capitala aduceau stirea ca grupe de rebeli au atacat câteva in - stitutii publice la Constanta si Brasov, dar au fost scosi din ele si arestati. M-a descurajat mult atitudinea luata de Germania. Toate emisiunile germane pre - zentau razvratirea legionarilor ca o actiune îndreptata contra dictatului de la Viena si contra Puterilor Axei. Era o polita în alb data Regelui ca sa reprime în modul cel mai energic "rebeliunea" si sunt surprins pâna astazi cum de Regele nu si-a dat seama de importanta acestor stiri si nu a reactionat cu fermitate. Berlinul era de partea lui.

Pe la orele 11, vine Boian cu ultimele informatii din oras, care erau tot atât de rele. Centrul orasului este împanat de patrule militare care legitimeaza lumea pe strazi.O multime de legionari au fost arestati.Se aude ca se vor face descinderi din casa în casa, pentru a descoperi pe cei veniti din alte parti la Brasov. Trupe numeroase înconjoara cladirea Telefoanelor si Chestura si se pregatesc de atac. Diagnosticul lui era ca situatia este foarte grava. Stirile aduse de Boian nu erau reale, cum am putut verifica mai târziu. Moralul legionarilor baricadati la Tele- foane si Chestura era excelent, iar trupele adoptasera o atitudine de expectativa binevoitoare. Daca li s-ar fi dat ordin de atac, e putin probabil ca ar fi tras. Intre legionari, ofiteri si soldati se realizase o atmosfera de fraternizare.

Dar eu nu cunosteam exact nici starea de spirit a acestor camarazi si nici ai armatei. Taiat de orice legaturi cu tara si neavând alte informatii decât acelea pe care le difuzau ziarele si posturile de radio, i-am spus lui Boian:
– Daca e asa situatia, orice prelungire a rezistentei nu-si mai are rostul. Nu mai puteam cere sacrificii de la legionari, dupa ce planul principal de batalie a cazut. Dupa vestile din ziare, în Capitala e liniste. Mergi si comunica sefilor de echipe, pe ce cai vei sti, ca sa evacueze cladirile, dar în asa fel ca ei sa nu se predea, ci sa dispara pe nesimtite din ele, în masura în care pot.

Boian a venit dupa o jumatate de ora si mi-a spus ca a transmis ordinul de evacuare. Ordinul a ajuns la echipa de la Telefoane, dar Cracea a considerat ca ordinul nu poate veni pe la mine si nu l-a executat. In orice caz acea ora sau acea jumatate de ora între 11 si 12, când Boian a plecat cu mesajul meu si acest mesaj s-a împotmolit pe drum, a jucat un rol capital în hotarârea ce-a luat-o Regele ca sa cheme pe Generalul Antonescu la putere, caci daca s-ar fi aflat la Bucuresti ca rezistenta legionara a cedat la Brasov, nu este exclus ca evenimen - tele sa fi luat un alt curs.

Dupa întoarcerea lui Boian, mi-am facut urmatoarea socoteala. La Brasov nu mai putea sta si nici la Bucuresti nu ne putem întoarce din cauza împrejura - rarilor existente. Trebuie sa evacuam si casa unde stam, caci nu e o casa româ - neasca si nu putem expune gazdele la neplaceri. Ne vom retrage în Ardealul ce- dat Ungurilor, amestecându-ne cu refugiatii care treceau dintr-o parte într-alta. Ne vom declara Unguri de la Bucuresti, care vrem sa ne întoarcem în patrie. Boian vorbea bine limba maghiara, caci era originar din partile Bihorului. Ne vom stabili la Cluj, de unde vom observa cursul evenimentelor. Eu fiind liber, amenintarea ce-o reprezentam va frâna zelul de represiuni al Regelui.

Ne-am schimbat uniforma militara cu haine civile si am întrebat pe stapânul casei, Dr. Popovici, cam pe unde cade noua frontiera si cum putem ajunge mai repede în Secuime.Dupa ce ne-a dat toate indicatiile, am parasit casa si am înce- ceput sa urcam dealul din fata noastra (Warthe), cu gândul ca sa evitam centrul orasului si sa cadem dincolo de restaurantul "Transilvania".
Dar n-am facut nici 50 de metri, urcând dealul din fata, si apare Dr. Popovici în usa casei si ne striga sa ne întoarcem. Noi nu ne-am întors nestiind ce vrea si atunci a urcat el gâfâind pâna la noi:
– Inapoi, caci Generalul Antonescu a fost numit Presedintele de Consiliu. Era ora 12.

Generalul Antonescu, Presedintele de Consiliu

Numirea Generalului Antonescu în fruntea guvernului schimba radical situatia în care ma aflam. Din fugar ce eram cu câteva minute înainte,am revenit în cen- trul evenimentelor. Am ascultat si eu îmbucuratoarea stire la Radio Bucuresti.
Cu Generalul Antonescu facusem un pact în 27 Iunie 1940. Cele doua linii despre care îi vorbeam atunci, linia politico-revolutionara, în directia careia mi- litam eu,si linia militara,pe care o reprezenta el,iata ca acum convergeau, putând sa întreprindem ceva în comun pentru salvarea tarii. Dar odata instalat la putere nu îsi va schimba sentimentele? Nu va proceda ca în 1938 când, numit Ministru al Armatei, a trecut de partea Regelui Carol, amenintând pe Capitan cu "armata va trage",daca va încerca sa organizeze vreo manifestatie contra noii Constitutii? In orele ce vor veni, se va vedea care e atitudinea lui.

Care sunt cauzele care au determinat pe Regele Carol sa cheme în fruntea guvernului pe Generalul Antonescu?
1. In primul rând, nelinistea care domnea în Ardeal din pricina ruperii în doua a acestei provincii. Armata trebuia retrasa pe noile frontiere si în cursul acestei operatii se putea întâmpla tulburari. Se vorbea chiar ca unele unitati refuza sa execute ordinul de evacuare si chiar ar fi dispuse sa reziste înaintarii maghiare.

2. Guvernul Gigurtu avea o alcatuire hibrida si era incapabil sa mentina ordinea în cursul acestei perioade de tranzitie. Presedintele de Consiliu era un om slab. La Ministerul de Interne se gasea Generalul David Popescu, care, desi devotat Regelui, a înteles drama tineretului si nu era dispus sa-si asume raspunderea unei noi varsari de sânge. In cursul manifestatiilor din Capitala, fortele de ordine, aflate sub conducerea lui, n-au intervenit. Se mai gaseau în acest guvern mai multi ministri nationalisti, cei trei ministri legionari, Mihail Manoilescu si Nichifor Crainic, care în nici un caz nu ar fi acceptat sa se înfrunte cu mânia poporului.

3. Atacurile legionarilor contra institutiilor publice la Brasov, Constanta si Bucuresti au produs panica la Palat. Nu se stia ce proportii vor lua si daca nu vor izbucni si alte focare de revolta, în alte orase ale tarii.

4. Marile manifestatii din Capitala au proiectat în constiinta Regelui si a anturajului sau o imagine de forta a Legiunii mult superioara ciocnirilor din provincie si, prin amploarea lor crescânda, au mentinut Palatul sub o presiune continua.

5. Schimbarea de atitudine a Legatiei germane fata de Rege. Legatura dintre gen. Antonescu si Fabricius, realizata prin mijlocirea lui Mihai Antonescu, se conver tise,din cauza crizei interne,în piesa esentiala a politicii germane în România. De unde înainte Fabricius, între Legiune si Carol, întotdeauna opta pt. Carol, considerându-l de neînlocuit pentru asigurarea continuitatii Statului Român, acum în rezerva un alt om, pe gen. Antonescu, pentru eventualitatea ca Regele va fi silit sa paraseasca Tronul. Acum problema se punea între Carol si gen. Antonescu si se putea adopta si alternativa Antonescu. Aceasta schimbare de opinie, referitor la modul de a se rezolva criza interna, s-a produs la Fabricius si nu la Berlin, care continua sa condamne actiunea legionara si ramasese în urma cu evenimentele.

6. Valer Pop, care se bucura de multa stima la Palat, consultat asupra crizei, a recomandat în mod staruitor pe gen. Antonescu, ca unicul om capabil sa mentina ordinea interna.

7. S-a mai putut întâmpla si altceva de care nu sunt tocmai sigur. In faimoasa întâlnire din casa Generalului Coroama, am vorbit din nou cu Moruzov de gen. Antonescu, cerându-i sa intervina pe lânga Rege pentru a-l elibera:
– Ii creati o aureola nemeritata. Generalul Antonescu este un om singur. Ce primejdie poate sa reprezinte pentru Coroana? Sa nu credeti ca o fac pentru mine. Dimpotriva, sunt convins ca acest om este capabil sa traga în noi, daca setea lui de putere este satisfacuta.
Ii va fi spus oare Moruzov Regelui ceva de declaratia? Si nu cumva s-a gândit Regele sa-l utilizeze din nou pe General contra miscarii legionare, ca în 1938?

8. In sfârsit, Absenta lui Moruzov din tara a fost în defavoarea Regelui, cu toate ca-l mazilise. Daca Moruzov s-ar fi aflat atunci la Bucuresti, cu certitudine ca ar fi gasit mijloace ca sa împiedice numirea gen.Antonescu în fruntea guvernului, simtindu-si propria lui pozitie amenintata.

Eliberarea legionarilor

Regele Carol savârsise o eroare grava în aprecierea gen. Antonescu. El credea ca, odata chemat la putere, va putea repeta isprava din 1938. Isi închipuia ca cu aju- torul Generalului va potoli revolutia legionara si îsi va salva Tronul.
Dar Generalul Antonescu de acum nu mai era cel din 1938. Invatase lectia de atunci. L-a înselat odata, dar a doua oara nu-l va mai însela. Cunostea ingratitudinea regelui, caci facuse o experienta amara cu el. Dupa ce în calitate de ministru al Armatei, jucase un rol decisiv la înscaunarea dictaturii regale, n-a facut parte din al doilea guvern si chiar a fost îndepartat din Capitala, fiind nu - mit comandant de corp de armata la Chisinau. Nici aici n-a stat mult, caci i s-a ridicat comanda la instigatia lui Armand Calinescu, fiind învinuit ca a îmbuna- tatit tratamentul legionarilor aflati în închisoarea militara de aici. Dar daca urâ - ta purtare a Regelui din 1938 mai putea fi uitata,Antonescu nu putea ierta inter- narea lui la Mânastirea Bistrita. Rana era prea vie. Abia de câteva zile fusese eli - berat. In afara de nedreptatea si umilinta ce le suferise, gen. Antonescu era o fire razbunatoare, care nu-si cruta dusmanii.

Desi numit Presedinte de Consiliu si avea motive acum sa fie satisfacut, Antonescu n-a putut fi ademenit de Regele Carol. El stia ca odata trecut acest moment de criza, se putea astepta sa fie din nou concediat. Preocuparea princi- pala a Generalului în acel moment era cum sa-si consolideze pozitia fata de Rege. El dispunea în acel moment de un aliat puternic: miscarea legionara. El îsi daduse seama ca daca Regele l-a chemat la putere, aceasta se datoreaza exclusiv razvratirii legionare si ecoului ce l-au avut la Palat marile manifestatii din Capi- tala. Cu cât curentul revolutionar se va întari cu atâta si pozitia lui va deveni mai puternica. Regele, în fata valului de nemultumiri din tara, va fi nevoit din ce în ce mai mult sa se refugieze sub autoritatea lui, pentru a-si putea salva Tronul.

Generalul Antonescu calculase bine. Trebuie întarita miscarea, pentru ca opozitia contra Regelui Carol sa creasca si el sa fie împins de revolta poporului pe primul plan ca unicul om capabil sa domine situatia. Chiar în dupa masa zilei când a fost numit prim-ministru, Miercuri, 4 Septembrie, a dat ordin ca toti legionarii arestati sa fie pusi în libertate. La Brasov, ordinul a fost executat chiar în seara aceea. La Constanta, abia a doua zi dimineata, Joi, 5 Septembrie.

Ma aflam în seara aceea tot la familia Polonyi, în Strada Nisipului 38, când apar în prag Doamna Ioana Cantacuzino si Eugen Necrelescu. Am ramas crucit.
– Ce-i cu voi? Cum ati scapat?
– Ne-au dat drumul de la Comenduirea Pietei.
– Tuturor legionarilor?
– Tuturor din Brasov, afara de cei arestati prin judet, care se gasesc pe la posturile de jandarmi.
– De unde a venit ordinul de eliberare?
– Direct de la Generalul Antonescu.

Generalul Antonescu trecuse de partea Legiunii. Conventia noastra din 27 iunie functiona. Mare bucurie si multe sperante ca vom ajunge pe culmile biru - intei.

Manifestatia de la Brasov

Ordinul dat de Generalul Antonescu de a fi eliberati legionarii detinuti a dat un nou impuls revolutiei. Capitala avea mai putina nevoie de aceasta încurajare, caci aici populatia se mobilizase înca din seara de 3 Septembrie în favoarea legi - onarilor si manifesta pe strazi si noapte cerând abdicarea Regelui. Situatia era mai grea în provincie, unde flacara revolutiei era amenintata sa se stinga. Punând în libertate pe legionari, Antonescu a rascolit focul ce mocnea sub spu- za. Fenomenul întâlnit la Bucuresti s-a repetat si în provincie: masele populare au fraternizat cu tineretul aflat pe baricade. Multimile, tinute la distanta pâna acum de teama represaliilor, s-au îndreptat spre noi ca niste râuri care au iesit din albia lor, ajutându-ne sa ducem la bun sfârsit actiunea de rasturnare a regi - mului carlist. Poporul a trecut printr-o brusca transformare a spiritului sau. S-a smuls din deznadejdea în care zacea pâna ieri si pe care si-o varsa în imprecatii neputincioase la adresa Ungurilor si a prins o noua încredere în destinele nea - mului, când a vazut miscarea biruitoare. Pierderile teritoriale puteau fi mai usor suportate de neam când stia ca abatut ceasul unei guvernari legionare, care va repara toate nedreptatile si relele din trecut.

In ziua de 5 Septembrie, nu numai la Brasov si Constanta, ci în toate marile orase ale tarii, lumea a iesit pe strazi pentru a-si manifesta alipirea fata de legiu - ne si a cere sa se puna capat sângeroasei domnii a Regelui Carol, care a adus ta - rii atâtea umilinte si nenorociri. La Brasov se gasea Nicolae Petrascu, venit pt. a participa la lupta, cu un grup de legionari sibieni, între care Nicu Iancu si Mitu Banea. Cu ei împreuna, se aflau si un grup de legionari galateni, în frunte cu Costea si Nicolae Ion. Joi, pe la amiaza, sub comanda lui Petrascu, câteva sute de legionari s-au adunat în fata casei inginerului Ionica, tatal martirului Eugen Ionica, si de acolo s-au încolonat si au strabatut tot Brasovul în cântece legiona- re, salutati de întreaga populatie.

Cum acest eveniment exista si în cartea de amintiri a lui Nicolae Petrascu, prefer sa transcriu marturia lui, pentru ca cititorul sa poata întelege suflul eroic si maretia acestei manifestatii.

"In coloana de mars, am pornit în sus pe Strada Portii, spre centrul orasului. In frunte mergea batrânul inginer Ion Ionica, tatal lui Eugen Ionica, cunoscutul martir legionar, ucis în padurea de la Râsnov, în noaptea de 21-22 Septembrie 1939. In Brasov, unde pentru prima oara a rasunat marsul "Desteapta-te Române", ne-a fost dat ca dupa doi ani si mai bine de prigoana sa auzim "Stefan Voda", cântat de legionarii biruitori.

In primii pasi parca sovaiau oamenii în cadenta si cântec. Era emotia primelor clipe si nici lor nu le venea sa creada ce vedeau cu ochii. Mergând, sim team cum rândurile se strângeau si din ce în ce grupul primea mai multa consis tenta si unitate.N-am ajuns bine în Piata Sfatului si ca un dangat de clopot urias rasuna cântecul legionar între zidurile vechi cetati. Tu, Codrene, esti nadejdea...
Legionarii alergau din toate partile si se adunau la coloana. Lumea cealalta iesise pe strada si sta îngramadita, aplaudând de pe trotuare. Din balcoanele ca- selor se aruncau cu flori.
Am trecut apoi pe la liceul "Andrei Saguna", înaintând spre Scheiu. In Piata Prundului de la Biserica Sf. Nicolae era o mare de lume. Am mers pâna la Bise - rica de pe Tocile. Acolo ne-am întors înapoi si ne-am oprit câteva minute în Prund. Cântecul rasuna din coasta în coasta. Tu, Codrene, esti nadejdea...

Am completat coloana cu alti legionari, care veneau de pe la fabrici si de la treburile lor, unde îi gasise vestea cântecului si a biruintei noastre. Am pornit înapoi prin Brasov la vale. De asta data era si mai multa lume si însufletirea cres tea. Trecând prin fata Palatului Telefoanelor, ocupat de legionari, ai nostri erau la ferestre si salutându-ne, cântau si ei. Am recunoscut la ferestre pe Popa Nicolae si Cracea Nicolae din Teleorman.
Am trecut apoi pe Strada Lunga spre gara Bartolomeu, pâna la cazarma din apropiere. Acolo au cazut muscând cu dintii din caldarâm camarazii Sultan Donat si Constantin Salceanu.In fata petelor de sânge, am facut front si ridicând mâinile spre cer, am cântat "Imnul legionarilor cazuti".
Pâna ne-am întors din nou spre centrul orasului, era seara. Ne-am oprit în fata restaurantului "Transilvania" si asezându-i pe legionari în careu, le-am vorbit lor si lumii care se adunase sa se bucure de bucuria noastra. Au fost câteva idei venite în minte în caldura si entuziasmul unei scurte cuvântari ocazionale, care a avut cam urmatorul continut:
Dupa doi ani de prigoana crunta, miscarea legionara se ridica astazi biruitoare. Ea a intervenit atunci când toate sperantele neamului erau spulberate si când, dupa prabusirea din ultimele zile, credeau dusmanii ca s-au ispravit zilele Statu- lui si ale tarii românesti. Dupa ce din vina conducatorilor ei, România a pierdut aproape jumatate din teritoriul sau national, poporul românesc se ridica acum prin Legiune, îsi aduna toate energiile risipite, le da un nou suflu de viata si, cu fortele refacute, va astepta ziua când va putea readuce tot ce am pierdut din cauza incapacitatii, miseliei si tradarii unei clase conducatoare inconstiente.

Miscarea legionara a luptat de zeci de ani pentru o Românie mare si sanatoasa. Infrângerea ei temporara din prigoana trecuta a fost si înfrângerea neamului si a tarii, ale carei granite s-au prabusit ca niste castele de carton. Biruinta de azi a Legiunii este si va fi biruinta neamului. Ea va fi în viitor pavaza României, pe care o va aduce acolo unde este locul ei între Statele nationaliste si creatoare de lume noua: Germania national-socialista si Italia fascista.
Aceasta zi de biruinta legionara nu ne-a facut-o nimeni cadou noua. Ea e fructul a lor zeci de ani de închisori, a lor sute de morti din rândul acelora pe ca- re neamul i-a avut mai buni, mai curati si mai viteji.
Temelia biruintei de astazi e udata cu sângele Capitanului, al lui Mota, Marin, al inginerului Clime, Ion Banea, Vasile Cristescu, Alexandru Cantacuzino, Capitanul Emil Siancu, inginer Eugen Ionica, Ion Faur, Lehaci, Bordeianu si multi altii, al caror pomelnic este nesfârsit de lung si dureros. Vin apoi la rând Sultan Donat, Constantin Salceanu, Puiu Grigorescu, Lucian Caramlau, morti în luptele de aici de la Brasov, la care se mai adauga si alti camarazi,care vor mai fi cazut la Constanta si în alte parti".
La urma a anuntat Petrascu ca lanturile robiei au cazut si ca de acum legio- narii pot sa îmbrace camasa verde si sa calce cu pasi de stapâni în tara lor. A mul tumit armatei române, care din primul moment a înteles chemarea neamului, majoritatea unitatilor din Brasov netragând în legionari, si a încheiat cu strigate pentru gen. Antonescu.

In tot timpul manifestatiei, eu am ramas mai departe izolat în casa din deal. Nu stiau decât câtiva legionari de existenta mea la Brasov.
Am adoptat aceasta tactica pentru ca nu cumva descoperindu-ma cei de la Bucuresti, sa fiu asaltat cu propuneri de colaborare cu Regele Carol. Telul meu era sa obtin abdicarea lui, asa cum am anuntat în manifestul din 1 Septembrie. Seara l-am trimis pe Boian sa-l aduca pe Petrascu la mine. A fost mare bucurie. Mi-a povestit cum a decurs marsul prin oras si apoi m-am înteles cu el sa plece imediat la Sibiu si în alte orase pentru a organiza demonstratii asemanatoare. Prin amploarea crescânda a manifestatiilor, la Bucuresti trebuia sa se ia act ca tara mutilata nu-l mai poate suporta pe Tron pe Regele Carol, autorul principal al dezastrului national.

Generalul Antonescu investit cu puteri depline

Intre Generalul Antonescu si miscare s-a stabilit în acele zile de criza o interpe- netratie de interese, o sustinere reciproca a pozitiilor lor, avantajoasa pentru am bele parti. Fara sa ne fi consultat, alianta dintre miscare si General s-a reflectat în toate actele întreprinse de-o parte si de alta. Sa urmarim conexiunea eveni - mentelor:
1. In seara de 3 Septembrie, legionarii se revolta contra Regelui ataca institutiile publice si cer abdicarea lui.
2. A doua zi, Miercuri, 4 Septembrie, la orele 12,generalul Antonescu este numit Presedinte de Consiliu.
3. In dupa masa aceleiasi zile, generalul, în noua lui calitate, dispune eliberarea tuturor legionarilor arestati. Ca urmare, revolutia se reactiveaza si se extinde în toata tara.
4. In Capitala, în noaptea de 4-5 Septembrie, manifestatiile iau proportii uriase sa defileze pe strazi, în cântece legionare 40.50.000 de oameni.
5. Orientându-se dupa aceste manifestatii si simtind ca toata tara e în spatele lui, Generalul tinteste la ceva mai mult: sa obtina puteri depline. Dupa oarecare ezitari si sub presiunea maselor populare, Regele îi acorda puteri depline, în dimineata de 5 Septembrie 1940.

Examinând aceasta înlantuire de evenimente, se vede clar cum Generalul Antonescu si miscarea îsi potrivesc pasii pentru a combate un inamic comun. Generalul si-a dat seama ca a fi Presedinte de Consiliu sub Carol nu e o garantie ca va sta multa vreme la putere, deoarece tot atât de usor putea fi înlocuit. Experienta cu Goga îi era proaspata în memorie. Pentru a-si consolida situatia si a nu fi dat peste cap ca Goga, dupa ce Regele va fi trecut momentul de primej - die, Generalul Antonescu s-a hotarât sa-i smulga puteri depline. Dar pe cine se sprijina Antonescu pentru a-l determina pe Rege sa-i treaca lui raspunderea Statului? Pe legionari. Spectacolul strazii, cu zeci de oameni care cereau abdica - rea Regelui, cu strigatele ostile care strabateau pâna la Palat, îi procurau argu - mentul suprem. Nu exista alta solutie ca sa se opreasca acest uragan de multu - miri decât ca între Regele detestat si multime sa se interpuna Generalul si sa po- toleasca cu autoritatea lui masele revoltate.

Regele a consimtit si la acest sacrificiu, gândindu-se ca odata satisfacuta setea de putere a lui Antonescu, îl va avea de partea lui.Cum îl stia pe Antonescu autoritar si crud, îsi imagina ca va restabili ordinea chiar cu pretul de a trage în manifestanti. Obtinuse tot ce ceruse. Acum era rândul Generalului sa-si arate lealitatea fata de Coroana, cum a declarat de atâtea ori.
Generalul Antonescu cazuse în tentatia oferita de Rege. In ce puse sa gândeasca problema în aceiasi termeni, uitând primejdia prin care trecuse. De vreme ce a obtinut puteri depline, se considera la adapost de orice surprize din partea Regelui si pastrarea lui pe Tron nu-l mai incomoda. O stranie schimbare se pro- dusese în sufletul lui, demonstrând înca o data ca setea de putere era mai tare în el decât interesul national. Evident, el nu era dispus sa traga în manifestanti, cum îsi imagina Regele. Intâi, pentru ca s-ar fi facut odios în fata poporului si, în al doilea rând, pentru ca si-ar fi înstrainat sprijinul miscarii. Cu toate puterile depline ce le obtinuse, Generalul n-avea încredere deplina în Rege si cea mai buna pavaza a lui era tot alianta cu miscarea.

Dar atunci cum credea Generalul Antonescu ca va putea salva Tronul Regelui, fara sa recurga la varsari de sânge? Convingând miscarea sa renunte la ideea abdicarii si sa se multumeasca cu o solutie intermediara: Regele va conti - nua sa domneasca, dar nu va mai guverna. Despuiat de puterile Statului, Regele nu va mai constitui un pericol pentru tara si tineretul legionar va putea sa-si des fasoara puterile creatoare sub înalta obladuire a Generalului.
Intentia lui de a armoniza cele doua extreme – Regele si miscarea – facându-le sa convearga în persoana lui, rezulta clar din proclamatia ce-a dat-o dupa ce a fost investit cu puteri depline. Adresându-se legionarilor, le-a spus urmatoarele:
"Intelegerea si clementa regala a înlesnit ca si ultimele framântari sa se închida fara sanctiuni, într-un suflu de libertate. Prigonirile au încetat. Acum, tineretul, nadejdea curata a neamului, trebuie sa-si împlineasca datoria". Gratie întelegerii Suveranului, spunea Antonescu, violentele savârsite de legionari în ultimele zile nu vor fi urmarite si era prigonirilor s-a încheiat. Dar, implicit, în aceasta procla matie, în care se sublinia clementa Suveranului, se facea apel si la legionari ca sa depuna armele, sa înceteze cu campania pentru abdicarea lui si sa se acomodeze cu noua situatie, în care Regele va continua sa ramâna pe Tron, dar un Rege inofensiv, incapabil sa mai faca vreun rau, caci de azi înainte a fost pus sub tute- la lui Antonescu, care a fost investit cu puteri depline.
In acest punct se însela Antonescu, cazând în cursa Regelui. "Puterile depline" pe care le primise de la Rege nu erau chiar asa de "depline", cum îsi imagina Generalul. Regele fusese mai siret decât Antonescu. Fie din neatentie fie din gra- ba cu care s-a întocmit actul, Generalul n-a observat lacune pe care le continea Inaltul Decret Nr. 3052. Pe frontispiciul lui scria "depline puteri", dar Regele îsi rezervase suficiente puteri ca facând uz de ele, într-un alt moment, sa-l poata în- frunta si chiar expulza din fruntea Statului.

Inaltul Decret Nr. 3052, din 5 Septembrie 1940, prin care i s-a acordat Generalului Antonescu puteri depline, avea urmatoarele articole:
Art. 1. Investim pe D-l General Antonescu, Presedintele Consiliului de Ministri, cu puteri depline pentru conducerea Statului Român.
Art. 2. Regele exercita urmatoarele prerogative regale:
a) El este Capul Ostirii.
b) El are dreptul de a bate moneda.
c) El confera decoratiuni române.
d) El are dreptul de gratiere, amnistie si reduceri de pedepse.
e) El încheie tratate.
f) Modificarea legilor organice, numirea ministrilor si a subsecretarilor de stat se va face prin decrete regale, contrasemnate de Presedintele Consiliului de Ministri.

Examinând continutul decretului, constatam ca regele îsi rezerva doua prerogative, care puteau pune în primejdie deplinele puteri ale gen. Antonescu.
Regele ramâne Capul Ostirii. Acest paragraf ar fi devenit o sursa inevitabila de conflict între el si Antonescu. Si unul si altul si-ar fi disputat exercitiul auto- ritatii asupra fortelor militare ale tarii. Si cum Regele era capul ostirii, iar Antonescu nu era, dupa toate probabilitatile ca armata ar fi ascultat de ordinele Regelui.

Mult mai grav era paragraful ultim, caci anula în eficacitatea lui practica decretul "deplinelor puteri". Intr-adevar, modificarea legilor fundamentale ale Statului nu se putea face decât prin structura vechiului regim carlist decât cu consimtamântul Regelui, iar acesta, dupa toate probabilitatile, nu ar fi acceptat ca aceasta sa mearga la "tabula rasa" a propriului lui trecut. Generalul nu putea numi cu de la sine putere nici ministri si subsecretari de Stat, cu care sa formeze guvernul, ci trebuia sa obtina semnatura lui Carol, caci numirile acestora se faceau tot prin decret regal. Si atunci ce obtinea Antonescu? "Depline puteri" numai la nivelul administrativ al Statului, dar nu la nivelul cel mai înalt, al legislativului si executivului suprem.

Regele Carol fusese constrâns sa revina oarecum la rolul constitutional ce-l avusese înainte de instaurarea dictaturii regale, dar Antonescu nu înaintase pe treapta ultima a puterii, nu devenise Sef de Stat sau Conducator al Statului.

Titlu ce l-a obtinut mai târziu, sub Regele Mihai. Generalul Antonescu ramasese agatat la jumat drumului,între presedintele de consiliu si sef de stat. Regele îsi rezervase suficiente mijloace constitutionale ca la momentul oportun sa rastoarne pe ambitiosul general.

Arestarea lui Moruzov

Cum am spus mai înainte, Moruzov parasise tara înainte de dictatul de la Viena si fusese surprins de evenimente la Berlin. In capitala Reichului, a fost oaspetele Amiralului Canaris. Moruzov venise cu scopul sa obtina de la Canaris asigura - rarea ca guvernul german, în orice conjunctura politica si orice schimbari s-ar produce în România, îl va lua sub ocrotire pt. serviciile ce le-a facut Germaniei, împiedicând sabotajul productiei petrolifere de catre agentii anglo-francezi cât si pentru faptul ca este unul din cei mai bine informati agenti asupra situatiei interne din Rusia.

Contrar sfatului Amiralul Canaris, Moruzov se întoarce precipitat în tara, înainte de a se clarificat situatia. Nu putem sti ce s-a petrecut în capul lui când s-a decis sa se înapoieze. Stia ca gen. Antonescu fusese numit Presedinte de Consiliu si stia tot asa de bine ca nu-l va ierta daca-i va cadea în mâini. S-a gân- dit oare ca ar putea recupera încrederea Suveranului, ajutându-l sa iasa din acest moment greu, fara sa se predea lui Antonescu? Cert este ca Moruzov dispunea de o retea deasa de legaturi în armata si ar fi putut organiza o contra-lovitura, oferind Regelui o alta formula de guvernare, care sa-l elibereze de tutele lui Antonescu.

In orice caz, pentru Generalul Antonescu întoarcerea lui Moruzov în tara reprezenta un pericol mortal, putând sa-i rastoarne toate planurile si ambitiile. Ii cunostea capacitatea lui de intriga la Palat si în toate cercurile militare civile. De aceea s-a decis sa-l aresteze înainte de a putea lua vreun contact si a-i face vreun rau. Abia coborât Moruzov din avion, în dimineata de Joi, 5 Septembrie, si doi ofiteri trimisi de Antonescu l-au ridicat de la aeroport si l-au dus la un regiment din Capitala, unde a fost tinut sub paza. Aceeasi soarta a avut-o si Nicki Stefanescu.

Fara îndoiala ca Regele a aflat de arestarea lui Moruzov, dar n-a intervenit pentru el. Nu-l mai interesa persoana lui Moruzov, din cauza erorilor savârsite de acesta în tratarea problemei legionare. De aceea l-a si scos de la Serviciul Secret. De alta parte, Regele Carol, în acele momente, era mult prea îngrijorat de propria lui soarta ca sa se mai înfrunte cu Generalul pe chestiunea lui Moruzov, cu atât mai mult cu cât în ziua arestarii acestuia îi acordase lui Antonescu puteri depline.
Moruzov cazuse în tara într-un moment cum nu se mai putea mai rau pentru el. Tronul vechiului protector, Regele, unde totusi si-ar fi putut gasi pâna la ur - ma salvarea, se clatina, iar noul stapân al tarii era inamicul lui mortal. Mai ramâ nea Canaris... Dar acesta era departe si nu putea interveni direct în afacerile in- terne ale tarii. El era avizat la serviciul lui din România, care, la rândul lui, tre - buia sa faca apel la guvernul român, ceea ce n-ar fi dus la nici un rezultat cu gen. Antonescu Presedinte de Consiliu.

Meditând asupra soartei lui Moruzov, ne întrebam ce forta l-a împins sa faca tocmai ceea ce nu trebuia sa faca, azvârlindu-se singur în gura lupului? La Berlin se afla în siguranta. Probabil ca exista o forta a destinului, cum afirma atâtia moralisti si filosofi, care actioneaza peste inteligenta si vointa oamenilor, împingându-i sa savârseasca acte care duc la propria lor distrugere.

O noapte cu Mihai Antonescu la Brasov

Odata ce-a fost investit cu puteri depline, Generalul Antonescu nu avea alt gând decât sa faca liniste în tara pentru a-si onora angajamentul luat fata de Rege de a-i apara tronul. S-a interesat unde ma aflu eu, caci ar fi vrut sa trateze chestiu- nea direct cu mine. Generalul reluase legatura cu miscarea prin Alexandru Ghica si prin Dr. Alexandru Popovici. Ghica locuia în acelasi bloc si Generalul Rioseanu, un intim al Generalului, iar pe Dr. Popovici îl cunostea Antonescu de la întâlnirea noastra din Iunie.

Aflând ca sunt la Brasov, pentru a nu pierde timpul, Generalul Antonescu l-a trimis peMihai Antonescu aici, cu misiunea sa stea de vorba cu mine si sa ma convinga sa ader la linia lui politica. Era însotit de Dr. Popovici, pentru ca acesta sa poata face legatura cu mine prin mijlocirea legionarilor din Brasov.
Mihai Antonescu a plecat spre seara din Bucuresti cu doua masini. Cea din spate era încarcata de agenti, caci între timp Mihai Antonescu fusese numit Ministru de Justitie. Expeditia a sosit la Brasov pe la ora noua seara,dar pâna am putut fi localizat, se facuse zece. Când a venit Boian la mine sa-mi comunice so- sirea unui delegat al Generalului Antonescu la Brasov, am stat la îndoiala sa ma duc. Cum sa ma încredintez unui necunoscut în plina noapte? Nu-l cunoscusem pe Mihai Antonescu pâna atunci si nici nu auzisem cel putin de un om politic cu acest nume. gândindu-ma însa la importanta mesajului ce mi-l poate tran - smite Generalul, m-am decis sa cobor în oras, asumându-mi acest risc.

Dar unde sa ne vedem? In casa unde locuiam nu-mi convenea, caci mi-ar fi descoperit cuibul si situatia nu era înca limpede; într-un restaurant sau cafenea iar nu se putea, caci am fi fost semnalati si nici n-am fi putut vorbi în toata liber tatea si vreme îndelungata. Am convenit în cele din urma cu Mihai Antonescu ca discutia sa aiba loc în masina, plimbându-ne în tempo potolit pe strazile orasului. M-am urcat în masina si am început sa colindam orasul în sus si în jos, având masina cu agenti, care nu ne-a slabit nici o clipa. M-a surprins paloarea fetei lui Mihai Antonescu si niste ochi întunecati, care ma examinau cu atentie.

Ce mi-a spus Mihai Antonescu? Generalul a primit puteri depline. A dat drumul legionarilor.Va lucra numai cu ei.Acum este rândul nostru sa-i acordam încredere. Ce cere Generalul de la mine? Sa dau ordin ca legionarii sa evacueze cladirile ocupate, sa înceteze cu manifestatiile si sa se reintegreze în viata nor - mala a Statului. Mai cere o declaratie, care sa fie difuzata mâine dimineata prin radio si prin ziare, prin care miscarea legionara îsi ia angajamentul sa sprijine pe gen. Antonescu în actiunea de reface a tarii.
– Bine, sunt de acord cu toate aceste, i-am raspuns, dar ce facem cu Regele? Miscarea a pornit aceasta actiune pentru a-l constrânge pe Rege sa paraseasca Tronul, iar poporul a raspuns chemarii noastre tocmai pentru ca împartaseste aceleasi sentimente, fiind satul de domnia lui. Cum întelege Generalul sa rezolve aceasta problema?
– Chestiunea nu se poate rezolva acum. Vom vedea mai târziu. Intr-un alt mo- ment. Acum trebuie consolidata pozitia Generalului.
– Daca Regele nu pleaca acum, nu mai pleaca niciodata. Generalul trebuie sa faca pasul decisiv si sa ceara abdicarea lui.
– D-le Sima, întelege ca, în acest moment, ceea ce vrei si ceea ce vrem cu totii este imposibil. Generalul si-a luat angajamentul fata de Rege sa nu se atinga de Tronul lui. Mai târziu vom vedea. Acum problema capitala este sa aducem Le - giunea si Tara lânga General.
– Nu pot sa accept propunerea Generalului. Daca pierdem acest moment, pier- dem ultima oportunitate. Regele trebuie sa plece. Trebuie sa dam aceasta satis- factie poporului lovit, umilit si batjocorit. România Mare s-a facut tandari în mâinile Regelui Carol. Nu trebuie uitat ca poporul, prin manifestatiile lui, l-a adus la putere si pe General.
– D-le Sima, ma ameninta atunci Mihai Antonescu pe un ton grav, daca nu raspunzi apelului Generalului, îsi va da demisia si cine va veni dupa el, va trage iar în legionari. Vreti sa fiti iarasi împuscati? N-ati avut destui morti?

Ramânerea Generalului Antonescu la putere depinde de raspunsul d-tale. Trebuie sa ma întorc la Bucuresti cu o declaratie de atasament a miscarii fata de General si fara nici o conditie.
– D-le Mihai Antonescu, întelege ca nu pot. As trada pe cei morti si sperantele poporului într-o înnoire a tarii. Poporul e alaturi de generalul Antonescu, dar nu-l mai poate suporta pe tiran pe Tron.
– D-le Sima, aceasta este alternativa. Trebuie sa iei bine act de ceea ce îti spun. Daca ma întorc la Bucuresti cu mâinile goale, Generalul se duce la Palat mâine dimineata si îsi prezinta demisia. raspunderea de ceea ce va urma, va cadea asupra d-tale.

Acest duel pasionat între doua puncte de vedere ireconciliabile s-a prelungit ore si ore. Eu ceream abdicarea Regelui, iar Mihai Antonescu cauta sa ma con - vinga "sa o lasam pe mai târziu". In timpul acesta cele doua masini faceau fara întrerupere ocolul Brasovului, în sus si jos. Nu era tipenie de om pe strada. Nu ma simteam prea comod cu Mihai Antonescu, când ma gândeam la agentii din spate.
Acestia servisera si sub regimul precedent si daca ne captureaza pe amândoi din ordinul lui Carol?

De la un timp, între noi nici nu mai era un dialog. Fiecare îsi recita partea lui, cu aceeasi îndârjire. Ma uit la ceas: era 4 dimineata. Ne plimbam de sase ore pe strazile Brasovului. Mihai Antonescu îmi spune ca el nu mai poate întârzia, caci îl asteapta Generalul cu raspunsul. Invins de oboseala si de amenintari, am ac - ceptat în cele din urma sa-i dictez o formula care sa-l satisfaca pe General:
"In numele miscarii legionare, salut cu bucurie numirea Generalului Antonescu în fruntea Statului si îl asigur de tot sprijinul si devotamentul tineretul legionar".
N-am pomenit nimic de Rege si nici de intrarea de ordine a legionarilor. Era o concesiune reciproca ce ne-o faceam. Aceasta scurta declaratie trebuia sa fie difuzata în zorii zilei de 6 Septembrie, prin toate posturile de radio.

M-am coborât din masina si mi-am luat ramas bun de la Mihai Antonescu. Dupa ce-am ocolit câteva strazi, din precautiune sa nu fiu urmarit, m-am retras în ascunzatoarea mea din Strada Nisipului de Sus 38 si m-am azvârlit în pat, mort de oboseala. Era la 5 dimineata.

(va urma)