Sfirsitul unei domnii singeroase (35)

Horia Sima

In aceeasi noapte, se prabusea Regele Carol

Lunga mea discutie cu Mihai Antonescu din noaptea de 5-6 Septembrie, totusi a avut o parte buna: a împiedicat ca raspunsul meu la cererea Generalului sa fie cunoscut în timp util la Palat. Daca Generalul Antonescu ar fi aflat cu câteva ore înainte ca sunt dispus sa colaborez cu el, în conditiile ce mi le propusese, evi - dent ca istoria ar fi luat alt curs. Dar când a ajuns Mihai Antonescu cu raspunsul meu la Bucuresti, în zorii zilei, Regele renuntase la domnie, încât ceea ce stabili- sem împreuna nu mai era valabil.
In timp de eu cu Mihai Antonescu, la Brasov, ne înfruntam aprig pe chestiunea Regelui, în aceeasi noapte, de 5-6 Septembrie, cadeau marile decizii. Manifestatiile nu mai puteau fi convenite. De la 40-50.000 de oameni,cât numa- marau cortegiile cu o zi înainte, acum ajunsesera la sute de mii. Toate arterele Capitalei erau împânzite de lume, blocând strazile care duceau la Palat. Regele era asediat în incinta Palatului de masele populare, care izbucnea în rafale de strigate la adresa lui si a Doamnei Lupescu.

Legionarii conduceau coloanele de manifestanti, întretinând agitatia multimilor cu cântecele noastre si cu scurte cuvântari în care înfierau crimele si tradarile dictaturii carliste si cereau abdicarea Regelui. In fruntea coloanelor defilau Radu Gyr, Profesorul Dobre, Sandu Valeriu, Vica Negulescu si multi alti sef legionari din Capitala, care desi nu participasera la primele ciocniri, au sarit cu totii pe baricade ca sa-i ajute pe camarazii lor.
Generalul mai luase o excelenta masura. Urmându-mi sfatul ce i l-am dat la întâlnirea noastra din Iunie, îl numise pe Generalul Coroama, pâna atunci Seful Diviziei de Garda, Comandant al Corpului II Armata. Din acest moment Generalul Coroama dispune de toate trupele din Capitala.
Conform ordinelor ce le primise de la Coroama, Armata pazea Palatul Regal, dar nu intervenea ca sa-i împrastie pe manifestanti.

In seara de 5 Septembrie, pe la orele 9, Regele îl convoaca pe gen. Antonescu si pe Generalul Coroama la Palat, pentru a se consfatui asupra situ - atiei. Toti trei priveau de la o fereastra a Palatului la masele de manifestanti care deveneau tot mai îndraznete si ale caror strigate continue de "abdicare, abdica - re" se rostogoleau ca valurile unei mari înfuriate.

Exasperat de spectacol, temându-se ca lumea sa nu patrunda în Palat, Regele se adreseaza atunci Generalului Antonescu, caruia îi încredintase puterile Statului, si îi cere sa puna capat agitatiilor.
– D-le General, daca nu ai alt mijloc, trage în manifestanti.
Generalul Antonescu nu îi raspunde direct, ci se întoarce catre Generalul Coroama si îl întreaba:
– D-le General, D-ta tragi?
– Eu nu trag, i-a raspuns Coroama, nu pot sa vars sângele tineretului.
– Atunci nici eu nu trag.

Nici Generalul Antonescu n-ar fi tras, dar si-a cautat scaparea la gen. Coroama, pentru a nu fi acuzat de Rege de nelealitate. Daca nu raspunde la or - dinul Regelui comandantul trupelor din Capitala, nici el nu se poate compro - mite într-o actiune sângeroasa.
Dupa acest refuz, era clar ca lumina zilei ca Regele ramasese singur si nu-i mai ramânea alta iesire decât abdicarea. Armata, Statul si poporul se unisera contra lui. Generalul ar fi putut sa-i smulga în acel moment Regelui Abdicarea, daca ar fi avut acest gând.

Dar Generalul Antonescu nici nu îndraznise sa conceapa macar ideea abdicarii pâna la 3 dimineata. Parerea Generalului, pe care si-a pastrat-o si dupa scena de la Palat, mai sus descrisa, era ca "Regele trebuie mentinut, deoarece are informatii ca daca s-ar produce dezordini în tara, Germanii ar fi pregatiti sa ocupe Bucurestii cu parasutisti". Legionarii care l-au vizitat în noaptea aceea l-au auzit exprimându-se de mai multe ori în acest sens, fapt care coincide cu mesajul ce mi l-a trimis la Brasov prin Mihai Antonescu. Generalul astepta cu nerabdare, în acea noapte, rezultatul întrevederii mele cu Mihai Antonescu, pentru ca în caz ca corespunde vederilor lui, sa procedeze la pacificarea tarii fara varsare de sânge.

Planul ce si-l facuse – a ramâne el cu puterile Statului si Regele pe Tron – era fundamental gresit si putin lipsit ca sa nu-si încheie cariera politica în noap- tea aceea. Vazând Regele ca este abandonat rând pe rând de toti în care îsi puse- ra nadejdea, încearca atunci sa-si recupereze puterea peste capul lui Antonescu. Dupa dramatica confruntare din seara aceea, se hotaraste sa procedeze la ares - tarea Generalului Antonescu, cu ajutorul unui grup de generali devotati lui: Generalul Mihai, Generalul Paul Teodorescu si Generalul Argesanu, care prezidase masacrele din 1939.

Cu ajutorul lor si a altor elemente de încredere din apropierea Palatului, urzeste o conspiratie cu o dubla finalitate: contra Generalului Antonescu si contra miscarii legionare.
Generalul Antonescu nu banuia nimic si ar fi fost arestat în noaptea aceea daca nu ar fi stat de veghe legionarii. In casa lui Radu Ghenea, din Strada Sagetii Nr. 1, se stabilise un fel de Stat Major al Miscarii. Erau aici în permanenta Radu Ghenea, Alecu Ghica, Dr. Popovici (plecat apoi cu Mihai Antonescu), Vasile Mailat, Ilie Niculescu si multi alti legionari din grupa Razletilor. Curierii veneau încontinuu, aducându-le informatii. Pe la orele doua jumatate, trei noaptea, cei aflati aici afla ca sunt concentrari masive de jandarmi si politisti la Prefectura de Politie si ca se pregatesc echipe care sa procedeze la arestarea fruntasilor legio - nari din Capitala.

Dar de unde vin aceste ordine? Consternare. Ei nu erau sigur daca nu se fac chiar cu asentimentul generalului Antonescu, caci aflasera de la Brasov – proba- bil Dr. Popovici le telefonase ca tratativele cu mine se împotmolise,ca eu resping orice formula de colaborare cu Generalul Antonescu care nu ar implica abdica- rea Regelui, ceea ce era perfect adevarat pâna la orele patru dimineata. Nu cum- va Generalul, în fata refuzului meu, a trecut de partea Regelui si acum vrea sa zdrobeasca revolutia legionara? La scurt interval, le soseste o alta veste si mai grava. Se semnalau miscari de trupe din provincie spre Capitala. Atunci Alecu Ghica pleaca imediat la Presedintia Consiliului, aflata pe atunci în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, îl trezeste pe General din somn si îi comuni- ca cele aflate.
– D-le General, se semnaleaza miscari convergente de trupe din provincie spre Capitala, iar la Prefectura de Politie se pregatesc echipe pentru arestarea legiona rilor. De la d-voastra emana aceste ordine?
Generalul a îngalbenit.
– Eu n-am dat nici un ordin. Nu stiu nimic.
Tocmai în acel moment afla si Generalul, din întâmplare, ca o unitate militara din provincie s-a pus în mars spre Capitala. Stirea adusa de Alecu Ghica se con- firma. Indata pune mâna pe telefon si contramandeaza toate deplasarile de tru- pe, iar la Prefectura de Politie anuleaza ordinele date pe filiera Palatului.

Abia dupa aceasta întâmplare si-a dat seama gen. Antonescu de iminenta primejdiei si n-a mai sovait sa ceara abdicarea Regelui. I-a scris Regelui faimoa- sa scrisoare, pe care a trimis-o la Palat prin Maiorul Elefterescu la ora 4 dimi - neata. El n-a mai calcat pragul Palatului.

Ultima tentativa a Regelui de a-si salva Tronul fusese descoperita gratie vigilentei legionare. Nu-i mai ramânea acum altceva decât sa accepte sentinta grea a destinului. La ora 6 dimineata i-a trimis gen. Antonescu scrisoarea de renuntare la Tron în favoarea fiului sau Mihai. Stirea a fost imediat difuzata prin posturile de radio si a fost primita cu o imensa usurare de întreaga natie. Nimeni nu regreta plecarea Regelui, decât doar acei care pâna mai ieri i-au fost "prea supusi servitori". O domnie nefasta pentru tara, cum greu poate fi gasita o epoca asemanatoare în istorie, se încheiase.

Intoarcerea la Bucuresti

Vestea renuntarii la Tron a Regelui Carol m-a prins în casa Dr. Polonyi, din Strada Nisipului 38. Cazusem într-un somn letargic dupa noaptea petrecuta în masina lui Mihai Antonescu.
Camera unde dormeam era un fel de mansarda, care mi s-a dat anume pentru ca avea o portita ascunsa, pe unde, în caz de primejdie, te puteai strecura pe dealul din fata, fara sa mai fie nevoie sa cobori scara si sa iesi pe intrarea principala.

Nici nu trecuse doua ore de când m-am trântit în pat si adus un zgomot infernal. Era un ropot salbatic de picioare care urcau pe trepte. La început cre - deam ca visez. Dar când am auzit si niste bubuituri groaznice în usa, am sarit ca ars din pat, m-am îmbracat cu ce aveam la îndemâna si m-am apropiat de usa, care era închisa pe dinauntru.
In momentul acela de buimaceala, mi-am închipuit ce poate fi mai rau: ca am fost urmarit dupa despartirea de Mihai Antonescu, ca mi s-a descoperit locuinta si acum a invadat casa politia.
– Deschide, deschide, aud un glas cunoscut. Am recunoscut vocea de bariton a lui Necrelescu, care mi-a risipit cosmarul.
Am întors cheia si au navalit toti care se gaseau în acel moment în casa, în frunte cu Dr. Polonyi si Eugen Necrelescu, vreo 5-6 persoane. Pe toate glasurile si cu o bucurie isterica, mi-au strigat toti:
– A abdicat Regele Carol.
Scena de spaima se spulberase, dar eu priveam înca nedumerit la ei.
– Nu se poate, le spun, gândindu-ma la întâlnirea cu Mihai Antonescu, ati auzit bine? e stirea adevarata?
– Am auzit la radio de mai multe ori...

Realitatea întrecea realitatea, caci dupa conversatia mea cu Mihai Antonescu, situatia interna trebuia sa se stabilizeze în sensul ultimativ impus de gen. Antonescu, cu Regele pe Tron.Nu întelegeam motivele pentru care ar fi ab- dicat Regele, dupa ce Generalul Antonescu obtinuse adeziunea miscarii la poli - tica lui. Reactia mea de aparare era perfect întemeiata când am auzit acele zgo - mote si bubuituri, caci nimic nu prevedea acest fericit deznodamânt.
Somnul îmi pierise. M-am îmbracat si am coborât în prânzitor unde gazdele ne-au oferit un dejun întremator. Cu toate asigurarile date de camarazii prezenti, Necrelescu, Boian, Doamna Cantacuzino si altii, nu-mi venea sa cred. Prea era frumos. Am ascultat posturile de radio de la Budapesta, Viena si Berlin. Stirea se confirma.

Apoi au venit vesti de afara. Brasovul luase un aspect feeric. Armata se retrase în cazarmi si legionarii erau stapâni pe oras. Camasile verzi iesisera ca din pamânt, umplând toate strazile. Manifestatiile se tineau lant. Cei mai fericiti dintre toti erau în acea zi biruitorii, camarazii de la Telefoane si Chestura, care au refuzat sa se predea chiar si atunci când situatia parea pierduta. Glorie lor! Gratie tariei lor sufletesti în mod puternic asupra deciziei ce s-a luat la Palat. Coloanele de manifestanti se opreau în fata cladirilor ocupate de ei si îi salutau cu un entuziasm indescriptibil.
Eram asteptat în Capitala. Brasovul ramânea în urma cu luptele lui, cu eroii lui, cu mortii lui, pentru care se faceau pregatiri sa fie ridicati pe scuturi la locul de veci.

Ne-am luat ramas bun de la admirabila familie Dr. Polonyi, care, în aceste zile decisive, s-a expus primejdiilor pentru a ne procura un adapost sigur. Inain- te de-a parasi orasul, am mai facut un ocol pe strazile Brasovului, pentru a-i pri- vi pe manifestanti. Trecatorii aveau acum o alta înfatisare. Calcau cu mândrie si demnitate. Disparusera acele figuri triste, încovoiate, apasate, care nici nu cute - zau sa-si ridice ochii spre cer. Toti reflectau acum încredere, voiosie si siguranta de sine.Neamul renastea din propria-i cenusa.Cu Românii,se bucurau în aceeasi masura si compatriotii nostri Sasi, desi ei nu participasera direct la actiune.

Masina urca pe Valea Timisului. La Predeal ne încrucisam cu doua automobile care se îndreptau spre Brasov în mare viteza.
Recunosc în ele pe Traian Borobaru, Alecu Ghica si Dr. Popovici. Ei nu ne-au vazut. Repede ne întoarcem si ne luam dupa ei.
Cu multa greutate îi prindem din urma si le facem semn sa se opreasca. Mare bucurie. Ne-am îmbratisat cu lacrimile în ochi. Trec în masina cu Ghica si Dr. Popovici, care îmi povestesc ce s-a întâmplat la Bucuresti: complotul de la Palat si modul miraculos în care a fost descoperit. "E mâna lui Dumnezeu" le-am spus.
– Regele a plecat?
– Nu n-a plecat. Va parasi Bucurestiul cu trenul de asta seara. Gen. Antonescu va asteapta la Presedintie cu mare nerabdare. Pentru asta am venit sa va luam.
– Ce face Profesorul Codreanu?
– Cosmovici a ramas cu el pâna azi dimineata.
Coborând de la Predeal, am trait într-o permanenta exaltare. Pe sosea grupuri de legionari circulau în sus si în jos într-o agitatie continua. Unii cu masini, alti în carute, altii pe biciclete sau pe jos. Si toti îmbracati în camasi verzi. Unii pur- tau pe cap bonete cu ciucuri, ca legionarii din bandele spaniole. Un spectacol feeric, prin coloritul puternic în care verdele se amesteca cu portul din regiune, prin tineretea exuberanta si prin explozia de entuziasm. In localitatile prin care treceam, poporul era în sarbatoare. Pe acest drum de câteva ore, am trait si eu victoria si m-am simtit fericit, contemplând imensa bucurie a poporului, desca- tusat din lanturile tiraniei. Ce dar de la Dumnezeu!

Cu mare greutate înaintam pe soseaua arhiplina. O, daca ai trai tu, Miti Dumitrescu, ca sa vezi cum a înverzit Valea Prahovei, victorie la care ai contri - buit în mod decisiv cu sacrificiul tau. La Ploiesti ne-am oprit la un fotograf, ca sa imortalizam acest moment. Eu purtam uniforma de sublocotenent a lui Cos- movici, cu care facusem campania de la Brasov. N-am gasit aceasta fotografie, în care apaream alaturi de Necrelescu, Doamna Ioana Cantacuzino, Alecu Ghica, Dr. Popovici, Traian Borobaru, Manole Stroici, si îmi pare rau dupa ea.

Am ajuns la Bucuresti pe la orele 1. Ne-am oprit la "Pescarus" si am luat masa afara pe malul lacului. Ziua era splendida. Cum eram multi si toti aveau comentarii de facut, oaspetii de la alte mese ne-au recunoscut si ne-au salutat cu simpatie si cu aplauze. As fi vrut sa prelungesc sederea în acest cadru odihnitor si între atâtia buni prieteni, presimtind ca, revenind în vâltoarea evenimentelor, ma asteptau peste câteva ore alte deceptii, tensiuni si lupte.

Plecarea Regelui din tara

Dupa masa de la "Pescarusul",vroiam sa merg de-a dreptul la Presedintia Consi- liului, dar camarazii care erau cu mine m-au sfatuit sa-mi schimb uniforma mi- litara cu hainele civile, pentru ca Generalul este extrem de susceptibil si sa nu creada ca vreau sa-i încalc autoritatea. Aveau dreptate. Am plecat mai întâi la locuinta Dr. Dumitru,unde îmi lasasem lucrurile la plecarea spre Brasov si, dupa ce mi-am îmbracat costumul meu, am pornit cu o masina însotit de patru legio- nari spre Presedintia Consiliului de pe Calea Victoriei.
In drum m-am gândit sa ma abat pe la sediul nostru din Strada Gutenberg si sa vad ce e pe acolo. De când a început prigoana atât sediul nostru central cât si "Casa Verde"au fost ocupate de jandarmi si tinute permanent sub paza.

Vroiam sa rog pe Generalul Antonescu sa dea ordin ca sa se ridice secvestrul acestor case si sa ni se restituie sediile. Mare mi-a fost bucuria sa con- stat ca sediul nostru din Strada Gutenberg fusese evacuat de soldati, iar curtea era plina de legionari ca-n vremurile noastre bune. Am urcat pe trepte cu emo- tia de alta data, gândindu-ma la cei care în urma cu doi ani erau vazuti zilnic pe-aici si astazi nu mai sunt. In camera din fund, unde statea de obicei Capitanul, de cine dau? De Profesorul Codreanu. M-a primit cu bratele deschise si mi-a strigat:
– Stii ce zi e astazi? Vineri, 6 Septembrie, în calendarul Bisericii noastre, Minunea Arhanghelului Mihail.
Am simtit în acel moment cum un fior îmi strabate fiinta. Atunci am înteles de ce am biruit în aceasta lupta inegala. Când am fost slabi, când eram aproape sa ne prabusim, Arhanghelului Mihail ne-a ridicat deasupra si ne-a netezit calea spre biruinta.
– D-le Profesor, e o coincidenta extraordinara. Nu stiam pâna în acest moment.

L-am rugat pe Profesor sa ma ierte ca nu pot sa stau mai mult la sediu. Am venit numai în trecere sa vad daca mai e paza militara. Sunt asteptat de gen. Antonescu, dar voi trece pe la dânsul si atunci ne vom consulta asupra tuturor problemelor create de noua situatie, asa cum am facut si alta data.
Vroiam sa-mi iau ramas bun de la el si sa plec, când îmi spune pe un ton rastit si fara nici o legatura cu revelatia ce mai adineaori mi-o facuse:
– Dar sa stii ca pe scaunul asta stau eu, si-mi arata ce-a fost inginerul Clime.

M-am uitat la Profesor profund îndurerat. Isi închipuia ca toata lupta mea a fost pentru acest scaun.
– D-le Profesor, nu e locul si timpul sa discutam aceasta chestiune. Sunt de câte- va ore în Capitala. Nici n-am avut timp sa ma orientez. Ne vom consulta cu toti fruntasii Legiunii. Va promit ca voi trece pe la d-voastra, cum am facut de atâtea ori.
Acum sunt asteptat de Generalul Antonescu. Nu stiu ce vrea. Biruinta este a noastra a tuturor si, în primul rând, a Capitanului si a tuturora care au cazut.

A fost nemultumit de raspunsul meu. Profesorul nu întelegea ca exista o dinamica a revolutiei, ca orice clipa este pretioasa în aceste împrejurari, ca dupa victorie trebuie sa urmeze largirea si consolidarea ei, caci altminteri rezultatele pot fi altele.

Trecând prin fata Palatului Regal, am constatat cu mirare ca legionarii în camasi verzi faceau de garda în fata lui. Cum am aflat mai târziu, generalul ce - ruse ca o garda legionara sa pazeasca Palatul, pentru ca, cu autoritatea lor, sa tina multimile la distanta si Regele sa-si poata în liniste pregatirile de plecare. Legionarii care îl combatusera pâna mai ieri, acum îl pazeau!
Când intru la Presedintia Consiliului, ma întâmpina Mihai Antonescu:
– Ei, ai vazut, D-le Sima, isprava Generalului? In timp ce noi "pertractam" la Brasov, Generalul l-a operat pe Carol.
– Providenta Divina a dispus. D-le Antonescu, ca d-ta sa nu ajungi cu raspunsul meu decât dupa ce cazuse cortina peste drama de la Palat.
Am intrat apoi la General.
– Ei, ai vazut, D-le Sima, ca l-am dat jos pe Carol? A fost bine ca n-am plecat în Germania, cum m-ati sfatuit D-voastra.

Generalul se referea la o propunere ce i-o transmisesem prin 1939, printr-un prieten comun, Perieteanu, de a se refugia în Germania, pentru a nu cadea victima lui Armand Calinescu. Erau doi oameni pe care comandamentul legio - nar de la Berlin vroia sa-i scoata din tara: Profesorul Nae Ionescu si generalul Antonescu.

Nu mi-a spus nici un cuvânt de multumire sau de aducere aminte pentru legionarii morti si raniti. Ca si cum el ar fi fost motorul întregii actiuni si lupta noastra nici n-ar fi existat. El îsi atribuia tot meritul si tot triumful.
– D-le General, va felicit din toata inima. Ati facut un mare serviciu tarii si istoria va va fi recunoscatoare. Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va apere.

In numele miscarii legionare, va multumesc ca ati dat ordin sa fie eliberati toti legionarii arestati cu prilejul luptelor de la Brasov si Constanta. Acum suntem la dispozitia d-voastra. Ce putem face?
– D-le Sima, iata o chestiune urgenta pentru care te-am chemat. Regele Carol pleaca în seara asta, la ora 7, cu un tren special spre Timisoara si de-acolo mai departe spre Iugoslavia. Eu i-am garantat securitatea personala si m-am învoit ca sa-si ia toate lucrurile de valoare ce le are el si Doamna Lupescu.

Nu ma puteam opune, caci interesul meu si al tarii este sa ne scapam cât mai repede de el. Dar cum am fost informat de la Palat, Regele a trimis ca sa fie încar cate în vagoane si lucruri care nu sunt ale lui, care apartin Statului, patrimoniul national, între care si o colectie pretioasa de tablouri, în afara de aurarii si argin- tarii. A despuiat literalmente Palatul de toate obiectele de valoare.
Eu nu pot sa fac nimic ca sa opresc acest jaf. Dar inima ma doare. Mi-am dat cuvântul de onoare saplece cu toate lucrurile lui.Dar ceea ce eu nu pot sa împie- dic, puteti d-voastra sa faceti. trebuie oprit trenul regal la Timisoara si sa faceti o perchezitie în vagoane si tot ce vi se pare ca apartine patrimoniului national, sa descarcati. Sunt speriat de jaful ce l-a facut la Palat.
Eu, oficial, nu ma pot amesteca. Sunt cu mâinile legate. Toata greutatea actiunii cade asupra legionarilor d-tale. Nici Siguranta, nici organele militare, nici chiar cei apropiati colaboratori nu stiu de acest plan. Esti singurul om caru- ia îi încredintez acest zbucium. E în interesul tarii sa nu plece cu aceste opere de arta si alte lucruri de pret. E o avere colosala.
– D-le general, va înteleg indignarea d-voastra si dorinta de-a opri acest jaf mon struos. In principiu sunt de acord. Dar, din punct de vedere practic, cum proce- dam? Trenul special cu care pleaca Regele ajunge aproximativ mâine dimineata pe la orele 10-11, la Timisoara. Eu nu pot sa-i anunt telefonic pe legionarii de acolo, caci ar putea sa asculte si altii pe fir. Trebuie sa trimit un curier. Daca pleaca cu primul tren de asta seara, ajunge aproximativ în acelasi timp cu trenul regal sau chiar dupa el, încât n-am facut nimic. Ne lipseste timpul material ca sa organizam interceptarea trenului.
– Am eu solutia, D-le Sima. M-am gândit si la asta. Curierul D-tale nu va pleca asta seara, ci mâine dimineata cu avionul, ajunge înainte de sosirea trenului si are timp sa organizeze lovitura.D-ta cheama acum imediat la Presedintie pe cine crezi ca ar putea îndeplini aceasta misiune, iar eu anunt pe Comandorul Jienescu sa vina încoace.

M-am oprit asupra Comandantului Legionar Vasile Boldeanu, pe care-l consideram capabil sa duca la îndeplinire aceasta misiune delicata.L-am chemat si peste o ora ne-am reunit cu totii la Presedintia Consiliului: Generalul, eu, Parintele Boldeanu si Comandantul Jienescu. In prezenta noastra, Generalul a dat ordin Comandorului Jienescu sa-i puna la dispozitie, care sa-l transporte mâine dimineata la Timisoara. Comandorul Jienescu si cu Boldeanu si-au fixat timpul si locul de întâlnire si apoi ne-am despartit.

La atât s-a redus întrevederea mea cu Generalul Antonescu în dupa masa zilei de 6 Septembrie.

Generalul Antonescu luase exceptionale masuri de paza pentru protectia Regelui. O companie de soldati îl însotea pâna la frontiera si un reprezentant al generalului si un om de încredere al sau, Colonelul Dragomir, mergea în acelasi tren. In afara de aceasta, toate politiile, jandarmeriile si celelalte autoritati civile si militare de pe acest traseu primisera ordine sa asigure trecerea trenului regal fara incidente. Misiunea "paralela" ce ne-o încredintase Antonescu nu era prea usoara. Chiar daca legionarii ar fi reusit sa opreasca trenul la Timisoara, trebuia sa se înfrunte cu compania de soldati, ai carei comandanti ar fi putut opune rezistenta. Chiar în seara aceea am avut prilejul sa descopar ca "secretul" n-a fost chiar asa de bine pazit, cum pretindea Antonescu. M-a cautat la telefon col. Camenita, numit Director General al Sigurantei de gen. Antonescu, si m-a între bat daca stiu de niste concentrari legionare la Craiova si Timisoara, cu scopul sa fie oprit trenul care-l conduce la frontiera pe Rege. M-a rugat sa dau dispozitii ca sa nu se întâmple nici o tulburare.

De unde aflase Camenita ce se pusese la cale, daca nu numai din anturajul gen. Antonescu?
Dar pentru noi regicidul ne-ar fi creat probleme insolubile. Nu pentru ca Regele nu si-ar merita soarta, ci pentru fiul sau. Oricât ar fi detestat Regele Mihai pe Carol din cauza ostracizarii ce-o suferiseReginaMama Elena si a relati- ilor lui cu Doamna Elena Lupescu, nu putea uita totusi ca era tatal sau.

Ucigându-l pe Carol, miscare si-ar fi înstrainat definitiv simpatia Regelui Mihai si o conlucrare cu el si cu întreaga dinastie ar fi devenit insuportabila. Averile furate trebuiau recuperate, dar regicid nu.
Dupa ce ne-am despartit de General, i-am spus Parintelui Boldeanu urmatoarele:
– Fa ce îti spune Generalul. Pune-i pe legionari sa perchezitioneze vagoanele si sa coboare jos tot ce apartine Statului. Dar nu te atinge de Rege. Odata operatia terminata, lasa-i sa plece. Tine-i sub control pe toti legionarii ce vor fi pe peron, ca sa nu traga cineva în el. Raspunzi pentru aceasta.

Comandantul Legionar, Preotul Boldeanu, a zburat la Timisoara conform programului prevazut. A ajuns la Timisoara înainte de sosirea trenului regal, a putut alarma garnizoana legionara locala si la ora când trebuia sa treaca trenul, legionarii se aflau adunati pe peron. Totusi, Aron Valeriu, seful garnizoanei locale, n-a mai avut timp sa ia masurile necesare pentru ca trenul sa fie oprit, chiar daca personalul cailor ferate ar dispune altfel.

Concentrarea legionarilor în gara Timisoara a fost observata de autoritati. Seful de gara a primit ordine ca sa dea linie libera trenului, iar masinistul a fost si el avizat ca sa treaca cu cea mai mare viteza prin statiune, fara sa ma opreasca pâna la Jimbolia. Trenul a trecut ca un fulger prin statiune, iar legionarii n-au putut face altceva decât sa traga în vagoane, spargând câteva geamuri. Regele, Urdareanu si Doamna Lupescu s-au azvârlit îngroziti pe podea.

In acele clipe, când Regele a fost izgonit din tara cu salva de gloante, s-a gândit el oare la un alt moment, al revenirii lui în tara, în 6 Iunie 1930, când legi onarii din Bucuresti si din alte orase l-au primit cu manifestatii de bucurie?

Sef al miscarii legionare

Abia terminasem cu chestiunea trenului regal, ce trebuia oprit si perchezitionat din ordinul Generalului Antonescu la Timisoara, si sunt anuntat de Colonelul Zavoianu ca Forul Legionar este reunit în casa lui si ma asteapta. Pe la orele 7 seara, tot în aceeasi zi, 6 Septembrie, eram în casa Colonelului Zavoianu.

Nu ma gândeam la altceva decât la o sedinta obisnuita. Era normal ca membrii Forului Legionar sa doreasca sa fie informati de ultimele evenimente si sa-si dea parerea asupra momentului politic în care ne aflam. Nu vedeam alt motiv pentru care s-au reunit cu atâta graba si nici timpul n-ar fi permis sa pot fi înstiintat de hotarârea lor.

Când intru în salonul unde se tineau de obicei sedintele, cu aerul meu din totdeauna si fara sa banuiesc ceva, îi vad pe toti membrii Forului ca se ridica în picioare, într-o atitudine solemna.

In numele tuturor ia apoi cuvântul Corneliu Georgescu, care ma saluta ca urmas al Capitanului si îmi ureaza sa am parte de ocrotirea cerului pt. a duce la biruinta steagurile Legiunii. Aceasta a fost ceremonia de investitura a mea ca Sef al Legiunii.
N-a durat mai mult decât un minut. Nu ma asteptam la acest act si de aceea cu mare greutate am putut sa însailez câteva cuvinte de multumire. Le-am spus ca trebuie sa ramânem uniti, pentru ca mai avem de luptat pâna ce Legiunea se va impune în Stat si în viata politica a tarii. In acel moment erau în fata urmato- rii: Intemeietori ai Legiunii, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici si Ilie Gârneata, Comandantul Bunei Vestiri, Mile Lefter, Vasile Iasinschi, Colonelul Zavoianu, Aristotel Gheorghiu si Popescu-Buzau.

Cum s-a reflectat în sufletul meu hotarârea luata de Forul legionar de a ma ridica la magistratura suprema a miscarii? Nu ca un succes personal, ci ca o re - cunoastere a unor sfortari pe care le-am depus permanent în slujba Legiunii de când am intrat în miscare. Acest titlu nu mi-a creat un complex de durere si satisfactie, ci l-am simtit ca o noua îndatorire ce-o contractam fata de Capitan, fata de cei morti si de cei vii, de a veghea cu si mai mare energie ca pâna acum ca destinul legionar sa-si gaseasca împlinirea în istorie. Ma consideram în conti- nuitate de serviciu cu mijloacele sporite pe care mi le punea la dispozitie noua functie. Cu acelasi elan voi lupta mai departe pentru a asigura biruinta Garzii de Fier în România.

Procesul de constituire al unei noi conduceri legionare, la al carui capat se ajunsese acum, s-a desfasurat în conditii cum nu se poate mai normale si mai corecte.
Seful Legiunii a iesit din lupta, asa cum lasase Capitanul prin testament. Nu lupta între legionari pentru acapararea conducerii supreme, cum au interpretat gresit unii camarazi, ci lupta cu dusmanii neamului. Cine scapa cu viata din aceasta lupta si iese biruitor, acela va fi Seful Legiunii. Se mai cere însa ca merite le lui pentru natie, lupta lui, sa aiba rasunet în popor, pâna a lua proportiile unui mit. Poporul trebuie sa recunoasca în el pe "conducator" si sa-l înconjoare cu dragoste si încredere. Legiunea nu e un partid de clasa, o fractiune nationala, ci întrupeaza aspiratiile întregului neam.

In interiorul miscarii trebuie sa se produca apoi acelasi fenomen de apropiere si adeziune succesiva la noua conducere. Cadrele luptatoare, organizatiile pro - vinciale, diferitele corpuri, intelectualitatea ei politica si culturala trebuie sa se regaseasca în noul sef, trebuie sa recunoasca întâietatea si sa fie dispuse sa-i ac - cepte ordinele.

Nu trebuie uitat ca disciplina legionara este o disciplina libera, o disciplina prealabil consimtita, si, ca urmare, legionarii din toate unitatile si ierarhiile tre - buie sa-si faca individual propriul lor proces de constiinta, acceptând voluntar noua conducere.

Când legionarii si masele poporului au realizat aceasta unitate de simtire si gândire,în jurul persoanei considerate apta pentru a lua conducerea Legiunii, mai lipseste ceva pentru ca procesul selectiv sa fie desavârsit: consacrarea noului sef de fruntasii Legiunea, de acei care potential puteau sa ajunga în acelasi loc. Cu acest act final, Legiunea este ferita de rupturi, de împartiri în curente sau gru puri de influenta, care i-ar stânjeni buna ei functionare. In aceasta consta marea valoare a hotarârii luate de Forul legionar, când m-au proclamat pe mine urmas al Capitanului si m-au asigurat de sprijinul lor. Bineînteles ca odata procesul succesiunii încheiat,nimeni nu mai are nevoie sa-i puna în discutie,sa-l conteste, sa-l reia de la capat, caci atunci Legiunea intra în anarhie si se dezmembreaza .

In cazul meu, toate aceste conditii au fost îndeplinite (cei de la Berlin, în frunte cu Papanace, au aderat si ei mai târziu), cu dureroasa exceptie a profeso- rului Codreanu, care rasturnase toate premisele colaborarii noastre din vara anului 1940, prin atitudinea lui din prejma loviturii.

Ma durea sufletul când ma gândeam la Profesorul Codreanu, pe care l-am iubit si stimat, la singuratatea lui, la loviturile ce le-a primit,la marea lui întelep- ciune din vara acelui an, dar nici nu puteam sa-i fac pe voie, retragându-ma din fruntea Legiunii, caci as fi înselat sperantele a milioane de Români, care vedeau în acel moment pe dezrobitorul lor, pe acel chemat sa împlineasca vrerea Capitanului.

Lupta nu era terminata. Poporul trebuia scos din ignoranta, mizerie si exploatare si acest program nu se putea realiza decât de o Legiune puternica si bine închegata. A renunta la comanda cu care m-au onorat fruntasii Legiunii, interpretând starea de spirit a întregii miscari, numai pentru a-l îmblânzi pe Profesor, numai pentru a nu intra în conflict cu el, ar fi echivalat cu o dezertare de la cele mai înalte îndatoriri nationale.

In ce priveste denumirea de "Comandant al Miscarii Legionare", ea n-a fost aleasa de mine, ci legionarii, în mod spontan au început sa ma * agraiasca astfel, chiar din acel moment.Cum eu eram Comandant Legionar din timpul Capitanu lui, trecerea s-a facut firesc în mintea legionarilor, extinzându-se gradul de Comandant legionar la comanda întregii miscari, ce-o exercitam dupa 6 sept. numindu-ma Comandant al Miscarii Legionare.

Titlul de Capitan este inseparabil legat de figura lui Corneliu Zelea Codreanu si nu-l mai poate purta nimeni, dupa cum, probabil, nici urmasul meu la condu- cerea miscarii nu se va mai numi "Comandant al Miscarii Legionare", ci va tre - bui sa i se gaseasca un alt nume.

Consideratiuni finale

In orice mare eveniment istoric, care zguduie din temelii viata unei natiuni, îsi dau întâlnire si actioneaza împreuna trei factori:
– Un complex de împrejurari care înlesnesc realizarea acelei schimbari.
– O interventie a unui grup organizat, cu scopul de a pune capat starii anterioa- re.
– Si o serie de imponderabile sau imprevizibile istorice care scapa de sub control omului.

Aceste trei aspecte ale oricarei rasturnari de tip revolutionar din istoria unei natiuni se disting cu claritate si în biruinta legionara din 6 Septembrie 1940.

Domnia Regelui Carol a devenit odioasa întregului popor atât prin crimele savârsite contra tineretului legionar cât si prin destramarea teritoriala a tarii din vara anului 1940.

Dar aceasta tensiune crescânda dintre popor si Suveran nu ar fi provocat de la sine eliberarea tarii de tiran. Regele dispunea de armata si de aparatul politie- nesc, care-l ocroteau si se interpuneau între el si popor ca o bariera de fier si foc. Se mai cerea ceva ca sa se produca schimbarea dorita de toti, în afara de aceasta mânie colectiva ajunsa la paroxism: ca ea sa-si gaseasca expresia într-o formatie de lupta, într-un grup organizat, care sa se puna în fruntea poporului si sa-l conduca la asaltul fortaretei unde-si gasise ultimul refugiu Regele. Acesta a fost rolul miscarii legionare în evenimentele de la 3-6 Septembrie. Fara de iesirea în strada a legionarilor, fara de luptele de la Brasov si Constanta, fara de marile manifestatii din Capitala, Regele n-ar fi putut clatinat de la locul sau. Revolutia legionara a avut efectul unui detonator care a eliberat fortele natiunii si le-a con- centrat spre locul de unde venea tot raul neamului.

Dar revolutia legionara, ca orice întreprindere omeneasca, avea si lipsurile ei. In expunerea mea m-am coborât în cele mai mici amanunte, tocmai pentru a arata cum momentele ei critice au fost depasite prin interventia miraculoasa a imponderabilelor istorice. Debilitatile noastre au fost corectate de destin. Unii autori pun pe seama hazardului aceste surprize în desfasurarea unei revolutii. Noi le atribuim unei interventii Divine. Faptul ca Regele a renuntat la Tron toc- mai când Biserica sarbatoreste Minunea Arhanghelului Mihail, nu e o pura întâmplare. Au fost prea multe chinuri si nedreptati suferite de acest neam, a curs prea mult sânge nevinovat, pentru ca Dumnezeu sa nu se îndure de noi si sa nu rasplateasca vitejia legionarilor cu biruinta de la 6 Septembrie.

Privita în articulatiile ei generale, revolutia de la 3-6 Septembrie e ca o drama în trei acte:
Actul I. Miscarea legionara intra înscena si lupta contra Regelui Carol pâna ce fortele ei slabesc.
Actul II. Generalul Antonescu îsi face aparitia în acest moment critic si, prin masurile ce le ia, da un nou impuls revolutiei.
Actul III. Când Generalul Antonescu da semne de slabiciune si dezorientare, Generalul Coroama îi vine în ajutor, aduce sprijinul armatei, facând cauza comuna cu revolutia.

In toata aceasta drama a mai existat un protagonist si poate cel mai important : Poporul. Sub presiunea maselor populare, Generalul Antonescu a fost chemat la putere, a putut smulge Regelui puteri depline si apoi a îndraznit sa-i ceara abdicarea. Dincolo de grilajul Palatului, a vegheat fara întrerupere, zi si noapte, marele anonim, poporul, care n-a cunoscut nici un moment de sova- vaire sau disperare si care si-a impus în cele din urma vointa, alungându-l pe tiran de pe Tron.

Lupta pentru abdicarea Regelui Carol nu se poate reduce la cele trei zile când s-a decis soarta lui: 3-6 Septembrie 1940. Exista o serie de antecedente care trebuie luate în considerare. Caderea lui Armand Calinescu a zdruncinat grav viabilitatea sistemului.

El era motorul principal al dictaturii si disparând Calinescu, Regele Carol si-a pierdut siguranta de manevra. Tot atât de adevarat este daca as fi reusit sa patrund în tara în Mai 1940 cum îmi era planul initial si nu as fi fost arestat pe frontiera, niciodata din clandestinitate nu as fi putut organiza revolutia cu per - spective de reusita. "Caile Domnului sunt întrepatrunse". Desi am facut sfortari dusmanului, toate încercarile mele m-au împins într-acolo si n-am mai putut scapa. Toate episoadele din vara anului 1940, cu hartuielile zilnice cu Palatul, cu loviturile si contra-loviturile, fac parte integranta din drama. Prin prezenta mea permanenta în centrul evenimentelor, am ferit miscarea de a deveni o anexa a Palatului si i-am mentinut intacta unitatea,prestigiul si moralul de lupta, în timp ce în aceeasi masura scadea autoritatea Regelui în tara si-si pierdea el însusi în - crederea în sistem si în oamenii care îl înconjurau.

Ar fi contrar adevarului istoric, daca n-am recunoaste si contributia altor grupe politice si personalitati la rasturnarea Regelui Carol. In primul rând tre - buie pomenit Fabricius, Ministrul Germaniei la Bucuresti, care, optând pentru gen. Antonescu, a oferit Berlinul solutia de salvare a Statului Românesc, fara a mai fi nevoie de prezenta Regelui pe Tron. A fost foarte important apoi ca în ace le momente critice pentru Rege, acesta n-a gasit sprijin nici la sefii partidelor democratice, Maniu si Dinu Bratianu. Omul-cheie al schimbarilor intervenite în aceste zile a fost Valer Pop. El l-a sfatuit pe Rege sa-l cheme pe gen. Antonescu si apoi sa-i acorde puteri depline.

Din cabinetul Gigurtu, Generalul David Popescu, Ministrul de Interne, s-a purtat loial. El a adoptat o pozitie de neutralitate binevoitoare fata de miscare, iar când a fost consultat de rege, l-a sfatuit si el sa abdice. Purtarea lui Gigurtu pâna în ultimul moment a fost odioasa si criminala.

Dupa cum mi-a destainuit Antonescu, dupa ce a fost investit cu puteri depline, a primit un telefon de la Gigurtu, cerându-i sa traga în manifestanti. "Vino D-ta, si trage", i-a raspuns Antonescu.

Bineînteles, ca toti acesti aliati de ultima ora ai Garzii de Fier s-au referit la ceva concret când au fost consultati de Rege sau de Antonescu, au operat cu anumite realitati revolutionare create de miscare, când l-au sfatuit sa abdice.

Fara sângele varsat de legionari, fara ridicarea poporului, fara uriasele manifestatii din Capitala si apoi din toata tara, nimic din ce s-a întâmplat. Cu gânduri pioase si cu nemultumiri mocnite, dar neexprimate prin acte, toate lu- crurile ar fi ramas asa cum au fost.


Biruinta legionara de la 6 Septembrie nu o datoram nimanui, nici unei puteri straine. Este a noastra si numai a noastra, a poporului românesc care ne-a urmat si ne-a sprijinit cu hotarârea lui si cu elanul lui. Cei ce ne acuza ca am venit la putere cu ajutorul "nazistilor", poate vedea din întreaga lucrare în ce a constat "ajutorul" lor. Intr-un ajutor ipotetic, care n-a fost niciodata real.Singurul avan- taj ce l-am avut a fost ca Regele Carol nu era bine informat de starea de spirit a guvernantilor de la Berlin, ostila miscarilor nationaliste, si n-a înteles lipsa lor de discernamânt în evaluarea politicii românesti. Cu toate actele de dusmanie fata de cel de-al Treilea Reich, totusi Regele ramasese favorit în întrecerea cu miscarea. La 6 Septembrie s-a produs în România un vârtej istoric pe care nu l-a mai putut stapâni nimeni si în adâncurile lui au fost trasi la fund toti acei care s-au bucurat pâna atunci de toate bogatiile tarii, în schimbul servilismului lor, al crimelor savârsite si al tradarilor.

SFARSIT