Adevaratul Ceausescu (19)

„Congresul partidului dă avânt poporului“

În iunie 1960, la Bucureşti a avut loc Congresul al III-lea al PMR. Nicolae Ceauşescu s-a ocupat de pregătirea celui mai important eveniment din viaţa partidului. În ţările comuniste, congresul partidului era socotit un adevărat eveniment. De la această regulă, România nu a făcut excepţie.

„Organul suprem de conducere al Partidului Muncitoresc Român este Congresul, care alege Comitetul Central", se scria în Statutul PMR din 1948. În iunie 1960, la Bucureşti a avut loc Congresul al III-lea al PMR. Nicolae Ceauşescu, secretar al Comitetului Central responsabil cu „organizatoricul", a fost direct implicat în pregătirea evenimentului.

A aprobat poeziile

Ceauşescu a primit „sarcina" să se ocupe de congres în şedinţa Biroului Politic din 1 decembrie 1959. Împreună cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Dumitru Coliu şi Leonte Răutu, urma să pună la punct toate detaliile. Făcea parte din comitetul de organizare. La Arhivele Naţionale se păstrează mai multe documente datând din lunile premergătoare congresului. La vremea lor, fuseseră trimise la cabinetul lui Ceauşescu, pentru aprobare.

Nicolae Ceauşescu (dreapta) şi Emil Bodnăraş au fost realeşi membri ai Biroului Politic la al III-lea Congres al PMR

În cadru mai larg, despre congres s-a discutat în două rânduri: în decembrie 1959 şi în mai 1960. La CC au fost invitaţi activişti de la centru, din provincie, miniştri, directori de instituţii. Ceauşescu a participat activ la ambele. Direcţia Organizatorică a fost în prima linie a pregătirilor. Cine poate participa, după ce criterii să fie selectaţi delegaţii, cum să „curgă" regia întregului eveniment - au fost la origine propuneri ale Direcţiei, supervizate de viitorul preşedinte al României.

De pildă, în 16 iunie, cu patru zile înainte de start, Ceauşescu a primit spre lectură mai multe poezii. Virgil Trofin, prim-secretarul UTM, plănuise în cele mai mici amănunte momentul sosirii pionierilor. De altfel, mesajul „tinerelor vlăstare" avea să fie păstrat în regia congreselor partidului până în 1989. „Propunem ca delegaţia să fie formată din 300 de pionieri, îmbrăcaţi în costum de pionieri. Ei vor intra în sală în sunetul goarnelor şi al tobelor, având în frunte drapelul organizaţiei orăşeneşti de pionieri, iar fiecare pionier va avea în mână un buchet de flori. Delegaţia va intra pe culoarul central al sălii până în faţa tribunei şi, după ce garda drapelului va lua loc în partea stângă a tribunei, un grup de pionieri va înmâna flori tovarăşilor din prezidiul Congresului. Un alt grup va înmâna flori tovarăşilor invitaţi din partea partidelor comuniste şi muncitoreşti frăţeşti şi în acelaşi timp ceilalţi pionieri vor înmâna flori delegaţilor din jur". Ceauşescu a fost de acord cu toate propunerile lui Trofin.

Cu Hruşciov la un şpriţ de vară

Sâmbătă, 18 iunie 1960, întreg Biroul Politic, inclusiv Ceauşescu, a mers la Aeroportul Băneasa, în întâmpinarea lui N.S. Hruşciov. „La ora 12.00, avionul aterizează", scrie „Scînteia". „În aplauzele puternice ale asistenţei, coboară tovarăşul N.S. Hruşciov şi ceilalţi membri ai delegaţiei PCUS. Conducătorii partidului şi statului nostru se apropie de avion, se îmbrăţişează cu tovarăşul N.S. Hruşciov şi cu membrii delegaţiei PCUS, urându-le bun venit". Duminică dimineaţă a mers, împreună cu toţi „tovarăşii din conducere", în Parcul Herăstrău, numit pe atunci I.V. Stalin. Se deschidea Expoziţia sovietică, menită să ilustreze pe viu succesele economiei socialiste.

Hruşciov a fost invitatul de onoare. Înaltul oaspete a tăiat panglica inaugurală, a rostit un discurs şi a invitat vizitatorii să vadă pe viu „realizările" industriei din Uniune. Printre cele 6.000 de exponate aduse la Bucureşti s-au aflat machetele sateliţilor artificiali ai Pământului şi a ultimei rachete cosmice fabricate în URSS. Vizitarea expoziţiei a durat câteva ceasuri. La final, Ceauşescu împreună cu întreaga „conducere" au luat o gustare pe terasa restaurantului „Mioriţa", scrie Boris Buzilă, gazetar la „România liberă", într-un volum memorialistic (În prezenţa stăpânilor. Treizeci de ani de jurnal secret la Români Liberă, Editura Compania, 1999).

„Comitet Central iubit, de popor tu eşti slăvit"

Săptămâna ce-a urmat a fost alocată exclusiv înaltului eveniment. Congresul a început luni, 20 iunie, la ora 9.00, şi s-a sfârşit sâmbătă la amiază. Congresul al III-lea al PMR a fost primul eveniment de amploare găzduit de Sala Palatului din Bucureşti. Se numea pe-atunci Sala Congreselor. Fotograful „Scînteii" a imortalizat în faţa noului edificiu câţiva delegaţi ajunşi din ţară. O săptămână, la Sala Palatului a curs şuvoi de lume. Delegaţii la Congres - în număr de 1.150. Au trimis reprezentanţi partide comuniste din 46 de ţări. Tabloul a fost completat de ziariştii acreditaţi la Congresul partidului din România. Inclusiv publicaţiile „capitaliste"„New York Times" şi „Times" au trimis atunci câte un gazetar la Bucureşti.

În timpul Congresului propriu-zis, Nicolae Ceauşescu nu a avut vreo însărcinare specială. Nu a luat cuvântul niciodată. A fost ales în prezidiu şi a condus de două ori lucrările: miercuri dimineaţa şi vineri după-amiază. Miercuri, pe „mandatul" lui, a apărut în sală „oastea pionierilor" promisă de Virgil Trofin cu patru zile în urmă. Ceauşescu a avut ocazia să vadă că totul s-a petrecut întocmai planului. Au fost şi tobe, şi goarne, şi flori, şi poezii. Tot el a prezidat şi penultimul act al Congresului, din după-amiaza de vineri, 24 iunie 1960. „Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a anunţat că din întreaga ţară au sosit şi continuă să sosească pe adresa celui de-al III-lea Congres al PMR numeroase telegrame şi scrisori", a consemnat „Scînteia" spusele lui Ceauşescu din acea zi. „Până acum au sosit peste 1.200 de telegrame şi scrisori, trimise de muncitori, ţărani colectivişti şi întovărăşiţi, ingineri, tehnicieni, oameni de ştiinţă, lucrători pe tărâmul culturii, tineri, femei, de colective de oameni ai muncii din întreprinderi, de pe şantiere, din ministere, organizaţii obşteşti, unităţi militare etc. Cu toţii salută cu înflăcărare Congresul, raportează cu mândrie realizările pe care le-au obţinut în cinstea Congresului şi îşi iau angajamente entuziaste pentru îndeplinirea sarcinilor trasate de partid".

Ceauşescu reales, la al III-lea Congres

Sâmbătă dimineaţă s-a petrecut ultimul act important: au fost alese „organele" de conducere - Comitetul Central, Biroul Politic şi Secretariatul. Nicolae Ceauşescu a fost reales în toate. Duminică, 26 iunie, pe prima pagină din „Scînteia" au apărut fotografiile membrilor Biroului Politic. Prima - puţin mai mare decât celelalte - a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretar al CC al PMR. Urma premierul Chivu Stoica. Apoi, în ordine alfabetică, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Nicolae Ceauşescu, Al. Drăghici, Ion Gheorghe Maurer şi Alexandru Moghioroş - membri plini. Şi Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan şi Ştefan Voitec - membri supleanţi. În afară de Ceauşescu, secretari ai CC au mai fost aleşi Mihai Dalea şi Janoş ­Fazekaş. Seara, Ceauşescu a mers la recepţia oficială, organizată la Palatul Republicii.

"Propunem ca delegaţia să fie formată din 300 de pionieri. Ei vor intra în sală în sunetul goarnelor şi al tobelor."
Virgil Trofin, prim-secretar UTM

Congresul, amânat din cauza lui Hruşciov

Congresul al III-lea al PMR ar fi trebuit să aibă loc în luna aprilie 1960. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Moscova. N.S. Hruşciov, liderul PCUS, a dat peste cap planurile liderilor PMR. În acel an începea un nou „cincinal", iar liderii PMR intenţionau să îl prezinte la Congres. În februarie 1960, o delegaţie condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej a mers la Moscova. Cu acest prilej, N.S. Hruşciov s-a interesat de congresul PMR, iar Gheorghiu-Dej i-a spus că este programat în primăvară. Fără să ţină seama de intenţiile românilor, Hruşciov a spus că este foarte ocupat. „Mie mi-a făcut impresia că lega Congresul nostru de timpul lui liber", a comentat Al. Bârlădeanu în şedinţa Biroului Politic din 8 februarie 1960. Aşa că evenimentul a fost amânat cu două luni, până în iunie.

Sala Palatului, gătită pentru congres

În 1960 a fost dată în folosinţă Sala Palatului. De-atunci şi până la moartea lui Ceauşescu, a găzduit toate congresele partidului. Construcţia începuse în 1959, după proiectele arhitecţilor Horia Maicu, Tiberiu Ricci, Romeo Belea şi Ignace Şerban. Pentru înălţarea noului edificiu s-a sistematizat zona cuprinsă între bisericile Kretzulescu şi Luterană. Planurile iniţiale prevedeau ca prima să fie dărâmată. S-a renunţat în ultimul moment, a povestit în memorii Paul Sfetcu, şeful de cabinet al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (13 ani în anticamera lui Dej, Curtea Veche, Bucureşti, 2008).

Un document din 1959, trimis liderilor PMR spre lectură, oferă amănunte inedite despre Sala Palatului. Sala era legată de fostul Palat Regal, redenumit după 1948 Palatul Republicii, printr-o scară principală. Conform documentului, accesul în clădire se făcea prin două locuri.

Din 1960 până la sfârşitul regimului comunist, Sala Palatului a găzduit toate congresele partidului

Oaspeţii obişnuiţi intrau prin piaţa sălii, iar oaspeţii de rang înalt - prin Palat. Noul edificiu putea fi folosit pentru congrese şi consfătuiri, pentru spectacole cu mari ansambluri, concerte cu solişti şi ca sală de cinema.

Partea nevăzută a Sălii Palatului

Cu funcţionalitate multiplă, ceea ce se cunoaşte generic sub numele de Sala Palatului este în realitate un ansamblu de săli, saloane şi birouri. Pentru sala principală, de la etajul 1, au fost prevăzute 3.097 de locuri plus 120 pentru prezidiu (pe scenă), repartizate astfel: 984 la parter, 811 în balcoanele laterale, 1.078 în balconul din spatele sălii, 176 de locuri pe strapontine. În directă legătură cu sala principală există o sală mai mică, de 156 de metri pătraţi şi 70 de locuri. Pentru invitaţi au fost prevăzute două saloane de câte 80 de metri pătraţi. În Sala Palatului există şi mai multe birouri, atât la parter, cât şi la nivelul unu.

În 1960, conform documentului, Sala Palatului a fost dotată cu instalaţie de climatizare în sala principală, care asigura ventilaţia, răcirea şi filtrarea aerului; instalaţii de lumină fluorescentă în toate încăperile; instalaţii de amplificare, pentru vorbitor prin difuzoare din spătarul fiecărui scaun şi prin grupe de difuzoare. Pentru orice eventualitate, spune documentul, au fost prevăzute două sisteme de amplificare. Sala mai avea şi instalaţii de traducere simultană din şase limbi. Pentru siguranţă, alimentarea cu energie electrică se făcea prin trei surse diferite. Ca să asigure funcţionarea în orice condiţii, sala a fost prevăzută cu grup electrogen propriu.