Şi luna e pătrată

Petre Violetta

Implozii nesfârşite muşcă neantul

Şi din icoane, implorând tăcere

Un sfânt mărşăluieşte peste altul

Sub cizma necredinţei, ziua piere ...

Şi umbrele-şi revendică arene

În care se extinde peste lume

O luptă-a neputinţei şi ce lene

Se-nchide-n începutul fără nume!

Din vechi tablouri amintiri respiră

Ca-ntr-o ruină-a smogului păgân

Se-nneacă notele în cântecul de liră

Şi portativele, pustii, în veci rămân ...

Cuvântul se închide-ntre zăbrele

Şi necuvinte-şi primenesc mormânt

Se mai trezeşte-o clipă-n dans de iele

Şi luna mi-e pătrată ... eu – pământ ...