Liviu Vălenas, Convorbiri cu Mircea Dimitriu (7)

MISCAREA LEGIONARĂ INTRE ADEVAR SI MISTIFICARE

Toate adevărurile care sunt ţinute în tăcere devin otrăvite
Nietzsche, Also sprache Zarathustra

Eugen Cristescu, dusmanul Legiunii

Liviu Vălenas:
Înseamnã cã statul "national legionar", proclamat la 14 Septembrie 1940 nu a fost decât o fictiune ?

Mircea Dimitriu:
Horia Sima a cerut lui Antonescu sã organizeze alegeri parlamentare. Antonescu a refuzat categoric, stiind cã el nu are nici un partid si nu are nici o sansã ca sã fie ales. Chiar la procesul sãu din 1946, Antonescu a declarat "În Septembrie 1940 toata tara era cu legionarii". Se pune întrebarea de ce a dorit Horia Sima aceste alegeri ? Pentru motivul cã Miscarea Legionarã niciodatã nu a vrut sã ajungã la putere printr'o loviturã de stat, sau prin înselãciune. Capitanul afirmase totdeauna, "Atunci când vom avea peste jumãtate din populatia tãrii cu noi, atunci ne vom face gânduri sã guvernãm". Ceea ce este foarte important pentru cele ce vor urma în tarã, a fost faptul cã Antonescu a cerut tot timpul sã fie el seful Miscãrii Legionare ! ! De trei ori a insistat pe lângã Horia Sima, care l-a refuzat politicos, demonstrându-i cã nu este posibil, pentru cã legionarii nu pot sã fie comandati ca la armatã ! În plus existã o legãturã sufleteascã între seful Miscãrii si legionari. La 6 Septembrie 1940, înainte de formarea guvernului, Horia Sima a fost consacrat de Forul Legionar, într'o sedintã, la propunerea lui Corneliu Georgescu, ca sef al Miscãrii Legionare. Propunerea a fost acceptatã cu aclamatii, iar Horia Sima a fost consacrat ca urmas al lui Corneliu Codreanu. Ion Antonescu a fost continuu refuzat de Horia Sima la cererea lui de a prelua el sefia Miscãrii. La ultimul refuz al lui Horia Sima, Antonescu l-a chemat pe Eugen Cristescu si l-a numit seful Serviciul Special de Informatii (SSI), în locul unui ofiter din armatã de mai putinã încredere. Eugen Cristescu trebuia sã rãspundã numai fatã de generalul Ion Antonescu. Eugen Cristescu a declarat ulterior, "În calitate de sef al Politiei de Sigurantã, timp de 14 ani, am activat împotriva Miscãrii Legionare si am efectuat dizolvãrile Gãrzii de Fier din 1931 si 1933" !... Tocmai aceastã activitate trecutã a lui Eugen Cristescu l-a determinat pe Antonescu, sã-l numeascã, la 15 Noiembrie 1940, ca sef al SSI,
continuatorul SSI-ului lui Moruzov... Ca o parantezã, cu numai o sãptãmânã înainte, la 8 Noiembrie 1940, la Iasi, Antonescu a îmbrãcat pentru ultima datã cãmasa verde si a cerut din nou lui Horia Sima, sefia Miscãrii Legionare...

Liviu Vălenas:
Eugen Cristescu, aici nu mai încap dubii, a fost foarte loaial generalului Antonescu...

Mircea Dimitriu:
Nu numai loial, l-a si dezinformat cu bunã stiintã. Astfel, cu putin timp înainte de anul nou 1941, Cristescu l-a informat pe Antonescu, "Cã SSI a primit informatii care aratã cã legionarii pregãtesc RÃFUIALA CEA MARE, pentru noaptea de revelion, din care vor sã facã o adevãratã noapte a Sfântului Bartolomeu, iar în acest scop Politia Legionarã a întocmit o listã de 2.000 de democrati proscrisi în Capitalã si peste 20.000 în întreaga tarã" !... Reaua vointã a acestei comunicãri si falsitatea ei, rezultã si din faptul cã Politia Legionarã fusese oficial desfiintatã la 2 Decembrie 1940... Eugen Cristescu a cerut generalului Antonescu,"Sã ia mãsuri ferme contra legionarilor", dar acesta i-a rãspuns : "Nu este vremea, îi sustin încã germanii, continuã si urmãreste-i în continuare si tine-mã la curent cu toate constatãrile"... Eugen Cristescu, nemultumit de rãspunsul lui Antonescu, a mai adãugat în final : "De fapt am informatii cã vor sã vã împuste într'o sedintã a Consiliului de Ministri"... Nu mai încape nici un dubiu, cã activitatea contra legionarilor era cea mai importantã activitate contrainformativã a SSI în statul asa zis "national legionar", prin proportiile si implicatiile sale politice... Care va se zicã, acest ticãlos de Eugen Cristescu a fost acela care l-a atâtat permanent pe Ion Antonescu contra Miscãrii Legionare, cu informatii false, care nu aveau NIMIC de-a face cu intentiile Miscãrii Legionare.

Profesorul Ion Zelea Codreanu pretinde sefia Legiunii

Liviu Vălenas:
Un episod straniu din istoria Legiunii s'a petrecut în Noiembrie 1940, când tatãl lui Codreanu, profesorul Ion Zelea Codreanu, a luat cu asalt un sediu din Bucuresti al Miscãrii, dorind ca sã fie el sef în locul lui Horia Sima, ce s'a întâmplat în realitate ?

Mircea Dimitriu:
Da, este vorba de sediul aflat în casa generalului Zizi Cantacuzino-Grãnicerul, de pe strada Gutenberg nr. 3. Desi profesorul Codreanu a participat, la rãsturnarea lui Carol, alãturi de Horia Sima, ulterior a început sã aibã pretentii asupra sefiei Miscãrii. Adevãrul este cã profesorul Codreanu fusese manipulat de adversarii din Legiune ai lui Horia Sima, printre ei preotul Dumitrescu-Borsa si Ciorogaru. Preotul Dumitrescu-Borsa conducea Comandamentul de Prigoanã de la Berlin, dar dupã asasinarea lui Armand Cãlinescu în 1939 nu a mai vrut sã stie nimic de Legiune, acuzându-l pe Horia Sima "cã a distrus Legiunea si tineretul tãrii". Ciorogaru în schimb se considera sef al grupului de la Berlin pe motivul cã "el a
fost numit în aceastã functie chiar de Corneliu Codreanu personal, ca persoana care rãspundea de relatiile Legiunii cu germanii" (singura realizare a lui Ciorogaru în Germania a fost publicarea în germanã a cãrtii "Pentru Legionari" a lui Codreanu, dupã moartea acestuia). Când s'au reîntors în tarã, dupã 3 Septembrie 1940, preotul Dumitrescu-Borsa si Ciorogaru au început sã-l atâte incontinuu pe profesorul Codreanu contra lui Horia Sima. Nu era prea multã nevoie de aceste atâtãri, pentru cã deja profesorul Codreanu ridicase pretentia, înainte de congresul Legiunii dela Iasi, din 8 Noiembrie 1940, "cã el trebuie sã fie numit seful Miscãrii, fiind succesorul pãmântean al Cãpitanului"... Desi a purtat lungi discutii cu profesorul Codreanu, Horia Sima nu a reusit sã-l convingã sã renunte la aceastã pretentie. In zadar i-a demonstrat Horia Sima profesorului Codreanu, "cã el a fost desemnat de Forul Legionar sã conducã Miscarea", Ion Zelea Codreanu a rãmas pe pozitia lui, nimic nu l-a putut îndupleca pe profesorul Codreanu sã renunte la ideile sale. Corneliu Codreanu îl folosise pe tatãl sãu exclusiv pentru felul sãu de a vorbi maselor, foarte colorat si foarte convingãtor...

Liviu Vălenas:
Dacã l-ati cunoscut îndeaproape, cum l-ati caracteriza acum pe tatãl lui Corneliu Codreanu ?

Mircea Dimitriu:
Mare român. Împreuna cu A.C. Cuza, Iorga, Sumuleanu, Gavanescul, a fost un premergator al nationalismului românesc. Sfatuitor al Capitanului în probleme nationale.

Liviu Vălenas:
Actiunea de "comando" a profesorului Codreanu, cum s'a terminat ?

Mircea Dimitriu:
Profesorul Codreanu a venit însotit de un grup de tineri, care nu stiau despre ce este vorba. Au intrat în curtea sediului de pe strada Gutenberg nr.3, pãzit de o gardã normalã, ce l-a lãsat pe profesor sã intre în clãdire, el s'a dus si s'a asezat la masa unde stãtea de obicei Cãpitanul, iar însotitorii sai au rãmas afarã, lor nu li s'a permis accesul în clãdire. Nenorocirea a fost cã s'a dus vestea cã sediul este ocupat, nu se stia exact de cine, diverse grupe legionare s'au alarmat si au venit sã despresoare sediul. A fost un moment de confuzie, garda care pãzea sediul vãzându-i pe legionarii veniti sã despresoare clãdirea, au crezut cã acestia sunt o nouã grupã care vor sã ocupe sediul. S'a deschis focul si pânã s'au lãmurit lucrurile, doi legionari au fost împuscati. A venit la sediu si Horia Sima care i-a explicat profesorului Codreanu cã actiunea lui nu are nici un rost, eventual doar sã compromitã Legiunea. Destul de supãrat, profesorul Codreanu s'a retras, plecând apoi la Husi. În ceea ce-i priveste pe preotul Dumitrescu-Borsa si pe Ciorogaru, acestia au fost trimisi la locurile lor de origine, ca sã nu aibã de suferit represiuni din partea unor legionari mai indignati. Ciorogaru s'a dus în satul lui natal din Gorj si a stat acolo, pânã când a fost
arestat de comunisti.

Liviu Vălenas:
Ulterior datei de 23 Ianuarie 1941, ce s'a mai întâmplat, pânã la moartea sa, cu profesorul Ion Zelea Codreanu ?

Mircea Dimitriu:
Profesorul Ion Zelea Codreanu, împreunã cu câtiva legionari, s'au oferit generalului Antonescu, pentru a continua colaborarea cu Miscarea Legionarã, întreruptã de puciul acestuia, dar Antonescu, dupã câteva discutii, a respins oferta, desi guvernul german a încercat sã creeze o alternativã legionarã - fãrã, sau chiar anti-Sima, pusã sub conducerea generalului Antonescu. Ce s'a mai întâmplat dupã aceea cu profesorul Codreanu, nu sunt informat, nemaifiind în tarã. Presupun cã a avut de suferit si sub comunisti, cãci nu era omul sã plece capul.

Asasinatele dela Jilava, Strejnic si Snagov

Liviu Vălenas:
Un alt episod controversat sunt asasinatele din noaptea de 26 spre 27 Noiembrie 1940 dela Jilava. Printre cei asasinati aici a fost si Mihail Moruzov, fostul sef al SSI. Existã bãnuiala cã legionarii aveau intentia precisã de a-l lichida, pentru a sterge urmele unei trecute colaborãri cu el, este adevãrat ?

Mircea Dimitriu:
Este fals. In primul rând pe Moruzov nu l-au arestat legionarii, ci militarii lui Antonescu. Când zilele lui Carol în România erau numãrate, Moruzov a plecat în Italia, la Venetia (la invitatia Serviciului Secret German, pentru o consfãtuire), toatã lumea credea cã nu va mai reveni în tarã, chiar si Canaris l-a sfãtuit insistent sã nu revinã pe moment în România, "pânã nu se vor linisti apele"... Moruzov însã a primit niste asigurãri, false desigur, cã poate sã vinã linistit în tarã, pentru cã nu i se va întîmpla nimic. Moruzov, care era foarte versat a cãzut însã în capcanã, s'a urcat pe data de 4 Septembrie 1940 în trenul spre România si via Iugoslavia, a ajuns în seara zilei de 5 Septembrie 1940 la Bucuresti. A doua zi Carol a fost nevoit sã abdice si aproape imediat Mihail Moruzov a fost arestat de patru ofiteri din Statul Major al Armatei. Canaris a intervenit de trei ori pe lângã Antonescu, ca Moruzov sã fie eliberat, fãrã succes însã. Ultima datã a intervenit chiar si Hitler personal, si el fãrã succes. Antonescu stia sã urascã... Antonescu nu-i ierta lui Moruzov procesul de bigamie si internarea sa la mãnãstirea Bistrita. Nu-i ierta nici dosarul compromitãtor întocmit mamei sale, Litã Baranga. Odatã cu el, Antonescu a ordonat si arestarea lui Niky Stefãnescu, revenit si el, cu acelasi tren dela Venetia.

Liviu Vălenas:
Fiindcã ne-am referit la asasinatele din Noiembrie 1940 de la Jilava, ce s'a întâmplat de fapt si cine este vinovat (sau vinovati) pentru aceste omoruri ?

Mircea Dimitriu:
Nefiind în tarã în acele zile, îmi lipseste informatia proprie, dar din tot ce am aflat ulterior, am ajuns la concluzia cã acest act nu a fost premeditat si cu atât mai putin comandat. În Septembrie 1940 Antonescu a inclus pe lista lui de vinovati, fãcutã chiar publicã, o multime de oameni politici, colaboratori ai lui Carol, ca Tãtãrescu, Ghelmegeanu, Mirto, Titeanu, Lobey, generalul Ilcus, generalul Tenescu etc. Lista a fost redusã, la insistentele lui Horia Sima, la numai 60 de mari vinovati. La aceastã listã, comisia de anchetã înfiintatã ad-hoc, a mai descoperit încã 4 mari vinovati. Acesti 64 au fost dusi la Jilava, într'o sectie separatã, unde la cererea expresã a lui Antonescu, trebuiau sã fie pãziti de legionari si nu de soldati
(care s'ar fi putut lãsa mituiti). Dar acest zel punitiv al lui Antonescu a început cu Noiembrie 1940 sã se diminueze simtitor, sub interventiile rudelor influente ale multora dintre detinuti, dar si din cauza refuzului lui Horia Sima de a-i preda conducerea Miscãrii Legionare (o dorintã imposibil de realizat, Miscarea nefiind un regiment, cãreia i se numeste un comandant nou). Din acest moment Antonescu a devenit un dusman al Miscãrii Legionare si a apelat la serviciile lui Eugen Cristescu, care va cãuta prin toate mijloacele serviciului secret sã distrugã, pentru a patra oarã, Miscarea Legionarã. Comisia de anchetã, s'a aliniat, cu satisfactie, la pozitia lui Antonescu, declarând nevinovati doi asasini (Traian Cinghitã, ofiterul care la Vaslui a ordonat împuscarea a 31 de legionari si pe comisarul Davidescu, care a schingiut si omorît zeci de legionari), cerând punerea lor în libertate. Mai mult, a decis internarea generalului Bengliu si a generalului Gavrilã Marinescu, într'un sanatoriu. Colonelul Zãvoianu, prefect al Politiei Capitalei s'a opus acestor cereri. Cum Mihai (Icã) Antonescu, ministrul Justitiei, refuza permanent sã fixeze un termen pentru procesul celor 64 de asasini, a devenit clar tuturor legionarilor, cã clica lui Antonescu asteaptã numai un moment favorabil, pentru a-i face scãpati si absolviti de orice vinã, putând fi acum de folos, cu experienta lor, contra Miscãrii Legionare. La 26 Noiembrie 1940 au început sãpãturile la movila din interiorul Jilavei, unde, dupã spusele asasinilor, erau înmormântati Cãpitanul, Nicadorii si Decemvirii. Se adunaserã multi legionari si se lucra în schimburi neîntrerupte. Toti erau cuprinsi de o stare de emotie si de revoltã, care se amplifica pe mãsurã ce lucrãrile înaintau. Se fãcuse noapte si la slaba luminã a felinarelor, aparitia uriasului bloc de beton a zguduit emotional pe toti cei prezenti pânã la un punct, când explozia de revoltã putea fi stâpânitã numai de certitudinea cã asasinii vor fi judecati si condamnati. Si
poate cã nu s'ar fi întâmplat nimic, dacã în acest moment de maximã tensiune, unde stãpânirea de sine se afla la punctul critic, nu ar fi sosit stirea cã Antonescu a dat ordin unitãtii militare din Jilava sã înlocuiascã, imediat, paza asasinilor cu o gardã militarã, ordin confirmat de pregãtirile neobisnuite ale militarilor din incinta Jilavei. Subit, toti au înteles cã Antonescu vrea sã-i elibereze pe toti asasinii si sã lase crimele lor împotriva Miscãrii Legionare neispãsite. E posibil ca cineva sã fi aruncat o lozincã, cert este cã toti legionarii de la mormânt, împreunã cu garda de schimb, tocmai sositã si cu cea care trebuia schimbatã, au luat cu asalt celulele asasinilor, hotãrîti sã ia în mâna lor pedepsirea acestora, pentru cã Antonescu si clica lui vroiau sã o împiedice. Întreaga rãspundere o poartã în realitate Antonescu, care nu mai vroia sã le facã proces si pentru cã a trimis ordinul de schimbare a
responsabilitãtii pazei la Jilava, tocmai în momentul dezgropãrii Cãpitanului, când starea emotionalã a grupului de legionari care lucrau, era la paroxism. Întreaga Miscare Legionarã, atunci si ulterior, a fost solidarã cu acest act nedorit de justitie, cealaltã cale, pe care a dorit-o, si permanent a cerut-o, fiindu-i refuzatã si fãcutã imposibilã...

Liviu Vălenas:
Se stie cã profesorul Nicolae Iorga a fost asasinat, imediat dupã masacrul de la Jilava, de o echipã condusã de Traian Boeru, de la Institutul National al Cooperatiei. Se cunosc si motivatiile acestei rãzbunãri sângeroase, care a adus ulterior Miscãrii Legionare o condamnare unanimã. Dar de ce a fost asasinat la Snagov profesorul de economie Virgil Madgearu ? Ce avea Miscarea Legionarã cu el ?

Mircea Dimitriu:
În echipa lui Boeru a fost si Stefan Cojocaru. Bãnuiesc cã el a avut initiativa. Fusese "trântit" la examen de Madgearu si a vrut sã se rãzbune. În plus am aflat ulterior, cã Stefan Cojocaru avea o sotie rusoaicã. Este interesant cã nu a fost implicat în procesul lui Boeru, desi se afla în tarã. A ajuns ulterior în Germania, fiind internat la Rostock si la Buchenwald. S'a reîntors în tarã si a fost arestat de comunisti mult mai târziu decât ceilalti.

Liviu Vălenas:
Ar fi fost posibilã salvarea lui Iorga si Madgearu ?

Mircea Dimitriu:
Când Horia Sima, a fost informat, pe la orele 14,00, în data de 27 Noiembrie 1940, de arestarea lui Madgearu de cãtre Traian Boeru si de intentia de a-l aresta si pe Nicolae Iorga, el se afla blocat la Presedintia Consiliului de Ministri, ocupatã de armatã, angajat într'o sedintã dramaticã, începutã încã la orele 4,00 si provocatã de cele petrecute în cursul noptii la Jilava si ulterior, la orele 7,00, de stirea arestãrii lui Tãtãrescu, Ghelmegeanu, Argetoianu, Gigurtu si a generalului Ilasievici (ulterior acestia au fost eliberati, scãpând nevãtãmati). Horia Sima, la început singur, apoi cu ministri legionari si cu Forul Legionar, erau masiv atacati pentru cele întâmplate si li se cerea ultimativ sã-l proclame pe generalul Antonescu, ca sef al Miscãrii Legionare, pentru a se putea "restabili ordinea"... Horia Sima fiind în imposibilitate de a pãrãsi sedinta, s'a mãrginit a telefona la Ploiesti, ca Boeru sã fie interceptat si retinut, iar lui Nicolae Petrascu, i-a cerut sã-i telefoneze lui Iorga, ca sã plece de acasã, fapt ce a fost confirmat la procesul lui Boeru, de cãtre sotia profesorului. Iorga însã a crezut cã este o cursã si a rãmas acasã, fapt ce i-a fost în final fatal. Boeru nu a mai putut fi retinut la Ploiesti si si-a continuat cursa criminalã spre Sinaia. Pe de altã parte, în sedinta de la Presedintie, când s'a aflat, la orele 18,00, si de arestarea lui Iorga, acuzatiile si cererea de sefie a Miscãrii Legionare pentru Antonescu, au devenit tot mai puternice, iar sansele de rezistentã a Miscãrii Legionare si mai diminuate. O rupturã pãrea inevitabilã, când pe la orele 19.00 apare Neubacher, trimis de legatia germanã, care în discutii separate cu ambele pãrti, a putut gãsi un compromis acceptat de toti. Era searã târzie, când Horia Sima a putut pleca personal în cãutarea lui Boeru. Drama fusese deja consumatã.

Liviu Vălenas:
L-ati cunoscut personal pe Traian Boeru, asasinul lui Iorga ?

Mircea Dimitriu:
L-am cunoscut numai la Buchenwald, unde era evitat de ceilalti, cu toate cã se manifesta zgomotos pentru Horia Sima. N'a fost la Viena si s'a dedicat bursei negre în stil mare si a fãcut multi bani. Ulterior s'a aliat dizidentei, finantând-o. Ajutat de generalul Ion Gheorghe, de Aureliu Rãutã, de colonelul Tomoroveanu, de Uscãtescu si de Ilie Gârneatã, a organizat "un consiliu de onoare" la Paris, cu intentia de a stabili cã a actionat (la asasinarea lui Iorga si Madgearu) din ordinul Miscãrii Legionare, ceea ce era complet fals ! Mai târziu, desi fusese condamnat (în contumacie) la moarte în România, si-a adus familia în Occident, cu vizã de iesire în regulã, datã de autoritãtile comuniste de la Bucuresti. Mentionez cã familia sa nu a avut de suferit, nici sub Antonescu, nici sub comunisti... A mai încercat, în 1954, cu ajutorul argatilor lui (dizidenti legionari) rãpirea lui Horia Sima...

Liviu Vălenas:
Miscarea Legionarã a mai fost acuzatã si de faptul cã a asasinat evrei la Abator, este adevãrat ?

Mircea Dimitriu:
"Masacrul de la Abator" se pretinde cã s'a" produs" între 21-23 Ianuarie 1941. Fiind atunci în tarã, nu am auzit de asa ceva ! Acest masacru pur si simplu nu a existat ! "Masacrul de la Abator" a fost o înscenare ulterioarã a lui Eugen Cristescu, pentru a-i furniza lui Icã Antonescu material pentru cartea "Pe marginea prãpastiei", ca de altfel si celãlalt fals "celebru", cealaltã legendã, "soldatul român ars de viu de legionari". Cu toate cã ar fi dorit mult de tot, Mihai Antonescu nu a reusit sã prezinte niciun legionar, cãruia sã i se facã proces pentru aceastã presupusã faptã oribilã (masacrarea unor evrei la Abatorul din Bucuresti), fie chiar si în contumacie. De abia în 1945 Ilya Ehrenburg reia "afacerea", urmat de "România Liberã" si "Tribuna Poporului", care se întrec în detalii fanteziste. În 1946 Procuratura, în proportie deja de 90 % comunistã, se autosesiseazã si începe ancheta. Dr. Aurel Naghel, fost director în 1941 al Abatorului, precum si sute de fosti angajati, sunt anchetati. Numai mãcelarul Horváth (evreu maghiar) crede cã a fost un pogrom, dar el a fost angajat al Abatorului, ulterior "masacrului". În schimb un alt evreu, angajat în acea perioadã la Abator, Segal, a declarat cã nu a existat NICIUN MASACRU ! Neputând gãsi niciun
indiciu, Procuratura comunistã închide dosarul... De altfel, chiar înainte de audierea martorilor, fosti medici si angajati ai Abatorului Bucuresti, protesteazã, printr'o întâmpinare, adresatã ziarelor "Universul" si "Dreptatea" împotriva alegatiilor din "România Liberã" si "Tribuna Poporului", declarând pe propria rãspundere, cã faptele descrise sunt de domeniul fanteziei ! Dezmintirea n'a mai apãrut, cele douã ziare, "Dreptatea" si "Universul" fiind interzise de comunisti, dar ea a fost publicatã în facsimil în "Expres Magazin" nr.13 din Aprilie 1992. De altfel conducãtorul Federatiei Evreiesti de atunci, dr. Wilhelm Fildermann, nu pomeneste despre un astfel de pogrom si nici chiar mai târziu Rabinul Sef Moses Rosen, cunoscut adversar declarat al Legiunii si al nationalismului românesc, dar binecunoscut si pentru exagerãrile lui fanteziste ! În 1991 a fost editatã în România, de Centrul de Studii al evreilor din România, lucrarea "Martiriul evreilor din România în 1940-1941", un studiu de 300 de pagini, lucrare prefatatã de Rabinul Sef Moses Rosen. În acest studiu nu se pomeneste nici un cuvânt despre presupusul masacru dela Abator, autorii studiului nu au dorit sã se discrediteze relatând fapte inexistente. În fine, pânã si Tribunalul International de la Nürnberg a aruncat acuzele lui Ilya Ehrenburg la cosul de gunoi...

(va urma)