Istorii Uitate (22)

Razboi pentru o ureche

Istoria omenirii a cunoscut pana in prezent (si din pacate mai cunoaste) mii de razboaie, purtate din cele mai diferite pricini. Desigur, motivele principale si evidente ale acestor conflicte raman lacomia neostoita a conducatorilor de popoare, dorinta de razbunare, orgoliul si ambitiile nemasurate. Dar cel mai adesea, suveranii razboinici au cautat sa ascunda adevaratele cauze ale declansarii de ostilitati, invesmantandu-le sub masca patriotismului, a dreptatii si restabilirii onoarei. Nu de putine ori s-au purtat razboaie pentru inima unei femei – si de la Troia incoace n-au fost putine. Ce-ati spune insa despre un razboi purtat pentru o ureche?

Ura seculara

Oricat ar parea de incredibil si de... suprarealist, un asemenea conflict s-a purtat, intre 1739 si 1748, intre Marea Britanie si Spania, nu pe continentul european insa, ci in posesiunile americane ale celor doua mari puteri, mai precis in Noua Granada, Caraibe, frontiera dintre Florida si Georgia. Denumirea neobisnuita a razboiului i se datoreaza unui oarecare Robert Jenkins, ruda lui Steve Attridge, capitan in flota britanica; marinarul a prezentat in Parlament urechea retezata si mumificata a acestuia, sustinand ca spaniolii ce patrulau de-a lungul coastelor americane i-o taiasera.

De fapt, n-a fost decat scanteia menita sa aprinda un butoi de pulbere pe cale oricum sa explodeze. Dupa cum se stie, la incheierea razboiului pentru succesiunea la tronul Spaniei, tratatul de la Utrecht daduse Marii Britanii dreptul de a asigura un numar nelimitat de sclavi pentru coloniile spaniole si 500 tone de bunuri pe an. Faptul oferise o ocazie neasteptata pentru comerciantii britanici de a se infiltra pe pietele spaniole din America. Acest negot direct dintre Marea Britanie si coloniile spaniole din Lumea Noua a reprezentat, desigur, o sursa permanenta de tensiune intre cele doua tari si relatiile dintre ele erau deja extrem de incordate, la data incidentului Jenkins. In alta ordine de idei, sa nu uitam ca ura dintre cele doua natiuni era seculara si ca doar de la inceputul acelui veac britanicii si spaniolii mai fusesera in razboi de doua ori, intre 1718-1720 si intre 1726-1729.

Un cassus belli elocvent

Prin tratatul de la Sevilla, incheiat in 1729, Marea Britanie acordase vaselor de razboi spaniole dreptul de a opri si controla navele comerciale britanice. Spaniolii au interpretat masura intr-un mod diferit si multe cargouri au fost pur si simplu confiscate. Mai mult, ei se plangeau ca guvernul de la Londra incurajeaza tacit activitatea piratilor englezi din Caraibe, care jefuiau corabiile spaniole, incarcate cu aurul Americilor.

In ciuda faptului ca premierul Sir Robert Walpole a sprijinit Spania in timpul razboiului pentru succesiunea la tronul Poloniei, intre 1732 si 1737, nemultumirile opiniei publice britanice fata de „obraznicia” spaniolilor cresteau, odata cu opozitia fata de guvernarea tot mai nepopulara a lui Walpole. Incidentul la care ne-am referit avusese loc cu sapte ani mai devreme, in 1731, cand brigantina britanica Rebecca a fost controlata de nava „guarda-costa” Isabela, condusa de Julio Leon Fandino care, in urma unui conflict spontan, taiase cu sabia urechea unuia dintre mateloti, Robert Jenkins.

Pe moment, intamplarea nu starnise valva dar dupa 1738, in urma interventiei cumnatului sau, Attridge, Jenkins dobandise oportunitatea de a-si povesti patania in fata unei comisii a Camerei Comunelor. Incidentul, amplificat de presa londoneza, a capatat dimensiunile unei insulte nationale si a devenit un cassus belli cat se poate de elocvent. Walpole a fost nevoit sa cedeze presiunilor si sa trimita trupe in Indiile de Vest si un escadron in Gibraltar, sub comanda amiralului Haddock. Masurile au declansat o riposta imediata din partea spaniolilor: regele Filip V a anulat drepturile comerciale conferite britanicilor si a poruncit ca toate navele britanice existente in acel moment in porturile spaniole sa fie confiscate. Pe 14 august 1739, Marea Britanie si-a rechemat ambasadorul de la Madrid si a declarat oficial razboi pe 19 octombrie.

Cine râde la urma

Una dintre primele actiuni militare a fost capturarea de catre englezi, pe 22 noiembrie, a unui port din Noua Grenada (actuala Panama), Puerto Bello, in incercarea de a afecta interesele financiare ale Spaniei. Portul constituia un punct major de export al argintului exploatat in coloniile spaniole si, fiind slab aparat, a fost imediat cucerit de flotila amiralului Edward Vernon. Economia spaniola a avut serios de suferit si curand vasele comerciale ale lui Filip au fost nevoite sa ocoleasca America de Sud, pe la Capul Horn, pentru a putea ajunge pe coastele vestice ale continentului fara probleme.

La Londra, victoria a declansat valuri de entuziasm si in 1740, cu ocazia unui dineu oferit de rege in onoarea lui Vernon, cantecul „God Save the King”, devenit imn national, a fost auzit in public pentru prima oara. O strada din capitala britanica a fost numita in cinstea izbanzii Portobello Road iar victoria a devenit cel mai celebrat eveniment al secolului XVIII. Imbatati de succes, britanicii l-au trimis pe comandorul George Anson sa atace posesiunile spaniole din Filipine, dar actiunea s-a soldat cu un esec. Punctul central al razboiului pentru urechea lui Jenkins a fost insa ambitiosul atac lansat de amiralul Vernon in martie 1741, impotriva orasului Cartagena de Indias, unul dintre principalele porturi exportatoare de aur din colonia Noua Grenada.

Dar organizarea pripita, conflictele cu comandantii trupelor de uscat si problemele de logistica au erodat prematur moralul britanicilor. Puternicele fortificatii ale Cartaginei si strategia abila a comandantului spaniol Blas de Lezo au dat invadatorilor lovitura de gratie. Secerati de gloantele aparatorilor orasului, macinati de frigurile galbene, oamenii lui Vernon au fost nevoiti sa se retraga. Atacurile desfasurate impotriva altor porturi spaniole, din Cuba, Florida sau Panama au esuat si ele, lamentabil si in cele din urma britanicii au fost nevoiti sa ceara pace, cu atat mai mult cu cat un nou conflict – cel pentru succesiunea la tronul Austriei – le solicita atentia in Europa.