Din depărtări, plângând am să-ţi zâmbesc

Jurca Marinela Florina

Am să te scriu şi-n florile de gheaţă,

Să te iubesc, să mă iubeşti.

Chiar dacă îmi dispari, în zori de dimineaţă ...

Şi doar în visul meu, aevea ... îmi zâmbeşti.

N-am să mai plâng, când soarele răsare,

Că nu îmi eşti, că visu-mi ... rătăceşte.

Ci voi privi zâmbind , mereu în zare

Că ştiu, acolo-i cine mă iubeşte.

Am să te scriu mereu, în trista-mi poezie,

Să nu mă dori, când visele-mi dispar.

Mi-eşti pansament, şi-mi eşti anestezie

Şi-un fagure de miere-ntr-un destin amar.

Eşti împlinirea ce-n inimă mi-o caut,

În asfinţit, şi-n noaptea ce-a divină.

Ţi-e vocea lină, ca muzica de flaut,

Un cânt, ce-mbracă noaptea ... în lumină.

Şi visele-mi, de-or fi cândva ruine

Şi de s-or prăvăli, ca muntele-n aval,

Rog inserarea, suflet să-mi aline

Iar noaptea am s-o rog, să-mi cânte la caval.

În asfinţit, când cerul se aprinde

Şi când dureri, din nou la viaţă se trezesc,

De poţi, chiar şi în gând, în braţe mă cuprinde

Din depărtări, plângând am să-ţi zâmbesc.