Liviu Vălenas, Convorbiri cu Mircea Dimitriu (10)

MISCAREA LEGIONARĂ INTRE ADEVAR SI MISTIFICARE

Toate adevărurile care sunt ţinute în tăcere devin otrăvite
Nietzsche, Also sprache Zarathustra

Colaborare cu Biserica Romano-Catolicã

Liviu Vălenas:
Istoricul spaniol Francisco Vega, sustine în teza sa de doctorat "ISTORIA GÃRZII DE FIER", "Cã un subiect interesant pentru o viitoare tezã de doctorat, ar fi relatiile, de dupã 1945, între Biserica Romano-Catolicã si Miscarea Legionarã". Ce a vrut sã spunã prin aceasta istoricul Vega ?

Mircea Dimitriu:
Probabil s'a referit la faptul cã am fost ajutati de Biserica Romano-Catolicã. V-am vorbit deja de preotul Florian Müller, care era un bun nationalist, un mare anticomunist. Preotul Müller a colaborat cu noi foarte strâns, foarte prieteneste. Însã a fost si un prelat al Bisericii Catolice, mai precis spus a celei greco-catolice, care ne era adversar. Este vorba de monseigneurul Octavian Bârlea, care s'a stabilit la Munchen. În schimb alti preoti uniti ne-au ajutat când si cât au putut, atât în Europa, precum si în alte continente. Dar nu atât ca preoti, ci ca Români anticomunisti...

Liviu Vălenas:
Este interesant ceea ce spuneti, pentru cã în ultima carte a regretatului Mircea Ciobanu, consacratã Regelui Mihai, o carte apãrutã în 1994 la Iasi, într'un document anexã, cineva îl acuza de contrariul pe monseigneurul Bârlea, "cã nu i-a ajutat decât pe legionari"...

Mircea Dimitriu:
Dimpotrivã, monseigneurul Bârlea nu ne-a înghitit niciodatã ! Avea o adversitate, tãrãnistã poate, împotriva noastrã. Este interesant faptul cã monseignerul Bârlea a fost o perioadã de timp în America, iar acolo o revistã, "Boian Report" l-a acuzat deschis cã lucreazã cu comunistii împreunã. Nu stiu ce a dres, ce a fãcut monseignerul Bârlea în America, ca sã merite o astfel de acuzã gravã... În schimb pãrintele Vasile Zãpârtan, care a venit ulterior în locul lui Florian Müller, ne-a oferit toatã asistenta spiritualã necesarã, primise în acest sens si o dispensã de la Vatican, ca sã se ocupe si de ortodocsi. Dincontrã, pãrintele Bârlea a fost refractar de a acorda asistentã spiritualã ortodocsilor, abia mai tãrziu a oficiat niste slujbe de înmormântare si pentru camarazii ortodocsi...

Liviu Vălenas:
Dupã Salzburg ce ati mai fãcut în continuare ?

Mircea Dimitriu:
De la Salzburg am plecat la Hanovra, trecând fraudulos granita germanã în Bavaria, prin Obersalzberg. Am fost de mai multe ori interceptat de grãnicerii bavarezi. Eu însã, în München, m'am înscris la facultate, la Süd-Ost Institut, aveam o legitimatie de student si o camerã mobilatã în München. Deci aveam înregistrare în München, dar aveam si o altã înregistrare cã locuiesc în Salzburg, ca atare grãnicerii, dupã ce-mi perchizitionau rucsacul (ca sã vadã dacã nu sunt contrabandist), mã lãsau în pace. În felul acesta fãceam turneul Germaniei, luam legãtura cu legionarii rãspânditi în Germania. Horia Sima îmi dãduse aceastã sarcinã, ca sã mã ocup de acest lucru, sã conduc legionarii din aceste douã tãri,
Germania si Austria. Umblam peste tot, în Germania, la Linz, în Tirol, numai la Viena nu mã puteam duce, acolo erau rusii...

Liviu Vălenas:
Comitetele românesti, trebuiau sã dispunã de o oarecare finantare. De unde proveneau fondurile lor ?

Mircea Dimitriu:
Noi asiguram doar masã si dormit, în mod gratuit. Altceva nu prea puteam oferi. Eram ajutati, asa cum am spus, de diferite organizatii caritabile, în special de Biserica Romano- Catolicã. Dupã preotul Müller a venit în locul sãu preotul greco-catolic Vasile Zãpârtan, care s'a ocupat si el de procurarea ajutoarelor pentru Comitetul Românesc. Am mai primit ajutoare dela americani, în special pachete cu alimente. Ne mai ajutau si autoritãtile locale, care erau si multumite, cã în cãminele noastre era disciplinã, refugiatii erau înregistrati, nu umbla nimeni sã fure (cum se întâmplã astãzi cu refugiatii români, din pãcate)...

Tribunalul International dela Nürnberg si Miscarea Legionarã

Liviu Vălenas:
Pânã când v'ati ocupat de aceastã muncã de curierat pentru legionarii din Germania si Austria ?

Mircea Dimitriu:
Pânã în anul 1949-1950, când a început o actiune de colaborare a Miscãrii Legionare cu organele militare franceze si americane.

Liviu Vălenas:
Tribunalul International dela Nürnberg cum a luat în considerare Miscarea Legionarã, consideratã si în prezent de cãtre unii, drept "fascistã" ?

Mircea Dimitriu:
Ca urmare a unui memoriu, înaintat americanilor din Austria de cãtre fosti membri ai Guvernului National Român dela Viena, în 1946, au fost internati în lagãrul american de prizonieri dela Glasenbach (Austria), urmãtorii legionari : Vasile Iasinschi, generalul Platon Chirnoagã, comandorul Eugen Bãilã, Mihai Enescu si Traian Popescu. De asemenea, Spiridon Neatã si Ion Rãdulescu, legionari din Salzburg, denuntati de Stãnicel si Tudose. În acest lagãr, ofiterii americani, trimisi de Tribunalul International dela Nürnberg, fãceau trierea colaboratorilor si respectiv a criminalilor de rãzboi. Concomitent cu anchetarea grupului legionar dela Glasenbach, legionarii dela Freising (lângã München), au înmânat lui Robert Murphy, ambasador si consilier politic al lui Eisenhower, un memoriu explicativ despre Miscarea Legionarã. Prin decizia Tribunalului International dela Nürnberg, grupul legionar de la Glasenbach a fost pus în libertate. De asemenea a fost toleratã activitatea legionarã în tot spatiul controlat de occidentali (în Tirol cu întârziere). În sedintele publice ale Tribunalului International, nu a existat, conform protocoalelor publicate ulterior, vreo referintã la Miscarea Legionarã. În sedintele interne însã, s'au luat multe decizii (aceste protocoale sunt în schimb sub cheie) si desigur cã acolo s'a decis, în mod pozitiv, despre Miscarea Legionarã. Fãrã o astfel de decizie a Tribunalului International dela Nürnberg, nu ar fi fost posibilã libertatea de activitate a Miscãrii Legionare, dupã 1946 si cu atât mai putin, oferta de colaborare fãcutã Miscãrii Legionare, în 1950, de cãtre franco-americani si respectiv de cãtre britanici.

Legionarii sunt parasutati în România

Liviu Vălenas:
Concret, cum a debutat aceastã colaborare cu Statele Unite si Franta ?

Mircea Dimitriu:
Începutul acestei colaborãri, a fost colaborarea de la Innsbruck, între legionarii care fuseserã internati în lagãr, pentru depistarea comunistilor înfiltrati printre refugiati. Americanii si francezii ne-au fãcut apoi propunerea, ca Miscarea Legionarã sã colaboreze cu ei, pentru anumite actiuni ofensive în România. Francezii i-au fãcut, la Paris, doctorului Mircea Musetescu aceastã propunere, iar la Innsbruck mie. Horia Sima si-a dat aprobarea pentru aceastã colaborare, dupã ce a participat la o întâlnire a noastrã cu cei doi ofiteri, francez si american, desemnati pentru aceastã colaborare. Colaborarea francezilor si americanilor cu Miscarea Legionarã a fost hotãrâtã la cel mai înalt nivel, de presedintele Frantei Vincent Auriol si de presedintele Statelor Unite Harry Truman. Aceastã colaborare se înscria într'un plan mai larg, subordonat direct celor doi presedinti Truman si Auriol, de a slãbi, cu ajutorul emigratilor, regimurile comuniste instalate de rusi în Estul Europei. De asemenea se avea în vedere pregãtirea populatiei din tãrile subjugate de rusi, în eventualitatea unui atac sovietic asupra Europei Occidentale. Se urmãrea si cunoasterea potentialul inamic, în afarã de cãile conventionale. Sectia pentru România, a organismului militar franco-american, s'a adresat initial Comitetului National Român, dar constatând posibilitãtile lui reduse, a fost nevoit sã se adreseze Miscãrii Legionare, dupã ce în prealabil a obtinut, dupã cum am mai spus, aprobarea presedintelui Truman si a presedintelui Auriol. De asemenea a fost obtinut si asentimentul generalului Nicolae Rãdescu, care desi nu mai era în fruntea Comitetului National Român, avea în continuare trecere pe lângã americani, americanii fiind foarte deceptionati de Constantin Visoianu, care era succesorul lui Rãdescu la presedintia Comitetului National Român. Pentru Miscarea Legionarã, propunerea deschidea noi perspective. Pe de o parte, ea obtinea o dovadã, mai vizibilã si mai convingãtoare decât cea obtinutã la Tribunalul International dela Nürnberg, cã nu este o organizatie nazistã sau fascistã. Pe de altã parte, deschidea posibilitatea Miscãrii Legionare de a intra mult mai usor în contact cu legionarii din tarã si de a-i reorganiza, dupã arestãrile masive, în vederea unei rãscoale populare în România, în cazul unui conflict între rusi si puterile occidentale. De asemenea, era de interes organizarea de filiere terestre spre tarã, prin care s'ar fi putut refugia în Occident cei mai periclitati dintre legionari, care nu erau încã arestati. Din aceste considerente Horia Sima, informat fiind de Musetescu, a venit în Franta si m'a chemat si pe mine, pentru definitivarea acestei colaborãri cu franco-americanii.

Liviu Vălenas:
Pe dv. de ce v'a chemat, erati specialist în domeniu (cum a sustinut ulterior fostul sef al contraspionajului din DSS, generalul Neagu Cosma) ?

Mircea Dimitriu:
Eram vechi legionar, aveam gradul de comandant-ajutor, colaboram îndeaproape cu Horia Sima de multi ani, avea în mine suficientã încredere. Horia Sima era convins, cã în aceastã colaborare, eu voi apãra interesele Miscãrii.

Liviu Vălenas:
La Viena, în 1944-1945, v'ati ocupat în fond de asigurarea protectiei lui Horia Sima...

Mircea Dimitriu:
Poate cã si asta l-a influentat pe Horia Sima, nu pot sã stiu exact. Cert este cã Horia Sima, s'a gândit cã în aceastã colaborare, trebuie sã fie si interesele Miscãrii Legionare apãrate si nu ar fi fost de acord cu neglijarea lor.

Liviu Vălenas:
Tot în aceeasi perioadã, generalul D.Petrescu, i-a trimis un memoriu Regelui Mihai, prin care propunea formarea în Occident, a unei armate române, de 5.000 de combatanti, care urmau sã fie recrutati din Exil, si care ar fi luptat în România, dacã ar fi izbucnit preconizatul conflict între sovietici si occidentali. Miscarea Legionarã a luat legãtura cu generalul Petrescu ?

Mircea Dimitriu:
Eram la curent cu acest plan. Cert este cã generalul Petrescu a luat el legãtura cu noi, prin intermediul generalului Chirnoagã, care comandase Armata Nationalã. Din pãcate generalul Petrescu avea idei fanteziste. Pe cine se putea baza ? S'ar fi putut baza pe legionari, numai cã noi nu eram, în Exil, în numãr de 5.000... Iar ceilalti care erau în Exil, se gândeau în primul rând cum sã se aranjeze material, cum sã-si rezolve problemele de zi cu zi ale vietii si nu sã meargã în România si sã lupte contra rusilor ...
Acum se ridicã si întrebarea, în fond de ce francezii si americanii au apelat la noi, la legionari ? Pentru simplul motiv, cã datele serviciilor lor secrete, atât a celor care activau în România, cât si în Occident, au relevat cã legionarii sunt total anticomunisti. Din actele oficiale pe care le-au avut dupã cucerirea Germaniei, americanii s'au convins cã Miscarea Legionarã este rezistentã la orice compromis si cã legionarii îsi asumã orice risc în actiunile pe care le întreprind. De asemenea stiau despre Armata Nationalã pe care noi o organizasem la Viena, de echipele pe care acest guvern dela Viena le-a trimis, pentru actiuni de diversiune, în spatele frontului. Prin urmare franco-americanii erau convinsi cã legionarii sunt combatanti, fãrã fricã de moarte...

Liviu Vălenas:
Deci pentru franco-americani, legionarii erau un fel de "kamikaze"...

Mircea Dimitriu:
Poate, cine stie. În fond militarii japonezi "kamikaze" nu erau cei mai rãi... Probabil cã americanii si-au dat seama cã si noi, suntem gata sã mergem pânã la capãt, cã nu ne este fricã de moarte... Si asta o puteau cunoaste din toatã istoria Miscãrii Legionare.

Liviu Vălenas:
Cum au decurs discutiile cu franco-americanii ? Iar acesti franco-americani reprezentau serviciile secrete sau armata ?

Mircea Dimitriu:
Erau reprezentatii serviciilor secrete militare. Trebuie sã precizez cã si englezii au contactat Miscarea Legionarã, Horia Sima a fost în acest sens la Londra. Pânã la urmã si englezii au colaborat cu noi, instruind câteva grupe, dar dupã 1949. Eu însã colaborând numai cu franco-americanii, nu cunosc concret în ce a constat colaborarea Miscãrii cu englezii. Dupã ce s'au fixat conditiile colaborãrii între franco-americani pe de o parte si Miscarea Legionarã pe de altã parte (bineînteles nu pe hârtie, în fata noastrã, dar mai mult ca sigur cã existã documente în acest sens, în arhivele militare americane si britanice - un subiect de cercetare pentru viitorii istorici militari), deci dupã ce s'au stabilit conditiile colaborãrii, s'a trecut la actiune.
Miscarea Legionarã a promis, pentru început, un numãr de 50 de persoane, care sã fie instruite. Franco-americanii urmau sã punã la dispozitie finantarea necesarã, centrele de instructie si anumiti instructori, pentru cã altii erau ai Miscãrii Legionare.

Liviu Vălenas:
Acesti 50 de legionari erau pregãtiti exclusiv pentru actiuni pe teritoriul României ?

Mircea Dimitriu:
Sigur cã da ! Franco-americanii ne-au pus la dispozitie mai multe centre de instructie, la Issny, Biberach, Lindau, toate în Germania, în zona francezã, Longjoumeau, Montfermeil, Andilly si Chevilly la Rue, ultimele patru centre în Franta, în jurul Parisului. Actiunea urma sã se desfãsoare pe douã planuri, una ofensivã, de pãtrundere si activitate în România si una contrainformativã, în afara României, în scop de protectie a primei actiuni. Prin aceste centre de instructie au trecut din partea noastrã 50 de persoane, fiind pregãtite pentru planul ofensiv, si tot 50 de persoane au fost instruite de noi pentru planul contrainformativ, care erau aproape în totalitate voluntari.

Liviu Vălenas:
Cei 50 plus 50, au fost selectionati în prealabil dintr'un numãr mai mare ?

Mircea Dimitriu:
Bineînteles, a fost o selectie initialã. Mai întâi trebuiau sã fie voluntari, apoi li se aducea la cunostintã despre ce este vorba, iar dacã se hotãrau pentru o astfel de actiune, li se dãdea un timp de gândire, în care se mai puteau rãzgândi. Dupã un timp treceam din nou pe la ei si aveam rãspunsul, pozitiv sau negativ. Am avut si persoane care au refuzat, adicã legionari care nu au vrut sã se angajeze în aceste actiuni.

Liviu Vălenas:
În ce consta instructia, la cele douã sectiuni, ofensivã si contrainformativã ?

Mircea Dimitriu:
În primul rând era telegrafia Morse. Fiecare echipã, de trei sau patru oameni, trebuia sã aibã un telegrafist. Pentru asta era un instructor din partea noastrã, legionar, care fusese instruit de nemti la Viena, în anii 1944-1945, în scopul parasutãrii în România si care dupã ce a fost parasutat a reusit sã se întoarcã în Occident, iar un alt instructor era din partea francezilor. A doua fazã de instruire era confectionarea, de unul singur, a legitimatiilor pentru a se putea camunfla într-o viatã regulatã. Respectivul trebuia sã-si facã orice stampilã, fãrã alte instrumente decât un fir de chibrit si tus. O a treia fazã de instruire era utililizarea unei arme pentru a se putea apãra. A patra fazã a instruirii era identificarea locului
unde trebuie sã fie parasutat si cunoasterea lui cât mai amãnuntitã, pe bazã de hãrti militare.

Liviu Vălenas:
Bãnuiesc cã se fãcea si o instructie de parasutare...

Mircea Dimitriu:
Fãrã îndoialã. Exercitiile de parasutare se fãceau în sudul Frantei. Instructia viza tehnica saltului cu parasuta, dar mai ales orientare pe timp de noapte, dela locul parasutãrii. Orientarea viza parcurgerea unei distante de pânã la 20 km, noaptea, pânã la locul stabilit. Am avut si un accident la aceste excercitii, un camarad s'a rãnit la aterizare, la genunchi si cu toate îngrijirile medicale, a rãmas invalid pe viatã. Un om ca sã treacã de acest exercitiu avea nevoie de 10 salturi executate. Ceea ce era baza la aceastã sectiune, nu era saltul propriu zis cu parasuta, ci orientarea pe timp de noapte cu busola.

Liviu Vălenas:
La instructia privind apãrarea cu arma în mânã, ce armã se folosea ?

Mircea Dimitriu:
Numai pistolul. Se exersa în special precizia tirului, instructorii erau francezi. Toti instructorii francezi fãceau parte din serviciile militare de informatii. Când, pentru necesitãtile
instructiei, trebuia sã facem naveta între Germania si Franta, eram transportati numai cu avioane militare franceze si aterizam invariabil pe aeroporturi militare.

Liviu Vălenas:
Dv. d-le Dimitriu, ce rol ati avut în aceastã instructie ?

Mircea Dimitriu:
Eu si doctorul Musetescu nu am fost instruiti. Noi eram acei care organizasem aceste centre de instructie si tineam contactul administrativ cu organele militare franco-americane. Cu alte cuvinte, eu si doctorul Musetescu nu participam la instructie, dar vizitam regulat aceste centre pentru a identifica si remedia orice nemultumire, orice defectiune.

Liviu Vălenas:
În ce mai consta instructia ?

Mircea Dimitriu:
Am încercat fabricarea de aparate de emisie-receptie, cele furnizate fiind prea mari si grele.. Am avut o echipã de tehnicieni, unul venise chiar de la Melbourne, din Australia, un inginer legionar, care lucra la televiziunea de acolo si care la Paris a condus o grupã, ce fabrica manual aparate de emisie. În aceastã grupã aveam un strungar legionar, un alt inginer legionar, specialist în electronicã. M'am ocupat si eu personal de astfel de aparate de emisie.

Liviu Vălenas:
Instructia cât a durat în total ?

Mircea Dimitriu:
A durat un an, pânã în 1950, pentru prima promotie de cursanti si apoi non-stop, pânã în 1954, la încheierea colaborãrii cu franco-americanii, pentru cã tot timpul alimentam cursurile cu alti voluntari.

Liviu Vălenas:
Tot în 1949 s'a înfiintat în Germania, initial sub un strict control american, Serviciul Federal de Informatii (BND), condus de generalul german Gehlen (în cadrul armatei germane, în timpul celui de al doilea rãzboi mondial, generalul Gehlen a rãspuns informativ de URSS). Miscarea Legionarã a colaborat, începând cu 1949, cu BND-ul ?

Mircea Dimitriu:
Da, am avut un grup legionar, condus de Mailat, la Salzburg, care a colaborat cu BND-ul, pe linie de audieri ale refugiatilor care veneau din România, iar rezultatele mergeau la Gehlen. Colaborarea noastrã cu BND-ul era numai pe linie contrainformativã. Grupa lui Mailat culegea informatii strict dela refugiati, cine sunt, de unde vin, ce relatii au avut în tarã, ce se întâmplã în tarã, cine este sef la primãrie si la Politie, cine conduce Securitatea în respectivul oras si asa mai departe. De asemenea ne interesa situatia unitãtilor militare din România.

va urma