MISCAREA LEGIONARĂ INTRE ADEVAR SI MISTIFICARE
Toate adevărurile care sunt ţinute în tăcere devin otrăvite
Nietzsche, Also sprache Zarathustra
Puciul din 21-23 Ianuarie 1941
Liviu Vălenas:
Dv. d-le Mircea Dimitriu sustineti cã Antonescu este vinovat de puciul sângeros, din 21-23 Ianuarie 1941 ?
Mircea Dimitriu:
Este clar lucrul acesta ! El l-a plãnuit si el l-a condus ! Cu o zi înainte de acest puci, Antonescu l-a destituit pe ministrul de interne, generalul Petrovicescu, un simpatizant al Legiunii, pe motivul ridicol al asasinãrii maiorului german Döhring (asasinat produs în plin centrul Capitalei de un agent englez, grec de origine). Dupã aceea, l-a rechemat pe ministrul plenipotentiar de la Berlin, Constantin Greceanu, care era legionar, lãsând intentionat postul vacant la Berlin, ca sã nu poatã fi nemtii în niciun fel influentati. Mai înainte, Antonescu si-a fãcut un buncãr la sediul guvernului din Piata Victoriei, ca sã fie sigur cã nu va putea fi atacat. Pe data de 19 Ianuarie 1941, a chemat urgent Divizia 3 a Corpului 1 de Armatã de la Pitesti, precum si alte trupe din provincie, asa cã la 21 Ianuarie 1941 erau în Bucuresti (dupã generalul Vasile Mitrea) 20.000 de soldati cu echipament de rãzboi si 200 de tancuri. Cu o zi înainte, la 20 Ianuarie 1941 secretarul de stat de la Interne Riosianu, recheamã urgent la Bucuresti numai prefectii legionari, în numãr de 40, în timp ce alti cinci prefecti (nelegionari) nu au fost chemati !...
Liviu Vălenas:
Esecul (pentru cã a fost categoric un esec) guvernãrii în comun Antonescu-Sima, s'a datorat si naivitãtii (de care ati si pomenit de fapt) lui Horia Sima ?
Mircea Dimitriu:
O anumitã naivitate, cert, Horia Sima a avut. Experienta lui cu levantinismul Vechiului Regat era nulã. Cu totul fals, legionarii credeau cã Antonescu este un prieten al Legiunii. El judeca oamenii dupã caracterul sãu propriu. Horia Sima si-a închipuit cã Antonescu, fiind si militar, este un om de onoare. În plus, Antonescu îl indusese premeditat în eroare pe Horia Sima, îmbrãcând de mai multe ori cãmasa verde. Trebuie sã tinem cont cã Horia Sima era "un sef al Legiunii în devenire", pe lîngã el erau altii, cu o vechime mult mai mare în Miscare, dar nu fuseserã activi, fuseserã "adormiti"...Totusi Horia Sima trebuia sã tinã seama si de ei. Pot sã spun, cu mâna pe inimã, cã Horia Sima era în schimb curat, era un om cinstit. Ca sã nu fiu înteles gresit, eu nu am fost în relatii de prietenie strânsã cu Horia Sima, dar am colaborat îndeaproape cu el, din 1932 si pînã la moartea sa în 1993, adicã vreme de 61 de ani, aproape neîntrerupt... În 1940 autoritatea lui Horia Sima în Miscarea Legionarã nu era consolidatã si nici nu putea fi în câteva sãptãmâni de la proclamarea sa ca sef al ei, în Miscare neexistând constrângere, ci numai consimtireliberã.
Liviu Vălenas:
Când s'a hotãrât Hitler în favoarea lui Antonescu, în toamna lui 1940 sau numai în Ianuarie 1941 ?
Mircea Dimitriu:
Am fost informat, pe la mijlocul lui Ianuarie 1941, prin niste intermediari, cã interpretul lui Hitler, Schmidt, a declarat într'un cerc de intimi "Führerul s'a hotãrât pentru Antonescu si dacã Sima nu-si bagã mintile în cap, am terminat cu el !... Persoana care mi-a adus informatia nu mi-a comunicat data la care Hitler luase aceastã hotãrâre confidentialã. Eu când am aflat de hotãrârea lui Hitler, am pãrãsit imediat Berlinul, cu primul avion.
Liviu Vălenas:
Ati zburat fãrã escalã pânã la Bucuresti ?
Mircea Dimitriu:
Nu. Avionul s'a oprit la Budapesta. De aici, am luat trenul pânã la Bucuresti. Dupã o zi am reusit sã-l gãsesc pe Horia Sima, i-am comunicat informatia confidentialã pe care o primisem la Berlin. Fac o parantezã, pe Horia Sima îl cunoasteam foarte bine, eram în relatii strânse, datoritã faptului cã lucrasem o bunã perioadã de timp împreunã, Horia Sima fiind seful regiunii Banat. I-am comunicat deci lui Horia Sima ceea ce am aflat, dar el a rãmas foarte incredul la cele comunicate de mine. Mi-a spus chiar; "Nu cred cã poate sã fie chiar asa de ticãlos generalul, noi dacã am vrea, am putea sã-l lichidãm în fiecare moment. La usa lui, în cabinet, se gãsesc doi legionari, cu pistoale mitralierã, care fac de gardã. Oricând poate fi lichidat, dar nu ne-a trecut niciodatã prin gând asa ceva. Nu, nu cred cã el poate sã facã astfel de chestii"...
Liviu Vălenas:
Avea Horia Sima o încredere atât de mare în Hitler ?
Mircea Dimitriu:
Nu, nu avea. Dar în schimb avea încredere în Antonescu, pe care îl credea un om de onoare. Antonescu îmbrãcase cãmasa verde, ori asta a însemnat mult pentru Horia Sima. Adevãrul este cã Horia Sima era naiv în aceastã chestiune. Deci Horia Sima, persistând în naivitatea sa, a primit informatia mea cu neîncredere, "cã nu este posibil ca Antonescu sã se gândeascã sã-l înlãture"... În ceea ce mã priveste, nu am reusit sã-l conving pe Horia Sima de adevãrul situatiei, peste câteva zile a venit puciul lui Antonescu contra noastrã si începând cu data de 24 Ianuarie 1941 a trebuit din nou sã mã ascund, intrând în clandestinitate. Am încercat apoi sã obtin o vizã dela Ambasada Germaniei din Bucuresti, unde
aveam o colegã dela "Aussenwissenschafliche Fakultät" din Berlin. Însã, spre surprinderea mea, dupã ce s'a consultat cu superiorii sãi, a refuzat sã-mi dea viza de intrare în Germania...
Liviu Vălenas:
Concret, ce ati fãcut, d-le Dimitriu, în zilele puciului din 21-23 Ianuarie 1941 ?
Mircea Dimitriu:
Puciul m'a suprins în locuinta fratelui meu din Bucuresti. Pânã la clarificarea situatiei, n'am pãrãsit locuinta, ascultând doar stirile la radio. Din precautie, m'am mutat apoi în locuinta unui fost coleg din Timisoara, stabilit în Bucuresti, nelegionar. Întâmplãtor, pe stradã, am întâlnit o studentã, fostã în organizatia fetelor legionare din Timisoara, mutatã în Bucuresti cu pãrintii pensionari. Ea era activã în organizatia femininã din Bucuresti si m'a pus în contact cu Maria Cantacuzino, sora mai micã a generalului Zizi Cantacuzino-Grãnicerul si a Ioanei Catacuzino (Ioana se ocupase de munca de curierat, dintre grupul de la Berlin si legionarii rãmasi în tarã), pe care o cunoscusem la Berlin si acum era într'un lagãr. Nefiind legionarã, Maria Cantacuzino preluase totusi contactele Ioanei cu serviciile secrete germane. Aflând de situatia imposibilã în care erau ascunsi niste legionari cãutati nominal, am organizat cu Maria Cantacuzino (care avea un automobil) si cu logodnicul ei Constantin Sideri, cãpitan aviator în rezervã (dar acum mobilizat), o actiune de evacuare a lor. Uniforma cãpitanului aviator Constantin Sideri, la volanul automobilului Mariei Cantacuzino, ne asigura trecerea necontrolatã prin toate cordoanele militare instalate de generalul Ion Antonescu... Prin contactele Mariei au putut fi dusi vreo 10 legionari într'o magazie a firmei "Adesgo", de care dispuneau maistri germani. Din aceastã magazie legionarii erau preluati si dusi în Germania. Plecau în camioane militare germane, îmbrãcati în uniforme ale armatei germane, convoaiele militare germane nefiind controlate de autoritãtile românesti.
EXILUL DIN GERMANIA SI GUVERNUL DELA VIENA
Internati în lagãre de concentrare
Liviu Vãlenas.: - În aceastã situatie cum ati reusit sã fugiti din România ?
Mircea Dimitriu.:
Pe data de 9 Mai 1941, am pãrãsit Capitala si m'am dus la Timisoara. Acolo fostii mei camarazi aveau legãturi cu organizatia svabilor bãnãteni, care se ocupa si ea de transportul clandestin al unor nemti, spre Germania. M'am adresat lor, am primit de la ei o manta militarã germanã si cu un camion german am ajuns pânã la Viena. Autoritãtile germane aveau însã ordinul, ca toti legionarii pe care-i aduc din România, sã fie dusi si internati la Rostock. Or, eu tocmai acest lucru vroiam sã-l evit... Ca atare, eu m'am dat jos din camion la Viena, am spus "multumesc" soferului, am scos mantaua de pe mine si am plecat mai departe cu trenul la Berlin, unde aveam locuinta mea (nu mã dezanuntasem de la acest domiciliu), în care locuiam legal.
Liviu Vălenas:
Bãnuiesc cã aceastã libertate nu a durat prea mult, cãci Antonescu fãcea presiuni din ce în ce mai mari asupra Germaniei, ca toti legionarii, dacã nu sunt extrãdati în România, atunci mãcar sã fie toti internati în lagãre, sub pazã strictã...
Mircea Dimitriu:
Da, numai cã asta a mai durat un timp. La Berkenbrück erau internati Horia Sima, Ilie Gârneatã, Constantin Stoicãnescu, Vasile Iasinschi, Dimitrie Groza, Viorel Trifa, Corneliu Georgescu, Nicolae Horodniceanu, Traian Borobaru si altii. Eu continuam sã locuiesc legal la Berlin, aveam pasaport românesc, activam în continuare în cadrul cuibului meu la Berlin. Dupã un timp au fost ridicati si acei legionari, care stãteau legal in Germania, cazul meu de pildã. Eu am fost arestat de GESTAPO la Paris, în 1942, unde fãcusem o scurtã vizitã. Dupã închisoarea "Cherche-Midi" si dupã Spandau am ajuns în lagãrul de la Buchenwald, sectia Fichtenheim. Acolo erau patru barãci, una pentru lucru, una pentru familii
si celelalte pentru noi. Eram pãziti de nemti, dar si de ucrainieni si rusi, probabil din armata generalului Vlasov. Spun probabil, pentru cã mai erau si alte grupãri rusesti si ucrainiene, care luptau de partea nemtilor.
Liviu Vălenas:
Revenind la perioada petrecutã la Berlin, imediat dupã fuga dv. din tarã din 1941, ce ati mai fãcut ?
Mircea Dimitriu:
În lagãrul din Berkenbrück, era si Constantin Stoicãnescu, care iesea, clandestin, aproape în fiecare noapte din lagãr. Acesta venea la Berlin si lua contact cu mine si cu încã o camaradã, Tiana Silion (care mai trãieste). Eu în acea perioadã eram încã liber, locuiam legal la domiciliul meu. În felul acesta eu eram "adresa" la care soseau stirile din tarã, fie prin curieri, fie prin oamenii de afaceri care veneau în Germania, si care aduceau stiri dela legionarii din tarã. La fel era în Italia, unde "adresa" era o altã camaradã, Maria Bucur, care era spicheritã la radio Roma în limba românã. Tiana Silion era în schimb spicheritã în limba românã la Radio "Donau". Prin semnale convenite, cele douã camarade puteau comunica de la Roma la Berlin si invers. Toate acestea s-au întâmplat pânã în anul 1942. Eu întretineam si legãturi cu autoritãtile germane, necesare pentru a combate intrigele pe care adversarii lui Horia Sima de la Berkenbrück le fãceau prin memorii adresate ministerului de externe german.
Liviu Vălenas:
Dupã arestarea dv. de cãtre GESTAPO, în 1942 la Paris, ati fost apoi transferat în Germania, la Spandau, apoi care a fost traseul pe care l-ati urmat ?
Mircea Dimitriu:
Am fost dus în lagãrul de la Buchenwald. Acolo am gãsit o parte din grupa adusã dela Rostock, iar ulterior a venit si a doua grupã de la Rostock, al cãrei sef era Mile Lefter, comandant al Bunei Vestiri. La scurt timp, toti care eram acolo l-am alungat pe Lefter de lângã noi, pentru cã nu mai puteam suporta servilismul lui supãrãtor, înjosirea lui, în fata oricãrui soldat din lagãr.
Liviu Vălenas:
De ce au apãrut aceste disensiuni si certuri între legionarii internati în lagãrele germane ?
Mircea Dimitriu:
Divergentele dintre noi si dizidenti (ulterior botezati de noi "mexicani") au apãrut relativ devreme, fãrã însã a duce imediat la o dizidentã.
Liviu Vălenas:
De ce "mexicani" ?
Mircea Dimitriu:
În glumã, un legionar mai putin dotat cu inteligentã, le-a spus acestor dizidenti "mexicani"...
Liviu Vălenas:
Cum era viata în lagãrul dela Buchenwald ?
Mircea Dimitriu:
La început, am fost toti bãgati într'o clãdire din cãrãmidã, în interiorul lagãrului mare. De restul lagãrului eram despãrtiti numai printr-o sârmã ghimpatã. Dupã câteva luni, nemtii au construit pentru noi un "lãgãrus" mai mic, compus din patru barãci mari de lemn, una era pentru familiile legionare, alta atelier, unde noi reparam binoclurile aduse de pe front si în alte douã stãteam noi, cei "nefamilisti". Aveam si o micã infirmerie, iar lângã infirmerie, era corpul de gardã, care era compus din soldati nemti si din soldati rusi. Totul îngrãdit cu sârmã ghimpatã, pusã sub tensiune...
Liviu Vălenas:
Câti legionari se aflau internati la Buchenwald ?
Mircea Dimitriu:
Circa 450. Deci grosul Miscãrii Legionare din Germania se afla internat în acest lagãr. În schimb conducerea Miscãrii, care fusese internatã în lagãrul de la Berkenbrück, acum se afla internatã în lagãrul de la Dachau.
Liviu Vălenas:
Munca în lagãrul de la Buchenwald era salarizatã de nemti ?
Mircea Dimitriu:
Noi munceam câte sase ore pe zi, exclusiv la reparat de binocluri. Erau doi maistri dela Carl Zeiss Jena care ne-au învãtat cum sã facem reparatiile si lucram câte sase ore în douã schimburi pe zi. Eram remunerati prin mâncare si o ratie de trei tigãri pe zi. Eram privati de orice contact cu exteriorul, regimul la care eram supusi, în terminolgia germanã se chema "Nacht und Nebel" ("Noapte si ceatã"). În limbajul politienesc german asta însemna practic, "pierduti fatã de exterior"...
Liviu Vălenas:
Ce s'a mai întâmplat în continuare la Buchenwald si Dachau ?
Mircea Dimitriu:
Dupã ce l-am scos din rîndurile noastre pe Mile Lefter, nemtii nu au mai avut ce sã facã cu el si l-au transferat la Dachau, unde se afla internatã conducerea Miscãrii Legionare. Între timp am fost confruntati cu o altã problemã. Dela Dachau plecau incontinuu memorii, semnate de Papanace, cãtre ministerul de externe german, în care Horia Sima era denuntat ca "antigerman"... În Decembrie 1942, Horia Sima reusise sã pãrãseascã Germania, oarecum clandestin (el nu era încã internat în lagãr, dar aflase de iminenta lui internare), si s'a dus la Roma, cu convingerea cã va fi primit de Mussolini (cum fusese asigurat de altfel, de Mario Appelius) si va putea sã-l determine pe Duce sã întervinã în favoarea legionarilor internati în Germania. Antonescu a aflat imediat de fuga lui Horia Sima, l-a amenintat pe Hitler, "Cã retrage armata românã de pe front, dacã Horia Sima nu este readus imediat în Germania si internat în lagãr". Mussolini, sub presiunea lui Hitler, nu s'a mai întâlnit cu Horia Sima, iar GESTAPO-ul l-a arestat pe Horia Sima si l-a readus imediat în Germania. Hitler, furios, a vrut sã-l execute (ca trãdãtor), dar la interventia lui Himmler, a acceptat în final numai izolarea lui, în închisoarea din lagãrul Oranienburg-Sachsenhausen. Aveau nevoie de el, pentru a-l santaja în continuare pe Antonescu. Bineînteles, cã în urma plecãrii clandestine a lui Horia Sima la Roma, nemtii au înãsprit regimul de lagãr, iar la Dachau, cei care erau contra lui Horia Sima au profitat de acest fapt, Constantin Papanace, Ilie Gârneatã si Mile Lefter l-au "demis" pe Horia Sima din functia de sef al Miscãrii si în locul lui l-au "ales" pe Vasile Iasinschi... Însã grosul Miscãrii se afla la Buchenwald, iar legionarii de aici au intrat în conflict cu grupul restrâns dela Dachau si nu au recunoscut "demiterea" de cãtre nemti a lui Horia Sima. Cei de la Buchenwald au trimis autoritãtilor germane un memoriu de solidarizare cu Horia Sima. Am avut surpriza sã fim amenintati de conducerea lagãrului cu împuscarea, dacã nu suntem "cuminti", a fost arestat conducãtorul grupului nostru, doctorul Iosif Dumitru, tinut vreo sãptãmânã si ceva într'un buncãr situat în interiorul lagãrului, amenintat când cu câini, când cu împuscarea, dacã nu-si schimbã "atitudinea". Noi în aceastã situatie am declarat greva foamei, iar nemtii ne-au spus "cã ceea ce facem noi este o actiune contra Führerului, pentru cã sabotãm lucrul"... Noi continuam însã sã reparãm binoclurile, cu toatã greva foamei, asa cã nu puteam fi acuzati "cã-l sabotãm
pe Führer".. Actiunea noastrã a "culminat", în a 6-a zi de grevã a foamei, când am fost înconjurati de soldati nemti si rusi, cu proiectoare directionate asupra noastrã si cu mitraliere în pozitie de tragere (fusesem scosi cu forta din bãrãci si aliniati între bãrãci). Am petrecut toatã noaptea în aceastã situatie... Cãtre zori a sosit un nou ordin si au fost retrase proiectoarele si mitralierele. Am aflat ulterior cã generalul Müller a venit cu o dispozitie de la Himmler, ca sã împace lucrurile cu noi.
Liviu Vălenas:
Nu au existat si încercãri de asasinare a lui Horia Sima în perioada captivitãtii sale în Germania ?
Mircea Dimitriu:
Au existat aceste tentative de asasinat. La Rostock a fost descoperit un complot, urzit de un agent al lui Eugen Cristescu, Musat, care l-a gãsit pe unul, Gheorghe Serbu, care trebuia sã-l asasineze pe Horia Sima. La un moment dat Serbu a dispãrut de acolo si dupã douã luni s'a reîntors. S'a descoperit asupra lui un pasaport românesc, cu vizele germane de iesire si intrare în Germania, precum si vizele de intrare si iesire din România... Luat din scurt, a declarat cã a fost la Bucuresti si instruit în tirul cu pistolul, cum sã-l asasineze pe Horia Sima. Asasinatul era plãnuit pentru 26 Decembrie 1942, în pãduricea de la Berkenbrück, unde Horia Sima îsi fãcea regulat plimbãrile. Când acest complot a fost comunicat
GESTAPO-ului, GESTAPO-ul s'a arãtat foarte indignat, a protestat cã nu este adevãrat, cã el nu are niciun amestec... Noi însã am fost convinsi cã acest complot, plãnuit de SSI, a fost montat cu asentimentul GESTAPO-ului.
Liviu Vălenas:
Plãnuirea acestui atentat era opera exclusivã a lui Eugen Cristescu, sau seful SSI executa o dispozitie dela Ion Antonescu ?
Mircea Dimitriu:
Eu cred cã atentatul era plãnuit exclusiv de Cristescu, fãrã stirea lui Ion Antonescu, dar cu asentimentul lui Icã Antonescu. El tot timpul s'a ocupat de atâtarea lui Antonescu contra Miscãrii.
Liviu Vălenas:
În timpul când legionarii erau internati în lagãre, care era comportamentul nemtilor fatã de Legiune ?
Mircea Dimitriu:
Ministerul de Externe German ne privea cu dusmãnie, organele politienesti, SD si GESTAPO (care aveau informatiile lor precise din România, peste capul Ambasadei Germaniei de la Bucuresti) aveau o oarecare simpatie fatã de legionari. Nu am avut de suferit niciun act de brutalitate din partea lor.
Liviu Vălenas:
În perioada când erati internati în lagãrele germane, dar si în perioada guvernului dela Viena, erati la curent cã existau camerele de gazare si milioane de evrei (dar nu numai evrei) au
plãtit cu viata ?
Mircea Dimitriu:
În Buchenwald eram total izolati (regimul "Nacht und Nebel") asa cã nu am putut afla nimic despre camerele de gazare. Nu am putut afla nici la Viena, nimeni nu ne-a informat asupra existentei lor, iar noi nu puteam bãnui cã ar exista asa ceva !
Liviu Vălenas:
Timpul a trecut si a sosit si ziua de 23 August 1944, ce s'a întîmplat în aceastã zi cu legionarii internati în lagãrele de concentrare din Germania ?
Mircea Dimitriu:
La Buchenwald ziua de 23 August 1944 a debutat pentru noi cu o mare surprizã, am primit "vizita" unor bombardiere britanice (RAF-ul) care ne-au bombardat barãcile de lemn. Am avut 5 morti si 40 de rãniti. Noi eram obisnuiti cu aceste bombardiere britanice, ele treceau regulat deasupra noastrã, în raidurile care le fãceau asupra Jenei. Dar de data aceasta ele s-au învãrtit asupra lagãrului si în final au lansat bombele direct pe noi... În noaptea de 23 spre 24 August 1944 am cantonat sub cerul liber, iar a doua zi dimineatã ni s'a comunicat cã ne asteaptã un tren, la statia cea mai apropiatã, care sã ne ducã la Viena, unde ne asteaptã Horia Sima !
Liviu Vălenas:
Care credeti cã a fost motivatia raidului britanic (în fond au fost aruncate bombe asupra unui lagãr de prizonieri si internati) ?
Mircea Dimitriu:
Nu stiu care a fost motivatia raidului. Noi aveam însã în lagãr un mic aparat de radio, de care nemtii nu stiau. Si nu micã ne-a fost mirarea, când auzind BBC-ul în dupã amiaza zilei de 23 August 1944, am aflat, "cã în fine toti legionarii internati în lagãrul de la Buchenwald au fost lichidati"... Probabil cã Aliatii se gândeau, cã dupã 23 August 1944, noi le-am fi putut încurca planurile în România... Dar certitudini nu avem, doar supozitii.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu