joi, 13 februarie 2014

Daniel Valentin Ceauşescu




Daniel Valentin Ceauşescu (28 de ani) s-a născut în Bucureşti, în 1981, şi este nepotul direct a lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu.

În jurul copilului lui Valentin Ceaşescu şi al Iordanei Borilă s-a păstrat un relativ mister înainte de Revoluţie şi un secret total în ultimii 20 de ani, timp în care a locuit şi a studiat în Statele Unite ale Americii.

Este fizician, ca şi tatăl său, şi s-a întors de curând în România ascunzându-şi identitatea şi ferindu-se de expunerea în public.




Dacă am privi familia Ceauşescu ca pe o dinastie istorică, Daniel Valentin este moştenitorul. De sânge, de nume, de avere. Este primul fiu al lui Valentin, cel mai mare dintre copiii lui Nicolae Ceauşescu.

A trăit aproximativ 18 ani într-o pribegie anonimă impusă de mama sa, Iordana (Dana) Borilă. Acest adevărat autoexil este justificat de Iordana prin spaima că furia poporului, aşa cum au simţit-o urmaşii şi apropiaţii cuplului dictatorial în primul an de după Revoluţie, s-ar putea răsfrânge şi asupra unicului nepot de la acea vreme al lui Nicolae Ceauşescu.

Daniel Valentin avea doar 8 ani în 1989, era şcolar, bunicii tocmai fuseseră împuşcaţi la Târgovişte, tatăl se afla în penitenciar sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale, mama primise o citaţie cu o acuzaţie asemănătoare şi se ascundea la prieteni împreună cu el. Din vuietul mulţimii dezlănţuite pe străzi, Iordana Borilă a memorat o „promisiune” înspăimântătoare ce reprezenta o perspectivă îngrozitoare pentru viitorul copilului său: ”Să ajungă să stea într-un orfelinat de-al lui Ceauşescu, să vadă şi el condiţiile în care au stat copiii poporului atâţia ani!”. Plecarea din ţară şi traiul într-o necesară şi asumată discreţie au fost soluţiile găsite pentru a conserva integritatea fizică şi psihică a copilului.



S-au autoexilat în SUA


Traseul complet urmat de cei doi este încă un mister din pricina secretomaniei cu care Daniel, Dana şi Valentin s-au înconjurat în anii ce au urmat. Varianta cea mai plauzibilă, aproape imposibil de verificat în lipsa confirmărilor celor implicaţi, este că au fugit în Israel ajutaţi de academicianul Nicolae Cajal, cu care părinţii Iordanei s-au aflat în relaţii de prietenie. Mama Iordanei, Ecaterina Abraham (devenită Borilă după căsătoria cu liderul comunist de origine bulgară Petre Borila) avea origini evreieşti prin bunicii născuţi în familiile Lote şi Abraham. În aceste condiţii, obţinerea cetăţeniei israeliene pentru urmaşi este posibilă.

Cert este însă că mama şi băiatul au petrecut ultimii ani de „exil” în Statele Unite ale Americii. Daniel Valentin şi-a terminat studiile într-un colegiu din New York, obţinând licenţa în fizică şi filozofie, călcând astfel pe urmele tatălui său care are în spate o carieră lungă de fizician. După terminarea studiilor a revenit în ţară împreună cu mama sa, păstrând discreţia deprinsă în lungul exil. Data întoarcerii în România a celor doi coincide cu trecrea în nefiinţă a Zoiei Ceauşescu (noiembrie 2006). Tot un deces, de data aceasta din familia Mizil, a provocat apariţia în public a Danei şi a lui Daniel.



Seamănă cu unchiul Nicu şi cu bunicul Nicolae


Zidurile bisericii de la Cernica adăposteau, în decembrie 2008, trupul fostului demnitar comunist Paul Niculescu Mizil. Seara, la lumina chioară a lăcaşului, rudele primeau condoleanţe de la prieteni foarte apropiaţi. Intrau, pe rând, oameni care încercau să ocolească astfel zarva înmormântării de a doua zi. Printre aceştia, un tânăr şi o doamnă ale căror discreţie se distingea chiar şi într-o atmosferă de priveghi. „Dana şi copilul!”, tresare Donca Mizil, fosta iubită a lui Nicu Ceauşescu.

Cele două femei îşi zâmbesc şi discută cald, ca două vechi prietene. Descoperă împreună faptul că, imediat după Revoluţie, şi-au ars majoritatea fotografiilor făcute în vremea în care au trăit cu cei doi fii ai lui Nicolae Ceauşescu, ca să nu poată fi folosite drept dovezi împotriva lor. Daniel este îmbrăţişat cu căldură şi i se spune de câteva ori că „are ochii lui Nicu”, unchiul său.



Nu au încredere în oameni


Tânărul, puţin stingher şi copleşit de atmosfera familială, zâmbeşte mult şi vorbeşte puţin. Îşi caută cuvintele, pe care le rosteşte într-o română perfectă, uşor cântată. Ceea ce poate trece drept accent ardelenesc se dovedeşte a fi, de fapt, o pronunţie englezească. Îşi expune ideile privitoare la „socialismul lui Barack Obama” coerent, tranşant, pe alocuri ştiintific. Crede că nu are amintiri clare cu celebrii săi bunici pentru că era mult prea mic în 1989, dar şi pentru că schimbarea mediului la o asemenea vârsta le şterge mai lesne.

Părerile sale despre România trădează o cunoaştere perfectă a trecutului familiei din care face parte şi a perioadei comuniste. Obsesia „telefoanelor ascultate” apare, de mai multe ori, în discuţia cu el, care conţine referiri dese la trecutul României, dar şi la excesele Americii. Îmbrăcat modest, dar nu sărăcăcios, într-o jachetă din piele şi jeans, Daniel pare protejat excesiv de mama sa, care nu-l scapă din ochi şi îi urmăreşte atentă orice vorbă. Câteva trăsături ale feţei sale, o anumită căutătură, o grimasă, te duc uşor cu gândul la Valentin, tatăl său, la unchiul Nicu, ba chiar şi la bunicul Nicolae Ceauşescu.

Dana Borilă îşi arată suspiciunea cu privire la orice discuţie care are legătură cu fiul ei. Refuză politicos cererea unei ulterioare întâlniri, ba chiar şi dezvăluirea adresei de e-mail pentru o încercare mai detaliată de a o convinge să vorbească despre trecut într- un interviu amplu.

Fără încredere în oameni, din cauza „multiplelor dezamăgiri”, mama şi fiul merg doar împreună prin ca pitala aglomerată, uneori ţinându-se de mână, cu ochelarii de soare păstraţi pe nas aproape de fiecare dată. Circulă des cu mijloacele de transport în comun. E posibil ca mulţi bucureşteni să-i fi întâlnit în tramvaiul 40. Odată „îm barcaţi”, se aşază pe scaunele din spatele vatmanului, pentru a-şi feri privirea de a celorlalţi călători.

În seara geroasă de la Cernica, la insistenţele membrilor familiei Mizil, cei doi au plecat spre casă cu o maşină, şi nu cu autobuzul, aşa cum veniseră.



A STUDIAT FIZICA ÎN SUA



Urmaşul lui Nicolae Ceauşescu e şomer


Deşi are diplomă de fizician obţinută la New York, Daniel nu şi-a găsit încă un loc de muncă în România. Şi-a dorit să lucreze alături de tatăl său la Institutul de Fizică Atomică, dar nu şi-a depus dosarul la timp, când au fost scoase locuri la concurs.

Din dialogul cu Dana şi cu Daniel reiese că nu vor să-şi facă publică povestea. Unul dintre motivele invocate este că românii încă nu sunt pregătiţi să-i accepte fără să-i judece prin prisma trecutului familiei Ceauşescu. Susţin că s-au întors în România pentru a rezolva „nişte probleme familiale” şi că nu ştiu dacă şi când se mai întorc în Statele Unite ale Americii. Daniel şi-ar dori să urmeze un doctorat peste Ocean.

Misterul vieţii de azi a lui Daniel Valentin Ceauşescu este, într-un fel, o prelungire a discreţiei care l-a înconjurat chiar de la naştere, din 1981. Despre nepotul lui Nicolae Ceauşescu, născut în 1981, sunt consemnate extrem de puţine date.



Bunicii dinspre mamă, tot comunişti de frunte


Iordana, mama lui Daniel, este fiica lui Petre Borilă (1906-1973), pe care Raportul de Condamnare a Comunismului îl descrie drept „militant comunist născut la Silistra (Bulgaria), al cărui nume adevărat era Iordan Dragan Rusev şi care în anii ’30 a adoptat pseudonimul Borilă.

Potrivit Raportului întocmit de comisia prezidenţială condusă de politologul Vladimir Tismăneanu, Petre Borilă a fost membru PCR din 1924 şi comisar politic în Brigăzile Internaţionale în timpul Războiului Civil din Spania, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a stat la Moscova, unde a colaborat cu Gheorghi Dimitrov (preşedintele Cominternului) şi cu Dimitri Manuilski (cel mai important demnitar sovietic pe lângă Comintern), iar cu Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Răutu şi Valter Roman a conlucrat pentru a forma nucleul care va prelua conducerea PCR după invadarea României de Armata Roşie.

Istoricii comunismului adaugă, în acelaşi document, că Petre Borilă a ştiut cum să stabilească o relaţie apropiată şi cu Gheorghiu-Dej. „În timpul anilor ’50, a participat direct la acţiunile represive organizate de Securitate, împreună cu Dumitru Coliu (alt comunist de origine bulgară) şi Ion Vinţe (János Vincze). De fapt, Borilă a fost implicat în cele mai secrete afaceri politice şi era cunoscut ca o figură distantă şi suspicioasă”.

Mama Iordanei, Ecaterina Abraham-Borilă, a fost - potrivit aceleiaşi surse - o comunistă militantă de origine evreiască, membru al Comitetului Central al PCR (1948-1969), al Biroului Politic (1952-1965), al Comitetului Executiv al CC al PCR (1965-1969) şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965).

Vladimir Tismăneanu descrie relaţiile dintre familiile Ceauşescu şi Borilă drept „tensionate”, în special după căsătoria lui Valentin cu Iordana, „eveniment la care Ceauşescu s-a opus cu încăpăţânare”. Această variantă este susţinută şi de Mihaela Ceauşescu (fiica lui Marin Ceauşescu, unul dintre fraţii Dictatorului) care povesteşte în cartea sa că „Nicolae şi Elena au facut front comun împotriva lui Valentin când s-a căsătorit prima dată, cu Dana Borilă. Au fost impotrivă amândoi, la unison”.

De altfel nici celălalt bunic al lui Daniel Valentin, Petre Borilă, nu aproba această căsătorie „datorită faptului că el condamna antisovietismul lui Ceauşescu”.



AVERE


Moştenirea - câteva tablouri


În afară de nume, moştenirea de care poate beneficia Daniel Valentin din partea familiei Ceauşescu este aproape nesemnificativă. Singura parte de „avere” îi poate reveni din procesul prin care Valentin Ceauşescu a obţinut, în justiţie, câteva obiecte de artă care i-au aparţinut lui şi fraţilor săi până în 1990. De altfel, dintre tablourile cerute de Valentin în ins tan ţă, o mare parte sunt ale Iordanei Borilă, ridicate de procurori din casa acesteia în 1990. Iordana a studiat istoria ar tei şi, potrivit ei, o mare parte dintre tablourile „confiscate” din casa sa după Revoluţie erau ca douri primite direct de la pictori pe vremea când era stu dentă. În discuţie se află 42 de tablouri şi 9 obiecte de argint şi porţelan.

Bunurile, mare parte din colecţia familiei Borilă, au făcut recent obiectul unui articol in „New York Times”, unde reporterul îl citează chiar pe Valentin Ceauşescu, dar de care cei în cauză sunt extrem de nemulţumiţi şi consideră că a fost scris cu rea-credinţă.

În ciuda unei hotărâri definitive a instanţei date încă din 1996, doar o mică parte dintre tablourile şi obiectele cerute i-au fost înapoiate lui Valentin, restul fiind încă în posesia Muzeului Naţional de Artă, care invocă mai multe motive ca să nu le returneze şi este acuzat de birocraţie excesivă de către avocaţii lui Valentin. Pretenţia Muzeului Naţional de Artă al României este ca Valentin Ceauşescu să ceară restituirea bunurilor de la Parchet, iar Parchetul, la rândul său, să le ceară de la muzeu.

O altă „moştenire” de care Daniel poate beneficia este marca Ceauşescu, pe care Valentin Ceauşescu şi Mircea Opran (fostul soţ al Zoiei) au înregistrat-o la OSIM încă din ianuarie 2007.



PORTRETE


Tatăl - Valentin Ceauşescu


S-a născut pe 17 februarie 1948. A urmat Liceul „Petru Groza” şi Facultatea de Fizică până în 1967, când, pentru trei ani, a plecat să studieze la Imperial College din Londra.

Din 1970 s-a angajat la Institutul de Fizică Atomică, unde lucrează şi în prezent.

Odată întors de la Londra, s-a căsătorit cu Iordana Borilă, de care a divorţat în 1989.

În 1995 s-a recăsătorit şi mai are o fată, Alexandra.


Fiul - Daniel Valentin Ceauşescu


S-a născut pe 30 mai 1981 şi va împlini în curând 28 de ani.

Este licenţiat în fizică şi filosofie, studii terminate la un colegiu din New York, potrivit spuselor sale.

În România nu lucrează încă, deşi i-ar fi plăcut să se angajeze la acelaşi institut de fizică în care este şi tatăl său.

Îşi doreşte să urmeze un doctorat în Statele Unite ale Americii.


Mama - Iordana (Dana) Borilă


S-a născut pe 20 iunie 1946. A studiat istora artei şi apoi a lucrat ca muzeograf la Muzeul de Artă.

Cu puţin timp înainte de Revoluţie, în primavara anului 1989, a divorţat de Valentin Ceauşescu, iar în 1990 a fugit din ţară împreună cu fiul, mai întâi în Israel, apoi în SUA.

După ce a revenit în România, a lucrat pentru Comunitatea Evreiască din Bucureşti până când a ieşit la pensie.



Elena Ceauşescu, împreună cu nurorile Poliana Ceauşescu şi Iordana Borilă










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu