Statul National Legionar (5)

Horia Sima

Nicolae Petrascu la Secretariatul General al Miscarii

La Secretariatul General al Miscarii, l-am numit, pe data de 20 Septembrie, pe Profesorul Nicolae Petrascu, post ocupat sub Capitan de George Clime, iar pe timpul când sediul miscarii era la Iasi, de Ion Banea. Notez ca Preotul Dumitrescu-Borsa nu a fost secretar general al miscarii, ci secretar al Partidului „Totul pentru Tara”, la ordinele Generalului Cantacuzino, pe care-l însotea în deplasarile lui prin tara. Am facut aceasta denumire din necesitatea de a proce - da la reorganizarea miscarii. Legionarii au iesit din starea de amorteala si tacere, în care au fost tinuti în perioada dictaturii carliste si acum se manifestau cu pu- tere. Dar în aceasta enorma masa de oameni, trezita la viata, trebuia sa se puna în ordine, de sus pâna jos, de la Bucuresti pâna la cel mai umil sat din provincie, caci altminteri puteam fi depasiti de initiativele locale necontrolate.

Numirea lui Petrascu nu am facut-o din prietenie sau din alte motive, ci pentru ca era cel mai indicat sa ocupe acest post în acel moment. Intrat ca student în miscare, în anul 1928, în primul cuib format la Bucuresti sub conducerea lui Andrei C. Ionescu, a luptat ca si mine, în perioada 1928 -1932, în cadrul Centrului Studentesc din Capitala. În vara anului 1930, împreuna cu el si Gheorghe Bâlborea, am pus bazele organizatiei legionare din judetul Fagaras. A luat parte la campaniile electorale din acest judet în anii 1931 (guvernul Iorga) si 1932 (guvernul Vaida). Prigoana din 1933-19341-a surprins la Alba-Iulia, unde avea un post de profesor suplinitor. A fost închis multa vreme, dupa ce a suferit batai si schingiuiri de la jandarmi. În 1934 s-a mutat la Sibiu, unde a obtinut catedra de geografie si istorie la Scoala Normala a Mitropoliei Ortodoxe. A fost numit sef al acestui judet de Capitan si mai târziu i s-a încredintat conducerea regiunii. Reusind sa tipareasca cartea „Pentru Legionari”, Petrascu a fost ridicat de Capitan la gradul de Comandant Legionar, în afara de serie, cu titlu exceptional.

Aceste numiri si distinctii le-a primit Petrascu de la Capitan. Eu, în alta parte a tarii, am urmat o evolutie legionara paralela cu a lui. Am fost numit mai întâi sef al judetului Severin si, mai târziu, sef de regiune în Banat. Ne vedeam rar, când eram convocati la sediu. Între anii 1934-1937, Petrascu devenise o figura cunoscuta nu numai în Ardeal, dar în multe parti ale tarii. Prigoana din 1938 ne-a împreunat iar destinele. EI venise de la Sibiu la Bucuresti si a întrat în lupta de supravietuire a miscarii. A fost membru al Comandamentului Legionar din prigoana pana în Ianuarie 1939, când, încoltit de politie, a trecut granita în Polonia si de aici s-a refugiat în Germania. La Berlin a fost unul dintre factorii de rezistenta al grupului legionar constituit aici si a luat parte la toate manifes - tatiile lui. L-am ales sa ma însoteasca în campania din primavara anului 1940. A fost prins la frontiera si a avut mult de suferit pâna la eliberarea lui. Peripetiile acestei întreprinderi le-a zugravit el însusi în cartea sa „Din Viata Legionara”, scrisa în al doilea exil din Germania, la Rostock. În fruntea grupului legionar sibian s-a azvârlit apoi în luptele de la Brasov, din 3 Septembrie, si a cunoscut triumful acestor zile glorioase. De la întrarea lui în miscare, n-a fost batalie legio nara în care sa nu fi fost prezent în primele linii. N-a fost prigoana pe care sa n-o fi trait în carnea si sângele lui. Familia lui a avut mult de suferit, fiind una din cele mai lovite din tara. Sotia lui era sora lui Ion Banea. Petrascu era un legionar din vechea scoala, un om de teren, un bun organizator, tocmai elementul de care aveam nevoie în acel moment. În afara de aceasta, el iesise dintr-o revolutie si, prin numirea lui la Secretariatul General, îi onoram pe toti luptatorii de la 3 Septembrie.

Declaratiile Profesorului Codreanu

În timpul când constituirea guvernului era iminenta, Profesorul Ion Zelea Codreanu a facut niste declaratii presei care contrastau cu eforturile mele si cu politica întregii miscari. Declaratiile sale, aparute în Buna Vestire din 15 Septembrie, aveau doua parti: una se referea la politica externa a României dupa alaturarea ei la Puterile Axei, iar cealalta, la politica interna, la relatiile dintre miscate si Antonescu. Înainte de a comenta declaratiile Profesorului, le vom reproduce asa cum au aparut în Buna Vestire, pentru ca cititorul sa-si poata da seama de valoarea lor si de replica noastra.

Despre misiunea Generalului Antonescu
- Întrebare: Credeti deci, ca ceasul acesta este chiar acum, imediat, ceasul României Legionare?
- Raspuns: Nu! Parerea mea este parerea pe care întâmplator, într-o discutie, a exprimat-o fiul meu Corneliu, Capitanul Legiunii, care raspunzând unei întrebari a zis: Când voi birui, nu voi proclama imediat România Legionara, ci voi face ca tara sa fie pregatita, cel putin un an, de un general!
Si a fost întrebat: De Generalul nostru, Cantacuzino Granicerul?
De un altul, a raspuns el. Si la insistente, a precizat: de Generalul Antonescu. Si aceasta profetie s-a împlinit.

Asa fiind, eu nu stiu ce crede, ce vrea astazi Seful Statului Român, în calitatea lui de prim-ministru, dar parerea mea este ca el e anume trimis de Dumnezeu si de stapânul nostru Sfântul Arhanghel Mihail ca sa pregateasca drumul pentru România Legionara.
- Întrebare: Si în practica, cum credeti ca ar trebui sa procedeze Generalul Antonescu la aceasta pregatire?
- Raspuns: Eu sunt un vechi ostas de front si am o foarte înalta idee despre geniul strategic al Generalul Antonescu. Îl cred cel putin de trei ori în aceasta materie cat Maresalul Averescu. Si cum lupta politica, cum zicea Corneliu, e foarte asemanatoare cu lupta pe câmpul de razboi, sunt adânc convins ca genialul General Antonescu stie ca spre a merge la sigura biruinta, nu el, ci Neamul nostru, pe care el astazi îl comanda, trebuie sa aiba o puternica rezerva.
Aplicat eu cred asa:
Generalul Antonescu sa-si alcatuiasca un guvern de personalitati de cat mai mare experienta, dar mai ales de înalt patriotism si totala dezinteresare, de ori - unde s-ar gasi. Din acest guvern, însa, sa nu faca parte absolut nici un legionar! Pentru ca rezerva cu toate puterile ei trebuie sa stea absolut neatinsa. Sa nu fie utilizata decât în ceasul marii hotarâri. Aceasta nu înseamna ca Legiunea n-ar putea lua chiar acum întreaga raspundere.
- Întrebare: Credeti ca în ceasul acela Generalul Antonescu ar trebui, precum ar trebui, precum a si afirmat-o, sa se dea la o parte, spre a face loc Legiunii?
- Raspuns: Cred ca Generalul Antonescu atâta timp cat îl vor sluji puterile fizice si sufletesti, nu trebuie nici dat la o parte, nici sa se dea la o parte. Caci datoria oricarui trimis de Dumnezeu este sa slujeasca planurilor Lui, pâna la ultima suflare.
- Întrebare: S-ar putea concilia aceste doua puteri atunci?
- Raspuns: Cred ca s-ar putea nu numai usor, dar în modul cel mai fericit. Generalul Antonescu ar ramâne atunci Seful Statului si Generalisimul Armatei, iar Legiunea ar cârmui, supravegheata de experienta si patriotismul sau încercat, spre a îndeplini misiunea în fata lui Dumnezeu, spre a face ca Patria noastra sa ajunga a straluci duhovniceste „ca Soarele Sfânt de pe Cer”.

Iata cum îsi imagina Profesorul Codreanu relatiile dintre miscare si General si viitoarea configuratie politica a României. Pentru a-si justifica si întari punctul sau de vedere, aduce în discutie o parere exprimata cândva de Capitan, si anume ca atunci când va birui, nu va proclama imediat România Legionara, ci va face ca tara sa fie pregatita cel putin un an de zile de un general, care dupa cât îsi aminteste Profesorul din discutia cu Capitanul, ar fi chiar Generalul Antonescu.

Nu tagaduim autenticitatea acestei informatii, dar Profesorul facea greseala ca aplica formula politica a Capitanului în împrejurari fundamental diferite. Era cu totul altceva daca ar fi biruit miscarea într-o forma plenara, cu Capitanul în frunte, si având asigurate resorturile puterii, atunci, da, si-ar fi putut îngadui sa accepte o faza de tranzitie în guvernare cu un general în frunte. Acest general, sa zicem Antonescu, atunci ar fi fost la dispozitia miscarii, si nu miscarea la dispozitia Generalului. Dar la 6 Septembrie, nu-l mai aveam pe Capitan si întreg Statul Major al miscarii fusese decimat. Atunci ne aflam în iuresul unei revolutii si nu mai puteam permite vechii clase conducatoare înfrânte sa se reconstituie. Generalul Antonescu nu era nici el o garantie ca va pregati calea unui triumf legionar. Pe General îl interesa exclusiv puterea si nu binele si marirea natiunii. Nu era un premergator al nostru, ci un om al momentului, care, ridicat sus pe culmi, prin sacrificiul nostru, nu se gândea decât cum sa-si consolideze puterea fara sa se intereseze de mijloace. Numai avântul revolutiei putea garanta miscarii viitorul si nu bunavointa Generalului. În România se produsese un gol politic si daca nu eram noi sa-l umplem, veneau altii, aceleasi forte, sub alta eticheta, si Legiunea putea astepta mult si bine sa fie chemata la putere.

O revolutie nu-si poate permite luxul ca dupa ce a darâmat un regim, sa lase altora initiativa. În aceasta privinta, în zilele acelea, a existat o unanimitate de pareri în toate straturile legionare. Exista o lege nescrisa a oricarei revolutii, de a-si consuma pâna la capat posibilitatile. N-am realizat România Legionara, asa cum o visa Mota, dar am înscris o pagina în istorie. Fara de regimul legionar, faradelegile regimului carlist ar fi ramas înmormântate. Nici Capitanul n-ar fi fost deshumat si nici asasinii lui n-ar fi fost pedepsiti. Antonescu gasea o formula de acomodare cu fortele regimului carlist, cum s-a verificat mai târziu.

E o copilarie sa se creada ca Generalul ne-ar fi cedat puterea dupa un timp de... Profesorul se însela amarnic asupra caracterului acestui om. Nu-l interesa decât propria persoana, pe care o punea deasupra intereselor tarii, N-a fost trimis al Arhanghelului, ci Arhanghelul a rasplatit sacrificiile miscarii, bagând groaza în dusmani. Miscarea a fost promotorul rasturnarii Regelui Carol, iar Antonescu, în cadrul acestei revolutii, si-a jucat rolul sau, pe care nimeni nu-l poate tagadui.

Cu aceste declaratii, Profesorul îngreuna pozitia miscarii fata de General. Ele nu si-au produs efectul politic, deoarece au aparut abia la. 15 Septembrie, când guvernul era format. Lumea legionara le-a citit ca o curiozitate politica, dându-si seama ca sunt mai mult reflexul nemultumirilor personale ale Profesorului decât expresia unei judecati cumpanite si folositoare miscarii.

Privind în urma

Volumul Sfârsitul unei domnii sângeroase l-am încheiat cu Consideratii Finale, capitol în care am separat din noianul evenimentelor acele energii care au con - tribuit în mod decisiv la faurirea actului de la 6 Septembrie. Etapa 6-14 Septembrie nu e mai putin importanta pentru a nu-i consacra si ei aceeasi pri - vire generala. Fara de întemeierea Statului National-Legionar, victoria obtinuta contra Regelui Carol n-ar fi fost completa, asemanându-se unei case începute si neterminate. Ce folos de triumful Legiunii daca nu ar fi avut urmare si pe plan politic, daca noul Stat nu ar fi purtat pecetea ei? Fara îndoiala, am obtinut o mare satisfactie morala cu rasturnarea Regelui Carol II-lea, dar fara de cucerirea puterii, biruinta s-ar fi diluat si pâna la urma s-ar fi pierdut în desisul tenebros al politicianismului român. Am fi ramas în postura jalnica a unor eterni începatori ai destinului românesc, care nu stiu ce sa faca cu el când au ajuns pe culmi si trebuie sa-l realizeze.

Dupa ce s-a încheiat campania contra Regelui Carol, în aceeasi clipita, fara tranzitie, s-a deschis o alta batalie, al carei obiectiv era patrunderea miscarii în Stat. Daca ne-am fi culcat pe laurii victoriei, rezultatele puteau fi altele. Nu era neaparat necesar ca dupa rasturnarea Regelui Carol sa urmeze, ca o consecinta inevitabila, guvernarea legionara în forma ei majora, a unui Stat cu acelasi nu - me. Se puteau întâmpla multe. Nu era exclusa o coalitie a Generalului Antonescu cu alte partide, cum se si încercase de altminteri, în care combinatie sa ni se rezerve si noua un locsor mult inferior fortei pe care o reprezentam. Putea ca Generalul sa accepte colaborarea cu noi, fara sa admita proclamarea Statului National-Legionar. Se mai putea întâmpla ca Legatia Germana sa-si exercite influenta în sensul de a-l consilia pe Antonescu sa nu permita ocuparea unor posturi – cheie de catre legionari. Câte nu se puteau întâmpla! Însasi rastimpul care s-a scurs de la 6 la 14 Septembrie dovedeste ca rezistentele n-au lipsit si ca gestatia regimului legionar n-a fost usoara. În cele ce urmeaza voi trece în revista, cu explicatiile necesare, acei factori care au impus Statul National-Legionar contra tuturor încercarilor de a ne frusta de roadele victoriei.

1. Adeziunea poporului. Succesul nostru politic trebuie atribuit în primul rând sprijinului pe care l-am obtinut în aceste zile de la masele largi ale poporului. Popularitatea miscarii crestea pe zi ce trece, luând aspectul unui fluviu maiestuos. Camasile verzi defilau pe strazi, având în spatele lor milioane de români dornici sa îngroase rândurile.

2. O revolutie ordonata. Spre deosebire de alte revolutii care, odata biruitoare, se revarsa în excese si cruzimi, revolutia legionara de la primele ceasuri s-a canalizat în manifestatii ordonate si controlate, fara varsare de sânge si fara executii sumare. Nu s-au savârsit acte de razbunare. N-a fost ucis nici un evreu pentru crimele Elenei Lupescu contra Legiunii si nici un calau al fostului regim. Instantaneu, organizatia s-a reconstituit sub conducerea sefilor locali, care si-au impus cu usurinta autoritatea pâna în cel din urma sat. Poate e un caz unic în istoria lumii. 0 miscare lovita în modul cel mai crud, însângerata, decapitata, cu cadrele ei superioare suprimate în proportie de 90 la suta, nu are alta grija decât sa nu-si strice bunul ei renume, evitând sa savârseasca fapte care ar putea arunca umbre si îndoieli asupra conceptiei ei crestine. Miscarea legionara, în acele zile de mari prefaceri, când se pregatea tranzitia de la un regim de tiranie la un regim de libertate, a dat examenul maturitatii politice, comportându-se ca un corp responsabil. Generalul Antonescu a fost puternic impresionat de spiritul de disciplina ce domnea în miscare, fiind o garantie ca fortarile lui de a reorganiza Statul vor fi duse la bun sfârsit.

3. Izolarea Generalului Antonescu. Cu toate ca nominal era stapân pe condu - cerea Statului, puterea Generalului Antonescu era fragila, pentru ca nu dispunea de o baza populara. Era un izolat în mijlocul natiunii pe care o guverna. N-avea un partid pe care sa se poata sprijini, ci doar câtiva prieteni, pe care îi puteai numara pe degete. Era cunoscut în tara din cauza conflictului cu Regele Carol si a legaturilor ce se banuia ca le are cu miscarea, dar nu dispunea de nici un grup organizat, nici cel putin de 100 de oameni. În jurul conducerii lui se întindea desertul politic si spiritual.

Situatia lui în armata nu era mai buna. Era temut, având faima de om rau, „câinele rosu” cum i se zicea, dar nu se putea bizui nici pe afectiunea cadrelor inferioare si nici a înaltului comandament. Dupa rasturnarea Regelui Carol, s-au format trei curente în armata: generalii devotati trup si suflet fostului Rege, cu ajutorul carora acesta a dominat armata. Cei mai notorii au fost expulzati din armata de Antonescu, dar mai erau destui care nu s-au compromis prea deschis cu regimul carlist si care nu asteptau decât ora revansei; existau apoi o serie de generali care simpatizau miscarea si, în sfârsit, generali atasati de persoana Generalului Antonescu, acestia fiind cei mai putini. Generalul Antonescu nu avea nici în armata suportul masiv pe care îl banuia lumea. Ca o consecinta a izolarii lui în mijlocul poporului si chiar în mijlocul armatei, Antonescu simtea nevoia unei forte complementare, cu ajutorul careia sa-si consolideze condu - cerea aninata în aer. Miscarea Legionara îndeplinea aceasta conditie, oferindu-i o baza populara ancorata în întreaga natiune. În acelasi timp, prin colaborarea cu miscarea, Generalul acumula si simpatiile de care se bucura Legiunea între militari, întarindu-si autoritatea în armata si neutralizând influenta restului de cadre carliste.

4. Teama de Regele Carol. Chiar izgonit peste hotare, Regele Carol îi inspira o teroare sacra. Si dupa 6 Septembrie traia într-o teama continua ca oameni de-ai Regelui Carol, ramasi în politie si armata, sa nu organizeze o contralovitura si sa-l doboare. Prin colaborarea cu miscarea, îsi procura, o pavaza care îl va apara de o eventuala primejdie, daca elementele carliste ar încerca sa ridice capul. În aceasta privinta, Antonescu nu se însela... În fata blocului Antonescu-Miscare, nu mai era posibila nici o conspiratie interna si conducerea lui era asigurata. Legiunea câstigase un ascendent atât de mare în viata politica a tarii încât vechi- le cadre politice si militare, cu care lucrase Regele Carol, se tineau la pamânt si nu se gândeau decât la propria lor salvare.

5.”Sprijinul Berlinului”. Generalul Antonescu nu descifrase nici el enigma ger - mana, referitor la sprijinul de care ne-am bucura din partea lui Hitler. Ca si Carol, traia în confuzia ca miscarea este tare la Berlin si nu se poate concepe noul Stat fara de participarea ei. În aceste zile decisive, am beneficiat de aceasta necunoastere a lui a starii de spirit de la Wilhelmsstrasse. În realitate, guvernul german fusese surprins de evenimentele din România si abia în ultima faza a duelului cu Carol, când deznodamântul crizei se prevedea, a optat pentru aban- donarea lui. Aceasta credinta i-a fost întarita lui Antonescu când au aparut la sediu si la manifestatiile noastre câtiva membri de partid din Auslandsorganisation (AO) din Bucuresti. Nu-i invitase nimeni. Ei, din proprie initiativa, au crezut oportun sa-si manifeste camaraderia fata de miscare printr-o iesire publica, a carei venire al putere li se parea iminenta. Erau îmbracati în uniforma SA si aparitia lor a stârnit o senzatie enorma. Li s-a dat locul de onoa- re, fiind pusi în fruntea defilarilor si au fost aclamati cu entuziasm de legionari si de public.

6. Absenta Legatiei Germane. În tot cursul tratativelor pentru formarea guver - nului, de la 6 la 14 Septembrie, marele absent a fost Legatia Germana. Nu am avut în acest timp nici o întâlnire nici cu von Ritgen si nici cu vreun alt membru al Legatiei. Dupa patania din noaptea de 31 August, am socotit ca este mai pru- dent sa evit contactul cu ei în aceasta perioada delicata, stiind ca cei de la Legatie nu ne poarta cele mai bune sentimente.

Fara îndoiala, Fabricius primea informatii de la Generalul Antonescu, dar acestea erau fragmentare si fugitive, caci Conducatorul era hartuit zi si noapte de zeci de probleme, încât Legatia n-a putut sa urmareasca pas cu pas mersul tratativelor si sa-si dea seama de proportiile ce le va lua colaborarea noastra cu Generalul.

7. Ecoul manifestatiei de la Casa Verde. Generalul aflase de tensiunea existenta între mine si Profesorul Codreanu si astepta ziua de 13 Septembrie ca sa vada care e raportul de forte. Sunt eu liderul necontestat al miscarii sau exista un puternic grup opozitionist care îmi contesta conducerea? Stirile ce le-a primit dupa ceremonie l-au convins ca s-a format un bloc compact în jurul meu, de sus pâna jos, si nu exista loc de manevra între diferite grupe legionare.

8. Relatii cordiale. De la prima mea întâlnire cu Generalul, în Iunie 1940, i-am cazut simpatic. Chiar atunci când nu ne potriveam în pareri, nu mi-a vorbit niciodata cu asprime, ridicând tonul, cum avea obiceiul sa faca cu altii. De alta parte si eu, cunoscându-i orgoliul nemasurat, evitam în orice împrejurare sa-l supar cu ceva. Aparam pozitia miscarii, dar cu tact si moderatie. Simpatia ce mi-o arata a avut importanta ei în aceasta perioada când s-a format Statul National-Legionar.

Pentru Neam si Legiune

Cum am explicat în articolul precedent, nu se poate trage o linie despartitoare între biruinta de la 6 Septembrie si întâmplarile care au urmat si care si-au gasit expresia finala în actul de la 14 Septembrie. Ca sa fim mai precisi, din seara de 3 Septembrie, când legionarii au intrat în actiune, si pâna în 14 Septembrie, am trecut prin zguduirile aceleiasi batalii, care si-a gasit apoteoza în proclamarea Statului National-Legionar.

Nu putem încheia aceasta parte din lucrare, fara a face bilantul acestei perioa- de scurte, dar de mare intensitate istorica din viata neamului nostru, stabilind ce foloase a tras din prabusirea vechiului regim si inaugurarea erei legionare. Pe plan intern natiunea si-a dobândit încrederea în propriile ei forte, putându-se reculege, dupa amarul pierderilor teritoriale, si a înfrunta pregatita sufleteste furtunile ce vor veni: razboiul din rasarit si apoi invazia comunista. Toata rezis- tenta natiunii, de atunci si pâna astazi, îsi trage puterea din izvorul limpede al acestei biruinte. Natiunea, descatusata din lanturile tiraniei carliste, si-a luat un avânt formidabil, ale carui ecouri spirituale nu s-au stins nici pâna astazi, mentinând treaza speranta în învierea patriei noastre. Pe plan intern, România, aflata în primejdie sa fie trasa în lotul bolsevic, prin politica pro-sovietica a Regelui Carol, a fost salvata în ultimul moment si readusa cu fata spre Europa, pe atunci reprezentata de Puterile Axei. În sfârsit, prin biruinta legionara, am eliminat vâscul care înabusea functiile naturale ale Coroanei, pe Elena Lupescu si camarila ei iudeo-comunista, si am deschis drumul pentru ca Regele Mihai sa poata domni în spiritul marilor sai înaintasi, Regele Carol I si Regele Ferdinand.

Dar Legiunea ce-a câstigat prin schimbarea de regim din România? Ce bine - faceri s-au revarsat asupra organizatiei noastre? Mai întâi s-au spulberat planu- rile dusmanilor de a nimici miscarea legionara. Sub tirania carlista, nu numai Capitanul a fost ucis, dar si cadrele noastre principa1e au fost lichidate, în spe - ranta ca, dupa aceste lovituri, miscarea nu se va mai ridica niciodata. Masele legionare, înspaimântate de aceste varsari de sânge, nu mai cutezau sa se angaje- ze în noi actiuni, iar poporul suferea în tacere, fara sa-si, fi pierdut nadejdea într-o razbunare a faradelegilor. Prin biruinta de la 6 Septembrie, nu numai ca i-am recuperat pe toti legionarii care se risipisera în decursul prigoanei carliste, dar s-au creat si conditii psihologice obiective pentru a face noi recrutari din masele largi ale poporului. Rândurile noastre s-au îngrosat în lunile urmatoare luând aspect de avalansa. Când am fost expulzati de la putere, în Ianuarie 1941, aveam o jumatate de milion de legionari încadrati, ceea ce i-a dat miscarii o noua vigoare, asigurându-i supravietuirea.

Nu numai baza bio-psihica a miscarii a fost salvata prin biruinta de la 6 Septembrie, ci si unitatea ei. E un lucru îndeobste cunoscut în istorie ca dupa disparitia sefului unei grupari politice, se nasc lupte interne între diversi pretendenti la conducere; neîntelegeri care pot provoca chiar dezmembrarea ei. Cu atât mai grava se prezenta criza în miscare, dupa moartea unui sef de talia lui Corneliu Codreanu, care fusese si întemeietorul si mai ales când stim ca elita disponibila, din care se putea selecta succesorul, avusese aceeasi soarta tragica prin biruinta de la 6 Septembrie, s-a realizat si aceasta a doua mare minune, refacerea unitatii legionare sub o noua conducere. Trebuia sa se întâmple aceas- ta Bastilie româneasca, cu fagaduinta unui nou început românesc, pentru ca toti legionarii, de la mic la mare, sa se recunoasca în noua conducere. Dizidenta în germene, cultivata de Papanace la Berlin, a fost resorbita, iar dizidenta efectiva a grupului Noveanu, a fost eliminata si izolata, prin prabusirea sistemului de care si-au legat membrii ei soarta. Cu ordinea interna reconstituita fulgerator, misca- rea si-a facut intrarea în istorie. Fara de rasturnarea Regelui Carol si a comple - mentului ei, Statul National-Legionar, miscarea legionara ar fi dainuit înca multi ani, dar sub forme nostalgice, a unei amintiri duioase, care s-ar fi perpe - tuat în cântece de jale. Visul de marire al românismului, înrosit cu sângele unei generatii, ar fi fost din nou zadarnicit de dusmanii neamului. Doina ar fi luat locul istoriei. Statul National-Legionar a fost realitate de scurta durata, dar o realitate de mare forta creatoare, pe care nici un istoric constient nu o poate trece sub tacere. Mai trebuie adaugat, tot la activul acestei biruinte, faptul ca miscarea s-a eliberat de enorma raspundere istorica de a fi participat la ciopâr - tirea tarii în vara anului 1940. Miscarea legionara n-a fost prezenta nici în guvernul Tatarascu, care s-a supus ultimatumului rusesc si a predat Sovietelor fara lupta Basarabia, Bucovina de Nord si teritoriul Herta si s-a retras la vreme si din guvernul Gigurtu, care a acceptat dictatul de la Viena. Prezenta celor trei ministri legionari în acest guvern, Noveanu, Bidianu si Budisteanu, s-a redus la o actiune particulara a lor, fiind dezaprobati de majoritatea miscarii. Prin sângele varsat de legionari la 3 Septembrie si prin rasturnarea Regelui Carol, s-a pus capat oricarei interpretari rauvoitoare, dovedindu-se, în marturia tarii întregi, ca miscarea legionara n-a aprobat politica externa a Regelui Carol si nu are nimic de-a face cu guvernele care au patronat pierderile teritoriale din aceasta perioada. Gratie biruintei de la 6 Septembrie, miscarea legionara se putea pre - zenta cu mâinile curate în fata istoriei, neputându-i-se imputa nici cea mai usoara culpa în gravele evenimente din vara anului 1940, care au sfâsiat icoana României Mari.

va urma