Liviu Vălenas, Convorbiri cu Mircea Dimitriu (9)

MISCAREA LEGIONARĂ INTRE ADEVAR SI MISTIFICARE

Toate adevărurile care sunt ţinute în tăcere devin otrăvite
Nietzsche, Also sprache Zarathustra

Guvernul dela Viena

Liviu Vălenas:
Ajunsi la Viena, ce ati mai fãcut ?

Mircea Dimitriu:
La Viena ne astepta Horia Sima. El ajunsese la Viena cu o zi înainte, dupã ce fusese dus în prealabil, din lagãrul de la Sachsenhausen, la cartierul general al lui Hitler, la Wolfschanze dela Rastenburg, unde s'a întîlnit cu Ribbentrop si cu Himmler (cu Hitler nu s'a vãzut, probabil cã s'a jenat sã-l vadã pe Horia Sima, dupã tot ce-i fãcuse...). Ribbentrop si Himmler l-au întrebat dacã este dispus, dupã tot ce i s'a întâmplat în Germania, sã devinã aliatul Germaniei si sã lupte alãturi de ea, împotriva comunistilor care au invadat România. Din motive evidente ideologice, Miscarea Legionarã fiind pânã în ziua de astãzi un dusman declarat al comunismului si comunistilor, Horia Sima a acceptat propunerea lui Ribbentrop si Himmler, cu atât mai mult cu cât Miscarea a apreciat cã dupã 23 August 1944 în România nu mai existã un guvern legal. Totusi trebuie sã spun, cu deosebitã claritate, propunerea germanã a fost acceptatã de Horia Sima numai dupã o lungã sovãialã. Horia Sima personal si Miscarea Legionarã, pierduserã orice simpatie fatã de Germania hitleristã, care-i tratase atât de ingrat. În plus, Horia Sima personal fusese umilit, târît prin închisori si scãpat ca prin minune dela o executie, pe care Hitler o dorea (se pare cã o si ordonase). Pe de altã parte înfrângerea Germaniei devenise evidentã. Cu toate acestea Horia Sima, a acceptat în final propunerea Germaniei, gãsind si asentimentul legionarilor, cu exceptia celor dizidenti. Horia Sima a considerat cã Miscarea Legionarã nu poate fi absentã de la lupta contra comunismului, care a invadat tara. Începând cu data de 23 August 1944 România se gãsea sub ocupatie strãinã, comunisto-bolsevicã. Pentru a salva onoarea României, care nu trebuia sã înceteze lupta contra comunismului, Horia Sima a acceptat aceastã colaborare cu Germania. Colaborarea, trebuie sã spun, a fost din nou sabotatã de Ministerul de Externe German, la interventia personalã a generalului Ion Gheorghe, care fusese ambasadorul României la Berlin, omul de încredere al lui Ion Antonescu. Generalul Ion Gheorghe nu mai era ministrul României la Berlin, dar refuzase sã se reîntoarcã în tarã, rãmãsese în Germania si trãgea toate sforile posibile contra Miscãrii... În plus, ministerul de externe german si Ion Gheorghe erau ajutati si de dizidentii nostri, de "mexicani", adicã de Papanace, Lefter si Gârneatã. Între timp sosise dela Bucuresti sotia unui cunoscut agent al lui Eugen Cristescu, pe numele de Nicolae Terianu, cunoscut ca asasinul lui Nae Ionescu (l-a omorât pe acesta cu o tigarã otrãvitã), iar sotia acestui agent primise ordin de la Bucuresti sã se infiltreze în Miscarea Legionarã, în grupul dela Viena.

Liviu Vălenas:
Istoricul german Andreas Hillgruber a afirmat cã Hitler cochetase cu ideea sã-l numeascã chiar pe generalul Ion Gheorghe în fruntea guvernului de la Viena, este adevãrat ?

M.D.:
Este posibil, numai cã Ion Gheorghe a refuzat în final aceastã functie, vãzând cã Germania va pierde sigur rãzboiul...

Liviu Vălenas:
Dar Horia Sima nu credea cã Germania va pierde rãzboiul ?

M.D.:
Ba da, fãrã îndoialã, Horia Sima vedea cã Germania va pierde rãzboiul ! Însã Horia Sima a considerat cã Miscarea Legionarã nu poate sã fie absentã la combaterea comunismului, cãci altfel s'ar fi dezis de însãsi ratiunea pentru care Corneliu Codreanu a creat-o. Mai mult, Horia Sima s'a gândit si la represaliile din partea biruitorilor, ce se prevedeau la orizont. Când Papanace, Gârneatã si Lefter au refuzat colaborarea cu Guvernul National dela Viena, în sinea lui el a fost bucuros, cã cel putin o parte din Miscare va putea fi feritã de consecinte, putând duce astfel mai departe Miscarea Legionarã.

Liviu Vălenas:
Când Horia Sima a acceptat constituirea guvernului sãu dela Viena, spera poate cã Germania va reusi sã mentinã frontul pe Carpati, iar în Transilvania de Sud se va instala noul guvern al sãu ?

M.D.:
Da, asa i s'a promis, numai cã pe zi ce trecea, frontul se deteriora. Cãnd Horia Sima a vãzut cã Transilvania a fost pierdutã pentru frontul german, atunci el a trecut la realizarea unui plan, care dacã ar fi reusit, ar fi schimbat situatia în România. Astfel, el i-a trimis în tarã, clandestin, peste liniile din Cehoslovacia si Ungaria, pe Stoicãnescu, Schmidt si Petrascu. Stoicãnescu trebuia sã contacteze cadrele superioare ale armatei (printre care generalii Avramescu, Dragalina si Coroamã) pentru a face o defectiune majorã, antiruseascã, in timp ce Schmidt si Petrascu trebuiau sã ridice masele. Nicolae Petrascu a si rãmas în continuare în tarã. Ideea lui Horia Sima era, cã dacã armata românã s'ar fi rãsculat împotriva rusilor (acestia fiind slãbiti prin întãrirea frontului lor pe Oder) le-ar fi fãcut acestora dificultãti atât de mari, încât rusii, ori ar fi chemat în ajutor pe Aliati (care se aflau în Grecia si care dacã ar fi rãmas ulterior în tarã, ar fi împiedicat comunizarea României), ori ar fi încheiat un armistitiu cu România, asemãnãtor celui încheiat cu Finlanda. Misiunea emisarilor a fost încununatã de succes, ora X a fost stabilitã, iar Stoicãnescu si Andreas Schmidt au plecat spre Germania (la Viena) pentru a comunica data si ora actiunii si de a coordona actiunea româneascã cu un redus sprijin aerian german. Dar, din nou a functionat trãdarea, telegrafistul lui Schmidt, NicolaeTãranu, a comunicat totul rusilor, avionul a fost doborît lângã Seghedin de aviatia de vânãtoare româneascã (alertatã de rusi si obligatã sã se ridice în aer). Astfel actiunea a esuat... Trebuie subliniat faptul cã doctorul Tãranu nu a fost legionar, el a fost pe vremuri seful organizatiei cuziste din judetul Timis-Torontal si fusese racolat si instruit ca telegrafist de serviciile secrete germane si îi servea personal lui Andreas Schmidt, seful Grupului Etnic German din România. Nu stim de când a devenit d-rul Tãranu omul rusilor, în mod sigur a fost constrâns sã lucreze pentru ei... În urma acestei trãdãri, generalii români implicati în complot au fost arestati...

Liviu Vălenas:
Cum a reactionat Horia Sima fatã de acest esec ?

M.D.:
Horia Sima nu era omul care sã se descurajeze. El a fortat pregãtirea voluntarilor pentru parasutare si a trimis noi grupe de parasutisti în munti.

Liviu Vălenas:
Care a fost soarta ulterioarã a lui Andreas Schmidt si Constantin Stoicãnescu ?

M.D..
Dupã ce avionul fost doborât în flãcãri, Schmidt si Stoicãnescu, rãniti, au fost luati imediat prizonieri, au fost transportati la Seghedin, apoi în România, iar de aici au fost preluati de rusi care i-au dus în URSS, unde au fost anchetati. Dupã mai multi ani petrecuti la Vorkuta, Andreas Schmidt a reusit sã se întoarcã in Germania Occidentalã, în schimb Stoicãnescu a dispãrut fãrã urmã. Cineva care a fost prizonier la minele de cãrbuni din Rusia, a spus cã în fundul unei galerii s'au întâlnit cu o altã grupã care venea din cealaltã parte a minei, între ei fiind un perete care trebuia spart. Din a doua grupã, ar fi strigat cineva, prin perete, "sã stiti cã eu sunt Stoicãnescu"... Poate cã a fost doar un zvon, cert este cã Stoicãnescu niciodatã nu a mai revenit din Rusia. Ce s'a întâmplat cu el, nimeni nu stie. Încã o enigmã a istoriei...

Liviu Vălenas:
De ce Guvernul dela Viena s'a constituit abia dupã trei luni si jumãtate, la 10 Decembrie 1944 ?

M.D.:
Pentru cã personal Ribbentrop s'a opus la constituirea acestui guvern. Ribbentrop avea legãturile sale cu generalul Gheorghe Ion. Pe urmã formarea guvernului a fost întârziatã si de nesfârsitele intrigi fãcute de Papanace, Gârneatã, Stãnicel, Lefter si în final si de Palaghitã.

Liviu Vălenas:
Dv. dle Dimitriu, ce functie ati avut în acest guvern ?

M.D.:
Atasat de presã. Oficial eram atasat de presã, dar in realitate conduceam un grup de legionari care îi asigurau protectia lui Horia Sima.

Liviu Vălenas:
Dar cine vroia sã-l asasineze la Viena pe Horia Sima ?

M.D.:
Din România veniserã o multime de refugiati, fie cu automobilele, fie cu trenul, fie pe jos... Între ei se gãseau o multime de agenti ai Serviciului Special de Informatii (SSI) dela Bucuresti. Cea mai cunoscutã agentã, pe care am cunoscut-o si personal, era sotia lui Neculai Terianu, despre care am mai relatat. Aceastã doamnã s'a stabilit într'un hotel si nu se stie cum, a intrat în relatii intime cu Stãnicel. Stãnicel, care si asa era în tabãra dizidentilor, a fost "întãrit" în pozitia lui dizidentã de aceastã doamnã, si ca atare a încercat sã-i convingã pe generalul Chirnoagã, pe colonelul Ciobanu, pe comandorul Bãilã, pe mitropolitul Visarion Puiu, pe deputatul basarabean Vladimir Cristi si pe profesorul Ion Sângiorgiu, sã nu colaboreze cu Horia Sima la alcãtuirea noului guvern... Toate aceste lucrãturi au împiedicat formarea guvernului prezidat de Horia Sima, timp de aproape patru luni...

Liviu Vălenas:
Cum ati putea caracteriza activitatea guvernului dela Viena, care oficial a luat sfârsit odatã cu capitularea Germaniei, la 8 Mai 1945 ?

M.D.:
Guvernul de la Viena a fãcut trei lucruri importante. Mai întâi a alcãtuit trei regimente, care erau sub comanda generalului Platon Chirnoagã, ajutat de coloneii Alexandrescu, Ciobanu si Bãilã. O parte din aceste regimente au participat la luptele de pe frontul de Est (pe Oder). Fac o parantezã, noi am pus conditie nemtilor, pe care ei au acceptat-o, cã unitãtile "Armatei Nationale" ale Guvernului dela Viena, nu vor lupta contra românilor, indiferent ce se va întâmpla pe viitor. Nemtii au fost de acord cu aceastã cerere a noastrã. Al doilea lucru important a fost pregãtirea a cca. 100 de legionari, antrenati si echipati pentru actiuni de diversiune în spatele frontului. Acesti legionari au fost parasutati în România. Ei au constituit nucleul rezistentei armate din munti, care a hãrtuit regimul comunist, mai îndelung decât în orice altã tarã ocupatã de Soviete si au creat mari probleme rusilor. Al treilea lucru pe care l-a fãcut Guvernul dela Viena a fost asistenta acordatã miilor de refugiati, care veneau din România. Acestia au gãsit la Viena unde sã doarmã si ce sã mãnânce, putând apoi sã plece mai departe spre Vest. Frontul însã apropiindu-se de Viena, în Februarie 1945 ne-am mutat mai în vestul Austriei, în Salzkammergut, la Alt-Aussee, unde a functionat în continuare guvernul Horia Sima. Cu noi erau si 200-300 de legionari. Aveam grupe în pregãtire pentru Armata Nationalã si grupe care se pregãteau pentru parasutare în România. Însã odatã cu sinuciderea lui Hitler a luat sfãrsit si activitatea guvernului nostru.

COLABORAREA CU STATELE UNITE SI FRANTA

Legiunea din nou pe drumuri

Liviu Vãlenas.
Ce ati fãcut în aceste conditii ?

Mircea Dimitriu.:
Fiecare a plecat unde a putut. Eu m'am dus cu o grupã, pentru o ultimã rezistentã, în muntii Dachstein, dar dupã douã nopti, ne-am dat seama cã totul este în zadar, nemtii incetaserã rezistenta pe toate fronturile. Atunci fiecare am plecat unde am vãzut cu ochii... Horia Sima a dispãrut cu alte douã persoane, am aflat ulterior cã a ajuns la Freiburg si de acolo în Italia. Eu am plecat spre Bavaria, împreunã cu Grigore Manoilescu (care mi se dãduse în grijã). Însã am nimerit, în drum spre Bavaria, într'un lagãr american de prizonieri. Cum lagãrul era în curs de formare si avea o pazã ineficientã, am reusit sã fugim din el. Mergând pe jos, am trecut Salzachul pe un pod si dupã alte douã nopti dormite la tãrani, ne-am oprit la un alt tãran, în Bavaria, unde am rãmas un timp. Ne-am angajat ca slugi, plãtiti numai cu mâncare si casã, dar cum Manoilescu era bãtrân si nu putea lucra, am plãtit eu pentru el ca sã fie tinut cu casã si masã... Deci profesorul Manoilescu era angajat ca argat, dar nu lucra, dar eu lucram dea binelea... Asta a durat pânã în Noiembrie 1945. În Noiembrie 1945 am trecut în Austria si aici am primit indicatii cum se poate trece în Italia, clandestin. Pe Valea Salzachului, prin zãpadã pânã la brâu, am trecut, împreunã cu profesorul Manoilescu, în Italia, mai precis spus, în Tirolul de Sud, unde am înoptat la un neamt. De la acest neamt, cu un omnibuz am ajuns la o statie de cale feratã, si cu trenul, la Roma. Acolo am gãsit niste camarazi, printre care Ilie Olteanu, fostul director al Bãncii "Albina" din Sibiu. La Roma functiona deja un Comitet Român. Dela Roma am plecat mai departe spre Neapole. În ceea ce-l priveste pe Grigore Manoilescu, acesta a fost primit de o contesã la Castel Gandolfo. Din Neapole am plecat la Aversa, unde era un lagãr condus de englezi. Intentia mea era sã ajung în Portugalia, dar la un moment dat m'a cãutat Traian Borobaru si când am iesit din lagãr l-am vãzut si pe Horia Sima !

L.V.:
Horia Sima era internat si el la Aversa ?

M.D.:
Nu, venise sã mã caute acolo, la Aversa. Horia Sima se refugiase si el în Italia, iar când ne-am întâlnit, mi-a dat dispozitie sã mã duc în Austria, ca sã-i conduc pe legionarii din Austria si Germania.

L.V.:
Dar cine finanta toate aceste deplasãri ?

M.D.:
Când ne-am despãrtit la Alt-Aussee, eu am primit 100 de dolari, care pe atunci erau bani seriosi. În Italia am primit si un ajutor de la Comitetul Român din Roma. Cât am stat la Roma, am luat contact cu diversi refugiati sârbi si nemti. Exista un salon la o contesã, care era frecventat de acesti refugiati. Acolo am cunoscut un general sârb, un altul italian (probabil din Serviciul Secret). Am dat unui neamt din Tirolul de Sud, un formular de emigrare pentru Argentina, primit de la Comitetul Român, iar el m'a recomandat familiei lui, ca sã mã ajute sã trec clandestin în Austria. Am plecat la aceastã familie, la Vipiteno, care m'a primit foarte cãlduros. Am stat acolo vreo 10 zile, asteptând o vreme potrivitã (era iarnã). Nu au vrut sã primeascã bani de la mine si m'au însotit pânã la frontiera cu Austria, am trecut frontiera si via Innsbruck, am ajuns la Salzburg. Între timp camarazii puseserã pe picioare un Comitet Român în acest oras.

L.V.:
Comitetele românesti erau toate legionare ?

M.D.:
Da, erau toate legionare !

L.V.:
Dupã 1945 unde au apãrut aceste Comitete românesti ?

M.D.:
Aproape în toatã Europa Occidentalã. În Austria si Germania, erau la Salzburg, la München, la Kõln, la Hanovra, la Hamburg, la Freiburg si prin alte localitãti. În Franta era un Comitet Român la Paris.

L.V.:
Care era rolul acestor Comitete românesti ?

M.D.:
Aceste Comitete românesti organizau ajutoare pentru refugiatii din România, indiferent de apartenenta lor politicã. Noi nu ne ocupam numai de refugiatii legionari, ci de toti refugiatii români, majoritatea nu era legionari. Cine erau acesti refugiati ? Erau de toate categoriile, profesori universitari, diplomati, elevi, studenti, muncitori, tãrani, oameni în vârstã. La Salzburg am fost ajutati foarte mult de un preot romano-catolic Dr. Florian Müller (care trãieste si în prezent, aici în Germania, în landul Baden-Würtenberg). Preotul Florian Müller era neamt, originar din Dobrogea, avusese o misiune pastoralã în România, nu era legionar, dar era un mare anticomunist, fusese foarte impresionat si marcat de faptul cã în România fusese arestat episcopul romano-catolic de Timisoara, Dr. Augustin Pacha (ulterior aveau sã fie arestati în tarã toti episcopii greco-catolici si alti episcopi romano-catolici). Preotul Florian Müller a organizat foarte repede un comitet de asistentã al bisericii catolice, care se ocupa si de îngrijirea spiritualã a refugiatilor români, indiferent de confesiunea lor. Noi oricum, în Salzburg nu aveam nici un preot ortodox. Cu ajutoarele financiare de la pãrintele Florian Müller am reusit sã cumpãrãm un cãmin, adicã o baracã de lemn, chiar în apropierii gãrii din Salzburg, care a fost pusã pe un fost buncãr, pe care eu si câtiva camarazi, l-am amenajat ca salã de mese si bucãtãrie. Pentru amenajarea buncãrului a trebuit sã muncim fizic serios... În baracã aveam 15 paturi si ofeream mâncare si adãpost pentru cine venea din România, ca refugiat. Noi deschisesem si o filierã clandestinã spre România, filierã prin care am putut sã aducem mai multe persoane în Austria. Desigur majoritatea refugiatilor, dupã ce se opreau la noi si primeau acest sprijin despre care v'am vorbit, plecau mai departe, fie în Franta, fie în Statele Unite, fie în Canada, fie în Venezuala etc., în multe cazuri cu ajutorul nostru direct. As mai vrea sã adaug ceva, dizidentii nostri, imediat dupã dizolvarea guvernului Sima dela Alt-Aussee, au dispãrut, nu ne-au ajutat cu nimic în organizarea acestor Comitete românesti. Petre Vãlimãreanu a ajuns în Italia la Roma, iar ulterior a publicat în "Lupta" lui Mihai Korne imensa aberatie, "Cã la Viena Horia Sima ar fi însãrcinat pe cineva sã-l împuste, iar acela ar fi refuzat sã execute ordinul" !??... Stãnicel cu Neculai Tudose au dispãrut si ei. Fac acum o micã parantezã, acest Neculai Tudose era o figurã tristã a Miscãrii, a fost seful politiei legionare a lui Groza, care înfiintase aceastã "politie" în 1940, fãrã stirea lui Horia Sima. Dimitrie Groza era seful Corpului Muncitoresc Legionar, încã din timpul lui Codreanu, si se credea îndreptãtit sã facã ce vroia el. În aceastã "politie" erau elemente de tot felul. Neculai Tudose, care era si schiop, fãcea raiduri în 1940, pe cont propriu, pe la evrei, îi înspãimânta si îi obliga sã-i plãteascã bani... Antonescu a fost informat de abuzurile lui Neculai Tudose si l-a sesizat pe Horia Sima, imputându-i acest lucru. Horia Sima, care nu stia nimic despre aceasta, a negat aceste fapte, ca pânã la urmã sã afle cã existã într'adevãr aceastã "politie" care îsi face de cap. A desfiintat-o imediat ! Acest Tudose împreunã cu Stãnicel, umblau acum prin Austria, ca sã-l caute pe Horia Sima si sã-l dea americanilor, ca sã fie arestat... La Innsbruck, care se afla în zona militarã francezã, cu autoritãti militare franceze comuniste, Constantin Antonovici si alti dizidenti, i-au denuntat francezilor pe legionarii refugiati în Tirol. Acestia au fost bineînteles arestati si tinuti în lagãrul Reichenau aproape un an, pânã de Gaulle a schimbat ofiterii comunisti cu gaullisti, iar drept consecintã, legionarii au fost eliberati din lagãr... Ba mai mult, chiar li s'a propus sã colaboreze la depistarea refugiatilor români care erau comunisti. Denuntul dizidentilor le-a fãcut bine în final...