Dorel Dumitru
O
luptă surdă între trup şi timp
Pe
câmpul zilelor ce trec,
Ca
pe o plajă ce rămâne nimb
Dintr-o
faleză înecată lent.
Îmbătrânesc
pe dinăuntru,
Ca
un copac în care sapă scorburi,
Cu
rădăcina sărutând pământul
Sub
cerul hărazindu-i norii tulburi.
Aştept
o ultimă furtună
Iscată
de un vânt rebel,
Din
tinereţea mea nebună
Cand
n-am ştiut ce poartă-n el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu