Prostul !

Bunget Marin

S-a tot vorbit de proşti şi de prostie.

S-au discutat şi-analizat pe rând.

Când ei, când ea... şi-o spun, fir-ar să fie,

Că nu ne lasă-n pace nici în gând.

Prostia e la fel... fără hotare,

E prima între toate, integral

Şi... de-ar durea, în lumea asta mare,

Ar fi un zgomot surd şi infernal.

El, prostul, însă, are o dilemă

De care pân'-acuma n-am scăpat

Şi bună-ar fi de studiat ca temă

Să poţi să ştii când e de condamnat.

Când el o spune singur... n-are rost

Să-l mai condamni, ci trage-nvăţăminte!

Că nu poţi să-ţi dai seama că eşti prost,

De n-ai avea măcar un strop de minte.