George Safir
Nu
am, fă ţară, n-am unde să mă duc!
Bagă-mi
tu o pilă, să merg la balamuc.
Dacă-ţi
este milă, caută-mi vreo boală,
Pune-mi
o ştampilă, că-s bolnav de oală!
Că
am ajuns, fă ţară, acum sărac lipit;
Braţele-mi
vânjoase nu-s bune de nimic.
Cât
am trudit în viaţă, pe tine-am risipit,
Căci
m-ai trădat, ingrato, cu cel mai bun amic!
Părinţii
sunt pe ducă şi nu mai sunt spitale,
Cu
pensia caducă trăiesc din trei parale;
Ograda
e pustie şi-n casă pute-a mort,
Iar
tu, nebună ţară, dai bani pe săli de sport!
Noi
am crescut în cinste şi-n har de Dumnezeu,
Dar
crucea grea, în spate, de ce s-o car doar eu?
Pe
biblia cea sfântă tu ai făcut sperjur
Şi
legea ta mă-nvaţă să nu mă prinzi când fur.
Îmbătrânesc
în tine, şi tare mi-e ruşine
Că
nu mai pot să latru nici pentr-un colţ de pâine;
Sunt
prea bolnav, fă ţară, şi nu-ţi pasă de mine,
Că-ţi
place cum golanii îşi bagă sula-n tine!
Noi
am crescut în cinste şi-n har de Dumnezeu,
Dar
crucea grea, în spate, de ce s-o car doar eu?
Îmbătrânesc
în tine, şi tare mi-e ruşine...
Sunt
prea bolnav, fă ţară, şi nu-ţi pasă de mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu